Școala de superoameni

Alina Olteanu
În momentul de față, cinematografia mon­dia­lă este invadată de filme dedicate superero­ilor, oameni cu fel de fel de superputeri, care mai de care mai spectaculoase.

Unii pot zbura sau controla vântul, alții devin invizibili, îngheață sau ard tot ce îi înconjoară, au o privire ca laserul, o for­ță fizică ieșită din comun ori puterea de a con­trola gândurile altora. Iar această enumerare ar putea con­tinua mult și bine. Întrebarea care se ivește ine­vitabil în mințile celor ce urmăresc aceste producții cine­ma­tografice de mare succes este următoarea: ar fi oare posibil ca un om să aibă cu adevărat super­pu­­teri? Dacă răspunsul este da, următoarea între­bare rezultă aproape de la sine: am putea și noi, bieți muritori de rând, să aspirăm la asemenea capacități ie­șite din comun? Pentru noi sau măcar pentru copiii noș­tri? Răspunsurile la ambele întrebări sunt mai ușor de dat decât s-ar putea crede. În clipa de față, pe Terra există oameni cu fel de fel de abilități, cu to­tul și cu totul speciale. Dovedite științific. Iată câ­teva exemple:

Pe gheață, în pielea goală

Wim Hof, supranumit "The Iceman", este cu­nos­cut în lumea întreagă pentru capacitatea de a face față tem­pe­ra­tu­ri­lor extreme. Printre per­for­man­țele olan­de­zu­lui se nu­mără in­clu­siv esca­la­darea Eve­res­tului în pan­taloni scurți. În a­ceeași ți­nută, com­­ple­tată de o săr­ma­nă pereche de san­dale, Wim Hof a aler­gat maratoane în zone polare, dar și de­șertice, fără a ca­­ta­dicsi să bea mă­car un pic de apă. Con­­trariați de aces­te recorduri stra­nii, oamenii de știință de la Școala de Medicină a Universității din Wayne au realizat un studiu menit să le explice. După ce l-au supus pe olandez mai multor ex­pe­rimente, cer­ce­tătorii au concluzionat că "din întâm­plare sau poate din noroc, el a reușit să descopere o modalitate prin care să-și controleze sistemul fi­ziologic". Metoda lui Wim Hof presupune așezarea într-o poziție relaxată și efectuarea unor exerciții de respirație. Atât. "The Iceman" susține că tehnica sa poate fi aplicată de oricine. Olandezul a și dovedit acest lucru, instruind el însuși, cu succes, grupuri de oameni care și-au dorit să-i calce pe urme.

Inelul lui Jupiter

Ingo Swann este exemplul clasic, atunci când vine vorba despre așa-numita "vedere la distanță". A reușit, conform unui articol apărut în "Journal Scientific Exploration", să "vadă" și să descrie un inel din jurul planetei Ju­piter, despre care oamenii de știință nici măcar nu știau la acea vreme că există. Prin performanțele sale, americanul a reușit să atragă atenția însăși redutabilei CIA. Agențiile de spionaj - mai ales cele americane și rusești - au înțeles repede că vederea la distanță le poate fi o unealtă extrem de utilă, motiv pentru care au și fo­losit-o intens, alocând re­surse sem­ni­ficative în programele de cerce­tare ale acestei "superputeri".

Oamenii liliac

Ben Underwood, un afro-ame­rican rămas orb la vârsta de trei ani în ur­ma unui cancer al retinei, și Daniel Kish, ajuns într-o situație similară încă de când avea un an, și-au dez­­voltat amân­doi, pe cont propriu, abi­li­tatea unor "oameni liliac", în­vă­țând treptat să folo­seas­că teh­nica ecolocației pen­tru a se putea orienta mai bine. Kish, care con­du­ce orga­nizația "World Ac­cess for the Blind", po­vestește că a început să fo­losească ins­tinctiv sunetele pro­du­se cu limba, pentru a iden­tifica obiectele din jur, dis­tanța la care se află. Gra­ție acestei tehnici, pe care se străduiește acum să o îm­părtășească co­pii­lor ne­­vă­zători, el poate, de exem­plu, să detecteze oameni, clădiri aflate la peste 300 de metri distanță sau poate face distincția între o ma­șină mică și una de teren.

