Din rețetele domnului farmacist Bobaru: Rășinoasele - BRADUL, PINUL și MOLIDUL

Redactia
- Printre miracolele naturii, la loc de frunte se află "veșnicia verde" a bradului. În vreme ce arborii din păduri și-au scuturat demult frunzele, neamul cel falnic al brazilor plesnește de energie, înfruntând gerul și ninsorile iernii. O minune trebuie să se afle la mijloc, aceeași care face ca cetina brazilor, conurile lor și rășina să se transforme în izvoare nese­cate de sănătate, țintite anume pe suferințele omenești. Pentru fiecare boală există o plantă. Da! Și pentru toate bolile există un copac: Bradul. Descântat prin colinde, acum e mai puternic ca niciodată -

Modul de preparare a remediilor din rășinoase pentru utilizare internă

Infuzie
Mod de preparare: 2 linguri cu frunze de rășinoase uscate, tăiate groscior, se dau într-un clocot cu 250 ml de apă. Se lasă la infuzat timp de 30 minute, după care se filtrează. Se îndulcește după gust cu miere.

Decoct
Mod de preparare: 2 linguri cu conuri sau muguri uscați de rășinoase, tăiate groscior, se fierb la foc mic, timp de 15 de minute, în 500 ml apă, într-un vas de preferință din inox sau emai­lat. La final se com­ple­tează apa evaporată. Se filtrează fierbinte prin tifon sau vată medicinală umezită cu puțină apă. Se îndulcește după gust cu miere.

Tinctură
Mod de preparare: 2 linguri cu frunze, conuri sau muguri uscați, tăiate groscior, se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat obținut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se zilnic. Se filtrează prin tifon după care se lasă la decantat în fri­gider, timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece ușor partea lim­pede într-un alt flacon, în­de­părtându-se eventualul re­ziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păs­trea­ză în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop picurător. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă de­puneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.

Vin
Mod de preparare: 2 linguri pline cu frunze, conuri sau muguri uscați, tăiate groscior, se amestecă cu 1 litru de vin roșu adus la fierbere. Se lasă în contact timp de 10 zile, agitându-se zilnic, apoi se filtrează prin­tr-un material textil, fără stoarcerea reziduului. Se lasă la decantat 6 zile la frigider, separându-se par­tea limpede de reziduul depus pe fundul vasului. Se va completa cu vin până la 1 litru. Se poate păstra și 2 ani, dacă vinul este de bună calitate.

Modul de preparare a remediilor din rășinoase pentru utilizare externă


Oțet medicinal

Mod de preparare: 2 linguri pline cu frunze, conuri sau muguri uscați, tăiate groscior, se țin la macerat timp de 10 zile în 500 ml oțet din vin alb. Se agită zilnic, apoi se filtrează și se pune în fla­coane brune. Se utilizează extern, în diferite boli însoțite de mâncărimi.

Ulei terapeutic

Mod de preparare: 2 linguri pline cu frunze, conuri sau muguri uscați, tăiate groscior, se pun împreună cu 100 ml ulei de floarea-soarelui într-un flacon de sticlă și se fierb câteva minute pe bain-marie. Se lasă în repaus timp de 2 zile, apoi se filtrează. Se folosește extern, mai ales în bolile dermatologice uscate.

Unguent

Mod de preparare: 100 ml tinctură de răși­noase, obținută după metoda prezentată mai sus, se evaporă la foc mic într-un vas emailat sau din inox până se obține un extras siropos de consistența mierii. Când este cald încă se adaugă 50 g de untură curată de porc, 30 g margarină și 10 ml ulei de floarea-soarelui. Se dă de pe foc și se continuă omo­genizarea până la răcire. Un unguent de calitate superioară se obține dacă înlocuim 10 grame din cantitatea de marga­rină cu 10 grame de lanolină (aceasta se poate procura din farmaciile care au laborator. Farmacia Faltis are lanolină pe stoc).

