MOJCA LUZAR - "Țăranii sloveni au o capacitate extraordinară în a rezista"

Adunătoarea de comori

În centrul stațiunii Bohinj din Slovenia am descoperit o căsuță mică deasupra căreia era scris cu litere de-o șchioapă: "Etno Ga­leria". Odată ce am pășit înăuntru, mi s-a des­coperit, într-o înfățișare fer­mecătoare, minunata lu­me a țăranilor sloveni. Aproape tot ce e mai frumos în tradiția ar­ti­zanală a lo­cului era adu­nat în că­suța ca de po­veste. Obiec­­­te vechi și noi, făcute de local­ni­cii din satele de munte din Alpi, te ademeneau să le des­co­peri, să le atingi și să le ad­miri. Ba chiar să le iei acasă, fiind o expoziție cu vân­zare. Am stat de vor­bă cu cre­atoarea aces­tui loc de­o­­sebit, Mojca Luzar, pentru a afla un pic din po­vestea obiec­telor expuse pe raf­turi și tradiția din care s-au năs­cut.

"Arta țărănească este o comoară"

- Privesc exponatele dvs. și îmi dau seama că și aici, ca și la noi, în România, țăranii fac lucruri de o frumusețe aparte. Cum v-a venit ideea acestei expoziții țărănești cu vânzare?

- Prietenul meu din Liubliana, care este artist, a avut mai întâi un magazin în oraș, cu replici ale obiectelor țărănești. El este pictor și a pornit la drum făcând reproduceri ale lucrurilor vechi, pe care amândoi le consideram foarte speciale. În oraș nu aveam acces la lumea țăranilor, așa că la în­ceput mergeam și le căutam în muzeele etno­grafice. Apoi am zis să mergem direct la sursă și am început să umblăm prin sate și să căutăm acolo lucruri vechi. Pe unele le cumpăram, altele îl inspirau pentru reproduceri. De exemplu, ușa aceasta expusă aici este autentică și are aproape 100 de ani. Scrie pe ea, a fost făcută în 1919. Ăsta este un pătuț de copii și este, de asemenea, original. Sunt mici fragmente ale trecutului, care au supraviețuit sau pe care noi am reușit să le salvăm. Cu timpul, ne-am dat seama ce comoară este arta țărănească și eu m-am decis, în urmă cu opt ani, să mă mut aici și să înființez această mică galerie, unde să promovăm arta țărănească slo­venă.

- Cele mai frumoase obiecte expuse aici sunt făcute chiar de țărani. Tradiția meșteșugurilor s-a păstrat în Slovenia?

- După ce m-am mutat aici, am în­ceput să umblu prin satele din împre­jurimi și să le explic țăranilor că ceea ce fac ei este deosebit de frumos și are va­loare artistică, nu doar funcțională. Nu a fost simplu, pentru că ei credeau că ni­meni nu mai are nevoie de lucrurile lor bătrânești. Dar văzând că se vând, că străchinile și țesăturile au succes, încetul cu încetul, au acceptat să facă din nou obiecte tra­diționale. Așadar, ceea ce vedeți aici sunt lucruri făcute nu de meșteșugari specializați, ci chiar de țăranii din zonă, așa cum făceau bunicii și stră­bu­nicii lor. Totul e făcut ma­nual, în curtea lor și cu metode străvechi.

"Tot mai mulți oameni se întorc la sat"

- Prin drumurile dvs. în sate, ați ajuns să îi cunoașteți bine pe ță­ranii din zonă. Cum sunt ei astăzi? Se mai ocupă de agricultură? Ce fel de viață duc? Mai seamănă satul de astăzi cu cel din copilăria lor?

- Da, în prezent, eu cunosc destul de bine realitatea din așezările slovene de munte și mă bucur că am avut această șansă. Satele, chiar și cele mai izolate, nu prea mai seamănă cu ceea ce era cândva. În mod firesc, modernitatea a ajuns și la ei. Dar felul de a fi al oamenilor în esență nu s-a schimbat prea mult. Au în continuare o în­căpățânare în a rezista în tiparele lor, o demnitate tipică țăranilor, datorată poate vieții mai dure de la munte. În același timp, au și o sen­sibilitate specială, pe care n-aș putea să o explic decât prin apropierea lor de natură. Majo­ri­tatea încă muncesc pământul, încă au animale, țin grădini și îi poți vedea la târ­gul săptămânal cu produse din curtea lor - de la brânză la dulcețuri sau plante pentru ceai, culese din mar­ginea pădurilor.

- În România, multe sate s-au go­lit de tineri care au plecat să lucreze la oraș sau în străinătate. Aici există același fenomen?

