Poate exista prietenie după divorț?

Dr. psiholog NORICA FISCHER-POPA - "Fii smerit! Asta îl va ajuta pe cel trădat să se vindece mai ușor"

- De ce în ultima vreme divorțează atâta lu­me e o întrebare grea, la care sociologii și psiho­logii par să nu poată ajunge la un răspuns co­mun. Dvs. ce credeți? Prin cabinetul dvs. trec sute de oameni care se zbat să evi­te divorțul. De ce nu mai pot conviețui femeile cu bărbații, sub același acoperiș?

- Cifrele legate de graficul di­vorțurilor sunt destul de ne­sigure. Ele cresc dar și scad. Există pe­rioade destul de lungi de stabilitate. În ce privește cauza lor, eu o leg, în primul rând, de eman­ciparea femeilor, de faptul că ocupă poziții pro­fesionale și sociale care îi depășesc, adeseori, pe bărbați. Stăpâne pe banii și pe succesul lor, fe­meile nu mai fac compromi­su­rile pe care le fă­ceau bunicile noastre. Ele de­pindeau de bărbați. O femeie casnică, dependentă de soțul ei, nu are spațiu de "joc". O altă cauză sunt mișcările femi­niste, tot mai puternice, de exemplu în SUA, unde au organizat o veritabilă in­chiziție împo­triva băr­baților "păcătoși". Suc­cesul obținut (du­pă opinia mea, e multă refulare la mijloc) le face să aspire la putere politică și la funcții în stat. Mișcările astea circulă mai repede decât vântul, se răs­pân­desc pretutindeni în lume și "molip­sesc". Senti­mentul de superioritate se ia. Un fel de "sâni puși" și "buze false", dar de data asta ca atitudine. Su­pu­șenia și blândețea de altă­dată au dispărut (cu excepții, desigur). Femeia "mo­dernă" ridică vocea și-și pune mâna în brâu. Un ade­vărat dezastru pentru bărbați, care se pome­nesc că trăiesc în casă cu un concurent, deloc dispus să le ierte micile sau marile slăbiciuni. Și-ar mai fi și internetul, care-ți dă senzația falsă că-ți poți găsi oricând o pereche mai bună decât aceea pe care o ai. În loc de dramă, divorțul e resimțit ca o eliberare. Acceptat rapid și cu bru­talitate.

- Se poate ajunge, totuși, la un divorț pe cale amiabilă?

- Se poate. Atunci când ambii parteneri zic: "Am încercat, realmente, tot ce era omenește po­sibil, dar, pur și simplu, nu a fost să fie și singura soluție este despărțirea". Doar în această situație, cei doi pot găsi împreună o soluție. Mai ales dacă la mijloc sunt și copii, este esențial ca părinții să nu piardă din vedere binele acestora.

- Căror aspecte ar trebui să li se acorde o atenție specială?

- Faptului că și celălalt soț (soție) e în aceeași si­tuație. Că recunosc amândoi impasul. Dar dacă el sau ea se simte trădat sau nedreptățit și are sen­ti­mentul că e supus unei umilințe create de aban­don e dificil să te desparți pe cale amiabilă. Nu poți spune pe nepusă masă: "Am pe altcineva și plec". Asta este o barbarie care se întâmplă destul de des.

- Mulți foști soți își doresc să rămână prie­teni. Poate funcționa asta cu adevărat?

- Doar atunci când amândoi au ieșit complet din relația în care au fost. Când unul din parteneri își reface rapid viața, iar celălalt rămâne captiv în singurătate, în locul prieteniei se naște frustrarea. Într-un cuplu există o stare de spirit: un sen­timent de siguranță, de securitate, un cerc comun de prieteni și, adesea, o familie. Odată cu des­părțirea, toate acestea dispar. Mulți au senti­mentul că au căzut într-un abis. Și, atunci, nu suportă să-l vadă pe celălalt fericit. Chiar dacă nu-l mai iubește, asta îi amintește de vremurile trecute și se gân­dește ce frumos ar fi să se uite din nou, împreună, dumi­nică seara, la serialul preferat. Mulți divorțați se și înfurie, pentru că au investit în ceva ce, până la urmă, nu a func­ționat.