Comprese (cataplasme)

Se face o fiertură din părți uscate de rășinoase: 50 g la 2 litri de apă. Se fierbe 5 minute. Se pun com­prese calde timp de aproape 10 minute pe zo­nele afectate de boală.

Fumigații

Frunzele sau conurile uscate de rășinoase, aprin­se și lăsate să ardă mocnit, pot fi o variantă utilă pentru dezinfectarea și dezodorizarea unor spații închise precum poduri, pivnițe sau diverse încăperi și anexe ale gospodăriei.

Pensulații

Se folosesc în afecțiunile pielii și în bolile aler­gice sub formă de tinctură, oțet sau ulei. Pen­sulațiile se fac seara și dimineața. După aplicarea pensu­lațiilor, se continuă tratamentul cu creme sau un­guente. Farmacia Faltis are în portofoliu aseme­nea produse.

Inhalații

Sunt recomandate în bolile aparatului respira­tor, bolile din sfera ORL sau bolile virale, precum gripa. Se fac inhalații cu 50 de picături de tinctură de rășinoase adăugate în apă fierbinte.

Gargarisme

Se folosesc pentru boli ale cavității bucale (afte, gingivite, stomatite, abcese dentare)
Se face gargară după fiecare masă, folosind in­fu­zia sau decoctul din rășinoase. Se poate aplica lo­cal un colutoriu specific bolii respective. Farma­cia Faltis prepară frecvent asemenea soluții la pre­scrip­ția unor medici ORL sau stomatologi.

Fricționări locale

Iritațiile și mâncârimile provocate de ciupituri de țânțari sau păianjeni pot fi atenuate prin fric­ționarea zonei cu oțet din rășinoase.
Nota farmacistului. De cele mai multe ori terapiile naturiste sunt complementare la medicația alopată recomandată de medicii curanți. Ele sunt remedii blânde, iar eficaciatea lor se observă în timp. Au însă marele avantaj că au puține reacții adverse și sunt mai bine tolerate de organism.


BRADUL (Abies alba)

Compoziție chimică. Uleiul volatil este prin­cipiul activ al preparatelor obținute din brad. Mai conține rășină, tanin, flavonozide, microele­mente și vitamina C.

Tratamente interne

* Afecțiuni respiratorii (traheită, bronșită, astm bronșic, pneumonie)
Datorită componentelor din uleiul volatil, pre­paratele din brad sunt antiinflamatoare, antiseptice și mucolitice în bolile aparatului respirator.
- Infuzie: se beau câte 3 căni pe zi.
- Decoct: se beau câte 2 cești, de 2 ori pe zi.
- Tinctură: se iau câte 30 de pică­turi, de 3 ori pe zi, amestecate în puțină apă sau ceai di­vers.
- Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, înainte de masă.

* Afecțiuni ale aparatului uro-genital (cistite, pielite, metroragii, colici renale)
- Infuzie: se beau câte 3 căni pe zi.
- Decoct: se beau câte 2 cești, de 2 ori pe zi.
- Tinctură: se iau câte 30 de pică­turi, de 3 ori pe zi, amestecate în puțină apă sau ceai di­vers.
- Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, înainte de masă.

* Imunostimulator
Pentru creșterea imunității la adulți în sezonul rece, se recomandă vinul terapeutic de brad, câte 50 ml, seara, la culcare.
Primăvara, din mugurii de brad se poate obține ușor, în casă, siropul din muguri de brad - cel mai important gemopreparat recomandat copiilor în profilaxia și tratamentul principalelor boli meta­bolice specifice acestei vârste: rahitism, dureri de oase la creștere, carii dentare, întârzieri și tulburări de creștere în înălțime. Este ușor acceptat de copii, datorită gustului plăcut.
Sunt două metode de preparare:

