Sfântul Nectarie s-a născut în Silivri, un mic oraș-port de pe malul Mării Marmara. Copil fiind, asculta povești despre marinari și corăbii purtate de valuri spre porturi îndepărtate și țări străine. Lumea sa, mică și săracă, era foarte aproape de Constantinopol, pe atunci capitala unui imperiu otoman care trăgea să moară. Silivri avea în schimb multe biserici, pentru că locuitorii săi, urmași ai mândrilor bizantini, erau greci credincioși. Când a venit pe lume, în anul 1864, era 1 octombrie, zi în care ortodoxia sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului. Eu nu cred că a fost o simplă coincidență, pentru că Prea Curata l-a ocrotit mai apoi pe tot parcursul vieții. La botez, părinții săi, Demos și Vasilichi Kefalas, i-au spus Anastasios, legându-i sufletul crud de Învierea lui Hristos. Erau săraci, Nectarie era al treilea copil din șapte, câți vor avea. Prea repede a rămas și orfan. Tatăl a murit pe când era încă mic, așa că a fost nevoit să plece la Constantinopol, pentru a-și ajuta familia. Avea 14 ani. Lipsurile, suferințele și umilința i-au întărit însă credința în Dumnezeu. O credință așa de puternică, încât apăsat de sărăcie, avea să îi scrie o scrisoare Mântuitorului: "Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat și mi-e frig. Din ce-mi dă stapânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reușit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă. Ce să mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne? Ajută-mă! Mă închin Ție. Robul Tău, Anastasios". Norocul a făcut ca scrisoarea să cadă în mâinile unui vecin, un negustor bogat, care i-a cumpărat și haine, și încălțări de iarnă. Într-un fel, Iisus îi răspunsese la epistola sa.
În capitala imperiului otoman, Nectarie a început și studiile în "Marea Școală a Neamului", o instituție grecească, întemeiată de patriarhul ecumenic al Constantinopolului. După licență, avea să fie hirotonit episcop de Pentanpole în cadrul Patriarhiei Alexandriei din Egipt. Ar fi ajuns, probabil, chiar patriarh la rândul său, dacă succesul pe care îl dobândise prin predici și misiune nu ar fi stârnit invidia celorlalți episcopi, care au uneltit contra lui până când l-au îndepărtat. A plecat mâhnit de moarte din Alexandria și a fost numit, după îndelungi umilințe, director al Seminarului Teologic din Atena. Aici avea să facă prima sa minune, vindecând prin rugăciuni un elev grav bolnav, care nu mai avea scăpare. Și tot aici, în seminar, s-a vădit iubirea sa nețărmurită de oameni. Când un copil greșea cu ceva, sfântul nu îl pedepsea niciodată, dar postea aspru, socotind că din vina lui elevii sunt neascultători. Când doi dintre ei s-au luat la bătaie, i-a chemat și le-a spus: "Mă voi ruga și nu voi mânca nimic, până când ura dintre voi va lua sfârșit". Din dragoste pentru dascălul lor, copiii au ajuns să se poarte exemplar, doar pentru a nu-l vedea că se chinuie cu posturi negre pentru păcatele lor. În ultimii ani din viață, Sfântul Nectarie a ridicat o mânăstire de maici, pe insula Eghina, în care au intrat ucenicele sale din Atena. A trecut la Domnul în anul 1920, pe 8 noiembrie, de praznicul Sfinților Mihail și Gavriil, răpus de cancer. Avea doar 56 de ani. După moartea sa, Seminarul din Atena a vrut să monteze o placă de marmură peste mormânt, așa că maicile au fost silite să deschidă cripta. Spre mirarea tuturor, trupul Sfântului Nectarie era neputrezit. Minunile care au început să apară de atunci înainte au determinat Sinodul Bisericii Ortodoxe Grecești să îl canonizeze în anul 1961, fixându-i ca zi de pomenire data de 9 noiembrie.
Trei minuni
Flaneaua vindecătoare
Totul a început chiar la moartea sa, așa cum încep, de fapt, istoriile tuturor marilor sfinți - cu trecerea lor în lumea de dincolo. Alături de Sfântul Nectarie, în salonul de spital în care a trecut la Domnul, se afla un bolnav paralizat de ambele picioare. În urma unui accident, i se secționase măduva spinării. Nu avea nicio șansă, doctorii îi spuseseră asta limpede - avea să rămână pentru tot restul vieții țintuit în pat, cu picioarele oloage. Doar că, în momentul în care Sfântul Nectarie a murit, maicile de la mânăstirea Eghina l-au dezbrăcat de flaneaua cu care fusese îmbrăcat în spital. Pentru că nu aveau unde să o așeze, au pus-o peste picioarele betege ale pacientului din patul alăturat. Miracolul s-a petrecut pe loc. Bolnavul a spus că a simțit furnicături în picioare, de parcă ar fi trecut prin el un curent electric slab. S-a ridicat din pat și a mers. Acesta a fost primul miracol de după moarte. Vor urma și altele, nenumărate.
