Leac contra migrenei
Vă propun o procedură fizică pe care am găsit-o într-o publicație intitulată "Presopunctura" și pe care am aplicat-o cu succes deplin, vindecarea fiind definitivă și ireversibilă, dintr-o singură încercare, în anul 1970, la vârsta de 43 de ani, după un chin de 20 ani, cu episoade mai frecvente primăvara.
Procedura:
În momentul unui episod cu dureri foarte mari de cap, pacientul își caută cu degetele punctele dureroase, aflate de regulă pe tâmple, în fața urechilor, pe care, apăsându-le, le presează cu degetele mari ale ambelor mâini, simultan și circular, în sensul acelor de ceasornic, 1-2 minute, timp în care durerea trebuie să dispară. Dispariția durerilor de cap e definitivă, ea neputând reveni nici în alte situații (gripă, exces de alcool etc.).
În caz de nereușită din prima, procedura se repetă până la reușită.
G. CRISTESCU - Pitești
Rețete cu argilă
Pentru toți prietenii" mei, cititorii "Formulei AS", am câteva rețete pe bază de argilă:
Pastă de dinți - se face o pastă din pudră de argilă + apă sau ulei de măsline presat la rece + 3-4 picături de ulei esențial de lămâie (busuioc, levănțică, rozmarin) doar unul din ele. Cu această pastă ne periem dinții, apoi cu apă călduță ne clătim bine. Rezultatul este că după folosirea ei nu vom mai avea sângerări ale gingiilor, iar nu după mult timp, ni se albesc dinții în mod natural.
Băi de sănătate:
* Băi cu argilă, sare și tărâțe de grâu
Se folosesc doar ustensile de ceramică sau sticle, nu plastic, nu metal. În jumătate cadă cu apă, cam la 40°, se pune lichidul rezultat din dizolvarea a 1/2 kg de argilă (dizolvarea se face în apă caldă). Ne scufundăm în cadă peste 15-20 minute, după care ne tamponăm cu un prosop de bumbac și ne odihnim în pat 30-60 minute. Are efect relaxant, antiseptic, bactericid, cicatrizant, antitoxic.
* Baia cu sare grunjoasă (nu iodată, nu cu antiaglomerant). În jumătate de cadă cu apă la 40° se adaugă lichidul rezultat din dizolvarea a 5 linguri de sare în apă caldă. Intrăm în cadă pentru 20 de minute, apoi ne clătim cu un duș călduț (apoi rece, câteva secunde). Ne așezăm în pat pentru odihnă o oră. Dacă transpirăm, ne schimbăm cu o pijama de bumbac (nu sintetic). Baia este benefică în stări de oboseală, lipsă de energie.
* Baia de tărâțe de grâu (tărâțe din culturi de grâu nemodificate genetic). Într-un săculeț din pânză de bumbac punem 500-600 g tărâțe de grâu curat, pe care îl atârnăm de robinetul căzii de baie. Lăsăm să curgă apă caldă prin săculeț, până când cada se umple la jumătate. Facem o baie de 20 de minute, după care nu facem duș, ci ne tamponăm cu prosopul și ne odihnim 30-60 de minute. Este o baie care activează circulația. (Aceste băi eu le fac de ani buni, în serie de câte 10-12 băi, de două ori pe an.). Să vă fie de folos!
Stimată redacție a revistei "Formula AS",
Sunteți bucuria mea de joi, când mă întâlnesc de ani buni cu domniile voastre. Este o bucurie asigurată în fiecare săptămână, pentru care mă înclin și vă mulțumesc.
Nu cunosc o revistă plină de informații pe toate planurile, ca aceasta. Sunt 1000/100 FAN revista "Formula AS". Din tot sufletul meu vă mulțumesc, fiindcă sunteți, și vă doresc să rămâneți așa mulți, mulți ani de acum înainte. Sunteți fără reproș!
Cu stimă și respect,
VICTORIA
Tratament naturist contra impotenței sexuale
Rețetă-unicat, experimentată pe mai multe persoane de diferite vârste, care a dat rezultate de-a dreptul miraculoase. Rețeta constă din următoarele fructe și legume aflate la îndemâna tuturor celor interesați: 3 bucăți țelină cât pumnul (circa 1,5 kg), 1 kg morcovi spălați bine cu o perie (pentru a nu se elimina coaja), 1 kg mere ionatane cu o aromă mai deosebită, 1/2 kg miez de nucă, 2-3 bucăți lămâi, 2-3 bucăți portocale, 1/2 kg miere de albine, o sticlă vin alb (Tămâioasă românească de Cotnari). Toate aceste fructe și legume se spală, se curăță și se dau prin mașina de tocat, se amestecă într-un vas de plastic sau emailat, până ce toată această compoziție se omogenizează, apoi se pune la borcane ținute la frigider, timp de o săptămână, pentru macerare. Se iau câte două linguri de preparat de trei ori pe zi, înainte de mesele principale, cu o jumătate de oră. * Timp de 20 de zile, concomitent, se folosesc circa 60-80 g grâu încolțit pe zi, care se poate consuma cu compot sau fructe de sezon. Cura ține 30 de zile, cu o pauză de o lună, după care se reia până ce organismul este complet revigorat.
