Două cazuri de divorț

Alina Olteanu
- Doar anul trecut, în Europa, s-au pronunțat peste un milion de divorțuri! De ce renunță așa de ușor femeile și bărbații la familie și la copii? Poveștile pe care le publicăm ilustrează "dezastrul", deși nu-l pot explica. Am apelat la un psiholog care să limpezească problema, dar contăm, la fel de mult, și pe părerile dvs. Problemele puse în dezbatere ne privesc pe toți. Important este să vorbim despre ele, chiar dacă răspunsul se lasă așteptat -

"Cu scurt timp înainte de nuntă, mi-a spus că s-a îndrăgostit de o altă femeie"

Îmi îndeplinisem alături de o prietenă visul de a călători în India. Când m-am întors, Marius mi-a mărturisit că a cunoscut la o petrecere o altă femeie. Sună ciudat, dar la în­ceput nici nu am luat infor­mația prea în serios. Are emoții înainte de căsătorie, mă gân­deam. Eram deja de 13 ani împreună și voiam să ne că­să­torim, în sfârșit, la pri­măvară. Rezervaserăm ca­mere într-un hotel grozav, de la munte, iar prietenii noștri aveau deja data nunții marcată în calendar. Dar Ma­rius mi-a spus, privindu-mă în ochi, fără să clipească, că sen­ti­mentele pentru femeia cealaltă au schimbat totul. N-am vrut să cred. Până la urmă l-am târât du­pă mine la o terapeută de cupluri, iar acolo a devenit clar că el era deja de mai multă vre­me nefe­ricit. Au curs multe lacrimi, și de o parte, și de alta, și m-am bucu­rat că, totuși, a fost de acord să luptăm pentru iubirea noastră. Părea și el spe­riat și surprins de ceea ce i se întâmpla. Spu­nea că este un fel de vrajă. Chiar și atunci când Marius a anulat data nunții, pentru că intervalul scurt rămas exercita o pre­siune prea mare asupra noastră, încă mai speram că ne vom trezi într-o dimineață și vom începe să râdem de tot ce ni se întâmpla. Ba și mai mult, Marius a început o nouă terapie, de data asta de unul singur, sperând să înțeleagă ce i se întâmplă și să redevină cel care a fost. N-a reușit. La o lună du­pă data la care ne pro­­gra­ma­serăm inițial nunta, s-a des­păr­țit de­finitiv de mine. Spre sur­prin­derea mea, nu m-am gândit să mă sinucid, așa cum se în­tâmplă în romanele siro­poase. Când relația s-a sfârșit, a fost aproape ca o eliberare, sim­țeam că am oxigen. Osci­lasem zece luni între speranță și disperare, eram bântuită de insomnii și mă simțeam aproape ca un zombi. Totuși, n-am luat-o pe drumul cel bun. La sfatul unei prietene, m-am înscris pe nu știu câte site-uri matrimoniale și am început imediat să întâl­nesc bărbați. Unii dintre ei erau complet idioți, alții prea grăbiți să se însoare pe loc. Am fost ex­trem de scârbită, și de ei, și de graba mea, care mă înjosea, dar acest proces mi-a făcut totuși bine. Jelisem destul după iubirea pentru Marius. M-aș bucura mult dacă m-ar ajuta cineva să înțeleg ce s-a întâmplat.


O înghețată pe din două

La începutul anului, Sebi și cu mine încă ne mai gândeam să plecăm din oraș, într-un loc apropiat de natură și tot căutam ceva la preț convenabil, nu foarte de­parte de București. Eu lucrez ca asistentă în­tr-un cabinet sto­ma­­tologic, el es­te con­tabil la o firmă de stat și avem doi copii de vârstă școlară, care stau, cum se spune, "cu cheia la gât". Părinții noștri locuiesc în provincie, iar de o menajeră nu poate fi vorba, fiindcă "nu ne permitem", afirmă Sebi, deși câștigăm binișor. E un bărbat grijuliu, dar foarte zgârcit. Suntem de 16 ani împreună, dar problemele legate de bani m-au făcut, nu o dată, să mă gândesc la divorț. Ne-am ținut de la bun început banii separați, chiar și atunci când ajunsese să câștige mult mai mult decât mine, și cei doi copii ai noștri veniseră deja pe lume. Eu am preluat cea mai mare parte din respon­sabilitățile de părinte și, din acest motiv, n-am putut munci la fel de mult. Sebi insista totuși în continuare să ne ținem finanțele separate. Lu­crurile au mers atât de departe, încât fiecare plătea pentru sine în timpul concediilor, iar plata pentru înghețata copiilor era împărțită între noi, bănuț cu bănuț. Absolut jalnic!
Când am început, după nașterea celui de-al doilea copil, să-mi reiau cursurile la școala de asistente, situația a escaladat. Este drept că-mi venea oarecum în întâmpinare din punct de vedere financiar, dar îmi cerea în schimb să trec toate cheltuielile pe liste făcute de el la calcu­lator. Mi s-a părut atât de umilitor, încât am ig­norat complet oferta și am preferat să împrumut bani de la părinții mei, pentru a-mi plăti școala. Atmosfera a devenit tot mai încărcată, el îmi reproșa că trăiesc pe spinarea lui. Și, înainte de toate, considera că studiile mele sunt o trăsnaie.
Cu casa de la țară s-a întâmplat la fel. Găsi­sem una aproape de București, cu curte și cu grădină, copiilor le plăcuse la nebunie, dar el s-a opus, pe motiv că nu-și permite să plătească ben­zina, deși drumurile din București costau mai mult. Atunci am clacat. De față cu copiii și pro­prietarii, am țipat la el, în­trebându-l cum își per­mite să-mi hotărască viața ca unui rob. Instinctul meu de supraviețuire se trezise, în sfârșit. Cum putusem să-mi pierd atâția ani cu un ase­menea egoist? Le-am spus proprietarilor că le cumpăr singură casa, cu un împrumut bancar. Părinții mei mi-au dat jumătate din sumă și m-am mutat. În doar șase săp­tămâni, am în­ceput o nouă viață. Mi-am cumpărat o mașină la mâ­na a doua, când sunt la ser­viciu vine o doam­nă care stă cu copiii și pot să spun că sunt un om fericit. Am intentat și di­vorțul. Nu mă descurc prea ușor cu banii, dar Sebi va trebui să-mi dea pensie alimentară. Ce suferință pe el!