Metoda 1: 100 grame muguri de brad uscați și măcinați sau 200 grame muguri de brad proas­peți și zdrobiți se infuzează 30 minute cu 500 ml apă la fierbere. Infuzia rezultată se amestecă cu 500 grame zahăr tos și se dă în 2-3 clocote. Se filtrează înainte de a se răci complet, dacă este nevoie.
Metoda 2: 100 grame muguri de brad uscați și măcinați sau 200 grame muguri de brad proas­peți și zdrobiți se infuzează 30 minute cu 500 ml apă la fierbere. Infuzia rezultată se amestecă cu 500 grame zahăr tos și se dă în 2-3 clocote. Se filtrează înainte de a se răci complet, dacă este nevoie.
Se administrează câte 2 lingurițe pe zi, după masă, cel puțin 20 de zile pe lună, cura putându-se repeta și trei luni de zile.

Tratamente externe

* Boli inflamatorii (artroză, gonartroză, poliartralgie, gută, poliartrită reumatoidă, reumatism psihogen, dorsalgie, lombosciatică)
Se fricționează zona dure­roa­să cu oțet sau tinc­tură de rășinoase.
Tratamentul se poate completa prin administra­rea internă de Artrador și frecții locale cu Ben­zofenil forte și Spirt de oase, preparate la Farmacia Faltis din Brăila.

* Boli ale sistemului nervos (insomnie, anxietate, nervozitate), prin efect calmant.
Se fac băi călduțe.
Fiertura pentru baie se prepară astfel: o cană cu frunze sau conuri de brad se pune în 5 litri de apă și se fier­be 5 minute. Se lasă în repaus câteva minute, apoi se filtrează prin tifon. Se adaugă la o cadă cu apă călduță.

* Decongestionat în afecțiunile nasului (rinită, sinuzită)
Se fac inhalații după următoarea tehnică:
Deasupra vasului cu o fiertură obținută din ceti­nă sau muguri de brad se apleacă capul și se acoperă cu un prosop, făcându-se timp de 1 minut exerciții de inspirație a vaporilor de apă bogați în ulei volatil. Se poate continua tratamentul cu picături nazale decongestionante. Farmacia Faltis prepară aseme­nea picături. E bine ca inhalația să se facă seara, înainte de culcare.

* Boli ale cavității bucale (stomatită, gingivită, micoză bucală, afte bucale, eroziuni ale mucoasei bucale)
Se clătește gura după fiecare masă și seara, la culcare, cu decoct de rășinoase în care s-a pus o linguriță de bicarbonat de sodiu.


PINUL (Pinus silvestris)

Tratamente interne

* Tuse seacă iritativă
- Infuzie: se beau câte 3 căni pe zi.
- Decoct: se bea câte o ceașcă, de 2 ori pe zi.
Farmacia Faltis prepară Sirop bronholitic și Tusostop ce conține un extract fluid de pin.

* Boli virale din sezonul rece (gripă, răceală, guturai)
- Infuzie: se beau câte 3 căni pe zi.
- Decoct: se bea câte o ceașcă, de 2 ori pe zi.
- Tinctură: câte 30 picături, de 2 ori pe zi, puse în ceai de tei.
- Vin: se administrează câte 2 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Bolile rinichiului și ale vezicii urinare (pielită, cistită catarală, nisip la rinichi)
Eficacitatea unei terapii în afecțiunile aparatului uro-genital este influențată de un aport mare de lichide, de aceea sunt de preferat ceaiurile (infuzia sau decoctul).
- Infuzie: se beau câte 3 căni pe zi.
- Decoct: se bea câte o ceașcă, de 2 ori pe zi.

* Roborant și trofic general pentru cei suferinzi, cașectici, epuizați după boli consumptive
- Vin: se administrează câte 2 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Parazitoză intestinală
- Decoct: se bea o cană, seara, la culcare.
- Vin: se administrează câte 50 ml, seara, la culcare.
După trei seri de tratament la rând se ia o doză de purgativ (30 g) pe bază de sare amară (sulfat de magneziu).

