Este un copil cu sufletul curat și privirea duioasă. O mângâi cu obrazul meu, și de fiecare dată, mă sărută de trei ori. Vorbesc tot timpul cu ea, chiar dacă înțelege greu și trebuie să-i repet fiecare cuvânt. Are o cumințenie și o blândețe de sfântă. Așa a fost dintotdeauna. Cumpătarea a moștenit-o de la mama ei, bunica mea, cu care începe să semene din ce în ce mai mult. Ne plimbăm prin casă și râde, când eu încep să dansez în jurul ei. La mers se ajută cu un baston, de care are mare grijă. De multe ori i-l iau, merg cu fața spre ea și o încurajez să vină spre mine. Tare mă bucur că se descurcă și chiar iuțește pasul să mă prindă de mână.
- Cine sunt eu?, o întreb ades.
- Mama mea, îmi răspunde.
- Nu, scumpa mea, tu m-ai născut pe mine. Deci, cine sunt eu?
- Păi dacă eu te-am născut, tu ești fata mea, îmi răspunde.
- Da, sunt singura ta fată și te iubesc.
Am întrebat-o de câteva ori, ca să ne veselim în discuțiile noastre:
- Care dintre noi două este mai frumoasă?
Prima dată mi-a răspuns că trebuie să mai fie o persoană cu noi care să aleagă. A doua oară, că amândouă suntem frumoase. A treia oară, că eu sunt mai frumoasă ca ea. Îmi place nespus această postură a mea de copil și de mamă. Îmi este tare drag să-i mângâi fața, părul, mâinile, să o ung cu puțină cremă. Și-i privesc ochii care încep ușor să se tulbure. Spun rugăciuni și aduc Slavă Domnului și mulțumesc pentru mama mea, care trăiește, încă, la 91 de ani. Mama ascultă și la sfârșit se închină cu evlavie.
- Te iubesc, îi spun, iarăși. Tu mă iubești? o întreb.
Mama lasă privirea în jos, dă din cap că nu, după care, se uită în ochii mei și-mi răspunde cu glas tremurat:
- Cel mai mult!
Oare simte că despărțirea este aproape?
Jocul gingaș al copilului de peste 91 de ani, care mă face pe mine, fiica ei, fericită, este un fel de a mă amăgi? De-a alunga frica dintre noi?
Te iubesc, draga mea mamă! Te iubesc și îți mulțumesc! Îmi încarc fiecare părticică de suflet cu tine, ca să-mi ajungă încă o sută de ani.
LIANA - Târgoviște