Bunica și lumea veche
- Locuiești de mulți ani în Anglia, unde ești un DJ de succes, și ai călătorit în toată lumea, din Dubai până la New York. Ce te-a făcut să te întorci în România?
- Adevărul este că sufletește eu nu am părăsit niciodată România, deși sunt plecată de 20 de ani. Am păstrat o legătură puternică cu țara mea. Munca mea ca dj asta a și fost - să arăt lumii muzica și tradițiile țării din care am plecat. Întotdeauna am simțit că mă voi întoarce într-o zi și poate să sune ciudat, dar am știut că prin plecarea mea în Anglia o să mă apropii și mai mult de România. Acum pot să arăt lumii de unde vin și tradițiile în care am fost crescută, cât și natura care a fost în jurul meu. E ceva legat și de strămoșii mei, de familia mea. În toți acești ani de străinătate și de călătorii, inima mea a fost tot în satul Ortelec, lângă Zalău, unde a trăit bunica mea. Avea o casă aproape de pădure, pădurea era locul meu de joacă și de-asta știu ciupercile, plantele... Asta a fost foarte important în copilăria și viața mea. Toate vacanțele mi le-am petrecut acolo. Bunica mea a fost un om foarte special. Ea își cosea ia la lumina lămpii cu petrol, avea cuptor și toate se făceau acolo, sub ochii mei de copil, de la pâine la dulcețuri. Își "făcea tindă", cum se spune la noi, și îmi arăta cum înfloresc de la o zi la alta plantele din grădină. Ea pentru mine a fost un model de femeie puternică... Toată lumea a iubit-o pe bunica. Ea și cânta, și de la ea am învățat foarte multe cântece vechi. Știa și povești... Prin bunica am înțeles foarte multe lucruri despre lumea veche, despre lumea ei și a străbunilor ei și, cumva, asta m-a făcut să înțeleg că și eu ar trebui să le dau mai departe, că este o responsabilitate să ai o astfel de moștenire și că trebuie să ai grijă să nu se piardă. Pe-atunci nu mi-am dat seama de lucrurile astea, eram doar un copil. Însă am început să înțeleg când am crescut, când am văzut că nu toți oamenii au astfel de amintiri ca mine și că sunt norocoasă că am avut o astfel de copilărie. A fost ceva bine așezat în sufletul meu și nu aveam cum să trec peste așa ceva. Toate astea m-au făcut să mă întorc în România.
Un pod între România și Anglia
- Ai vreun proiect?
- Da, m-am întors cu un proiect prin care aș vrea să leg cele două lumi în care am trăit, cea din România și cea din Anglia, dar să leg și lumea veche de cea nouă. Inițial, am avut o viziune mult mai mică: am vrut doar să înregistrez un album de muzică cu influențe românești. Nu știam dacă este posibil, dar o mare încurajare a fost o finanțare dată de AFCN (n. red. Administrația Fondului Național Cultural). Așa mi-am strâns o echipă numai de super-profesioniști din Anglia și din România și m-am apucat de treabă. Mi-am dat seama că pe lângă înregistrările audio, putem să facem și o înregistrare video, și să avem la sfârșit, de ce nu, un film documentar despre câțiva rapsozi bătrâni, care încă mai știu cântece foarte vechi. Acum proiectul este încheiat. Albumul a fost lansat cu succes, zic eu, în București, Cluj și Londra, una dintre piese fiind primită cu entuziasm la radio, în Anglia. În plus, avem și un scurtmetraj documentar și multe, multe înregistrări. Deja mă gândesc la un lungmetraj documentar despre acești ultimi rapsozi și la o bibliotecă virtuală de sunete românești, unde să arhivez toate înregistrările și de unde oricine să poată lua ceea ce dorește.
- Muzica pe care o compui și o promovezi este electronică, mai degrabă de club. Cum se împacă asta cu muzica veche, tradițională, a ultimilor rapsozi din Carpați?
- Se împacă foarte bine și tocmai asta a și fost ideea: să aduc cât mai aproape de tineri muzica veche, care este câteodată departe de ei sau pe nedrept uitată. Albumul meu, care se cheamă Be One, am vrut să fie ceva accesibil oricui din lumea întreagă, nu am vrut să fie ceva doar pentru români sau doar pentru englezi. Este o muzică de club, de dans, care se poate asculta și la radio. Am vrut să fie așa și din dorința de a ajunge cu elementele tradiționale la tineri. Pentru că eu consider că e foarte important să îi atragem pe tineri, indiferent cum, să le trezim curiozitatea sau atenția în legătură cu tradițiile și moștenirea culturală pe care străbunicii și bunicii ne-au lăsat-o. Dacă pentru această continuitate culturală e nevoie să merg într-un club și să mixez, o fac cu mare drag. Ăsta a fost unul dintre scopurile mele, de a păstra vie legătura între generația mai în vârstă și cea tânără. Această legătură este foarte importantă. Babu Ion mi-a zis ceva, acolo, la căsuța lui din Munții Orăștiei - "Draga mea, cu toții venim de undeva, nimeni nu a ajuns aici pe picioarele lui". Și oricât de banal ar părea, cred că asta e foarte important, să înțelegem că ceea ce suntem astăzi o datorăm înaintașilor noștri și ceea ce vor fi în viitor oamenii este ceea ce facem și lăsăm noi astăzi. Toată tehnologia și libertatea pe care le avem azi, posibilitatea de a călători oriunde în lume, nu au venit din senin: tinerii uită că cineva s-a străduit din greu ca noi să fim unde suntem astăzi. Ca noi să trăim viața asta, au fost oameni care au construit înaintea noastră. Și tinerilor care ascultă muzică electronică și tehno și house am vrut să le spun prin acest album că, de fapt, muzica tot de la oameni ca Babu și Buna a pornit: de la un fluier, de la o vioară, de la o drâmbă...
