Pictura românească este tot mai spectaculoasă, mai aproape de marele public. Pictorii noștri sunt puși din ce în ce mai bine în valoare, în expoziții și muzee noi, tot mai multe și mai valoroase. Zilele acestea, Bistrița, un oraș nu prea mare din nordul țării, dar cu o forță de iradiere culturală uriașă, a sosit în Capitală, la Biblioteca Națională de Artă, cu o expozițe de 1000 de tablouri. Este o magmă colosală și foarte frumoasă de forme și de culori, și cu care provincia vrea să cucerească Bucureștiul. Dar nici Capitala nu se lasă! Întregind această Sărbătoare a culorilor, Muzeul de Artă Recentă din București își arată și el puterea și farmecul.
Muzeul de Artă Recentă
La colindat cu tricolorul
"Tricolorul redevine unul dintre noi"
Pe 13 decembrie 2018, la prestigiosul Muzeu de Artă Recentă din București de pe bulevardul Primăverii nr. 15, s-a deschis o amplă și surprinzătoare expoziție de pictură. Numită, inspirat, "Tricolor", ea încheie cu măreția fină a artei anul Centenarului. Este o poveste a steagului nostru și a culorilor lui, scrisă prin timp și prin istorie. Nume mari, de ieri și de azi, ale picturii noastre vă așteaptă cu tablourile lor, pornite la colindat cu tricolorul: Gh. Tattarescu, Carol Popp de Szathmary, Victor Brauner, Horia Bernea, Florin Mitroi, Paul Neagu, Christian Paraschiv sau Marcel Bunea. În sălile ultramoderne și elegante ale acestui muzeu de nivel european, expoziția "Tricolorului" te emoționează și artistic, și sufletește, prin măiestria punerii ei în scenă și prin talentul artiștilor. Roșul, galbenul și albastrul plutesc peste tot, stârnind nostalgii patriotice. A fost odată ca niciodată... La loc de frunte se află istoria. Mai întâi, vezi "Drapelul de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu" și "Steagul Societății Olarilor din Hațeg, de la 1868". După care, imaginile se "încing". Intrăm în vremea noastră. "Soldatul român din Primul Război Mondial" al tânărului Tara von Neudorf are o putere aparte de sugestie și evocare. La fel este și "Stema României", a Anei Bănică, făcută curajos cu un macramé încorporat. După cum tricolorul cel mare al lui Marcel Bunea consonează prin esențe cu celebrii "Prapuri" ai lui Horia Bernea (steaguri liturgice). Iar nu departe, o "Compoziție" a regretatului Florin Mitroi, de dinainte de 1989, pare să ne înfățișeze o femeie cu chip chinuit. În fapt, ea e chiar România umilită și crucificată, înfățișată între două steaguri tricolore, înfipte în zăpada murdară. Stranie premoniție a artistului? Ce altceva poate fi? Oricum, veți rămâne uimiți de câte lucruri tulburătoare se pot înjgheba pe o pânză, din trei culori dragi nouă. Criticul de artă Erwin Kessler, curatorul acestei curajoase și strălucitoare expoziții, a spus povestea facerii ei: "Tricolor înseamnă paradă și defilare, onor cu mâna la chipiu, înseamnă propagandă, dar și crez asumat, înseamnă independență, geopolitici și granițe, revoluție și uniformă, dar și o asociere de culori primare, extrem de funcțională. După niște coduri care trec de criteriile estetice. Toate acestea fac ca Tricolorul să se travestească într-un «eu» nelămurit. Or, expoziția noastră tocmai asta își propune: să cartografieze și să indexeze, incomplet dar coerent, cât mai multe ipostaze ale Tricolorului în artă; de la final de secol 19 și până în prezent. Este o investigație ludică, dar și serioasă. Recuperând «în viteză» și în forță tricolorul, încă din timpurile fondării României, expoziția mizează pe faptul că în artă, Tricolorul se eliberează de propriile lui convenții și redevine el însuși: roșu, galben și albastru. La Muzeul de Artă Recentă, tricolorul nu e «arborat», ci abordat și prezentat. Pe scurt, tricolorul redevine unul dintre noi".
