- De ce ne-am îndoi de consistența dosarului? Doar pentru că este contestat de domnul Tăriceanu, vizat de anchetă, și de parlamentarii ALDE? Ca să ne dăm seama cât de solid este, ar trebui să-l putem consulta, ceea ce nu se poate întâmpla decât dacă el ajunge în instanță, ceea ce ar însemna că domnul Tăriceanu va fi capabil să se prezinte, cu capul sus, în fața procurorilor, care îl pot trimite în judecată, sau nu, dacă probele nu sunt concludente. Domnul Tăriceanu nu dă însă nici un semn că ar fi dispus să colaboreze cu procurorii, ci mai degrabă speră că va fi salvat de votul majorității politice din Senat. Pentru că liderul ALDE nu poate fi anchetat decât dacă Senatul încuviințează cererea DNA și putem anticipa că majoritatea parlamentară PSD-ALDE nu o va încuviința, pentru că aprobarea cererii DNA ar contrazice logica politică în care funcționează actuala guvernare. După cum bine știm, aceasta plasează DNA în "statul paralel", generator de "abuzuri" comandate politic, și a votat sistematic împotriva solicitărilor DNA. Totodată, oricât de tensionate ar fi raporturile dintre domnii Tăriceanu și Dragnea, este greu de imaginat că PSD, care deține singur majoritatea în Senat, ar vota împotriva domnului Tăriceanu, provocând astfel ruperea coaliției și pierderea majorității. Dar chiar dacă domnul Tăriceanu scapă de anchetă, el nu poate ieși întărit din această situație, pentru că nu va fi fost achitat de o instanță de judecată, ci doar salvat de un vot politic, dictat de interesele unei majorități care urmărește neabătut interesele infractorilor, după cum au confirmat săptămâna aceasta Comisia Europeană și Parlamentul European, care au dat un vot de blam guvernării PSD-ALDE pentru mutilarea legilor justiției și blocarea anti-corupției. Cum guvernanții au respins violent criticile UE, probabil că PSD-ALDE vor decide din nou să submineze statul de drept și lupta anti-corupție. Tăriceanu poate deci să doarmă liniștit: PSD-ALDE lucrează pentru el - și împotriva justiției.
- Președintele Klaus Iohannis a declarat că România nu este pregătită să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, din pricina guvernării PSD-ALDE. Ce urmări poate avea această afirmație gravă? Totodată, chiar dacă inadecvarea echipei Dăncilă poate fi corectată de mecanismele UE, există temerea că nu vom putea folosi acest prilej pentru a ne atinge principalele obiective: aderarea la spațiul Schengen și eliminarea MCV: Ce părere aveți?
- Cum ar putea guvernul Dăncilă să atingă aceste obiective, după raportul MCV, făcut public pe 13 noiembrie, în care România este aspru criticată pentru regresul în domeniul justiției și anti-corupției? Atâta vreme cât suntem guvernați de Liviu Dragnea și slugile sale, trebuie să uităm de ridicarea MCV și de aderarea la spațiul Schengen, pentru că statele europene nu vor susține niciodată un stat care sfidează în mod agresiv valorile și tratatele europene. Am ratat aceste obiective din momentul în care electoratul român a adus la putere coaliția PSD-ALDE, obsedată exclusiv de salvarea penalilor, iar președinția Consiliului European nu are cum să facă minuni, mai ales dacă la Palatul Victoria rămâne subalterna domnului Dragnea. De altfel, însuși Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că nu suntem pregătiți pentru președinția rotativă a UE pentru că nu avem definită o agendă politică proprie! Într-adevăr, nimeni nu a auzit-o pe Viorica Dăncilă vorbind despre agenda politică a României pentru cele șase luni de președinție a UE. Pentru PSD-ALDE, eșecul președinției României este deja asumat și irelevant. De altfel, această președinție a devenit deja problematică după votul de blam primit pe 13 noiembrie din partea Comisiei Europene și a Parlamentului European, iar oferta Finlandei de a prelua această președinție în locul României nu poate fi întâmplătoare. Și nici președintele Iohannis nu a declarat întâmplător, chiar în ajunul votului de blam din 13 noiembrie, că România este nepregătită pentru acest demers, ci pentru că știa ce urmează și a vrut să se delimiteze de un guvern de care România nu pare să poată scăpa. În concluzie, în lipsa unui miracol, vom suporta până la capăt rușinea, fie că vom prelua președinția, fie că vom fi amânați, și vom plăti, pe drept, prețul inconștienței din 2016.