Odinioară, săptămânile de dinaintea Crăciunului erau un timp al liniștii, al împăcării cu sine și cu ceilalți, un timp dedicat familiei și căminului. Oamenii se adunau acasă, într-o ambianță intimă și plăcută, aprindeau lumânări, gustau din fursecurile cu scorțișoară preparate de gazde, beau un pahar cu vin fiert - într-un cuvânt, se bucurau de o seară tihnită. Și astăzi?
Cu cât se apropie sărbătorile iernii, cu atât se întețește goana prin magazine, aglomerația pe străzi și îmbulzeala din târgurile de Crăciun. Sigur, această forfotă veselă ne face plăcere. Totodată, ea constituie însă și cauza pentru care ne simțim mai stresați în această perioadă decât în restul anului. E prea multă gălăgie, pretutindeni în jur. Statisticile europene arată că 75% dintre locuitorii continentului nostru sunt afectați de zgomotul excesiv, 10% chiar într-o formă gravă. Larma continuă a străzii ocupă primul loc pe listă, dar la fel de obositoare sunt și combina muzicală a vecinului și sunetele de apel, mai stridente sau mai melodioase, ale telefoanelor mobile. "Creierul și mintea au nevoie de liniște, pentru a se odihni și reface. Astfel se reduce stresul și, în ultimă instanță, suntem protejați împotriva sindromului burnout, care este una dintre bolile tipice ale civilizației noastre", explică psihologii.
Într-adevăr, începe să se facă simțită o nevoie de liniște. 11% dintre nordici își iau regulat pauze, pentru a se retrage din fața asaltului de stimuli acustici. Plimbările prin pădure sunt preferate distracțiilor gălăgioase. Meditația a părăsit de mult sfera ezoterică, devenind un instrument util de relaxare în viața de toate zilele. Trendul danez hygge, care propune un confort domestic cu pături pufoase și lumânări aprinse, și-a făcut deja loc în stilul de viață contemporan - și nu doar înainte de Crăciun.
"Muzica dată la maximum provoacă tulburări cardiace"
Organismului nostru îi plac intervalele de liniște. Și nu doar atât: asemenea pauze reprezintă pentru el o necesitate. Când auzul nostru este agresat de prea multe sonorități, acestea riscă să suprasolicite sistemul nervos vegetativ, care va reacționa rapid la zgomote, în același mod ca la stres, adică determinând o creștere a secreției de hormoni cu efect de stimulare forțată, cum sunt cortizolul, adrenalina și noradrenalina. În consecință, mușchii se contractă, nivelul tensiunii arteriale urcă și se mărește frecvența bătăilor inimii. Cercetătorii de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz au demonstrat că un volum sonor peste limita acceptabilă sporește riscul de apariție a fibrilației atriale. În condiții de solicitare acustică extremă, tulburările de ritm cardiac au fost prezente la 23% dintre participanții la studiu, pe când în absența ei, doar 15% au manifestat astfel de simptome.
Auzul funcționează non-stop, percepând stimulii acustici 24 de ore din 24. Undele sonore sunt trimise în urechea internă, iar acolo iau naștere impulsurile auditive, care vor fi dirijate spre creier. Urechile constituie legătura noastră cea mai solidă cu lumea exterioară. Ochii îi putem închide, în schimb auzul rămâne activ și în timpul somnului. Noaptea, corpul nostru reacționează la anumite sunete mai puternic decât în cursul zilei. Și nu numai gălăgia ne trezește: până și bâzâitul insistent al unui țânțar este de ajuns să ne împiedice să adormim. Strămoșii noștri ne-au lăsat moștenire aceasta: un trosnet sau un zumzet auzit în toiul nopții semnalizează apropierea unui pericol - imediat, corpul intră în stare de alarmă.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, un european din cinci este expus în cursul nopții unui nivel de zgomot care poate avea o importantă influență negativă asupra sănătății sale. Deoarece, în somn, întregul organism se regenerează. Când intervine ceva care perturbă repaosul nocturn, imunitatea slăbește și există posibilitatea să ne îmbolnăvim. De aceea, nu trebuie să ne mire faptul că zgomotul se plasează pe locul al doilea între factorii de mediu care ne amenință sănătatea. Mai dăunătoare decât el sunt doar pulberile fine. Aproape toate riscurile de patologii ale sistemului cardiovascular - infarct miocardic, accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă sau hipertensiune - sporesc odată cu creșterea nivelului de zgomot produs de traficul aerian. De asemenea, depresiile se agravează în raport direct proporțional cu poluarea acustică. Acesta pare la prima privire un rezultat surprinzător, fiindcă depresia este o afecțiune care apare mai ales atunci când oamenii au sentimentul că sunt captivii unor împrejurări împotriva cărora nu se pot apăra. Dar, dacă ne gândim mai bine, ne vom da seama că persoanele care locuiesc în vecinătatea unei străzi intens circulate și se află în imposibilitatea de a se muta într-o altă zonă se găsesc, de fapt, într-o situație similară.
Dacă organismul nostru nu se obișnuiește cu zgomotul, asta înseamnă că va fi supus unui stres cronic. Prin urmare, vom fi cu atât mai bolnavi, cu cât suntem mai constrânși să suportăm poluarea acustică intensă pe o perioadă mai îndelungată. "Politicienii ar trebui să se preocupe mai îndeaproape de sănătatea populației și să ia măsuri corespunzătoare de protecție, prin limitarea nivelului de zgomot", spun specialiștii.
