Scorțișoara
Există două feluri de scorțișoară: cea numită Ceylon și scoțișoara Cassia, originară din China, care este mai dulce, mai aromată și mai ieftină. Mai ales aceasta din urmă s-a răspândit în Europa și SUA, fiind folosită preponderent în bucătărie. Și cercetătorii au utilizat-o, în majoritatea studiilor referitoare la acțiunea terapeutică a scorțișoarei. S-a constatat că ea stimulează apetitul și activitatea intestinului, prevenind balonările și senzația de prea-plin, așadar, face mâncărurile mai ușor de digerat. Cu ajutorul extractelor de scorțișoară pot fi combătute anumite ciuperci și bacterii. Experiențele efectuate în laborator au evidențiat faptul că scorțișoara are, de asemenea, calitatea de a reduce glicemia, determinând pancreasul să secrete mai multă insulină și sporind capacitatea celulelor de a prelua glucoza. Studiile cu subiecți umani au arătat că administrarea a minimum un gram de scorțișoară pe o perioadă mai îndelungată îmbunătățește receptivitatea la insulină și arderea grăsimilor. Există totuși și un efect secundar: scorțișoara conține cantități importante de cumarină, o substanță toxică pentru ficat. De aceea, se recomandă limitarea consumului la maximum o linguriță pe zi.
Schinduful
Semințele galbene de schinduf au reputația de remediu miraculos. În India și în țările arabe, ele sunt întrebuințate de secole ca afrodiziac, și li se atribuie puterea de a vindeca o sumedenie de suferințe fizice. Astfel, se crede că schinduful ajută contra afecțiunilor respiratorii, alină durerile abdominale, ameliorează bolile de ficat și poate chiar preveni cancerul de colon. Femeile apelează la el în speranța că le va regla ciclul menstrual, iar bărbații contează pe o îmbogățire a podoabei capilare. Din păcate, cercetările n-au confirmat până acum niciuna din aceste așteptări. În orice caz, studiile arată că semințele de schinduf reduc colesterolul și glicemia. Deoarece combat rezistența la insulină, ele pot contribui la prevenirea diabetului de tip 2. Ca mirodenie, planta se folosește în combinațiile de curry și la prepararea unor dulciuri, cum ar fi halvaua persană. Semințele sunt ușor de prelucrat, o puteți face și dvs., în bucătăria personală. Se usucă prin prăjire și se râșnesc ori se zdrobesc în mojar, împreună cu alte ingrediente, pentru a condimenta pastele. Important: schinduful conține diosgenină, o substanță întrebuințată în contracepție. Deci, femeile însărcinate ar trebui să-l evite, întrucât le poate provoca un avort.
Ghimbirul
Fie proaspăt, fie sub formă de capsule ori picături, ghimbirul trebuie să facă parte neapărat din trusa dvs. medicală de călătorie, fiindcă este un remediu cu eficiență dovedită împotriva senzațiilor de greață și vomă: e îndeobște cunoscut că le poate fi de ajutor persoanelor cărora li se face rău în mașină, avion sau tren. Dar, cu toate că mulți marinari obișnuiesc să mestece bucățele din rădăcina de ghimbir curățată de coajă, având încredere deplină în acest remediu, studiile științifice nu i-au atestat ferm efectul calmant asupra răului de mare. În schimb, planta acționează cu bune rezultate contra grețurilor din prima perioadă de sarcină, de după o intervenție chirurgicală sau din timpul chimioterapiei. Rămâne de necontestat faptul că substanțele active prezente în ghimbir blochează înmulțirea bacteriilor și a virușilor, stimulează digestia și irigarea cu sânge a țesuturilor. De asemenea, el are proprietatea de a reduce durerile. În urma unei metaanalize efectuate în 2015, specialiștii danezi au ajuns la convingerea că durerile artrozice se pot ameliora prin administrarea de preparate pe bază de ghimbir. Este evident că planta acționează în mod similar unui analgezic ușor, cum ar fi aspirina. Capsulele cu pulbere obținută din rădăcina uscată și măcinată s-au dovedit de folos și pentru pacienții cu migrene. În medicina tradițională asiatică, ghimbirul este recomandat pentru alinarea suferințelor reumatice și a durerilor musculare. Iar când sunteți răciți, e o idee bună să vă preparați din el un ceai: va fluidiza și elimina secrețiile de pe căile respiratorii.