Trei creiere colosale

Daniel Tammet, Kim Ung-Yong și Yus­nier Vie­­ra reprezintă trei exemple de oameni cu ca­pacități mentale atât de uluitoare, încât frizează su­pranaturalul. Britanicul Daniel Tammet, diag­nos­ticat cu sindromul Asperger, o formă rară de au­tism, are nu una, ci două "superputeri": el poate în­văța limbi străinie într-un timp record, dar și să facă mental calcule cu cifre uriașe, lejer și fără greș, rezultatele afișându-i-se, pur și simplu, spune el, în formă vi­zuală. Oameni ca el mai există pe lumea noas­tră, însă comunitatea lor este extrem de re­strânsă, nu­mărând abia 50 de suflete.
Spre deosebire de capacitățile lui Tammet, puse în legătură cu boala sa, cele ale coreeanului Kim Ung-Yong sunt atri­buite IQ-ului său ri­dicat. Dar ridicat bine de tot. Atât de bine încât, pe vremea când era doar un băietan, el a fost menționat în "Guinness Book of World Re­cords" ca având "Cel mai mare IQ" din lu­me, valoarea acestuia fiind estimată la apro­xi­mativ 210 (re­nu­­mi­tul sa­vant Ste­phen Haw­king avea, prin com­­pa­rație, 160). Așa se fa­ce că, la doar patru ani, mi­cuțul coreean frec­ven­ta cursu­rile Fa­cul­tății de fi­zică din Hanya, de unde avea să ajun­gă, la opt ani, direct la NASA, un­de și-a finalizat stu­diile uni­versitare.
În ceea ce-l privește pe Yusnier Viera, poreclit "Calendarul uman", acesta are o așa de mare putere de calcul, încât poate determina, în mai puțin de o secundă, în ce zi a săptămânii pică o dată oarecare din trecut sau viitor. El nu este autist și, deși are un IQ peste medie, capacitățile sale sunt puse de spe­cialiști mai degrabă pe seama antrenamentului în­delungat și a unei motivații de fier. Tânărul născut în Cuba a participat la o emisiune a postului Dis­covery, dedicată "superoa­me­nilor", în cadrul căreia i-a fost analizat creierul în timp ce făcea calcule complexe. S-a putut astfel constata că Yusnier Viera nu-și folosește doar acea parte din creier dedicată organizării datelor, ci și pura intuiție matematică. Pus în fața imaginilor care dovedeau aceste lucruri, cu­banezul a recunoscut că, uneori, dă răs­punsuri la cal­cule deosebit de com­plexe doar dintr-un "im­puls".
Exemplele de "superoameni" ar putea continua pe pagini întregi. Unii nu simt durerea, alții sunt supranumiți "oameni de cauciuc", având o mobi­litate complet ie­șită din comun, alții - "oamenii-mag­net" - se pot lăuda cu capacitatea de a atrage obiec­te metalice sau de a îngurgita fără probleme fel de fel de lucruri neo­biș­nuite, care altora le-ar face rău, în vre­me ce re­pre­zentanții tribului Moken, din ar­hipe­lagul insulelor de pe Marea An­daman văd sub apă cu o claritate totală.