- Când am venit eu aici, în urmă cu opt ani, exact asta se întâmpla: tinerii plecau la oraș, atrași de mirajul unei vieți mai ușoare, mai confortabile. Însă în ultimii ani, foarte mulți dintre ei s-au întors la țară și au preluat pământul și agricultura de la părinți sau de la bunici. Cumva, ei au adus și modernitatea la sat, pentru că astăzi au telefoane inteligente, internet, utilaje agricole perfecționate. A fost o perioadă în care lumea fugea de la țară, plecau toți la oraș, unde viața părea mai bună și mai ușoară. Acum se întâmplă exact invers, tot mai mulți oameni, nu doar tineri, aleg să se întoarcă la sat. Vin aici pentru că este pace și liniște și au o anumită independență. În plus turismul s-a dezvoltat enorm în ultimii ani, și oricine a avut o casă bătrânească și-a renovat o cameră pentru oaspeți, așa că mulți mai câștigă și din turism. Această schimbare s-a produs rapid. În câțiva ani, satele s-au umplut cu oameni care fugeau de oraș! Toți consideră că e o viață mai bună aici. Școala e mai bună, mai temeinică, natură e lângă tine... Numai din agricultură poate era greu să trăiești, dar turismul a ajutat foarte mult. Acum, în Slovenia, familiile de la țară se descurcă foarte bine.

"Mergând prin sate, am descoperit picturi naive, făcute pe stupi de albine"

- Văd că aveți în galerie foarte multă ceramică. Este ceva specific zonei?

- Este ceva specific vieții la țară în Slovenia. Avem foarte multe mâncăruri tradiționale, și ele nu se puteau găti decât în vase de ceramică. Chiar și astăzi, multă lume gătește la noi în astfel de vase. Tava aceasta, de exemplu, este pentru a prepara o mâncare tradițională care se numește potița. Este o prăjitură foarte cunoscută, cu nuci și miere. Ceramică tradițională se face în mai multe zone, și fiecare e cu un anumit specific. E o tradiție foarte veche. Cei mai mulți olari lo­cuiesc în sate, în Dolinska și Precuria, două zone ale Sloveniei cu tradiție în ceramică. Vasul ăsta, numit Latvița, este pentru supă sau lapte sau jgantâi, o altă mâncare tradițională de la noi, care seamănă cu mămăliga voastră. Aida este o pâine dospită la întuneric și se mănâncă cu mâncare de varză, pregătită în vasele pe care le vedeți acolo. sunt făcute la cuptor, din lut special.

- Sunt foarte frumoase și aceste picturi naive, făcute pe scândurele de lemn. Ce sunt?

- Mergând prin sate, am descoperit aceste pic­turi naive ale oamenilor făcute pe scân­du­relele stupilor de albine! Sunt întâmplări din via­ța lor cotidiană, unele moralizatoare, altele co­mice. Este ceva tipic la noi. Sunt povești diferite din viața sătenilor. Această tradiție există și astăzi, oamenii încă își mai pictează stupii astfel. Și mie mi s-au părut foarte interesante și i-am rugat să îmi facă unele pentru galerie. Țăranii nu se ocupă doar cu asta, dar în timpul liber, când ziua de muncă s-a terminat, fac asemenea mi­nunății, de plăcere. Cred că este tendința oa­me­nilor simpli de a da lucrurilor utile și o dimen­siune estetică. Orășenii aproape că au pierdut acest reflex...

Pasărea duhului sfânt

- Aveți atâtea lucruri minunate, încât nici nu știu despre care să vă întreb mai întâi. Îmi vine să le iau pe toate acasă! Dvs., care le cu­noașteți poveștile, ce considerați mai special printre ele?

- Aceste păsări din lemn, de exemplu, sunt considerate ca un duh sfânt, și de aceea sunt puse în case și la porți, la fereastră sau chiar deasupra mesei, ca să aducă binecuvântare și protecție. De obicei, se pun la casă nouă, sau pentru o viață nouă. Aici sunt țesături făcute de femei din Bohinj, după tradiții vechi. Sunt făcute din lână, și numai câteva femei mai știu să facă așa ceva. Aici sunt blide și vase din lemn, făcute de un bătrân din vârful muntelui, cu instrumente spe­ciale, moștenite de la bunicul lui. Asta este o pipă foarte specială, o pipă tradițională cum numai la țăranii din zonă se găsește. Este făcută din cinci feluri de lemn și legată cu argint. Bă­trânii își cultivau propriul tutun, și numai din așa ceva îl fumau. Iar pe raftul acesta am adus din sate miere, șliboviță și ceaiuri. Pentru noi, astăzi pare un raft cu delicatețuri, însă pentru țărani, chiar și astăzi, aceasta e farmacia lor: combină mierea, țuica și plantele, după cum au nevoie. Cu altceva nu se tratează.

- Dintre țăranii pe care îi vizitați, este cineva care vă inspiră mai mult?

- Da. Femeia care face obiectele acestea din ceramică. Locuiește în Cernomiel, un sat micuț, pierdut printre munți. E destul de izolată acolo, și de câte ori merg să mai cumpăr de la ea câte ceva, stăm și povestim ce s-a mai întâmplat și ce a mai făcut. Face din ceramică ceea ce vede și o impresionează în jur lucruri din natură, care ei i se par miraculoase. Tot ce face ea este inspirat de natură și de viața la țară. Îmi vorbește foarte frumos despre florile din grădina ei și despre păsările care îi vin la fereastră în fiecare dimineață, păsări pe care le puteți vedea și aici. Astfel de oameni dau sens galeriei mele, pentru că, dincolo de obiectele magice pe care le creează, ei ne amintesc adevărata noastră natură, locul nostru în această lume, adevăratele nostre rădăcini.