O comemorare ratată

Ciprian Rus
S-au împlinit, în weekend-ul tre­cut, pe 11 noiembrie, 100 de ani de la sfâr­șitul unuia dintre cele mai sân­ge­roase conflicte din istorie: Primul răz­boi mondial.

23 de mi­li­oane de oa­meni au mu­rit până la armis­ti­țiu, alte zeci de mili­oa­ne în anii care au ur­mat, mai cu sea­mă din pri­cina apa­riției bol­șe­vismului în Europa. După Serbia, care a pierdut aproape un sfert din popu­lație, România a plătit cel mai scump tribut - aproape 9% din populație, nu mai vorbim despre românii căzuți vic­time lup­tând pentru Imperiul Austro-Un­gar! Peste tot în lume - din Franța până în Africa de Sud, de la Washing­ton până la Canberra - momentul cen­tenar a fost comemorat cu mare pio­șe­nie, neîmblânziții dușmani de acum 100 de ani, Germania și Franța, și-au plâns eroii împreună, englezii au emo­ționat din nou mapamondul, purtând cu mândrie cocardele în formă de maci, florile care au răsărit primele pe câmpurile de luptă ale Primului Răz­boi Mondial. La București, mai nimic! Câ­teva bulevarde blocate pentru o de­punere de coroane și vreo defilare des­­pre care nu s-a anunțat nimic. Sun­tem prea ocupați cu decorarea bu­le­vardelor și piețelor pentru sărbătorile de Crăciun (pe Aviatorilor au apărut niște aranjamente electrice în formă de avioane, gata parcă să se prăvale pes­te mașinile blocate în trafic!) sun­tem prea prinși în războiul fratricid din PSD (Firea și Dragnea), suntem prea prinși cu siluirea justiției, ca să ne mai pese și de amintirea celor peste 600.000 de victime ale Primului Răz­boi Mondial! Sigur că avem o zi a ero­i­lor, sigur că ne vom gândi la sacri­fi­ciul lor și de 1 Decembrie, dar Marea Unire e mai degrabă un moment de op­timism, un moment festiv, pe când 100 de ani de la încetarea unui mare răz­boi se împlinesc o dată în istorie. Era, poate, un bun prilej de meditație la greșelile trecutului, căci mulți dintre morții Primului Război Mondial pu­teau fi salvați, dacă eram mai bine or­ganizați pe vremea aceea, câteva bă­tă­lii pierdute de armata noastră (vezi de­zastrul de la Turtucaia) puteau fi câști­gate, dacă nu funcționa și pe atunci sistemul de pile și relații, in­clu­siv la vârful armatei etc. Era un mo­ment numai bun de reflecție, dar n-a fost, până la urmă, decât încă un mo­ment istoric peste care am trecut cu nonșalanță, fără să învățăm nimic.
Am copiat, în acești ultimi 30 de ani, toate prostiile, folositoare și, mai ales, nefolositoare, din Occident, de la Sfân­tul Valentin la Halloween, dar o sărbă­toa­re sobră și frumoasă, precum cea de 11 noiembrie, de Ziua Armis­ti­țiu­lui, o sărbătoare cu adevărat emo­țio­nantă pes­te tot în Vest, nu am co­piat! Dacă nu e cu un pic de kitsch și cu ceva rost de pro­­fit, parcă nu ni se po­trivește. Am de­venit comozi și con­su­meriști, nu ne mai arde să-i cinstim pe bieții soldați care, acum 100 de ani, înfruntau iarna și gloan­țele prin mocirla tranșeelor ca să ne fie nouă bine azi...