Curcuma
Pulberea de curcuma se regăsește în aproape toate combinațiile de curry, cărora le dă nuanța galbenă caracteristică. În medicina tradițională indiană ayurveda, curcuma este utilizată pentru tratarea guturaiului, sinuzitei, reumatismului și pentru reducerea febrei. Ea stimulează producerea de secreție biliară, facilitând în consecință digerarea mâncărurilor grase, ceea ce previne balonările și senzația de prea-plin. Din câteva studii reiese și faptul că această pulbere aurie scade valorile colesterolului și poate influența pozitiv metabolizarea zahărului la pacienții cu diabet de tip 2. În schimb, cei ce au calculi în vezica biliară ar trebui să renunțe la mirodenia respectivă, deoarece ea le poate agrava neplăcerile.
Rădăcina de curcuma, foarte asemănătoare cu rizomul de ghimbir, se bucură de un interes maxim din partea cercetătorilor. Numai în cursul anului trecut au apărut în publicațiile de specialitate peste 1.300 de articole despre însemnătatea curcumei pentru sănătate și efectele terapeutice ale principalului ei principiu activ, curcuminul. Acesta inhibă inflamațiile, restrânge distrugătoarele procese de oxidare ce au loc în interiorul celulelor și poate reduce demineralizarea oaselor, provocată de anumite boli. Mai ales în cazurile de artroză și artrită s-au remarcat ameliorări datorate curcuminului. Cu prilejul unui studiu, pentru realizarea căruia au fost ținuți sub observație în jur de 100 de suferinzi cu artroză avansată, medicii au recunoscut că administrarea zilnică a două grame de extract de curcumin pe o perioadă de șase săptămâni a avut o eficiență egală cu aceea a unui analgezic obișnuit, cumpărat de la farmacie.
Totodată, curcuminul se află în centrul atenției și ca posibil remediu anticancer. Deja cu mai mult de zece ani în urmă, oamenii de știință americani au făcut cunoscut faptul că polipii intestinali, care se pot maligniza, dând naștere cancerului de colon, intră vizibil în remisie sub influența curcumei. În experiențele de laborator, s-a evidențiat clar acțiunea anticarcinogenă a curcuminului, afirmă specialiștii americani, care studiază substanța respectivă de mulți ani.
Piperul negru
Zona lui geografică de origine este cea din vecinătatea coastei Malabar, situată în partea de sud a Indiei. Tot de acolo continuă să ne vină și astăzi boabele de calitate premium. Și Roma antică se aproviziona cu mirodenii din această regiune. În Evul mediu, piperul era plătit câteodată cu greutatea lui în aur. Prețiosul condiment a reprezentat unul dintre principalele motive ce l-au îndemnat pe Cristofor Columb să pornească în căutarea unei rute marine cât mai scurte spre India.
Din punctul de vedere al cererii de pe piață și al prețului, piperul este de departe cea mai importantă mirodenie - și nu numai pe continentul european. Necesarul depășește de ani de zile producția, ceea ce permite prețurilor să crească neîncetat. Țările cu cele mai mari suprafețe cultivate sunt Vietnam, Indonezia, Brazilia, India și China. Peste 400.000 de tone se recoltează anual pe glob. Planta cățărătoare de piper are o tulpină lemnoasă care, în culturi, se ridică până la 4 metri (iar în ținuturile tropicale își dublează înălțimea). Ea dezvoltă buchețele de flori albe, mărunte, care se transformă apoi în fructe: valoroasele boabe. Piperul verde provine din fructele cu gradul cel mai redus de coacere. Ele se țin pentru scurt timp în apă fierbinte, după care sunt conservate în saramură sau în oțet de cocos. Pentru piperul negru se recoltează fructe nici prea crude, nici prea coapte, căci aroma lor va fi perfectă abia atunci când se vor colora în verde deschis sau gălbui. Sunt lăsate să se usuce la soare, până devin negricioase și tari. După aceea, se sortează manual, în funcție de mărime și calitate. Din fructele roșii, ajunse la maturitate deplină, se obține printr-o procedură complicată piperul alb. Imediat după ce au fost culese, fructele sunt puse într-un sac și lăsate să stea câteva zile în apă de izvor. Pielița roșie se înmoaie și este îndepărtată mecanic. Urmează un scurt tratament cu aburi, iar apoi faza finală de uscare a boabelor albe, curățate de coajă. Piperul roșu se găsește rareori în comerț, fiind dificil de conservat, deoarece se alterează repede. De regulă, magazinele îl vând fie uscat, fie păstrat în saramură. Pentru a se asigura că nu-și va pierde culoarea roșie în timpul procesului de uscare, producătorii îl tratează cu sulf.