- Există o scară a tratativelor, după divorț?

- Teme concrete, precum cine pleacă din casă, la cine rămân copiii și cum se va proceda cu banii, ar trebui clari­fi­cate imediat. Dacă aceste chestiuni rămân neclare, ele pot isca scântei. Cearta devine inevitabilă și se vor spune, cu ușurință, lucruri jignitoare, care transformă divorțul în război.

- Există o primă con­cluzie la care ar trebui să ajungă foștii soți?

- Da. Și ea este im­portantă pentru viitorul ra­porturilor dintre cei doi. Trebuie clarificat faptul că familia, așa cum a fost, a ajuns la capăt de drum. Vreme de un an, senti­men­tele vizând familia ar trebui stimulate cât mai puțin posibil. Mulți se gândesc că o duminică petrecută îm­pre­­ună face divorțul mai ușor pentru toată lumea. Dar asta nu conduce decât la prelungirea durerii. Re­comandarea mea este ca mai întâi să ne despărțim și abia pe urmă să vedem ce mai este posibil în această relație.

- Ce e de făcut când unul din parteneri nu ac­ceptă divorțul?

- În această situație, doar limpezimea minții și stăpânirea de sine ne este de ajutor. Cel care nu-și dorește despărțirea începe, adesea, să testeze mai multe posibilități. Ba se dă slab și spune: "Doar nu mă poți lăsa singur pe lume". Ba amenință: "Vrei divorț? Ia-ți adio de la copii!". Apoi se preface înțelegător și vrea să găsească so­luții la probleme pen­tru a tergi­versa divor­țul la nesfârșit. De aceea e important să ră­mâi consecvent. "Vreau să mă despart și voi duce asta până la capăt". Întâlnesc nu­me­roase cupluri în care unul dintre parte­neri spune că a fost bine că celălalt a ră­mas ferm pe poziție. La început, lipsa apro­pierii te termină, dar așa este mai ușor să îți construiești o nouă via­ță.

- După despărțire mulți își etichetează fostul partener ca fiind instabil sau egoist, "dus cu pluta" sau narcisist. Morala creștină ne spune că ar trebui să iertăm...

- Pentru mulți oameni, divorțul este cel mai greu moment al vieții lor, o criză uriașă, o înjosire, o umilință de neuitat. Ei sunt tentați să tragă orbește în tot ce mișcă în jur, ca strategie de supraviețuire. În practica mea am însă și cazuri în care tocmai cei care afirmă că celălalt este un nemernic, bolnav mental, au făcut lucruri care l-au transformat pe partener într-un psihopat. Când îți alegi un bărbat pentru că e genul pe care te poți baza și crezi că este potrivit în rolul de tată, iar apoi, îndată ce copiii au crescut, îți cauți un partener nou, pentru că acum cel "vechi" pare plictisitor, este clar că cel lăsat baltă o ia razna, din moment ce a fost privat exact de bucuria pe care el a făcut-o posibilă.

- Ce pași trebuie făcuți pentru ca furia și deza­mă­girea să nu dăinuie de-a pu­ruri?

- Singurul "pas" în care eu cred este timpul. Frus­trarea celui părăsit nu trece ușor. Poate lua, adesea, forme de furie și chiar de violență. Furia este bună, pentru că este eli­beratoare. În cazul când dvs. sunteți cel care a părăsit, res­pectați-o. Nu în­cercați să ape­lați la tratative, pentru că terenul este minat. Așteptați. Lucrurile se vor calma într-o zi și dialogul se va putea relua. Și, dacă se poate, nu fa­ceți caz de noua dvs. fericire găsită ra­pid. Fiți sme­rit, asta îl va ajuta pe cel trădat să se vin­dece mai ușor.

- Smerenia este un cu­vânt folosit în biserică. Oare prezența unui duhovnic ar putea amâna deznodământul divorțului?

- Prezența unui duhovnic te poate ajuta să-ți re­găsești liniștea sufletească. Rugăciunea are această putere. Nu cred însă că o iu­bire întreruptă se poate vindeca la biserică. Ade­vărat: oamenii cu adevărat credincioși ajung mai greu la divorț, ceea ce nu înseamnă că divorțul este o sarcină a bisericii.