Buna Ana, Babu Nicolae și Babu Ion
- Ce oameni și ce locuri speciale ai întâlnit? Ce te-a impresionat cel mai mult pe parcursul proiectului tău?
- Am înregistrat în Cluj, în București și în Hunedoara, și am întâlnit oameni speciali, ca Leonard Iordache și țambalul său magic, sau pe cei de la Mahala Rai Banda. Dar de departe, cele mai speciale momente au fost în satele risipite prin Munții Orăștiei. Au fost personaje fantastice, ca Buna Ana din Orăștioara, Babu Nicolae din Târsa sau Babu Ion din Grădiște, de care nu ai cum să nu te îndrăgostești. Și cred că toți cei din echipă, indiferent de naționalitate, s-au regăsit cumva în acești oameni atât de simpli și atât de curați. Cu toții vrem să păstrăm conexiunea cu bunicii noștri, cu natura. Buna Ana mi s-a părut atât de fragilă și totuși, atât de deschisă, a vorbit atât de frumos, fără să încerce să fie altcineva... m-a emoționat până la lacrimi, pentru că mi-a amintit foarte mult de bunica mea. Iar Babu Ion a devenit inspirația mea. Locuiește într-o căsuță mică, în munți, la marginea pădurii. A fost atât de deschis și primitor și cu mult zâmbet și cu multe povești... mi-a zis să mergem să îmi cânte în pădure, unde se aude altfel fluierul... Comoara noastră cred că acolo este, la bătrânii noștri, pentru că au foarte multe lucruri să ne învețe. E ceva destul de rar să vezi așa ceva astăzi. Și acolo, alături de ultimii rapsozi din munții dacilor am mai înțeles ceva: legătura puternică pe care acești oameni o au cu natura. Ei au un respect aproape religios față de pădure și, în general, față de natură, și asta este un lucru foarte important, pe care ar trebui să îl învățăm de la ei. De aceea, mi-am propus ca acest proiect să se continue cu un gest față de casa acestor oameni, față de pădurile în care trăiesc ei. De altfel, prima oară când m-am întors în România, am venit cu proiectul Forests Without Frontiers (Păduri fără frontiere), prin care doream să pun umărul la salvarea pădurilor virgine. Avem o comoară neprețuită în aceste păduri încă neatinse, e ceva unic în Europa și chiar în lume. Când spun în Anglia că în România avem păduri neatinse de sute de ani, oamenii sunt uimiți. Acum, după ce am întâlnit acești bătrâni speciali în Munții Orăștiei, am înțeles că a salva natura nu înseamnă doar salvarea pădurilor, ci și a oamenilor care au trăit lângă ele, respectarea tradițiilor și obiceiurilor lor milenare.
Întrebarea rădăcinilor
- Cum ți s-au părut casele bătrânilor pe care i-ai vizitat?
- În primul rând, au fost atât de primitori! Noi am năvălit peste ei cu toată echipa și tot echipamentul, gălăgioși și grăbiți, iar ei nu doar că nu s-au supărat, dar și-au lăsat treburile și au venit să stea cu noi. Toți ne-au pus pe masă o palincă curată, făcută de ei, o afinată cu afine culese de ei din munte, sau o plăcintă și o prăjitură! Casele lor par că sunt dintr-un alt timp, au o tihnă, o pace, pe care doar acolo am întâlnit-o. Babu Ion încă are cuptor în casă, așa cum era odată! Toate casele mi s-au părut simple și curate și foarte primitoare. Ca să nu mai zic de faptul că am filmat foarte mult în curțile oamenilor, pe pajiști și printre căpițe de fân, de parcă munții erau sufrageria lor nesfârșită. Asta m-a făcut să îi simt ca pe niște oameni foarte liberi și foarte independenți, casele lor și munții din jur fiind ca într-o prelungire firească a vieții lor. O comuniune. Și trebuie să spun că m-a surprins talentul lor enorm de a cânta - la fluier sau cu vocea - și viața modestă pe care o duceau, trăind smerit, în două camere tradiționale. Sunt oameni care își fac fânul, au grijă de livezile lor nesfârșite sau de animale și, totuși, sunt niște artiști desăvârșiți. Muncesc pământul cu multă trudă, așa își asigură prosperitatea, și când vezi pivnițele lor și hambarele pline și îi auzi că ei nu vor să plece de acolo, din vârful munților, oricât de cosmopolit ai fi, tu ca om, nu ai cum să nu îți pui întrebarea rădăcinilor, a identității și să îți reevaluezi niște repere.
- Cum vei continua?
- Albumul meu se poate descărca gratis de pe internet, însă cei ce doresc pot face o donație. O parte din aceste donații le voi folosi pentru a planta o pădure de stejari chiar acolo, în zonă. Am primit deja donații și sper ca până în primăvară să putem planta în Munții Orăștiei primii 3000 de arbori, și până la sfârșitul anului viitor, încă pe atât. Deci am vrea să plantăm aproape două hectare de pădure, care să nu fie în circuitul economic, să fie sub protecție strictă și să devină în timp o rezervație naturală. Sper ca prin asta să fac o punte între generații și să le spunem bătrânilor că le mulțumim pentru ceea ce ne-au dat, că ne pasă de casa lor, care de fapt este și casa noastră.