Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* "Arhitectul G.M. Cantacuzino în do­sa­rele Securității", ediție îngrijită de Vlad Mitric-Ciupe, Editura Vremea (tel. 021/335.81.31), 300 p.

În panteonul virtual al României își are locul și George Matei Cantacuzino (1899-1960), o per­so­nalitate nobilă și la propriu și la figurat, care ne-a lăsat realizări exemplare ale talentului și stră­daniilor sale de arhitect, profesor, pictor și scriitor. Acest creator valoros pentru societate a fost - lucru rar printre sectarismele locale bazate pe profit personal - și ceea ce se cheamă "un ca­rac­ter". Tocmai de aceea a avut de suferit mult, încă din 1948. Aristocratul liberal și prooccidental, vic­timă a "urii de clasă", a fost arestat în acel an, în urma unei tentative eșuate de a părăsi țara pe ma­re spre Turcia și de acolo în Anglia, pentru a se alătura soției și celor doi copii, rămași la Lon­dra din 1939. Condamnat la cinci ani executați la Jilava, Văcărești, Aiud și prelungiți la Canal, G.M. Cantacuzino a fost, după ieșirea din în­chi­sori, permanent urmărit și terorizat de Securitate, împiedicat să lucreze la capacitatea lui de "om al Renașterii în secolul XX", cum îl numea Matyla Ghica. Vlad Mitric-Ciupe, autor al unor lucrări de referință despre școala de arhitectură românească și persecuția politică a marilor ei reprezentanți în perioada dejistă, a adunat în acest volum tot ce a putut găsi referitor la G.M. Cantacuzino în do­sa­rele de la CNSAS, la IICMER, precum și în arhi­vele altor instituții oficiale. Documentele au fost ordonate cronologic, astfel încât din parcurgerea lor i se poate reconstitui biografia, în special de­ce­niile 1941-1960.
Descendent de domnitori și pe linie paternă, și pe cea maternă (mama era născută Bibescu), fost combatant vo­­luntar în Primul Război, cu studii la Ecole de Beaux-Arts din Paris, G.M. rea­li­zase până la mijlocul anilor '40 clădiri emblematice atât în București cât și pe litoral, publicase cărți, studii și ar­ticole, înființase împreună cu Octav Doicescu publica­ția culturală "Simetria", fusese parlamentar din par­tea partidului liberal condus de Gheorghe Bră­tianu și se implicase în planul de sistematizare a Capitalei. După ispășirea condamnării în 1957, con­siderat "un element dușmănos", e supra­ve­gheat permanent. În acest scop, Securitatea ra­co­lează informatori dintre prietenii și colaboratorii lui, îi interceptează corespondența, îi montează în locuință tehnică de ascultare. Unele persoane din anturaj, precum arhitectul Titu Evolceanu, devin "surse" harnice. Altele, precum prietenul cu care plănuise fuga pe mare, arhitectul Radu Crețoiu, șan­tajat, semnează angajamentul, dă note in­for­mative "fără importanță pentru organele noastre", până când, la începutul lui 1960, le scrie ofițerilor de legătură că "pe viitor nu văd nici o posibilitate de a vă mai fi de folos". În sfârșit, arhitectul Paul Emil Miclescu refuză net de la început să sem­neze angajamentul, declarând că "nu are calități și posibilități pentru această muncă". Desigur, nu putem judeca presiunile, șantajele la care erau supuși delatorii. Vedem însă că nu semnau an­ga­jamentul cu pistolul la tâmplă: existau și oameni care aveau curajul să spună nu, indiferent de con­se­cințe. Aparatul securistic se folosea însă de toa­te mijloacele - vecini care turnau de bunăvoie, "pa­­trioți" care "își făceau datoria", carieriști lip­siți de scrupule, lucrători de-ai lor plătiți să-i ur­mă­rească "obiectivului" orice mișcare, să afle prin "infiltrați" și ce gândește. Meritul volumului cu acribie alcătuit de Vlad Mitric-Ciupe e - pe lân­gă o mărturie adăugată miilor de dovezi acu­za­­toare din "procesul comunismului" - că ne adu­ce date noi despre statura morală și intelec­tua­lă a lui G.M. Cantacuzino. După ce parcurgeți aces­te do­cumente, vă recomand să căutați și cartea lui, "Scrisorile către Simon" (apărută la Ed. Dacia în 1993 și reeditată la Ed. Simetria în 2010), ce con­ține meditații admirabile atât în conținut, cât și sti­listic. Acolo se păstrează vie mintea strălucită a cărturarului care credea că "frumusețea nu tre­bu­ie doar contemplată, ci și creată".