Corpul se șubrezește, dar spiritul se emancipează
În prezent, șansele de a ține sub control modul cum îmbătrânim sunt mai mari decât au fost vreodată. În comparație cu bunicii noștri, noi trăim cu zece ani mai mult, suntem în medie mai instruiți, mai sănătoși și ne putem lăuda cu o condiție fizică mai bună. Totodată, suntem mai bogați - dacă nu în bani, cel puțin în posibilitățile pe care încă ni le oferă viața. În mod bizar, în anii când podoaba capilară le încărunțește (sau le dispare complet), mulți oameni sunt cuprinși de o poftă de viață neobișnuit de intensă. Este tocmai contrariul clasicei imagini a pensionarului resemnat și apatic (care continuă să circule totuși, în pofida faptului că și-a pierdut valabilitatea deja de vreo trei decenii). Cum se explică fenomenul? Obiectiv, corpul se șubrezește, dar spiritul se distanțează cumva de el și se emancipează, devenind principala noastră sursă de fericire. Și chiar dacă nu mai au sănătatea robustă din tinerețe, observăm că majoritatea celor din jurul nostru se declară mai mulțumiți la 57 de ani decât erau la 17 sau 27. Ei tezaurizează un câștig de pe urma trecerii timpului, ceva ce le întreține sentimentul de fericire.
Desigur, dincolo de 45 de ani, fiecare întâmpină dificultăți mai mari sau mai mici. Poate că apar, pe neașteptate, primele boli grave, care îi lovesc pe prietenii apropiați. Poate că propriul corp dă semne de oboseală: o durere de spate sau de genunchi, înrăutățirea vederii. Este firesc ca neputințele fizice să ia amploare, odată cu înaintarea în vârstă. De exemplu, statisticile medicale ne informează că trei sferturi dintre persoanele de peste 65 de ani suferă de două sau mai multe afecțiuni cronice.
Curba "U"
Cu toate acestea, vicisitudinile vieții și neplăcerile provocate de boală nu ne mai zguduie sufletește tot atât de dramatic ca între 40 și 50 de ani. Potrivit unui studiu realizat de gerontologii germani, aproximativ două treimi dintre seniorii cu vârste cuprinse între 65 și 85 de ani sunt pe deplin mulțumiți. Vi se pare paradoxal? Cercetătorii folosesc un termen consacrat pentru a denumi această situație: "paradoxul fericirii". Și ne ajută să-i înțelegem semnificația: "Înrăutățirea obiectivă a calității vieții nu se răsfrânge asupra evaluării ei subiective de către persoana în cauză, respectiv a atitudinii sale față de viață. Pe măsură ce îmbătrânim, integritatea fizică trece pe un plan secund, iar locul ei este luat de un sentiment de mulțumire."
Psihologii olandezi au întrebat 1.340 de conaționali, între 18 și 87 de ani, dacă sunt sau nu mulțumiți de viața lor. Răspunsurile confirmă faimoasa "curbă în formă de U" a satisfacției emoționale, actualmente acceptată de specialiștii din întreaga lume. Ea rezultă din așezarea gradului de satisfacție subiectivă în raport cu vârsta: tinerii sunt fericiți, însă atunci când ajung la vârsta mijlocie, muțumirea lor înregistrează de regulă o prăbușire evidentă. Este perioada în care excesul de îndatoriri profesionale, familiale și de cuplu se află într-un contrast abrupt față de speranțele adesea nerealiste legate de propria existență. În medie, cam între 45 și 49 de ani, sentimentul nostru de fericire coboară la nivelul său cel mai de jos. Porțiunea inferioară a curbei echivalează cu o "vale a plângerii". Însă apoi ea continuă cu "jumătatea mai bună": curba se înalță din nou.
Lucrul cel mai interesant este că însăși înaintarea în vârstă constituie unul dintre principalii factori ce determină creșterea satisfacției la o vârstă înaintată. Dacă reușim să traversăm "valea plângerii", fără a cădea victimă unor accidente majore, după aceea mulțumirea sporește de la sine. Cert este faptul că își regăsesc mulțumirea în a doua jumătate a vieții mai ales acei oameni a căror existență are un scop. Bărbați și femei care au ce oferi și care cred în ceva. Pe care îi satisfac relațiile lor, credința purtată în suflet, prezența unui sens în propriile fapte, recunoștința pentru ceea ce primesc și prilejul de a transmite celor ce vin după ei cunoștințele acumulate de-a lungul vieții. O importantă sursă de energie o reprezintă comuniunea cu natura. Să adăugăm că nu toată lumea parcurge curba în formă de U cu aceeași viteză. Uneori, intervin în evoluția normală evenimente care accelerează procesele de creștere lăuntrică, ducând la o maturizare mai rapidă.