Povestea părintelui Vitalis
Părintele Vitalis îl visa pe Nectarie mereu. Era așa, ca în icoane, un bătrân frumos și blând. I-a spus că trecuse și el prin Kamariza și că iubise așezarea aceasta liniștită de la poalele munților. O iubise atât de mult, încât și-ar fi dorit să aibă aici o căsuță. Apoi, tot în vis, Sfântul Nectarie l-a rugat pe părintele Vitalis să îi ridice un paraclis, ceea ce părintele a și făcut. Cincisprezece ani s-au scurs de la aceste vise, iar mulțimea a început să vină la paraclisul ridicat în cinstea marelui făcător de minuni din Eghina. Erau atât de mulți credincioși, încât micul lăcaș devenise neîncăpător, așa că părintele Vitalis a început construirea unei biserici mai mari. În timp ce se nevoia cu ridicarea ei, a început să aibă dureri în piept. Nu le-a luat în seamă. Viața lui, știa asta foarte limpede, era în mâinile lui Dumnezeu. Ce să îi facă medicii? Curând însă, boala l-a doborât. A început să tușească, scuipând sânge. A fost dus la spital. Medicii l-au examinat, apoi au dat triști din cap și i-au dat verdictul - cancer pulmonar metastazat. Mai avea de trăit doar câteva luni... Pe părintele Vitalis vestea a căzut ca un trăsnet. Marea biserică din Kamariza era încă în construcție. I-o închinase marelui tămăduitor de cancer, Sfântului Nectarie, cu care vorbise de atâtea ori în vis. Cum se face că se îmbolnăvise chiar de boala pe care patronul lăcașului său o vindeca? Mâhnit, s-a dus la icoana sfântului și a vorbit cu el, așa cum vorbești cu un prieten: "Ce se va întâmpla cu mine, sfinte? Eu muncesc întruna să îți ridic această biserică, atât de mulți se vindecă în jurul meu... Nu ai putere să îi spui Mântuitorului să mă mai lase în viață? De ce mi-ai spus în vis să îți ridic biserică, dacă nu o pot termina? Lasă-mă măcar să o termin, să slujesc doar o Sfântă Liturghie și după aceea să mor liniștit!". Și-a pus toată nădejdea în ruga aceasta, dar în zadar. Nu numai că nu s-a vindecat, dar boala a avansat. În postul Sfintelor Paști ale anului 1980, i-a fost din ce în ce mai greu să se miște. Cobora cu greu să se roage în biserica neterminată, fără nădejde că va trăi să o vadă ridicată.
Într-una din aceste zile, paracliserul a venit să îi spună că îl caută cineva. Părintele Vitalis și-a aruncat privirea după dveră. În biserică aștepta un călugăr mărunțel, cu barba albă și ochi blânzi, îmbrăcat într-o rasă ponosită. Când l-a văzut, a tresărit - semăna izbitor de mult cu Sfântul Nectarie, așa cum îi apăruse în vis și cum arăta în fotografiile de epocă. A ieșit din altar și s-a apropiat. Nu se înșelase! De emoție, s-a prăbușit în genunchi: "Sfinte Nectarie, nu te mai las să pleci până când nu-mi spui dacă mă voi face bine sau nu! Nu te las să pleci! Însemnează-mă cu semnul Sfintei Cruci!". Apoi a încercat să îl îmbrățișeze. O clipă, doar o clipă, a părut că îl poate strânge la piept, dar apoi brațele au bătut neputincioase aerul. Sfântul Nectarie a mers și s-a închinat la toate icoanele catapetesmei, în afara celei care-l reprezenta. După aceasta s-a întors spre părintele Vitalis și i-a spus plângând: "O, copilul meu, nu te mai supăra atât. Este doar o încercare. Te vei face bine și se va auzi asta în toată lumea!". Apoi s-a făcut nevăzut.
După întâlnirea miraculoasă, starea părintelui Vitalis s-a înrăutățit și mai mult, așa că a fost dus la spital, unde medicii s-au gândit să încerce chiar să îl opereze. În timpul internării, a început să expectoreze și să elimine un lichid negru, apoi a căzut într-un somn adânc. Când s-a trezit, un doctor i-a spus: "Nu te neliniști! Un profesor din străinătate te-a consultat cu atenție. Ți-a introdus pe călile respiratorii un instrument special de investigare și a constatat că tumorile canceroase pe care le aveai, între timp, au dispărut în chip minunat. Nu mai ai cancer! Să te rogi, deci, de aici înainte, și pentru noi, toți cei de aici". Părintele Vitalis a murit anul acesta, în 2018, pe 8 februarie. De la vindecarea sa minunată și până la trecerea la Domnul s-au scurs 48 de ani...