Marcel Bunea
"Eu cred cu mare convingere în ADN-ul României"
Expoziția de la Muzeul de Artă Recentă se deschide, ca printr-o arcadă, cu tricolorul monumental al lui Marcel Bunea. Un pictor de elită al României, care a imaginat un tricolor metafizic și ascetic, închis în esența pură a culorilor sale.
- Cum ți-a venit ideea asta? - l-am întrebat pe artist, imediat după vernisaj.
- Lucrarea este destul de mare, formată din trei panouri, și se numește "Vertical. Ro". Am început-o în 2014 și am lucrat la ea doi ani. A fost expusă la Muzeul Cotroceni și la Teatrul Național. De ce am făcut-o? Pentru că pe mine mă interesează această relație extrem de interesantă între albastru, galben, roșu, culorile steagului nostru național. Ele sunt și culorile primare. Din ele se formează toate celelalte.
- În afară de jocul culorilor, tu ai pictat tricolorul țării. Ești îndrăgostit de România?
- Categoric, eu cred cu mare convingere în ADN-ul României, cred că este o țară care are un potențial de excepție. Din păcate, este foarte, foarte prost condusă. Dacă nu chiar de o sută de ani, de 70 de ani tot a fost foarte prost condusă.
- Ai un strămoș care a făcut și el istoria României, la 1918. Patriotismul tău stă și sub umbra lui?
- Unul dintre bunicii mei dinspre tată era din Sadu, o comună din Munții Cibinului, în care s-au născut Inochentie Micu Klein și Samuel Micu. Bunicul a fost preot ortodox. S-a născut în 1877 și eu nu l-am cunoscut, pentru că a murit cu 20 de ani înainte să mă nasc. Se numea Dimitrie Bunea și a fost unul dintre eroii Unirii. El a organizat garda națională din Sadu, a plecat la Alba Iulia cu 300 de oameni și a deschis și o bancă. Asta, pentru că a înțeles clar că doar trei lucruri pot salva nația noastră: școala, cultura și finanțele. Drept care, regele Ferdinand l-a decorat în grad de cavaler. Apropo de bunicul, pot să-ți povestesc următoarele: într-o noapte, la atelier, mi-am amintit de el. Era în 2016. Și am pictat un tablou pe care l-am numit "Preotului Dimitrie Bunea", expus la ultima mea expoziție mai importantă, de la Târgu Jiu. Dar marea mea mirare a fost când, de la numele lucrării mele, am primit o grămadă de informații noi despre bunicul meu. Uite că pictura, până la urmă, poate fi și folositoare.
- Tricolorul tău nu este, așadar, o simplă temă artistică...
- Nu e o întâmplare că albastrul, galbenul și roșul apar în pictura mea. Eu tot ce fac, fac cu suflet și cred cu mare convingere. Căci lenea de a gândi este totuna cu lenea de a simți. Și eu mă adresez în primul rând minții. Nu mă interesează nimic în afară de esența picturii. Pentru mine, ea e importantă.
(Expoziția "Tricolor" va fi deschisă până în martie 2019. Grăbiți-vă să o vedeți.)