Superoamenii se ascund printre noi

Alte categorii de "superoameni" se află peste tot în jurul nostru, doar că sun­tem atât de obișnuiți cu prezența lor, încât nu-i etichetăm în acest mod pompos. Să ne gândim, de pildă, la categoria vin­de­cătorilor, unii având un adevărat har de tămăduitori, intuiții fan­tastice în materie de diagnosticare sau tratament, care parcă trec un pic (sau un pic mai mult) dincolo de ce au învățat la școală și de experiența câști­gată în urma practicării meseriei de medic.
Alții comunică de minune cu animalele, pe care le înțeleg de parcă ar vorbi aceeași limbă. Un exem­plu emblematic în acest sens este Cezar Millan, cel mai celebru psiholog canin de la Hol­lywood, cunoscut publicului din întreaga lume în urma documentarelor difuzate pe postul Na­tio­nal Geo­graphic. Oricât ne-am strădui să-i imi­tăm teh­nicile și să-i asimilăm lecțiile, este lim­pede că simpaticul mexican are un șaselea simț numai al lui în privința celui mai bun prieten al omului, pe care-l înțelege la nivel profund, la fel cum nu­mai o mamă poate, de pildă, să detecteze ade­vă­rata semnificație a plânsului propriului bebe­luș.
Un alt exemplu comun de oameni cu "super­puteri" este reprezentat de cei "cu mână verde". Par să nu facă nimic în plus față de ceilalți mu­ritori când vine vorba de plante și, totuși, cele îngrijite de ei o duc în mod vădit mai bine, sunt mai sănătoase, mai roditoare și, nu în ultimul rând, înfloresc mai des și mai spectaculos.
Bucătarii, cântăreții, pictorii, ba chiar și pro­fe­sorii ori inginerii de excepție sunt alte exemple de oameni cu abilități mult peste medie în dome­nii­le lor și ca­pabili, în unele situații, să facă adevărate mi­nuni. Atâta doar că ne-am obișnuit să existe în ju­rul nostru și, din acest motiv, nu ni se pare nimic ieșit din comun la talentele lor, astfel încât nu le de­sem­năm ca fiind "su­per­puteri", ci doar "talente deo­sebite".
Trăgând linie, constatăm că unele dintre "super­puterile" cunoscute sunt rezultatul unor afecțiuni rare, altele reprezintă simpla manifestare a unor ta­lente cu totul și cu totul deosebite, iar altele sunt fruc­tul unui antrenament intens. Și nimic mai mult.
Școala de superoameni - o utopie?
În actualul sistem de învățământ nu este loc de "superoameni" cu "superputeri". Se întâmplă uneori ca un micuț geniu matematic, să spunem, să iasă în față, să se facă remarcat la olimpiade și, cine știe, poate chiar să câștige la un moment dat o bursă la o prestigioasă școală din străinătate. Astfel de cazuri fericite sunt însă, din păcate, rarisime. În orice caz, mult mai rare decât cazurile de copii cu ta­lente și ca­pacități deosebite. Pentru că, slavă Dom­nului, școlile mustesc de tineri fenomenali, care le dau constant profesorilor, părinților și șco­lilor, ca atare, enorm de multe motive de bucurie. Pro­blema este că pro­fesorul trebuie să trateze în mod egal întreaga cla­să, ast­fel încât nu are de ales decât să predea pentru medie. După cum se vede, chestiunea este tare în­tor­to­­chea­tă. Mai ales dacă adăugăm un element în ecua­ție. Și anume, faptul că și copiii lip­siți de ta­len­te de­o­sebite au po­tențialul unor ca­riere și des­tine stră­lucite. Important este să fie ast­fel edu­cați încât să și-l poată exploata la ma­xi­mum.