Pregătirea grâului: se spală și se pune într-un borcan plin cu apă călduță. Îl vom lăsa acolo 24 de ore, îl vom clăti, îl vom pune într-o farfurie adâncă, având grijă să-l menținem mereu umed. Îl vom clăti în fiecare zi. Grâul va germina - apare un punct mic alb - în două zile (vara) și în cel mult patru zile (iarna). Apoi se spală bine de fermenți, după care se consumă la masa de prânz.
ROZALIA B.
Cum se vindecă tumora canceroasă la gât
* Se pun comprese cu ulei de ricin încălzit la 40°C pe un material din lână subțire (pură, nu amestecuri), acoperit cu un plastic. Compresa se va aplica câte două ore dimineața și două ore seara.
* Peste noapte, se pun comprese cu coada-calului opărită (50 g plantă), care se țin până dimineața. După compresele cu ulei de ricin, locul se spală cu apă călduță și cu săpun pentru copii (locul rămâne acid în urma compresei).
* Se va face gargară cu ceai de obligeană macerat la rece (se pun seara la macerat două lingurițe de rădăcină de plantă la 250-300 ml apă distilată, dimineața se filtrează, se încălzește puțin, apoi se face gargară minimum de trei ori pe zi, câte 5 minute). Dacă gustul ceaiului este greu de suportat, se poate pune puțină miere pură.
* Regim alimentar foarte sever: se beau până la doi litri suc de morcovi pe zi, la care se vor adăuga 400-500 ml suc de sfeclă roșie. Se consumă circa 300 g germeni de grâu încolțit. Durata regimului este de minimum 21 de zile.
* Se fac clisme seara și dimineața cu infuzie de gălbenele, rostopască, alternativ. Spălături vaginale (la femei) cu o infuzie ușoară de gălbenele, numai seara. Cantitatea de apă pentru clisme este de doi litri (numai apă distilată). De asemenea, dacă bolnavului îi e sete și dorește apă, poate bea numai apă distilată. Dumnezeu să ne ajute pe toți!
SERGIU B. - București
Cum am scăpat de stres
Mă numesc Lăcrămioara Ursulean și vă scriu din dorința de a vă mulțumi pentru ajutorul găsit la dvs. Sunt un alt om. Mă confruntam cu o stare de oboseală, depresie, lipsă de concentrare, doream să fiu lăsată singură, nu-mi mai doream să trăiesc. M-am vindecat cu un medicament-minune - Fosfosercaps, pe care îl recomand cu căldură, pentru efectele lui extraordinare.
Preparatul Fosfosercaps conține fosfatidilserină. Această substanță este importantă pentru funcțiile de bază ale creierului, influențează pozitiv memoria și capacitatea de concentrare. Preparatul este recomandat vârstnicilor, este îndrăgit de studenți, manageri și persoanele active din punct de vedere intelectual. Fosfosercaps reprezintă un complex de lecitină vegetarian, din soia și acid fosfatidic. Acest supliment nutritiv natural poate îmbunătăți capacitatea de stăpânire a stresului și să facă față efectului de lungă durată al acestuia. Studiul efectuat de prof. D. Hellhammerem, de la Universitatea Trier, din Germania, a demonstrat că administrarea zilnică a 400 mg de fosfatidilserină (4 capsule de Fosfosercaps) a contribuit la atenuarea semnificativă a hormonilor de stres. Persoanele testate au funcționat mai bine, nu s-a ajuns la atenuarea stării de veghe sau a capacității de a acționa. Fosfatidilserina este, deci, considerată o piatră de temelie importantă a membranelor celulelor creierului. A fost dovedit că joacă un rol important în încetinirea sau stoparea unor degradări cognitive legate de vârstă, sprijină memoria de scurtă durată și capacitatea de a învăța sarcini noi.
Fosfosercaps este recomandat cu precădere: persoanelor în vârstă; * elevi, studenți, sportivi; * persoanelor care desfășoară activități intelectuale și/sau fizice solicitante; * persoanelor care se simt stresate; * persoanelor depresive; * celor care au avut AVC.
Fosfosercaps îmbunătățește și stimulează în mod semnificativ: * eficacitatea agenților neurotransmițătorilor; * activitatea sinaptică; * funcționarea creierului; * concentrarea și vitalitatea; * memoria numerică, vizuală și facială; * capacitatea de învățare; * ameliorează simptomele maladiei Alzheimer și ale bolii Parkinson; * ameliorează simptomele sindromului ADHD; * crește performanțele fizice și intelectuale; * combate depresia și anxietatea.
Concluziile studiilor efectuate în Europa și SUA: rol important în sprijinirea funcțiilor cognitive; sprijinirea judecății, a gândirii abstracte, a memoriei; comportament și personalitate; reglează ritmul circadian al glandelor suprarenale - reface producția de cortizol prin resensibilizarea hipotalamusului și hipocampusului la acest hormon.
Vreau să vă mulțumesc că datorită dvs. am găsit cabinetul "Lacrima Naturii" din București (tel. 0744/87.01.94), și mi s-a recomandat acest produs.
Cu mult drag și respect, vă îmbrățișez,
LĂCRĂMIOARA URSULEAN