Un centenar confiscat

Toma Roman
Sfârșitul lui 2018 a dezvăluit limpede conținutul "agendei ascunse" a PSD-ului.

Programul de gu­ver­nare a celui mai populist partid al României conține, în fapt, un singur obiectiv concret: scăparea liderului său, Liviu Dragnea, de dosarele penale în care este urmărit și "al­birea" cazierului său, maculat cu o condamnare în cazul "Re­ferendumul". Puține partide politice din lume se pot lă­uda cu o asemenea preocupare centrală, capabilă să le ab­soarbă întreaga energie, să le caracterizeze toate mani­fes­­tările. PSD-ul s-a definit, la începuturile sale post-co­mu­­­niste, drept un partid de stânga, cu proiecte socia­li­zante, de redistribuire echitabilă a avuției naționale și a rezul­ta­telor fructificării ei în contextul revenirii țării la economia concurențială, de piață. S-a scris mult despre "pă­catul ori­ginar" al nașterii sale, prin preluarea struc­tu­rilor or­ga­ni­zaționale ale fostului PCR. Mediile inde­pen­dente au de­scris, cu dovezi irefutabile, modul în care li­derii săi din momentul începuturilor au inițiat (și au finalizat) "marele jaf național", prin privatizarea activelor economiei de stat. "Tranziția" i-a îmbogățit pe unii dintre ei și le-a deschis al­tora apetitul pentru drenarea, prin orice mijloace, spre pro­priile buzunare, a banului public. Sub fal­durile discur­sului de stânga, în ciuda ideologiei so­cialiste vânturate, destui reprezentanți ai grupării au prac­ticat un "capitalism de cumetrie", s-au îmbogățit fără nicio limită pe seama a ceea ce comunismul definea sibilinic drept "averea tutu­ror". Acțiunea, descrisă pe larg de presa ulti­melor decenii, ar fi continuat "sălbatic" dacă, în con­textul istoric dat, Ro­mâ­nia nu ar fi fost, practic, obligată să adere la orga­ni­zațiile internaționale care îi garantau, în cea mai fermă manieră, statalitatea și integritatea teri­to­rială, adică NATO și UE. Intrarea în aceste cluburi selecte - la care românii aspirau din întreaga lor ființă - a pre­supus acceptarea unor norme și reglementări proprii acestora, inclusiv adecvarea structurilor funcționale ale statului la principiile statului de drept. Pentru "elita" PSD-istă și clientela sa, aderarea la NATO și UE a reprezentat un "sacrificiu", o limitare a ar­bitrariului în gestionarea treburilor țării. Moștenitori ai tradițiilor conspiraționiste ale comuniștilor, liderii PSD au crezut că "vor juca" Oc­ci­dentul cu o democrație "ori­gi­nală", de vitrină. Separația puterilor în stat și afirmarea in­dependenței Justiției le-a afectat grav interesele și i-a în­dem­nat la "strângerea rân­du­rilor", pentru că o renunțare la "obiceiurile" dobândite sub comunism, la însușirea ne­re­­glementată a "uzu­fruc­tului" economiei naționale era, pen­tru ei, de neconceput.
După "victoria" la parlamentarele din iarna lui 2016, PSD-ul a căutat, sub masca democrației, să schimbe legislația juridică în domeniu, mai ales că liderul lui, Liviu Dragnea, era deja o "victimă" a acesteia. Dragnea, a cărui ascensiune la șefia PSD a fost surprinsă pe larg de media independentă, nu putea concepe ca puterea proaspăt do­bân­dită să nu fie exercitată direct de el, să nu îi aparțină nominal. Numirea unor premieri-fantomă, a unor miniștri-marionetă, nu a avut alt scop decât să-i deschidă calea spre asumarea pe față a puterii totale în stat, după o albire com­pletă a situației sale juridice. Celebra OUG 13 a fost pro­du­sul acestei grabe a șefului suprem de a se bucura de "ono­rurile" poziției de conducător al României. Blocarea atacului la independența Justiției de ridicarea societății civile, de reacțiile celorlalte instituții ale statului și în urma presiunilor din partea organizațiilor internaționale, NATO și UE, dar și spaimele responsabile ale interpușilor (prim-miniștrii Grindeanu și Tudose), repede dislocați din funcții, l-au îndemnat să aleagă "calea parlamentară", mai lentă, dar - aparent - mai democratică, a modificării siste­mului judiciar. Dragnea a eliminat toate "uneltele neascul­tă­toare", impunând la guvern, dar și la șefia comisiilor par­lamentare de resort, slugi absolut fidele, teleghidate pe "sar­cină", chiar dacă ignoranța lor în domeniu este vădită. "Tă­ticul" a fost dispus să sacrifice toate interesele țării, lă­sându-le pe mână parazitarea nepotistă a administrației statului, utilizarea liberă, în folos propriu, a resurselor materiale ale națiunii, cu singura condiție a susținerii lui pâ­nă la capăt. "Camarila" știe că o eventuală cădere a lui Drag­nea înseamnă și sfârșitul dominației ei nelimitate. Pe rând, Iordache, Nicolicea, Nicolae etc., ajutați de "to­va­rășul de drum", Tudorel Toader, s-au întrecut în a găsi "cre­a­tor" modalități de "salvare a onoarei" șefului, de asigu­ra­­re a imunității acestuia. "Amnistia și grațierea", care eli­be­­rează mii de infractori, adevărate pericole sociale, este ul­ti­­ma soluție prin care Dragnea "își va redobândi demnitatea".
2018 a devenit, în statul român, anul Dragnea. Toată lu­mea vede acum, fără nicio pavăză, că bătălia politică a țării se dă pentru "tătic". Promisiunile generoase dinaintea alegerilor, "marile proiecte pentru țară" s-au volatilizat, creșterea economică, asigurată de guvernele anterioare și de banii trimiși în țară de milioanele de români din dias­pora, funcționând deja în gol. Guvernul "robotului" Dăn­cilă a ajuns la fundul sacului, chiar și împrumuturile de pe piața bancară, din care se plătesc pensiile și salariile "mă­rite", realizându-se tot mai greu. Grupul organizat al lui Dragnea a înțeles că, dacă acum nu reușește "asaltul final" asupra Justiției, șandramaua se prăbușește. Degeaba a supus (aproape) toate instituțiile statului - de la CCR, la DNA, degeaba a ignorat - cu prețul blamării țării în afară - recomandările și atenționările UE și ale partenerilor strategici, dacă poporul nu îl mai vrea, dacă românii nu mai pot fi convinși că guvernarea PSD-istă le aduce bi­nele. PSD-ul a scăzut în sondaje sub 20%, chiar și mem­brii de rând realizând că "partidul" nu-i mai reprezintă. Vineri, 7 decembrie a.c., președintele Iohannis a ieșit din inerția lui exasperantă, arătând că PSD-ul, condus de un "infractor", conform intereselor lui egoiste, nu mai este un partid care "să negocieze politic", ci o gașcă ce gu­ver­nează, printr-un executiv de interpuși și marionete, țara. 2018 a fost, din perspectivă istorică, "anul Centenarului". Din dorința lui de mărire, bazat pe lașitatea slugarnică a grupului său, Dragnea l-a confiscat. Românii nu vor uita niciodată cum le-a maculat sărbătoarea.