"Cu scurt timp înainte de nuntă, mi-a spus că s-a îndrăgostit de o altă femeie"
Îmi îndeplinisem alături de o prietenă visul de a călători în India. Când m-am întors, Marius mi-a mărturisit că a cunoscut la o petrecere o altă femeie. Sună ciudat, dar la început nici nu am luat informația prea în serios. Are emoții înainte de căsătorie, mă gândeam. Eram deja de 13 ani împreună și voiam să ne căsătorim, în sfârșit, la primăvară. Rezervaserăm camere într-un hotel grozav, de la munte, iar prietenii noștri aveau deja data nunții marcată în calendar. Dar Marius mi-a spus, privindu-mă în ochi, fără să clipească, că sentimentele pentru femeia cealaltă au schimbat totul. N-am vrut să cred. Până la urmă l-am târât după mine la o terapeută de cupluri, iar acolo a devenit clar că el era deja de mai multă vreme nefericit. Au curs multe lacrimi, și de o parte, și de alta, și m-am bucurat că, totuși, a fost de acord să luptăm pentru iubirea noastră. Părea și el speriat și surprins de ceea ce i se întâmpla. Spunea că este un fel de vrajă. Chiar și atunci când Marius a anulat data nunții, pentru că intervalul scurt rămas exercita o presiune prea mare asupra noastră, încă mai speram că ne vom trezi într-o dimineață și vom începe să râdem de tot ce ni se întâmpla. Ba și mai mult, Marius a început o nouă terapie, de data asta de unul singur, sperând să înțeleagă ce i se întâmplă și să redevină cel care a fost. N-a reușit. La o lună după data la care ne programaserăm inițial nunta, s-a despărțit definitiv de mine. Spre surprinderea mea, nu m-am gândit să mă sinucid, așa cum se întâmplă în romanele siropoase. Când relația s-a sfârșit, a fost aproape ca o eliberare, simțeam că am oxigen. Oscilasem zece luni între speranță și disperare, eram bântuită de insomnii și mă simțeam aproape ca un zombi. Totuși, n-am luat-o pe drumul cel bun. La sfatul unei prietene, m-am înscris pe nu știu câte site-uri matrimoniale și am început imediat să întâlnesc bărbați. Unii dintre ei erau complet idioți, alții prea grăbiți să se însoare pe loc. Am fost extrem de scârbită, și de ei, și de graba mea, care mă înjosea, dar acest proces mi-a făcut totuși bine. Jelisem destul după iubirea pentru Marius. M-aș bucura mult dacă m-ar ajuta cineva să înțeleg ce s-a întâmplat.
O înghețată pe din două
La începutul anului, Sebi și cu mine încă ne mai gândeam să plecăm din oraș, într-un loc apropiat de natură și tot căutam ceva la preț convenabil, nu foarte departe de București. Eu lucrez ca asistentă într-un cabinet stomatologic, el este contabil la o firmă de stat și avem doi copii de vârstă școlară, care stau, cum se spune, "cu cheia la gât". Părinții noștri locuiesc în provincie, iar de o menajeră nu poate fi vorba, fiindcă "nu ne permitem", afirmă Sebi, deși câștigăm binișor. E un bărbat grijuliu, dar foarte zgârcit. Suntem de 16 ani împreună, dar problemele legate de bani m-au făcut, nu o dată, să mă gândesc la divorț. Ne-am ținut de la bun început banii separați, chiar și atunci când ajunsese să câștige mult mai mult decât mine, și cei doi copii ai noștri veniseră deja pe lume. Eu am preluat cea mai mare parte din responsabilitățile de părinte și, din acest motiv, n-am putut munci la fel de mult. Sebi insista totuși în continuare să ne ținem finanțele separate. Lucrurile au mers atât de departe, încât fiecare plătea pentru sine în timpul concediilor, iar plata pentru înghețata copiilor era împărțită între noi, bănuț cu bănuț. Absolut jalnic!
Când am început, după nașterea celui de-al doilea copil, să-mi reiau cursurile la școala de asistente, situația a escaladat. Este drept că-mi venea oarecum în întâmpinare din punct de vedere financiar, dar îmi cerea în schimb să trec toate cheltuielile pe liste făcute de el la calculator. Mi s-a părut atât de umilitor, încât am ignorat complet oferta și am preferat să împrumut bani de la părinții mei, pentru a-mi plăti școala. Atmosfera a devenit tot mai încărcată, el îmi reproșa că trăiesc pe spinarea lui. Și, înainte de toate, considera că studiile mele sunt o trăsnaie.
Cu casa de la țară s-a întâmplat la fel. Găsisem una aproape de București, cu curte și cu grădină, copiilor le plăcuse la nebunie, dar el s-a opus, pe motiv că nu-și permite să plătească benzina, deși drumurile din București costau mai mult. Atunci am clacat. De față cu copiii și proprietarii, am țipat la el, întrebându-l cum își permite să-mi hotărască viața ca unui rob. Instinctul meu de supraviețuire se trezise, în sfârșit. Cum putusem să-mi pierd atâția ani cu un asemenea egoist? Le-am spus proprietarilor că le cumpăr singură casa, cu un împrumut bancar. Părinții mei mi-au dat jumătate din sumă și m-am mutat. În doar șase săptămâni, am început o nouă viață. Mi-am cumpărat o mașină la mâna a doua, când sunt la serviciu vine o doamnă care stă cu copiii și pot să spun că sunt un om fericit. Am intentat și divorțul. Nu mă descurc prea ușor cu banii, dar Sebi va trebui să-mi dea pensie alimentară. Ce suferință pe el!