Biblioteca Națională de Artă
Avalanșă strălucitoare de culori
- Marea expoziție națională de pictură venită de la Bistrița-Năsăud -
Prin peștera lui Aladin
Oare ce face ca un oraș de provincie, nu prea mare, să devină o metropolă culturală de prim rang a României?, mă întrebam, pe când mă plimbam înfrigurat prin sala cea mare a Bibliotecii Naționale a României și nu mă mai săturam să privesc colecția de artă contemporană de la Bistrița. În ritm năvalnic și alert, tablourile te înconjurau de pe pereți ca niște stalactite de imagini dintr-o peșteră a lui Aladin. De la marii maeștri de azi din toată România și până la ucenicii lor - nimeni nu lipsea din această spectaculoasă panoramă a picturii românești contemporane. Între culori, sculpturile gigantice ale lui Mircea Roman, sporeau misterul expoziției. Este o colecție care s-a constituit la Bistrița. Poate și pentru că acolo există un secret al locului. O frumusețe mirifică, care atrage pictorii, dar și poeții și muzicienii, care se întorc mereu, fascinați. Una dintre cele mai frumoase zone ale țării, cu care începe nordul românesc. O zonă de elită geografică, care a făcut să se nască acolo pictori de elită, constituiți într-o adevărată Școală de la Bistrița. Și alături de ei, scriitori bistrițeni, pe măsură. Despre secretul locului și artei de la Bistrița l-am întrebat și pe pictorul bistrițean de anvergură națională Marcel Lupșe. "La Bistrița este o atmosferă extraordinară. Pictorii care s-au strâns în jurul galeriei de artă din Bistrița, dar și al centrului de cultură manageriat de Gavril Țărmure, s-au legat așa de puternic, încât, an de an, de 20 de ani, taberele de artă organizate la Bistrița, la Colibița și la Tihuța au strâns artiști din toată țara. Este o emulație ce face bine zonei. Și-apoi legăturile care nu s-au rupt niciodată cu Bucureștiul și cu marile centre culturale din țară țin vie activitatea la Bistrița. Asta se întâmplă la noi: colaborările cu universitățile de artă, cu Conservatorul de Artă de la Cluj și de la București, cu filarmonicile și editurile - toate sunt foarte frecvente la Bistrița. Dar eu cred că secretul Bistriței este omul care sfințește locul. Dacă există un om dedicat cu totul complicatelor treburi ale artei, așa cum o face Gavril Țărmure, de ani și ani, atunci lucrurile evoluează, Bistrița și oamenii ei se fac cunoscuți. Căci azi nu mai există delimitarea strictă între centru și provincie. Lucrurile se schimbă. Rezultatul se vede în această mare expoziție, făcută după toți acești 20 de ani, cu vârfuri ale artei românești".
GAVRIL ȚĂRMURE
"Să cucerim Capitala prin cultură!"
Am vrut să stau de vorbă și cu Gavril Țărmure, unul dintre oamenii care sfințesc locul la Bistrița, poate cel mai important. Așa că l-am asaltat cu întrebări.
- Cum a început fenomenul de la Bistrița și cum a început dragostea dvs. pentru artă și literatură, d-le Țărmure? Cum ați ajuns unul dintre marii mecena din România? Unul modest și fără emfază...
- Vedeți dvs., eu am avut ocazia să lucrez în administrația culturală a județului Bistrița-Năsăud, aproape imediat după Revoluție și până acum. În 1992, am găsit deja acolo o echipă de profesioniști de valoare, condusă de Mircea Oliv. Din ea mai făceau parte Vasile Tolan și Marcel Lupșe. Și cum pe muzică nu aveau un om (considerau ei), de nivelul lor, m-au cooptat. Căci eu sunt absolvent de Conservator. Sunt muzician. De artele vizuale m-am apropiat din studenție, pentru că la Iași, unde am studiat artele, erau la un loc: Conservatorul de muzică și arte plastice. Acolo m-am apropiat prima oară de plasticieni. De la Dan Perjovschi și până la Florica Prevenda. Ne-am împrietenit din vorbă în vorbă. Și după Conservator, am fost repartizat în învățământ și am avut prilejul să conviețuiesc cu un grup de oameni străluciți, la Dej, un oraș mic. Aici l-am cunoscut pe marele poet Ion Mureșan sau pe pictorul Marcel Lupșe. Prin artă, am trăit mai ușor în acei ani gri. Atunci mă duceam la un cenaclu literar al tinerilor scriitori din Transilvania, care se numea "Saeculum". Era la Beclean, nu departe de Bistrița, și veneau oameni cu totul speciali. Atunci i-am cunoscut pe Ioan Groșan, pe Virgil Mazilescu sau pe Ion Bogdan Lefter. Dar răsfățatul nostru era poetul Ion Mureșan. I-am citit "Cartea de iarnă", și într-o după amiază i-am învățat pe de rost toate poemele. Iar după Revoluție, ajungând la Inspectoratul pentru cultură al județului Bistrița-Năsăud, unde trebuia să mă ocup și de muzică, și de literatură, și de arte vizuale, mi-am dorit ca toate evenimentele noastre să fie sub semnul superlativului. Așa cum fusesem obișnuit în anii de dinainte de '90.