Piperul negru oferă mult mai mult decât un deliciu gustativ. Medicii indieni, care duc mai departe tradiția ayurveda, îl prescriu la fel ca acum două milenii, drept leac împotriva constipației, diareei, înțepăturilor de insecte, bolilor de inimă și plămâni, a durerilor de încheieturi, precum și la cariile dentare. El conține uleiuri eterice, piperină (un alcaloid care îi conferă gustul iute) și încă numeroși alți compuși, a căror acțiune terapeutică este confirmată inclusiv de către medicina alopată. S-a dovedit, de exemplu, că piperul distruge o serie de germeni patogeni și reechilibrează tulburările digestive. De asemenea, creează o senzație de căldură și sporește irigația sangvină. În cadrul unor experimente de laborator, cercetătorii americani au observat că administrarea unui extract de piper negru a dus la stoparea vizibilă a proliferării celulelor maligne în cazul cancerului de colon. Specialiștii au conchis că un consum regulat de piper în cantități mici ar putea să împiedice apariția cancerului de colon.
Atenție: piperul poate diminua sau accentua acțiunea unor medicamente. De aceea, înainte de a vă condimenta mai des mâncărurile cu el, consultați prospectele preparatelor farmaceutice pe care urmează să le luați.
Chimenul
Deja de multe veacuri, și în special în Europa, fructele uscate de chimen și-au dovedit utilitatea ca remediu împotriva balonărilor, a senzației de prea-plin, a crampelor gastrice și a stomacului iritabil. Arheologii au descoperit semințe de chimen în situri cu locuințe lacustre construite cu 3.000 de ani înainte de nașterea lui Hristos. Principalele substanțe active din compoziția lor chimică sunt carvonul și limonenul, conținute în uleiul eteric de chimen și responsabile pentru aroma lui deosebită. Cercetările din domeniul medical au atestat prin numeroase studii eficiența acestui condiment în tulburările digestive. Chimenul mărește secreția de acid gastric, stimulând astfel apetitul și digestia. Uleiurile lui eterice relaxează în același timp musculatura tractului digestiv, combătând spasmele. Datorită proprietăților lor antibacteriene, mestecarea semințelor de chimen poate elimina mirosul neplăcut al cavității bucale. Magazinele naturiste ne pun adesea la dispoziție un ceai ce constă dintr-un amestec de anason, fenicul și chimen. Cele trei plante medicinale au însușiri asemănătoare și își potențează reciproc acțiunea.
Important: fructele de chimen ar trebui culese de pe pajiști numai de către persoane care cunosc bine ierburile. Căci planta seamănă mult cu cucuta mare și poate fi ușor confundată cu ea. Iar aceasta este extrem de toxică.
Anasonul stelat
Poate fi considerat una dintre vedetele bucătăriei asiatice. Fructele dure, cu aspect lemnos, poartă fiecare câte o sămânță de mărimea unui bob de mazăre și provin de la un copac originar din China, cu frunzișul permanent verde și tulpina înaltă până la 20 de metri. Condimentul este inclus în multe rețete, nu numai în țara sa de origine, ci și în Vietnam, Malaysia, Thailanda și India. Semințele și păstaia maronie, în formă de stea, sunt uneori fierte întregi, împreună cu celelalte ingrediente ce compun un anumit fel de mâncare, iar alteori se folosește pulberea obținută prin măcinarea lor. Anasonul stelat nu trebuie confundat însă cu anasonul european, care este o plantă medicinală.
Faptul că această mirodenie este atât de răspândită se datorează nu doar aromei sale dulcege, amintind cumva de lemnul-dulce, ci și acțiunii ei terapeutice efective asupra indispozițiilor minore ce pot interveni pe parcursul unei zile. Uleiurile eterice îi conferă proprietăți expectorante și antispastice, în virtutea cărora este un remediu mereu prezent în formulele combinate de ceai contra răcelii, dar în același timp, poate ameliora și unele neplăceri digestive curente, cum sunt senzația de prea-plin, balonările și crampele abdominale. Mestecarea fructelor alungă mirosul neplăcut al gurii, iar despre uleiul de anason stelat se spune că ar alina durerile de dinți.