IOANA BREZEANU, 22 de ani, studentă
"Un ceai cu miere"
(Am întâlnit-o într-o ceainărie, chiar înainte de înserare. Citea. Am întrebat-o ce înseamnă pentru ea bucuria iernii. A suflat în cana de ceai, a răspuns.)
Cum începe bucuria?! Cu lucruri simple începe! Uite, cu ceaiul ăsta! Aburul aroma, ceașca fierbinte. Mierea! Nu se poate fără miere! Iarna, ceaiul are cel mai bun gust. Dacă mai și ninge, seara, când se aprind felinarele, e perfect. Poate o să râzi de mine, dar când ninge, mă pun la geam și mă tot uit. Se face foarte liniște și doar stau și visez. Țin minte o iarnă de acum câțiva ani, când a nins foarte tare în oraș, nu mai trecea nicio mașină, am plecat pe străzi, am ajuns la Gradina Botanică și nu era nimeni. Doar eu. Cred că nu m-am oprit din zâmbit. Zăpada îmi venea până la genunchi, mirosea a curat, nu era zgomot, era alb cât vedeai cu ochii. Mi-ar plăcea ca iarna asta să fie la fel. Iubesc iarna! Îmi plac hainele groase, fularul, căciula, încălțările grele... Îmi place până și gerul, să ies din bloc la 7 dimineața, să trag aer în piept, pur și simplu parcă te umpli de viață, respiri altfel. Și ador mirosul de portocală! Cum vine decembrie, îmi cumpăr kilograme întregi și umplu caloriferele de coji. Uite, am și acum o bucățică în buzunar, o scot când și când doar ca s-o miros. Îmi place să merg și la patinoar. Patinez de când eram mică, mama m-a învățat. Pentru mine e terapie curată, oricât aș fi de obosită sau de supărată, dacă merg acolo și dau două ture, îmi revin imediat. Când ajung acasă, îmi fac un ceai din ăsta cu miere și mă duc la sertarul meu secret. Scot de acolo cutiuța muzicală. O am de la tata. Tata nu mai e. Învârt cheița și o balerină mică începe să se rotească. Îmi cântă La vie en rose. Și aștept să ningă. Nu știu ce să mai zic. Iarna e cel mai minunat anotimp.
ANASTASIA SAVU, 7 ani, elevă
"Îmi place cum miroase iarna"
(Am rugat-o pe bunica ei să-mi dea voie să stăm de vorbă. "Asta înseamnă că o să vorbesc în ziar?". I-am spus că da. "Buni, o să fiu vedetă", a zis fetița.)
Mie cel mai mult iarna îmi place cum miroase iarna. Iarna miroase a perdele curate. Și mai îmi place că toți copacii sunt curați și numai porumbeii vin în ei și mai îmi place că atunci când vine zăpada, ea e foarte curată, până trec mașinile și-o murdăresc. Mie îmi place să fie zăpadă multă. Sau măcar să se facă un pic de gheață și să mă dau pe ea. Dar numai când sunt cu bunica, că ea mă lasă, mami mai mult mă ceartă, că pot să cad și să mă lovesc. Anul ăsta doar un pic am putut să mă dau pe gheață, dimineața. Și nu prea mult că treceau oameni și îi încurcam. Și nici om de zăpada n-am făcut. Anul trecut am făcut doi. Și îmi place și că avem vacanță până pe 13 ianuarie. Eu cred că până atunci o să ningă și o să fac trei oameni de zăpadă. Dar nu-mi place, de exemplu, că se întunecă devreme și mi se face somn prea repede și, uneori, dimineața, mă trezesc înaintea lui mami și tati, uneori chiar și la 5 jumate, nici nu e lumină atunci, dar eu primul lucru mă duc la geam să văd dacă a nins. Și-mi mai place că iarna beau mult lapte cu miere. Tati mi-a promis că, anul ăsta, dacă o să fie zăpadă, o să umflăm baloane colorate și o să le legăm de sanie; cred că, dacă tati o să aibă forță destulă, când o să mă tragă repede repede, de la baloanele astea, sania o să-și ia zborul. Am văzut așa în niște desene, mai demult, dar Diana zice că e imposibil. Nu știi tu cine e Diana. Dar vreau și eu să te întreb ceva: tu ți-ai pus luminițe în geam? Dacă îți pui luminițe în geam, înseamnă că-ți place iarna.
ELENA STOICAN, 72 de ani, pensionară
"Să-mi văd băiatul în țară"
(Am întâlnit-o la Gara de Nord, își lua rămas bun de la sora ei, se întorcea acasă, "la sat, mamă, în județul Prahova".)
