"Țara arde, baba se piaptănă". De la un capăt la altul al României, oamenii se tem de nelegiuirile comise de unii dintre zecile de mii de deținuți de drept comun, eliberați în baza Legii recursului compensatoriu, dar pentru anularea ei, guvernul Dăncilă nu și-a găsit timp până acum, deși oamenii sunt tâlhăriți, bătuți și agresați în plină stradă. În zona economiei, companiile vizate de recenta ordonanță care instituie "taxa pe lăcomie" avertizează asupra efectelor catastrofale care urmează (credite mai scumpe, consum mai scăzut, bani mai puțini la buget, reduceri de personal, posibile falimente răsunătoare sau retragerea unor mari jucători de pe piața românească) dar "mințile luminate" care au inventat și au girat această lege stupidă în guvern nu au catadicsit nici până acum să stea de vorbă cu cei vizați, să ajungă, eventual, la un compromis. Mai mult, nu s-au consultat nici măcar cu Banca Națională! ("O trăsnaie", "o bombă", "o inovație") au fost caracterizările ironice ale guvernatorului Mugur Isărescu. Dacă un om cu tactul, cu calmul și cu diplomația lui, școlit la cel mai înalt nivel internațional a ajuns să fie scos din sărite, înseamnă că e de rău. PSD, în loc să caute soluții pentru trăsnăile economice pe care le face, își canalizează energiile pe căutarea de "vinovați". Pentru faptul că euro explodează de vină este, desigur, Banca Națională, condusă de un "ostil al puterii", care pune piedici fabuloasei creșteri economice plănuite de Guvern. (Isărescu e unul dintre puținii șefi de instituții pe care PSD nu a reușit să și-i subordoneze în cei doi ani de guvernare, deci, e timpul să fie stigmatizat și să fie dat jos!) Pune pe butuci economia "taxa pe lăcomie"? De vină sunt multinaționalele, de vină sunt străinii lacomi, care vin să ne fure banii și resursele! Guvernul nu-și poate etala competențele? De vină e președintele Klaus Iohannis, care refuză numirile unor miniștri pe care Liviu Dragnea îi mută ca pe niște pioni de la un domeniu la altul... Mai apar probleme pe agenda publică? Nu-i nimic, mașinăria de propagandă a PSD va găsi imediat vinovatul! Iar dacă apar cumva probleme prea complicate, greu de explicat și de rezolvat, cauza e știută de tot poporul: George Soros, imperialistul american!