Redeșteptarea bucuriei de a trăi după vârsta de 50 de ani este în fond destul de ciudată, dacă avem în vedere unele lucruri care se petrec inevitabil în această etapă a existenței noastre, ca de pildă, restrângerea contactelor sociale sau diminuarea capacității de a reacționa la provocări exterioare. Așadar, obiectiv ar trebui să ne simțim frustrați, însă noi nu percepem sau nu evaluăm astfel situația. De ce? Fiindcă, de multe ori, vârstnicii sunt capabili să gestioneze mai bine decât tinerii împrejurările potrivnice. I-au întărit feluritele experiențe trăite ani de-a rândul, ei îmbinând acum înțelepciunea cu pragmatismul. Mulți își spun cu seninătate: "Totul e bine." Sau: "Mă simt sănătos - în ciuda neputințelor mele." Sau: "Am învățat să conviețuiesc cu suferința și să nu-i permit să mă tulbure."
După 50-60 de ani, este obligatoriu ca mișcarea să devină un element central în viața noastră
Pentru a menține acest echilibru, este necesar să fim activi. Organizația Mondială a Sănătății recomandă minimum două ore și jumătate de mișcare pe săptămână. Un imperativ moderat. Totuși, investiția de timp va trebui să crească proporțional cu vârsta. Până la 50-60 de ani, o putem privi ca pe o preocupare secundară, însă după aceea este obligatoriu ca mișcarea să devină un element central în viața noastră. Forță, rezistență, coordonare și flexibilitate - numai antrenând în întregime acest pachet de întreținere a aptitudinilor motorii vom păstra nealterată funcționalitatea corpului nostru.
Lista avantajelor dovedite științific pe care ni le oferă sportul s-a lungit mereu în ultimii ani. El scade riscul de infarct, accident vascular cerebral, diabet, Parkinson, cancer mamar și de colon. Se poate ameliora osteoporoza, este activat sistemul imunitar. Se reduce tensiunea arterială, ca și nivelul glicemiei la diabetici, până acolo încât unii dintre ei pot chiar să renunțe la injecțiile cu insulină. Se încetinește procesul de îmbătrânire a musculaturii.
Totodată, activitatea fizică face să crească și forța interioară. Vârstnicii se deprind să nu se mai streseze din pricina unor inconveniente mărunte. Numeroase neplăceri, care odinioară li se păreau insuportabile, își pierd din proporții și însemnătate, pe măsura trecerii timpului. Încercând să descifreze resorturile acestor transformări, neurologii au constatat că, odată cu înaintarea în vârstă, creierul începe să dezvolte un anumit mecanism de reglare, ce permite persoanei respective să-și păstreze calmul atunci când se confruntă cu o dezamăgire. La această concluzie au ajuns cercetătorii de la Clinica universitară Hamburg-Eppendorf, în urma unui experiment în cadrul căruia reacțiile participanților la un joc de noroc au fost înregistrate cu ajutorul tomografului.
De asemenea, o bătrânețe împlinită presupune mai ales legături umane. Este ca și cum în viața noastră s-ar închide un cerc: mai întâi ne îndreptăm către exterior, simțim nevoia de a primi recunoaștere din partea celorlalți, aspirăm la carieră și prestigiu, însă pe măsură ce îmbătrânim ne întoarcem la fundamentele vieții, la ceea ce contează cu adevărat. Descoperim fericirea în forma ei lipsită de spectaculos, dar cu atât mai profundă, în ceea ce constituie, de fapt, esența lucrurilor: în relații bazate pe încredere deplină cu oameni care sunt importanți pentru noi și în contactul permanent cu natura.
Credința și spiritualitatea au fost și ele identificate de cercetători ca factori esențiali, care contribuie la fericirea din amurgul vieții. Cei ce văd un sens superior în tot ce li se întâmplă și încearcă să acționeze în acord cu el duc un trai mai armonios, au o deschidere altruistă față de semeni, astfel provocând din partea lor un răspuns similar. Și găsesc în ei suficientă putere pentru a transmite senini ștafeta generației următoare, cea căreia îi revine misiunea de a construi viitorul.