Tare greu iarna, mamă, tare, tare greu. Sunt singură, fac focul cu lemne, gazele sunt scumpe și parcă nici nu mai au putere să încălzească, în fiecare an cumpăr vreo două-trei mașini de lemne și încerc să fac economie, să fiu sigură că ajung; anul trecut am făcut focul până în aprilie, greu, mamă, greu. La curte îngheață țevile de apă, și mâncarea la păsări îngheață. Trebuie să fac pârtie, să dau zăpada de pe acoperiș, să mă urc în pod după fân, să pun la animale, nu e ușor la vârsta mea. Câteodată, chiar mă apucă așa un gând, să vând aici și să mă mut la bloc, simt așa uneori nevoia să stau, să nu fac nimic, să văd și eu cum e. Dar nu mă lasă băiatul meu, Mihai. E plecat în Germania de mult, lucrează și el, și familia. El e bucuria mea. Mă ajută, săracul, a trimis bani în toamnă și am reparat acoperișul la casă, că asta-i casă veche, mamă, și tot timpul mai apare o crăpătură la ea. Mă tot cheamă la el, acolo, dar îi spun că nu pot să vin. Nu pot! Ce să fac eu acolo?! Și, uite, a dat Dumnezeu și în ianuarie a zis că vine în țară. Asta-i bucuria mea! Să-l văd aici lângă mine, să-mi iau în brațe nepoții, să le fac ceva de mâncare! Să mă țină Dumnezeu sănătoasă, că, în rest, bucurie mai mare iarna asta n-o să fie!
VALENTIN IORDACHE, 41 de ani, taximetrist
"Faci un foc zdravăn, bei o țuică fiartă..."
(Asculta Tom Jones în mașină, a dat volumul mai tare, m-a întrebat dacă mă deranjează, i-am spus că nu. Nu s-a oprit din vorbit.)
Domne, unu plus unu fac doi, să știi că iarna nu e așa de rea cum se zice. Sigur, sunt belele multe, ăștia ramân mereu fără utilaje de deszăpezire, se uită la zapadă și la polei ca vițelu' la poartă nouă, zici că n-au mai văzut așa ceva în viața lor. Ce e la noi în trafic n-o să vezi în toată lumea asta! Păi, e iarnă, domne, cum ai vrea să fie!? Ce, suntem în Africa să fie cald tot timpul?! Lasă, mai bine așa, anotimpul să fie anotimp. Uite, mie îmi place. Plec cu familia în concediu, la munte, mă dau cu sania, cu băieții - am doi băieți, unul de 9, altul de 12 - facem o cazemată, un om de zăpadă, parcă dau și eu în mintea lor, pe cuvânt. Dacă mă bucur?! Normal că mă bucur! Faci un foc zdravăn, bei o țuică fiartă... Păi, se compară asta cu ceva?! Uite, numai când mă gândesc și simt cum trosnește focul... E frumos și iarna, domne, frumos... Și hai să-ți mai zic ceva.
Anul trecut, stăteam eu liniștit în mașină de dimineață, chiaun de somn, îmi beam cafeaua. Și nu zici că-mi deschide cineva portiera și, când mă uit, să-mi scape cafeaua din mână! Moș Crăciun, pe cuvântul meu de onoare! Haine roșii, sac în spinare, fes d-ăla cu clopoței, barbă albă, numa' renii lipseau, că în rest era picătură! I-am zis - că mai glumim și noi, ce să facem - că la Polu' Nord nu merg, că n-am cauciucuri bune. Da' el cică, nu, nu acolo, mai aproape, la mall-ul din Berceni. Ce am mai râs, vă dați seama... Avea probleme Moșul, îl supăra un picior, îi trebuiau bani de tratament. L-am iertat pentru toate bomboanele amârâte, cu jeleu, pe care le-am găsit sub brad în copilărie. Și acum, să știți, puteți să întrebați orice coleg, că am ajuns vedetă la sediu: eu sunt Iordache, prietenul lui Moș Crăciun. Păi, cum să nu-mi placă mie iarna?!
CONSTANTIN, 51 de ani, medic gastroenterolog
"Abia aștept să crap lemne!"
(Am intrat în vorbă cu el într-o librărie. Și-a cerut scuze, mi-a spus că se grăbește, că nu are timp să-mi răspundă. Am insistat.)
Pentru mine, bucuria iernii e întotdeauna simplă și nu are legătură cu orașul. Cum am niște zile libere, plec la țară, cu familia, undeva în Gorj, la casa părintească. Ai mei sunt sănătoși și încă în putere, e mare lucru! Când ajung acolo, încerc să mă decuplez de la toată viața mea de Bucuresti, de la tot ritmul infernal al uzinei. Da, așa numesc spitalul: uzină. Cred că, dacă n-ar fi satul meu natal, mi-ar fi mult mai greu să fac față stresului. Firescul de acasă îmi prinde tare bine. Aș prescrie fiecărui om tratamentul ăsta. Aseară m-a sunat mama să-mi spună că au cumpărat încă o mașină de lemne. Abia aștept să pun mâna pe topor și să crap niște butuci mari! Să-i car, împreună cu tata, în magazie. Așa, în liniște, bărbătește, fără să vorbim prea mult. Să bem o țuică la sfârșit, mulțumiți. Mama pune masa, povestim. Dimineața îmi place să mă trezesc devreme, să o iau înaintea mamei, să fiu eu cel care mulge vacile. Nu știu dacă ai băut vreodată lapte proaspăt muls, chiar nu știu ce se compară cu asta. E cel mai curat gust! Iarna, pe frig, când trosnește zăpada. Și laptele ăla cald, spumos, într-o ulcică veche de lut. Stau așa și mă tot uit cum se trezește satul la viață. Fumul de pe hornuri, cocoșii, câinii. Mai frumos de atât nu există. Cu asta încerc să-i deprind și pe băieții mei. Am încredere că se poate.