SANDA WEIGL - pierdută printre stele
Atunci când a părăsit, la 13 ani, Bucureștiul copilăriei, pentru a se întoarce în țara părinților săi, Germania, Sanda Weigl și-a burdușit valiza cu discurile Mariei Tănase și ale Romicăi Puceanu. De Maria Tănase prinsese drag după ce o văzuse pe scenă, strălucitoare, într-o rochie lungă și o capă neagră, ca părul ei, iar de Romica Puceanu, pentru că îi plăcea muzica țigănească. "În București am copilărit în apropierea bisericii Sfânta Vineri. La doi pași de casa noastră era o secție de poliție, și cum era arestat un țigan, venea toată șatra după el. Așteptau zile și nopți întregi, în fața secției, făceau focul, dansau și cântau. Iar eu, să fi avut 6-7 ani pe atunci, îi priveam cu ochi mari și eram fascinată de muzica lor. Era ca în natură, cum vâjâie vântul, cum foșnesc frunzele, cum cântă păsările, nu era o muzică făcută, ci una trăită. Stăteam pe lângă ei, băteam din palme și dansam fericită".
În adolescență, obișnuia să cânte, împreună cu discurile Mariei Tănase, însă abia în 1993, când s-a stabilit la New York, a început să cânte pe scenă, muzică românească. Cântecele acestea vechi au fost bine primite oriunde a cântat în lume, iar în România, Sanda Weigl a devenit un nume la modă în cercurile tinerilor. După câteva turnee prin țară, ea a revenit în această toamnă, dar cu un program diferit de cel cu care ne obișnuise, prezentând muzica lui Kurt Weill, compozitorul german ce a scris muzică de cameră, de film, cantate, lieduri și a rămas celebru pentru "Opera de trei parale". Sanda Weigl a făcut echipă cu pianistul Lucian Ban, și el stabilit la New York, și cu Mat Maneri (violă), instrumentiști rafinați, alături de care a rescris, reimaginat sonorități de cabaret, muzică de avangardă și jazz american. Turneul s-a numit "Lost in the Stars" (Pierdută printre stele). Am rugat-o după concert pe Sanda Weigl să ne povestească despre acest proiect muzical și despre noua sa experiență în România. "Am lucrat împreună, în trei, la scrierea acestui material, timp de doi ani, bineînțeles, cu pauzele datorate angajamentelor fiecăruia dintre noi. În februarie 2019, vrem să intrăm în studio și să imprimăm un disc cu aceste cântece. Am vrut într-un fel să arătăm dezvoltarea operei lui Kurt Weill în perioada de 25 de ani până a murit. Eu am început să lucrez cu muzica lui Kurt Weill în 2002, când am fost invitată de Pina Bausch, marea coregrafă germană, să particip la Festivalul din Wuppertal. Îi știam doar câteva cântece, dar când am văzut piesa realizată de Pina Bausch cu cântecele sale, a fost o experiență electrizantă pentru mine. Reacția în România? Am rămas cu o impresie extrem de frumoasă la toate concertele pe care le-am dat în România. Publicul a fost diferit, desigur - cel mai primitor și atent, la Cluj, la Bistrița și la Brașov - mai puțin receptiv, la Satu Mare și la Târgu Mureș. Desigur, București a fost un punct culminant pentru mine, fiind orașul unde m-am născut și unde am crescut. Sper din toată inima să mai vin înapoi cât de curând, poate cu programul cu cântece românești, cu grupul meu de muzicieni japonezi!"
GIANI LINCAN
"Asta e menirea mea, să fac muzică"
Turneul "Caravana Marii Uniri" a însemnat o rară și binevenită ocazie de a asculta pe scenele românești un mare maestru al țambalului, pe Giani Lincan. Provenit dintr-o familie în care s-a făcut muzică de pe vremea străbunicilor, el a emigrat cu 22 de ani în urmă în Olanda și cântă în diferite proiecte europene de jazz manouche și de muzică clasică. În această vară, într-un interviu acordat revistei noastre, spunea că visul său este să facă și în România lucrurile frumoase pe care le face în Occident. Iată că un prim pas a fost făcut cu acest turneu, ce a ajuns și în București, pe 29 noiembrie, un turneu în care Giani Lincan i-a avut alături, pe scenă, pe acordeonistul Emy Drăgoi și o orchestră de cameră. "În ultimii 15 ani, am cântat o singură dată pe o scenă din România, la Ateneu, cu patru ani în urmă, alături de maestrul Vladimir Cosma. M-am bucurat când, în această vară, cei de la Consiliul Național de Cultură a Romilor mi-au propus să facem un proiect împreună. Le-am spus «cu mare drag, pentru că asta-i menirea mea, să fac muzică». Am lucrat la orchestrații, aranjamente muzicale pentru orchestră de cameră ale unor lucrări scrise de compozitori de etnie romă, Nicușor Predescu, Grigoraș Dinicu, am introdus și piese scrise de mine, plus cântece rusești, ungurești, ce s-a scris mai frumos pentru muzica de țambal. Este un proiect serios, ce va rămâne în arhive cu partituri, înregistrări audio, video".
- Cum a fost întâlnirea, după mulți ani, cu publicul român, cum ați descoperit țara la pas, în turneu?
- Primul concert l-am avut în august, iar ultimul în decembrie, la Slatina. M-a impresionat Iașiul, oraș superb, cu oameni frumoși, Iașiul și Timișoara sunt mai aproape de mentalitatea europeană decât Bucureștiul, am simțit că în țară publicul e mai educat decât aici, unde suntem trași într-o formă proprie a trăirii de zi cu zi, la standarde bucureștene. Și oltenii mi-au plăcut. La Craiova au loc multe evenimente culturale și asta se simte. Am văzut o mare schimbare, în bine, prin țară. Publicul român a însemnat o surpriză pentru mine, mă așteptam la aplauze scurte și atât, însă n-a fost așa, am avut bis-uri, aplauze îndelungi. Românul este obișnuit ca țambalul să fie un instrument de acompaniament, care stă în spate și se aude din când în când. Cei mai mulți țimbaliști de la noi se mulțumesc cu câștigurile de la evenimente private, nunți, și nu caută ceva mai amplu. Eu sunt de părere că, dacă ai un talent, trebuie să-l speculezi, să scoți cât de mult din el. Nu știam ce reacție va avea publicul la această transformare, cu țambalul în rol primordial, alături de orchestra de cameră, am fost surprins să văd că îl acceptă, e atent la toate nuanțele și sonoritățile. Mi-ar plăcea foarte mult să continui cu noi serii de concerte pentru publicul român.
- Cum s-a legat colaborarea cu Emy Drăgoi?
- Este foarte important să găsești profesioniști adevărați cu care să lucrezi. Atenție, profesioniști adevărați, nu oameni ce se dau drept profesioniști și nu sunt! Nu toate lucrurile au mers perfect în acest turneu, însă cred că am făcut un succes frumos alături de Emy Drăgoi și de orchestră, foarte bună. L-am invitat pentru coloratura spectacolului, el a venit cu piese diferite, tangouri, folclor, am împărțit solo-urile, am dialogat, ne-am înțeles excelent. Mi s-a părut important că Emy a venit pe scenă cu fetele sale, Bianca și Alesia, care cântă la vioară. Ele sunt cele ce vor duce mai departe muzica. Am avut peste tot în public și oameni tineri, curioși, "ia, mă, ce cântă ăștia?". Le-am propus orchestrații moderne, însă muzica asta pe care o facem e cam pe cale de dispariție, și tare bine ar fi să vină o generație care să o ducă mai departe.