Cum a păcălit Casian moartea
Ioan Casian Farcaș a fost un copil trecut prin încercări cumplite. Când a venit pe lume, pe 27 ianuarie 2009, trupul îi era tot numai o rană. Mama a crezut că nu îl va putea îmbrăca niciodată. "Ihtioză congenitală", i-au spus doctorii, o boală rară, din care puțini nou-născuți scapă cu viață. Casian a fost unul dintre cei foarte puțini. A trăit, dar, la numai un an, pe capul părinților a căzut o nouă lovitură. Au aflat că băiețelul suferă de cavernom portal, hipertensiune portală și tromboză pe vena portă. O malformație gravă, care dă de obicei varice esofagiene cu sângerări abundente. La un an, Casian avea în față un drum presărat cu obstacole din care doar Dumnezeu putea să îl salveze. Părinții săi, oameni credincioși, care îl botezaseră cu numele unuia din cei mai mari sfinți români, nu s-au lăsat și au luptat pentru el prin rugăciune. Și au avut nevoie de multe rugăciuni...
S-a întâmplat pe 3 noiembrie, în 2014. Era prima zi a vacanței de grădiniță. Casian s-a simțit rău și a vomitat sânge... La spital, doctorii i-au spus că se întâmplase ceea ce credeau - tromboza venei porte genera complicații sub forma unor varice esofagiene care sângerau. Era nevoie de o operație urgentă, dar nu știau dacă vor putea opri sângerarea sau nu. Dar intervenția a avut succes, oprind pe moment hemoragia. Era doar un prim pas, pentru că urma operația cea mare - îndepărtatea trombului de pe vena portă, o intervenție lungă și periculoasă. "În tot acest timp, cu frământarea asta puternică, am avut și momente în care am picat psihic, am clacat" avea să mărturisească mai târziu mama lui Casian. "Plângeam întruna și mă gândeam: «Cum, Doamne, copilul ăsta așa de mic are nevoie de o operație așa de mare? Am fost cu el tot timpul la biserică, de mic a fost învățat cu rugăciunea, cu împărtășania, cu maslul, cum să fie așa bolnav?». Îl vedeam duminica cum merge și stă la împărtășanie, iar uneori, cântarea de dinainte de împărtășanie era mai lungă, dar el stătea cuminte, nici măcar nu se uita înapoi. Aștepta ca un bătrânel să iasă părintele cu Sfânta Împărtășanie. Și mă gândeam: «Doamne, fie-Ți milă de el, uite cum stă, săracul, și ajută-l cumva să treacă peste asta. Milă îți este și când vezi suferind un străin, dar când suferă copilul tău?...»".
În durerea aceea adâncă, părinții au alergat la duhovnicul lor, părintele Nectarie, de la Mânăstirea Recea din Mureș și s-au spovedit împreună cu Casian. Fără să se gândească prea mult, tânărul ieromonah i-a dat micuțului un sfat simplu - să se roage mereu marelui făcător de minuni din insula Eghina, pe care îl avea și el drept patron, cu aceste cuvinte: "Sfinte Nectarie, dacă trebuie să mă operez, să mă operezi tu. Și, dacă nu mai trebuie, să mă vindeci!". Casian nu e un copil obișnuit. Undeva, în adâncul inimii lui curate, sfatul duhovnicului s-a întipărit ca o pecete într-o ceară moale și, la doar șase ani, a început să se roage neîntrerupt. A fost un timp de foc. Părinții îl purtau la masluri, dădeau rugăciuni peste tot unde puteau. La un moment dat, pentru micuțul care aștepta operația se rugau preoți din 20 de biserici și mânăstiri. Din freamătul acesta al atâtor inimi, se plămădea, delicat, o mare minune...
Coincidență sau pronie, operația s-a tot amânat din motive obiective - o infecție a băiatului care trebuia tratată, apoi o interdicție de a fi operați copiii în spitale de adulți. Toate, parcă, pentru ca rugăciunile lui Casian să poată lucra. În fiecare seară, nesmintit, ca un călugăr cu experiență, el avea tăria de a-i mulțumi lui Dumnezeu. Îi mulțumea pentru familie, pentru scurta-i viață atât de plină de dureri și încercări, iar la final rostea rugăciunea învățată de la duhovnic - "Sfinte Nectarie, dacă trebuie să mă operez, să mă operezi tu. Și, dacă nu mai trebuie, să mă vindeci!"