Tratamente externe

* Febră musculară și dureri articulare
Se fac băi fierbinți cu fiertură din pin.

* Boli catarale (rinită, sinuzită)
Se fac inhalații, după următoarea tehnică:
Deasupra vasului cu o fiertură de conuri sau ace de pin, se apleacă capul și se acoperă cu un prosop, făcându-se timp de 1 minut exerciții de inspirație a vaporilor de apă bogați în ulei volatil. Se poate con­tinua tratamentul cu picături nazale deconges­tio­nante. Farmacia Faltis prepară asemenea picături. E bine ca inhalația să se facă seara, înainte de cul­care.

* Afecțiuni ale cavității bucale (stomatită, gin­givită, micoză bucală, afte bucale, eroziuni ale mu­coasei bucale)
Se clătește gura după fiecare masă și seara, la culcare, cu decoct de ră­șinoase în care s-a pus o linguriță de bicarbonat de sodiu.

* Boli ale anusului (prurit anal, fisură anală, hemoroizi externi)
Se pun comprese locale cu un unguent din pin. Farmacia Faltis are un unguent antihemoroidal ce conține printre altele și extract moale de pin.


MOLIDUL (Picea abies)

Tratamente interne

* Mucolitic și secretolitic în traheobronșite
- Infuzie: se beau câte 3 căni pe zi.
- Decoct: se beau câte 2 cești, de 2 ori pe zi.
- Tinctură: se iau câte 30 de pică­turi, de 3 ori pe zi, amestecate în puțină apă sau ceai di­vers.
- Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, după masă.

* Dezinfectant genito-urinar
- Infuzie: se beau câte 3 căni pe zi.
- Decoct: se beau câte 2 cești, de 2 ori pe zi.
- Tinctură: se iau câte 30 de pică­turi, de 3 ori pe zi, amestecate în puțină apă sau ceai di­vers.
- Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, după masă.

* Vermifug în parazitoza intestinală
- Decoct: se bea câte o cană seara, la culcare, trei seri la rând. La final, se ia o doză de purgativ pe bază de sare amară (sulfat de magneziu).

* Antiflatulent (pentru eliminarea gazelor intestinale din colita de fermentație)
- Decoct: se beau câte 2 cești, de 2 ori pe zi.
- Tinctură: se iau câte 30 de pică­turi, de 3 ori pe zi, amestecate în puțină apă sau ceai di­vers.
- Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, după masă.

Tratamente externe

* Bolile nasului (rinite, sinuzite)
Se fac inhalații după următoarea tehnică:
Deasupra vasului cu o fiertură obținută din ceti­nă sau muguri de molid se apleacă capul și se aco­peră cu un prosop, făcându-se timp de 1 minut exer­ciții de inspirație a vaporilor de apă bogați în ulei volatil. Se poate continua tratamentul cu picături nazale decongestionante. Farmacia Faltis prepară asemenea picături. E bine ca inhalația să se facă seara, înainte de culcare.

* Toaletarea gurii în stomatite, gingivite, micoze bucale, afte bucale, eroziuni ale mucoasei bucale
Se clătește gura după fiecare masă, și seara la culcare, cu de­coct de molid în ca­­re s-a pus o linguriță cu bicar­bonat de so­diu.

* Degerături
Se aplică pe zona afectată, de 2 ori pe zi, un unguent de mo­lid.

Pentru informații despre procesarea plantelor me­dicinale sau despre alte preparate produse în labora­torul propriu, farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galați nr. 29, tel. 0239/61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@ yahoo.com. Pre­paratele farma­ceutice proprii pot fi vi­zualizate pe site-ul far­maciei, http://www.farmaciafaltis.ro/
Farmacia deține "Certificat de bună practică far­­ma­ceu­tică pentru prepararea medicamentelor" acor­dat de Colegiul Farmaciștilor din România.