- Dvs. ați organizat taberele de pictură de la Colibița?
- Cu Colibița, cu lacul ei magic de lângă Bistrița, a început totul. Tocmai pentru că-i un spațiu tulburător de frumos. Acolo am invitat, acum aproape 20 de ani, într-o toamnă târzie, 30 de artiști. După aceea, de prin anii 2003-2004, am organizat în fiece an câte o tabără de pictură la Tescani, în Moldova, dar și cinci-șase serii la mare, la Eforie Nord. Așa că avem lucrări! Iar ideea acestei colecții am avut-o aproape de la început. Cu același gând și vis: să înființez un muzeu de artă contemporană la Bistrița. Cu o colecție ce s-a constituit din lucrări ale artiștilor din întreaga Românie și din alte țări. Peste 200 de autori și 1500 de picturi.
- De sărbători v-ați hotărât să vă aduceți o parte din tezaur la București. Ați mai pregătit și alte evenimente în București?
- Sunt patru evenimente. Pe toate împreună le-am numit "Să cucerim Capitala prin cultură!". Numele acesta poate părea ostentativ, dar cum sărbătorim Centenarul României, noi trebuie să avem maturitatea să ne gândim dezvoltarea culturală din orice direcție: și de la centru, și de la margine. Așadar, la București este mai întâi această expoziție amplă, deschisă până în 20 ianuarie. Dar au fost și alte evenimente, un concert la Ateneul Român, cu Noua Orchestră Transilvană, pe care am înființat-o eu, la Bistrița, în 1999, alături de care au cântat tineri soliști bistrițeni, nume care sunt de referință azi, în Europa. Așa este tenorul Ștefan Pop, laureat al marelui premiu "Operalia" (n.n. inițiat și patronat de celebrul tenor spaniol Placido Domingo, la începutul anilor 1990, Concursul "Operalia" este una dintre cele mai importante competiții a vocilor de operă) și alții ca el, care au obținut, toți, performanțe splendide în Europa și în lume. Într-un alt eveniment, cultura țărănească a venit la București printr-o expoziție de zadii. (Zadie se spune pe la noi la catrință.) Și avem o colecție imensă de zadii, cam 2500. Cu această ocazie, s-a ținut și un concert de colinde, cu grupuri țărănești din Șieuț, Poiana Ilvei, Sângeorz Băi și de pe Valea Țibleșului.
Colindul lui Ion Mureșan
- Sunteți greu de prins într-o singură ecuație culturală, d-le Țărmure. În afară de Festivalul de poezie de acolo, patronați și o celebră editură, Charmides, de ale cărei destine se ocupă doi scriitori bistrițeni, Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari, binecunoscuți "Formulei AS".
- Sunt fericit că editura "Charmides" este azi, poate, printre cele mai bune edituri de poezie din România. Pentru mine, reperul de mare poet contemporan este Ion Mureșan. Cu o bucurie sfioasă, i-am editat cartea "Alcool" și i le-am reeditat pe toate celelalte ale sale.
Ca printr-o minune, de parcă ne-ar fi auzit, a intrat în sala cea mare a expoziției, printre culori, și poetul Ion Mureșan. S-a uitat un pic în jur și a zis: "Expoziția aceasta se desfășoară sub semnul binelui. E plin de îngeri pe aici. Așa că am să vă spun un colind compus de mine:
Lumea se leagănă-n leagănul cerului,/ în fașă ne leagă năpraznicul gerului./ Gândul cel rău, vaier și plângeri/ nu-ncap în aer de-atâția îngeri./ În iesle ne-am pus/ culcuș toate cărțile,/ căci steaua de sus/ rescrie hărțile./ Scrisă ni-i viața,/ Pruncu-i promis,/ se-ntinde gheața/ pe masa de scris./ Gândul cel rău, vaier și plângeri/ nu-ncap în aer de-atâția îngeri.
Priviți! Aici, sunt atâția îngeri pe simeze, încât niciun gând rău nu încape, nici un vaier. Să ne bucurăm. Sărbători fericite!" - a încheiat poetul. Asta vă urez și eu dvs., stimați cititori. Zile luminate, înconjurați de pace și îngeri!