Magda Maier, 31 de ani, viitoare mămică
"2019 o să fie cel mai frumos an din istoria omenirii!"
(Tocmai ieșea dintr-o florărie, cu un buchet uriaș de crizanteme albe în mână. Liniștea de pe chipul ei a îmblânzit tot zgomotul orașului.)
2019?! 2019 o să fie cel mai frumos an din istoria omenirii! Nu, nu, nu glumesc. Bine, recunosc, glumesc un pic. Sunt așa de fericită... N-am cuvinte... La începutul lui martie o să fiu pentru prima oară mămică! Și cred că numai o mamă poate înțelege prin ce trec. Să simți cum crește o minune în tine, s-o simți cum se mișcă, zvâcnește, cum se bucură... Taică-su zice că sigur îl facem fotbalist, la cum șutează din orice poziție. Da, băiețel o să fie, am primit confirmarea medicului. Abia aștept, ce să zic. Și mi-e și teamă. Dar teama asta încercăm s-o ținem departe. Nu sunt eu prima mamă de pe pământ, cum s-au descurcat și mamele noastre, o să mă descurc și eu. Abia aștept să îi văd ochișorii, să-l țin de mână, să-i povestesc, nici nu știi câte am să-i povestesc, să-i arăt. Și sunt sigură că și el mie. Să văd lumea cu ochii lui. S-o învățăm împreună. Nici nu-mi imaginez altfel. Sănătos să fie, că de iubit o să-l iubim din tot sufletul nostru! Eu încerc să mă țin serioasă, că vezi și tu ce am de cărat după mine! 8 kilograme în plus până acum! Dar, lasă-mă pe mine, pe taică-su să-l vezi! A dat în mintea copiilor de bucuros ce e! Îi pune muzică, îi vorbește, îi dansează... Îi și zic că, din martie, o să am doi copii de crescut, la felul cum se poartă. E o stare cum n-am mai trăit până acum. Să simți, să știi că în tine e viață, că în tine se întâmplă o minune a lumii. Uite, seara trecută m-am dus pe balcon, m-am uitat la cer și am inceput să vorbesc cu bebe, i-am spus despre stele, despre constelații, atât cât știu și eu, și mi-a venit să plâng. Abia aștept să cunoască lumea asta, abia aștept s-o vedem împreună! Asta o să-l și învăț: să iubească viața și să nu-i fie frică de ea!
Dragoș S., 46 de ani, sales executive
"Vreau să mă prindă răsăritul de 1 ianuarie pe creasta Pietrei Craiului"
(Singurul om cu pantofi și costum dintr-un magazin cu articole de munte. Mi-a atras imediat atenția, a durat ceva să-l conving să vorbească.)
Îmi cumpăr colțari și un piolet pentru o tură pe munte. Da, acum iarna. Vreau să mă prindă răsăritul de 1 ianuarie pe creasta Pietrei Craiului. Șampania o s-o beau după, la Refugiul Grind, văd eu... Important e să fiu acolo sus când răsare soarele. Vezi tu, m-am cam săturat de ritmul în care trăiesc. De 25 de ani trag ca un nebun la job, totul ca să fiu promovat, totul ca să ajung în top. Am ajuns să dorm două ore pe noapte, să uit să mănânc, job, numai job. Am obosit! Nu mai pot așa, ca un robot, îmi vreau viața înapoi. Să simt că trăiesc, înțelegi? Am 46 de ani, ce naiba! Am strâns niște bani, dar pot să mă bucur de ei? Ce rămâne dacă trag linie?! Rapoartele predate șefilor?! Șapte costume fine, călcate la dungă, cu cravatele și cămășile aferente?! Uniforma, așa le zic. Nu le mai suport! Mi-am dat seama de ceva: cele mai mișto chestii sunt simple și n-au nicio legătură cu banii! Asta vreau de la 2019: lucruri simple, răsăritul ăsta de soare, să ascult muzică, să uit să-mi pun alarma la ceas.
Costin Dobre, 59 de ani, inginer
"Dacă tot vrei să schimbi ceva în viața ta, atunci schimbă mai mult!"
(Un om serios, care pășește hotărât în drumul spre casă. Mă mai întreabă o dată la ce revistă lucrez și cum mă cheamă. Își notează numele într-un carnețel.)
Domnule, eu am planuri mari pentru anul care vine. Știu că mulți își propun să nu mai fumeze, să mănânce sănătos, să facă mai mult sport, lucruri d-astea. Nu zic, nu e rău nici așa, dar, dacă tot vrei să schimbi ceva în viața ta, atunci schimbă mai mult! Părerea mea! Eu, de exemplu, că pe mine m-ai întrebat, am planuri mari, domnule. Sau poate ție o să ți se pară mici, sincer să fiu, nu mă interesează. Ce vreau să spun e că am deja o vârstă, tânăr nu mai sunt și simt nevoia să mă liniștesc. Am lucrat toată viața mea, lucrez și acum, dar în ce condiții și pe ce salariu nu vrei să știi... Și m-am gândit, m-am răsucit, am vorbit cu soția și copiii și am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să-mi depun dosarul pentru pensionare anticipată. Vechime am, să vedem și dacă acceptă. Dacă totul iese cum îmi doresc, cu pensioara aia ne mutăm la țară, în casa socrilor mei, care acum stă degeaba. Pământul e bun acolo, pe lângă Răcari, zonă de legume, o să am ce face. Am făcut deja planul. Investesc, pun casa pe picioare, facem un solar, două, mă ajută și copiii, și pun pariu că în câțiva o să ajung să câștig mai mult ca acum. Doar că o să câștig pe munca mea și pe pământul meu; mă rog, al soției. Dar o să fiu, domnule, liniștit, după o viață în care numai eu știu cât am tras și cât m-am zbătut să am ce pune pe masă la copiii ăștia. Sunt obișnuit cu greul, iar de muncă nu mă tem. Dumnezeu să mă țină sănătos și să mă ferească de necazuri, că am ajuns la vârsta când știu ce am de făcut!