"Într-o seară, în postul Paștelui, după ce și-a terminat rugăciunea către Sfântul Nectarie, Casian a zis: «Mamă, știi ce mi-a zis Sfântul Nectarie? Băiete, eu te-am operat! L-am auzit în capul meu». Părinții n-au știut ce să creadă, că, uneori, copiii mai inventează, așa că i-au spus părintelui duhovnic, care l-a luat pe Casian la spovedanie. Părintele a spus apoi că băiatul nu inventează nimic. «Spune adevărul, nu minte». Pregătiți să se interneze pentru operația băiatului lor la spitalul de adulți, au zis să îi mai dea o șansă. L-au sunat pe medicul pediatru din Cluj și el a zis să meargă să-i facă o endoscopie, să vadă cum sunt varicele. Când i-a făcut endoscopia pe gură, părinții prezenți în cabinet vedeau și ei ecranul. Și doctorul zice: «Esofagul e curat. Nu mai sunt varice! Și splina i s-a micșorat în volum, de operație nu se mai punea problema». Bieții oameni nu credeau ce aud. Pe micuț chiar îl operase Sfântul Nectarie!". De atunci au trecut patru ani. Casian Farcaș este astăzi un băiețel vesel și pe deplin sănătos. O întruchipare reală a uneia din minunile fără număr ale marelui Sfânt "degrabă ajutător", Nectarie.
(Amănunte privind vindecarea lui Casian puteți afla din cartea lui Dănion Vasile, "Pe mine m-a operat Sf. Nectarie".)
Pr. VISARION ALEXA
"Dacă există credincioși care se îndoiesc de faptul că avem sfinți grabnic ajutători, eu i-aș sfătui să meargă în locurile în care aceștia au viețuit"
- Printre credincioșii ortodocși circulă frecvent termenul de "sfinți degrabă ajutători". Sfântul Nectarie se află printre ei. Este o superstiție sau unii sfinți au o putere mai mare decât alții?
- Nu, nu e o superstiție, avem o întreagă tradiție în lumea creștină în direcția aceasta, o tradiție foarte veche, eu aș spune încă din vremea Mântuitorului, unde există, de pildă, exemplul acesta al Sfântului Apostol Petru. El era foarte apropiat de oameni și foarte milostiv. Mai milostiv și mai apropiat de oameni decât ceilalți apostoli. Vedem, din evanghelii, cum el intervine pentru oamenii bolnavi, amărâți, care aveau nevoie sau voiau doar să îl cunoască pe Iisus. El intervenea mereu în fața lui Hristos pentru ei, iar Hristos ținea cont de rugămințile lui Petru și îi ajuta pe oameni, ținea cont de mila pe care apostolul său o avea față de cei sărmani. De aceea, după Înviere, îl vedem pe Petru făcând multe minuni. Astfel de sfinți sunt mereu prezenți în istoria creștinismului, sfinți care nu au trăit retrași, în pustiu, ci între oameni, foarte atenți, sensibili la ceea ce trăiau cei din jurul lor.
Sfântul Nectarie este, și el, prezent și sensibil la suferințele omenești. S-a preocupat continuu în timpul vieții de problemele celor care trăiau în insula Eghina. Pe lângă faptul că era omul lui Dumnezeu, sfătuitorul desăvârșit, duhovnicul tuturor, avea grijă și de bolile, de hrana localnicilor și de toate necazurile lor. Astăzi, există un medic pe insulă, pe atunci, nu era niciunul și era foarte costisitor să aduci cu o barcă unul din Atena. Așa că Sfântul Nectarie le-a ținut loc de doctor localnicilor. Mai mult decât atât, s-a îngrijit să prefacă insula. Înainte să vină el, era un loc pustiu, foarte arid, ars de arșiță, vara, și foarte uscat pe timp de iarnă. Dar Sfântul Nectarie s-a rugat și au ieșit din pământ în chip minunat mai multe izvoare. Și tot el a plantat pe insulă o livadă de fistic, iar acum, Eghina este verde și foarte renumită pentru această cultură. De aceea, în Eghina nu există nicio casă fără icoana sfântului și nu am întâlnit niciun localnic care să nu îi știe viața sau să nu-l cinstească.
- Ajutorul acesta grabnic se simte într-un mod special?
- Dacă există credincioși care se îndoiesc de faptul că avem sfinți grabnic ajutători, eu i-aș sfătui să meargă în locurile în care aceștia au viețuit și să vorbească cu oamenii locului, care au fost ajutați atât de mult de ei. Am văzut ce a făcut Iisus pe pământ. Toată puterea pe care Hristos a avut-o le-a dat-o după Înviere sfinților Lui, pentru ca noi să avem credință. De aceea i-a și lăsat printre noi - să vedem că nu e o utopie să crezi că poți să ajungi la asemănarea cu Dumnezeu. Dacă te asemeni lui Hristos în milă, în dragoste, în delicatețe față de nevoile oamenilor, vei săvârși toate minunile pe care el le-a săvârșit.