Să dăm sonorul mai încet
Cel puțin în spațiul nostru privat, dispunem, totuși, de diverse modalități practice, care ne permit să eliminăm sau măcar să atenuăm agresiunile acustice. De exemplu, în locuință, putem utiliza ferestre fonoizolante, care ne vor feri de efectele sonore ale circulației autovehiculelor, iar placarea tavanului și a pereților cu materiale antifonice ne va scuti să fim deranjați auditiv de ceea ce se petrece în apartamentele alăturate. În schimb, specialiștii critică obiceiul unora de a folosi ca protecție permanentă dopurile pentru urechi. "Noi avem nevoie de sunete pentru a percepe mediul înconjurător și a identifica pericolele, în momentul când ele există efectiv", spun ei. "Imaginați-vă, de pildă, că n-ați putea să auziți plânsul bebelușului dvs.". De aceea, o pauză de odihnă este o soluție mult mai bună. "Fiindcă liniștea îngăduie organismului să se refacă". E greu de întocmit o estimare general valabilă cu privire la durata necesară, zilnică ori săptămânală, a acestor pauze. Însă cu cât expunerea la zgomot este mai îndelungată, cu atât organismul va necesita mai mult timp pentru a-și reveni. Chiar și huruitul de motor greu produs de un camion care trece pe stradă ne solicită sistemul cardiovascular, iar el nu-și poate reveni instantaneu, ci abia după un anumit timp.
O soluție bună pentru a acorda corpului un răgaz de odihnă sunt cursurile de exersare a atenției, yoga, Qi-Gong sau meditația. Numeroase studii științifice le confirmă eficacitatea: tensiunea scade, pulsul se liniștește, respirația devine mai profundă, celulele primesc aportul vital de oxigen, iar musculatura se relaxează.
Nu se obține ușor liniștea
Îți asculți respirația, nu dai atenție gândurilor, te bucuri de o liniște netulburată. Pe cât de simplu pare când o descrii, pe atât este de dificil să atingi această stare. Așa simte orice începător într-ale meditației. Căci nu numai în exterior există zgomote, ci și în mintea noastră. Roiul gândurilor în continuă mișcare iscă neliniște, teamă și tensiuni. Gândurile generează sentimente, iar sentimentele generează senzații în corpul nostru. În timp ce noi încercăm să ne liniștim, vocile interioare rostesc pe un ton din ce în ce mai poruncitor: "Mai am niște facturi de achitat." - "De ce stau aici fără rost?" - "Mă doare spatele." - "Nu mai rezist!". Un carusel al gândurilor care nu se oprește nicio clipă. La unele persoane se declanșează veritabile stări anxioase: anxietatea poate apărea fiindcă în meditație te concentrezi asupra ta și te deschizi. Atunci, tot ce ai respins poate ieși din nou la suprafață. În cotidian domnește deseori o agitație permanentă, mereu mai avem ceva important de rezolvat. Nu e ușor să coborâm din caruselul despre care vorbeam. Chiar dacă ne-am așezat undeva, rămânând imobili și tăcuți, gândurile continuă să se rotească în mintea noastră. Durează o vreme și e nevoie de puțin exercițiu ca să ne putem cufunda în liniște și să ne regăsim.
A-ți găsi liniștea prin meditație este o artă. Ea se învață treptat, pe măsură ce i te dedici cu consecvență. Există o multitudine de variante, în care îți poți însuși această străveche practică spirituală care, de altfel, se întâlnește ca o componentă esențială în toate religiile: în credința creștină, ea îmbracă forma rugăciunii trăite profund. Din nenumăratele modalități ce ți se oferă, ai libertatea s-o alegi pe aceea care consideri că ți se potrivește. Nu oricine se simte confortabil stând așezat, unii preferă să se afle în mijlocul naturii și doresc să mediteze în mers, deci combină meditația cu mișcarea. Poți exersa de unul singur sau în cadrul unui grup, la un curs săptămânal.
În clipa când reușim să aducem la unison liniștea exterioară cu cea lăuntrică, dăm organismului nostru șansa de a primi o infuzie de vitalitate. Și pentru asta, nici n-avem prea multe de făcut, la urma urmei. Uneori e suficient, pur și simplu, să savurăm în tihnă o cană de ceai sau un pahar de vin...
Intervalele regulate de liniște...
* reduc secreția de hormoni ai stresului
* favorizează echilibrul psihic
* stimulează formarea de neuroni
* sporesc creativitatea
* facilitează concentrația
* cresc potențialul intelectual
* permit o mai bună cunoaștere de sine
Liniștea ne încarcă cu energie. Și în cursul zilei e nevoie să intercalăm din când în când intervale de liniște. Căci trebuie să dăm creierului timpul necesar pentru a prelucra stimulii și informațiile primite. Altfel, va crește riscul de stres și epuizare nervoasă.
Unde găsim ajutor
Plantele medicinale și suplimentele pot, de asemenea, să ne revigoreze organismul și să ne asigure echilibrul interior.
* Passiflora e cunoscută pentru acțiunea ei calmantă, antispastică și anxiolitică. Are darul de a liniști nervii.
* Rhodiola rosea este o plantă utilizată frecvent de terapeuții din țările scandinave. Ne reface rezervele de energie, în perioadele când suntem suprasolicitați.
* Uleiul eteric de lavandă induce calmul și combate cu succes tulburările de somn. Efectele lui sunt demult confirmate științific.
* Deficitul de serotonină provoacă o oboseală continuă în timpul zilei și ne ține treji seara, când mergem la culcare. Administrarea unui preparat cu triptofan ajută la formarea serotoninei și la stabilizarea ciclului somn-veghe.
* O combinație adecvată de remedii homeopate poate elimina tensiunile nervoase.