Rămas infirm, a refuzat pensia de invalid de război, motivând că statul a ieșit slăbit din luptele de doi ani, iar el are pământ și pădure care să-i asigure existența. Un eroism rar întâlnit în vremurile de azi. Regina Maria l-ar fi îmbrățișat ca o mamă, dacă l-ar fi cunoscut. În jurnalele ei deplângea bărbătește starea armatei care învinsese la Mărăști, Oituz și Mărășești: "Soldații noștri, prost hrăniți, înarmați insuficient, rareori lăudați, veșnic obosiți, au rămas credincioși regelui, de neclintit în mijlocul debandadei foștilor lor aliați (rușii). Am trăit printre ei pretutindeni, în spitale, pe front, chiar și în tranșee, i-am văzut înfometați, scheletici, renăscând la viață, redevenind ființe sănătoase și puternice. Juraseră să reziste ca un zid, pentru a apăra ultima părticică de pământ românesc, care era încă al nostru". După cum relatează Ion Țîrlea din Târgu-Jiu, în povestirea "Crâmpeie de istorie și parfum de epocă", eroul Bâldea a ajuns în vremea tragică a invaziei bolșevice, din anii 50, intrând în atenția organelor comuniste, care l-au acuzat de poziția sa antisovietică. Fiind unul dintre făptuitorii României Mari, dascălul din Gorj se alăturase eroilor de pe front, prin lupta cărora țara rezistase invaziei germano-ungurești. În mod firesc, poziția patrioților a rămas anti-comunistă și după al doilea război mondial. Arestarea lor a fost iminentă, teroarea bolșevicilor instalați la conducerea țării neiertând nici un român adevărat. În noaptea de 25-26 mai 1947, știind că va fi arestat, dascălul și-a scris Testamentul - un document de mare valoare morală, care își dezvăluie importanța la 100 de ani de când autorul său a fost rănit în luptă. "În urma pregătirilor ce simt că se fac, ca să fiu arestat din cauza credințelor și simțămintelor mele românești, de către oameni care afișează pe la toate răspântiile că reprezintă democrația nouă, m-am hotărât să las pe această cale câteva recomandări și dispozițiuni soției mele și copiilor mei. În primul rând, le reamintesc să nu uite că sunt români, și această recomandațiune să treacă mai departe din tată în fiu, atâta timp cât va dura neamul meu. Să nu uite că cinstea și omenia sunt podoabe cu care s-au mândrit înaintașii mei, și la fel să rămână și celor care vor veni după mine. Să fie iubitori ai bisericii și gliei strămoșești. (...) Să lucreze în viața lor mai mult pentru binele public decât pentru al lor personal. Să fie oameni ai datoriei în orice direcție ar activa în viața lor pe care o doresc plină de fapte bune. Să nu considere puținul ce le ramâne de pe urma mea ca o încurajare la trândăvie, ci să fie sârguincioși și chibzuiți... Tuturor, o caldă îmbrățișare de soț și părinte, în clipa când voi fi despărțit de viață, iar țării mele pe care am iubit-o și pentru care m-am jertfit îi urez viitor de aur". Sărmanul și modestul luptător pentru reîntregirea țării a fost închis la închisoarea Văcărești. După eliberare, a trăit până la 23 martie 1970. Astăzi, când România pare că a ajuns la viitorul dorit de el, cinstind un veac de la faptele de vitejie ale înaintașilor eroi, amintirea lui Emilian I. Bâldea e vie încă. Fie ca în respect pentru faptele sale și ale altor români ca el, să se afle, cu prilejul Unirii, în miezul veșnicei cinstiri!