Aș dori să-mi exprim și eu, alături de alți cititori, admirația pentru munca pe care o depuneți și să vă spun că realizați o revistă de milioane!
Scopul scrisorii mele este de a vă propune o dietă la rubrica "Clubul dietelor de slăbit". De fapt, nu e o dietă, dar mai bine să spun concret despre ce e vorba. Banala vitamina C, luată de trei ori pe zi (după mesele principale), este de un real ajutor în lupta cu kilogramele. Rezultatele nu vor fi vizibile de pe-o zi pe alta. Trebuie urmat acest tratament cel puțin o lună. După două luni, se pot pierde între 3-5 kg. Vi se pare puțin? Dar n-a fost absolut nici un efort (poate memoria a fost mai solicitată, ca să nu uităm să le luăm).
Vitamina C intervine în procesele metabolice de oxidoreducere, în metabolismul glucidelor, proteinelor și grăsimilor. Eu urmez acest tratament de vreo trei săptămâni și sunt mai ușoară cu 2 kg. Contraindicații nu sunt, atâta timp cât se iau doze mici (maximum 5 tablete pe zi). În speranța că am venit în ajutor persoanelor preocupate de silueta lor, doresc tuturor sănătate (că-i mai bună decât toate) și mult succes!
DIANA O. - Oradea