Procedee mnemotehnice

Din fericire, lumină la capătul tu­ne­lului există. Avem la îndemână soluții simple, dintre care multe nici măcar nu implică cine știe ce cos­turi. Una dintre cele mai ne­com­­plicate me­to­de de a ridica ni­velul intelectual al unei întregi gene­rații este, bu­nă­­oa­ră, includerea în pro­gra­ma de în­vă­ță­mânt, de la cele mai fra­gede vârs­te cu putință, a unor teh­nici de me­mo­rare. Deprin­zân­du-le în ma­niera unor jocuri, copiii se vor putea bucu­­ra tot restul vieții de beneficiile unei me­mo­­rii de excepție. Suntem ulu­iți de per­soa­nele capabile, de exemplu, să me­moreze un număr de telefon doar uitân­du-se câteva mo­mente la el. Însă asta este ceva ce poa­te fi deprins. Și, cu cât pro­­cesul de în­vățare a acestor teh­nici în­cepe mai de­vreme, cu atât mai spec­­­­ta­culoase și mai rodnice vor fi re­zulta­tele pe termen lung.
Nota red.: La Facultatea de Filolo­gie de la Universitatea din Bucu­rești, pentru a-și ușura învățatul pe dinafară al ze­cilor de timpuri verbale și declinări, în cazul limbilor vechi (latină, greacă, slavă veche), studenții alcă­tu­iau un soi de "poezii", pe care le me­morau mai ușor. Notorie era, de pildă, "versi­fi­carea" prepozițiilor "în", "pe", "la", "de", "cu", ca­re de­ve­neau "inpela­decucu", un cuvânt amuzant și ușor de reținut. (Dacă aveai de-a face cu ele la examen, erai promovat.)
Tehnicile de respirație. În urma unei practici îndelungate, ele ne ajută să atingem performanțe in­credibile, precum capacitatea de a ne ține res­pirația pe durată îndelungată, ori rezistența la durere sau la temperaturi extreme (practici pe care călugării ti­betani și marii yoghini ori dervișii le utilizează în mod curent). Practicată pe scară largă, în Oc­ci­dent, introdusă ca terapie în clinici, respirația con­știentă, legată și de tehnica de meditație, se află la noi în stadiu incipient. Și cât de bine ar fi să ne ofe­rim nu doar nouă, ci și celor mici, incredibilul con­trol pe care îl poate da respirația asupra propriului corp, asu­pra minții și a emoțiilor noastre. Cât de utile ar fi, de exemplu, câteva metode elementare de res­pi­rație, predate încă de la grădiniță, astfel încât atunci când mergem cu cei mici la doctor, să-i ajutăm să-și păs­treze o stare de calm în fața infamei injecții. Cât de bine s-ar putea concentra îna­in­tea unui examen dacă ar aplica teh­ni­cile de res­pi­rație dedicate îm­bu­nă­tățirii performanțelor mentale... Ca să nu mai amin­tim faptul că de respirat, tot tre­buie să res­pi­răm. De ce nu am face-o într-un mod care să ne ajute?
Banalele elongații, pe care s-ar pu­tea pune cu ușurință (și gratuit) accen­tul la orele de sport, le-ar oferi copiilor noștri cu mult mai mult decât capa­ci­tatea de a-și lăsa prietenii și familia cu gura căscată, grație unui "pod" sau "șpa­gat" per­fect executate, în ma­niera de in­vi­diat a "oa­me­nilor de cauciuc". O viață are mult mai multe șan­se să fie îm­plinită într-un corp sănătos și pe ca­re îl cunoaștem bine. Un corp pe care știm să-l as­cultăm și să-l stă­pânim.
Și acum, vă provoc la un mic exer­cițiu de ima­­ginație...
Cum se va manifesta și va evolua un copil oa­recare, să zicem, de 10 ani, care a deprins de mic teh­nici de memorare și de respirație? Care poa­te me­mora cu ușurință, câștigând astfel un timp pre­­țios pentru a-și înțelege în profunzime cu­noștințele acumulate? Care își poate păstra cal­mul și autocontrolul în situații dintre cele mai dificile? Un copil mai rezistent la frig, căldură și durere, decât am visat noi vreodată? Un co­pil flexibil - fizic și mental - grație apti­tu­di­ni­lor dobândite, aproape în joacă, de la o vârs­tă fragedă? Un copil oarecare, fără ta­lente speciale? Am dori să avem și noi un ase­­­menea copil? Sau să fi avut șansa de a fi fost noi în­șine unul? Superoamenii se pot educa.