Unii pot zbura sau controla vântul, alții devin invizibili, îngheață sau ard tot ce îi înconjoară, au o privire ca laserul, o forță fizică ieșită din comun ori puterea de a controla gândurile altora. Iar această enumerare ar putea continua mult și bine. Întrebarea care se ivește inevitabil în mințile celor ce urmăresc aceste producții cinematografice de mare succes este următoarea: ar fi oare posibil ca un om să aibă cu adevărat superputeri? Dacă răspunsul este da, următoarea întrebare rezultă aproape de la sine: am putea și noi, bieți muritori de rând, să aspirăm la asemenea capacități ieșite din comun? Pentru noi sau măcar pentru copiii noștri? Răspunsurile la ambele întrebări sunt mai ușor de dat decât s-ar putea crede. În clipa de față, pe Terra există oameni cu fel de fel de abilități, cu totul și cu totul speciale. Dovedite științific. Iată câteva exemple:
Pe gheață, în pielea goală
Wim Hof, supranumit "The Iceman", este cunoscut în lumea întreagă pentru capacitatea de a face față temperaturilor extreme. Printre performanțele olandezului se numără inclusiv escaladarea Everestului în pantaloni scurți. În aceeași ținută, completată de o sărmană pereche de sandale, Wim Hof a alergat maratoane în zone polare, dar și deșertice, fără a catadicsi să bea măcar un pic de apă. Contrariați de aceste recorduri stranii, oamenii de știință de la Școala de Medicină a Universității din Wayne au realizat un studiu menit să le explice. După ce l-au supus pe olandez mai multor experimente, cercetătorii au concluzionat că "din întâmplare sau poate din noroc, el a reușit să descopere o modalitate prin care să-și controleze sistemul fiziologic". Metoda lui Wim Hof presupune așezarea într-o poziție relaxată și efectuarea unor exerciții de respirație. Atât. "The Iceman" susține că tehnica sa poate fi aplicată de oricine. Olandezul a și dovedit acest lucru, instruind el însuși, cu succes, grupuri de oameni care și-au dorit să-i calce pe urme.
Inelul lui Jupiter
Ingo Swann este exemplul clasic, atunci când vine vorba despre așa-numita "vedere la distanță". A reușit, conform unui articol apărut în "Journal Scientific Exploration", să "vadă" și să descrie un inel din jurul planetei Jupiter, despre care oamenii de știință nici măcar nu știau la acea vreme că există. Prin performanțele sale, americanul a reușit să atragă atenția însăși redutabilei CIA. Agențiile de spionaj - mai ales cele americane și rusești - au înțeles repede că vederea la distanță le poate fi o unealtă extrem de utilă, motiv pentru care au și folosit-o intens, alocând resurse semnificative în programele de cercetare ale acestei "superputeri".
Oamenii liliac
Ben Underwood, un afro-american rămas orb la vârsta de trei ani în urma unui cancer al retinei, și Daniel Kish, ajuns într-o situație similară încă de când avea un an, și-au dezvoltat amândoi, pe cont propriu, abilitatea unor "oameni liliac", învățând treptat să folosească tehnica ecolocației pentru a se putea orienta mai bine. Kish, care conduce organizația "World Access for the Blind", povestește că a început să folosească instinctiv sunetele produse cu limba, pentru a identifica obiectele din jur, distanța la care se află. Grație acestei tehnici, pe care se străduiește acum să o împărtășească copiilor nevăzători, el poate, de exemplu, să detecteze oameni, clădiri aflate la peste 300 de metri distanță sau poate face distincția între o mașină mică și una de teren.
Trei creiere colosale
Daniel Tammet, Kim Ung-Yong și Yusnier Viera reprezintă trei exemple de oameni cu capacități mentale atât de uluitoare, încât frizează supranaturalul. Britanicul Daniel Tammet, diagnosticat cu sindromul Asperger, o formă rară de autism, are nu una, ci două "superputeri": el poate învăța limbi străinie într-un timp record, dar și să facă mental calcule cu cifre uriașe, lejer și fără greș, rezultatele afișându-i-se, pur și simplu, spune el, în formă vizuală. Oameni ca el mai există pe lumea noastră, însă comunitatea lor este extrem de restrânsă, numărând abia 50 de suflete.
Spre deosebire de capacitățile lui Tammet, puse în legătură cu boala sa, cele ale coreeanului Kim Ung-Yong sunt atribuite IQ-ului său ridicat. Dar ridicat bine de tot. Atât de bine încât, pe vremea când era doar un băietan, el a fost menționat în "Guinness Book of World Records" ca având "Cel mai mare IQ" din lume, valoarea acestuia fiind estimată la aproximativ 210 (renumitul savant Stephen Hawking avea, prin comparație, 160). Așa se face că, la doar patru ani, micuțul coreean frecventa cursurile Facultății de fizică din Hanya, de unde avea să ajungă, la opt ani, direct la NASA, unde și-a finalizat studiile universitare.