Alexia, 18 ani, elevă
"Vreau să mă pierd în mulțime, să nu mai dau atâtea explicații acasă, să mă îmbrac cum vreau eu, să-mi fac prieteni noi, să mă simt liberă"
(Am întâlnit-o în stația de metrou Eroilor, asculta muzică la căști. N-a vrut să-și spună tot numele, dar a fost foarte bucuroasă să răspundă.)
Eu nu sunt din București, dar abia aștept să fiu! 2019 o să fie cel mai tare an! Cu condiția să iau Bacu'! Am stres mare cu asta, de asta depinde tot. Sunt când super nervoasă, când super fericită. Deci numai la asta îmi stă gândul! Bine, nu la Bac neapărat, la ce o să fac după. Dacă îl iau, deci nu-mi imaginez fericire mai mare! Mă înscriu la facultate, am și unde să stau, am vorbit deja cu mătușa, mă ține la ea, e suuuuper de treabă! Și pe urmă începe viața! Am atâtea planuri, nici nu știu cu ce să încep. Bine, sigur o să merg la concerte, o să merg la expoziții, o să merg la filme, o să fac toate lucrurile pe care nu le puteam face acasă. De unde sunt, nici gară n-avem, ca să îți dai seama. Și cică stau în municipiu... E o pușcărie, abia aștept să scap! Nu, nu îți spun orașul, că și mama și mamaie citesc Formula As, e tot timpul la noi în casă revista, nu vreau să risc. Nu știu, vreau să fiu permanent aici, să mă pierd în mulțime, să nu mai dau atâtea explicații acasă, să mă îmbrac cum vreau eu, să-mi fac prieteni noi, să mă simt liberă! Aici e viața! Vreau să fiu în mijlocul ei, să mă bucur de tot, să simt că trăiesc cu adevărat, așa cum simt, așa cum sunt! Dacă nu iau Bacu', o să fie jale. Nu vreau să mă gândesc. Nu vreau! Dar învăț, învăț pe rupte și sunt sigură că o să reușesc. Sunt super ambițioasă, când îmi propun ceva, iese! O să iasă și acum! Vreau să mă înscriu la Jurnalism, aș face și eu anchete cu oameni pe stradă! Bine, eu vreau să le fac pentru televiziune. Vedem. Nu știu, abia aștept 2019! Nu mai am răbdare!
Dumitru Mihăilă, 85 de ani, pensionar
"Să stau la malul mării și doar să ascult valurile"
(L-am întâlnit în zona în care locuiesc, Drumul Taberei. Mergea încet, se oprea des, ca să privească în sus, spre ninsoare. M-a prins de mână, mi-a vorbit.)
Hehehe, dumneata glumești cu mine, om bătrân... Ce ți-ai zis: ia să râd eu un pic de moșneagul ăsta... Dar moșneagul ce-l privești nu e om de rând, el este domnul Țării Românești! Ia să vedem: știi cine a scris asta? Știe, dom'le, știe, mai există o speranță cu tineretul ăsta... Dumneata să nu te superi pe mine, că mai glumesc și eu, ce să fac, atât mi-a rămas la vârsta mea. Fă și dumneata socoteala, sunt născut în 1933, asta înseamnă că anul viitor împlinesc 26 de ani, nu? Hehehe, tinere, cum se duc anii ăștia... Mă uit în spate și nu-mi vine să cred câți s-au strâns. Când am trăit eu toate astea? Când am ajuns să fiu străbunic? Și războiul, dacă vrei, ți-l povestesc, am totul întipărit în minte, parcă ieri cădeau bombele în oraș. Dar hai să-ți spun un secret, că mi-a plăcut de tine, că știi poezie: mă crezi că eu tot tânăr mă văd, deși oglinda și picioarele astea, care abia mă mai țin, îmi spun - "Ești bătrân, Tăchiță, bătrân!". Spune-mi mie, ce să mai vrea de la viață un om de 85 de ani? 86, în aprilie? Poate să nu mai am oglindă, că am obosit să îmi tot arate adevărul... Ce crezi, e o idee bună? Scot oglinzile din casă! Și ce se mai aranja soția în ele, toată viața ei a fost o cochetă, Dumnezeu s-o odihnească! D-aia m-am și îndrăgostit de ea. Și îndrăgostit am rămas până s-a dus. Asta aș vrea: s-o mai țin o dată în brațe! Dar se poate asta? Nu se poate! Doar dacă ajung eu la ea; dar treaba e, tinere, și nu mi-e rușine să-ți spun, parcă mi-e frică... Nepoții sunt oameni în toată firea, copiii, nu mai zic, bătrâni ca mine... Așa le și spun: ați venit pe la mine, moșilor? Râd și ei, glumim, mi-au moștenit umorul. Dacă se poate, aș vrea să fiu sănătos. Cât se poate, acolo, că mult nu se mai poate. Și aș mai vrea să mă ducă nepoții la mare. Să o mai văd o dată în viața asta, că altă viață n-am auzit să mai fie. Să stau la malul mării și doar să ascult valurile. Atât.