Programul de guvernare a celui mai populist partid al României conține, în fapt, un singur obiectiv concret: scăparea liderului său, Liviu Dragnea, de dosarele penale în care este urmărit și "albirea" cazierului său, maculat cu o condamnare în cazul "Referendumul". Puține partide politice din lume se pot lăuda cu o asemenea preocupare centrală, capabilă să le absoarbă întreaga energie, să le caracterizeze toate manifestările. PSD-ul s-a definit, la începuturile sale post-comuniste, drept un partid de stânga, cu proiecte socializante, de redistribuire echitabilă a avuției naționale și a rezultatelor fructificării ei în contextul revenirii țării la economia concurențială, de piață. S-a scris mult despre "păcatul originar" al nașterii sale, prin preluarea structurilor organizaționale ale fostului PCR. Mediile independente au descris, cu dovezi irefutabile, modul în care liderii săi din momentul începuturilor au inițiat (și au finalizat) "marele jaf național", prin privatizarea activelor economiei de stat. "Tranziția" i-a îmbogățit pe unii dintre ei și le-a deschis altora apetitul pentru drenarea, prin orice mijloace, spre propriile buzunare, a banului public. Sub faldurile discursului de stânga, în ciuda ideologiei socialiste vânturate, destui reprezentanți ai grupării au practicat un "capitalism de cumetrie", s-au îmbogățit fără nicio limită pe seama a ceea ce comunismul definea sibilinic drept "averea tuturor". Acțiunea, descrisă pe larg de presa ultimelor decenii, ar fi continuat "sălbatic" dacă, în contextul istoric dat, România nu ar fi fost, practic, obligată să adere la organizațiile internaționale care îi garantau, în cea mai fermă manieră, statalitatea și integritatea teritorială, adică NATO și UE. Intrarea în aceste cluburi selecte - la care românii aspirau din întreaga lor ființă - a presupus acceptarea unor norme și reglementări proprii acestora, inclusiv adecvarea structurilor funcționale ale statului la principiile statului de drept. Pentru "elita" PSD-istă și clientela sa, aderarea la NATO și UE a reprezentat un "sacrificiu", o limitare a arbitrariului în gestionarea treburilor țării. Moștenitori ai tradițiilor conspiraționiste ale comuniștilor, liderii PSD au crezut că "vor juca" Occidentul cu o democrație "originală", de vitrină. Separația puterilor în stat și afirmarea independenței Justiției le-a afectat grav interesele și i-a îndemnat la "strângerea rândurilor", pentru că o renunțare la "obiceiurile" dobândite sub comunism, la însușirea nereglementată a "uzufructului" economiei naționale era, pentru ei, de neconceput.
După "victoria" la parlamentarele din iarna lui 2016, PSD-ul a căutat, sub masca democrației, să schimbe legislația juridică în domeniu, mai ales că liderul lui, Liviu Dragnea, era deja o "victimă" a acesteia. Dragnea, a cărui ascensiune la șefia PSD a fost surprinsă pe larg de media independentă, nu putea concepe ca puterea proaspăt dobândită să nu fie exercitată direct de el, să nu îi aparțină nominal. Numirea unor premieri-fantomă, a unor miniștri-marionetă, nu a avut alt scop decât să-i deschidă calea spre asumarea pe față a puterii totale în stat, după o albire completă a situației sale juridice. Celebra OUG 13 a fost produsul acestei grabe a șefului suprem de a se bucura de "onorurile" poziției de conducător al României. Blocarea atacului la independența Justiției de ridicarea societății civile, de reacțiile celorlalte instituții ale statului și în urma presiunilor din partea organizațiilor internaționale, NATO și UE, dar și spaimele responsabile ale interpușilor (prim-miniștrii Grindeanu și Tudose), repede dislocați din funcții, l-au îndemnat să aleagă "calea parlamentară", mai lentă, dar - aparent - mai democratică, a modificării sistemului judiciar. Dragnea a eliminat toate "uneltele neascultătoare", impunând la guvern, dar și la șefia comisiilor parlamentare de resort, slugi absolut fidele, teleghidate pe "sarcină", chiar dacă ignoranța lor în domeniu este vădită. "Tăticul" a fost dispus să sacrifice toate interesele țării, lăsându-le pe mână parazitarea nepotistă a administrației statului, utilizarea liberă, în folos propriu, a resurselor materiale ale națiunii, cu singura condiție a susținerii lui până la capăt. "Camarila" știe că o eventuală cădere a lui Dragnea înseamnă și sfârșitul dominației ei nelimitate. Pe rând, Iordache, Nicolicea, Nicolae etc., ajutați de "tovarășul de drum", Tudorel Toader, s-au întrecut în a găsi "creator" modalități de "salvare a onoarei" șefului, de asigurare a imunității acestuia. "Amnistia și grațierea", care eliberează mii de infractori, adevărate pericole sociale, este ultima soluție prin care Dragnea "își va redobândi demnitatea".
2018 a devenit, în statul român, anul Dragnea. Toată lumea vede acum, fără nicio pavăză, că bătălia politică a țării se dă pentru "tătic". Promisiunile generoase dinaintea alegerilor, "marile proiecte pentru țară" s-au volatilizat, creșterea economică, asigurată de guvernele anterioare și de banii trimiși în țară de milioanele de români din diaspora, funcționând deja în gol. Guvernul "robotului" Dăncilă a ajuns la fundul sacului, chiar și împrumuturile de pe piața bancară, din care se plătesc pensiile și salariile "mărite", realizându-se tot mai greu. Grupul organizat al lui Dragnea a înțeles că, dacă acum nu reușește "asaltul final" asupra Justiției, șandramaua se prăbușește. Degeaba a supus (aproape) toate instituțiile statului - de la CCR, la DNA, degeaba a ignorat - cu prețul blamării țării în afară - recomandările și atenționările UE și ale partenerilor strategici, dacă poporul nu îl mai vrea, dacă românii nu mai pot fi convinși că guvernarea PSD-istă le aduce binele. PSD-ul a scăzut în sondaje sub 20%, chiar și membrii de rând realizând că "partidul" nu-i mai reprezintă. Vineri, 7 decembrie a.c., președintele Iohannis a ieșit din inerția lui exasperantă, arătând că PSD-ul, condus de un "infractor", conform intereselor lui egoiste, nu mai este un partid care "să negocieze politic", ci o gașcă ce guvernează, printr-un executiv de interpuși și marionete, țara. 2018 a fost, din perspectivă istorică, "anul Centenarului". Din dorința lui de mărire, bazat pe lașitatea slugarnică a grupului său, Dragnea l-a confiscat. Românii nu vor uita niciodată cum le-a maculat sărbătoarea.