În ceea ce-l privește pe Yusnier Viera, poreclit "Calendarul uman", acesta are o așa de mare putere de calcul, încât poate determina, în mai puțin de o secundă, în ce zi a săptămânii pică o dată oarecare din trecut sau viitor. El nu este autist și, deși are un IQ peste medie, capacitățile sale sunt puse de specialiști mai degrabă pe seama antrenamentului îndelungat și a unei motivații de fier. Tânărul născut în Cuba a participat la o emisiune a postului Discovery, dedicată "superoamenilor", în cadrul căreia i-a fost analizat creierul în timp ce făcea calcule complexe. S-a putut astfel constata că Yusnier Viera nu-și folosește doar acea parte din creier dedicată organizării datelor, ci și pura intuiție matematică. Pus în fața imaginilor care dovedeau aceste lucruri, cubanezul a recunoscut că, uneori, dă răspunsuri la calcule deosebit de complexe doar dintr-un "impuls".
Exemplele de "superoameni" ar putea continua pe pagini întregi. Unii nu simt durerea, alții sunt supranumiți "oameni de cauciuc", având o mobilitate complet ieșită din comun, alții - "oamenii-magnet" - se pot lăuda cu capacitatea de a atrage obiecte metalice sau de a îngurgita fără probleme fel de fel de lucruri neobișnuite, care altora le-ar face rău, în vreme ce reprezentanții tribului Moken, din arhipelagul insulelor de pe Marea Andaman văd sub apă cu o claritate totală.
Superoamenii se ascund printre noi
Alte categorii de "superoameni" se află peste tot în jurul nostru, doar că suntem atât de obișnuiți cu prezența lor, încât nu-i etichetăm în acest mod pompos. Să ne gândim, de pildă, la categoria vindecătorilor, unii având un adevărat har de tămăduitori, intuiții fantastice în materie de diagnosticare sau tratament, care parcă trec un pic (sau un pic mai mult) dincolo de ce au învățat la școală și de experiența câștigată în urma practicării meseriei de medic.
Alții comunică de minune cu animalele, pe care le înțeleg de parcă ar vorbi aceeași limbă. Un exemplu emblematic în acest sens este Cezar Millan, cel mai celebru psiholog canin de la Hollywood, cunoscut publicului din întreaga lume în urma documentarelor difuzate pe postul National Geographic. Oricât ne-am strădui să-i imităm tehnicile și să-i asimilăm lecțiile, este limpede că simpaticul mexican are un șaselea simț numai al lui în privința celui mai bun prieten al omului, pe care-l înțelege la nivel profund, la fel cum numai o mamă poate, de pildă, să detecteze adevărata semnificație a plânsului propriului bebeluș.
Un alt exemplu comun de oameni cu "superputeri" este reprezentat de cei "cu mână verde". Par să nu facă nimic în plus față de ceilalți muritori când vine vorba de plante și, totuși, cele îngrijite de ei o duc în mod vădit mai bine, sunt mai sănătoase, mai roditoare și, nu în ultimul rând, înfloresc mai des și mai spectaculos.
Bucătarii, cântăreții, pictorii, ba chiar și profesorii ori inginerii de excepție sunt alte exemple de oameni cu abilități mult peste medie în domeniile lor și capabili, în unele situații, să facă adevărate minuni. Atâta doar că ne-am obișnuit să existe în jurul nostru și, din acest motiv, nu ni se pare nimic ieșit din comun la talentele lor, astfel încât nu le desemnăm ca fiind "superputeri", ci doar "talente deosebite".
Trăgând linie, constatăm că unele dintre "superputerile" cunoscute sunt rezultatul unor afecțiuni rare, altele reprezintă simpla manifestare a unor talente cu totul și cu totul deosebite, iar altele sunt fructul unui antrenament intens. Și nimic mai mult.
Școala de superoameni - o utopie?
În actualul sistem de învățământ nu este loc de "superoameni" cu "superputeri". Se întâmplă uneori ca un micuț geniu matematic, să spunem, să iasă în față, să se facă remarcat la olimpiade și, cine știe, poate chiar să câștige la un moment dat o bursă la o prestigioasă școală din străinătate. Astfel de cazuri fericite sunt însă, din păcate, rarisime. În orice caz, mult mai rare decât cazurile de copii cu talente și capacități deosebite. Pentru că, slavă Domnului, școlile mustesc de tineri fenomenali, care le dau constant profesorilor, părinților și școlilor, ca atare, enorm de multe motive de bucurie. Problema este că profesorul trebuie să trateze în mod egal întreaga clasă, astfel încât nu are de ales decât să predea pentru medie. După cum se vede, chestiunea este tare întortocheată. Mai ales dacă adăugăm un element în ecuație. Și anume, faptul că și copiii lipsiți de talente deosebite au potențialul unor cariere și destine strălucite. Important este să fie astfel educați încât să și-l poată exploata la maximum.
Procedee mnemotehnice
Din fericire, lumină la capătul tunelului există. Avem la îndemână soluții simple, dintre care multe nici măcar nu implică cine știe ce costuri. Una dintre cele mai necomplicate metode de a ridica nivelul intelectual al unei întregi generații este, bunăoară, includerea în programa de învățământ, de la cele mai fragede vârste cu putință, a unor tehnici de memorare. Deprinzându-le în maniera unor jocuri, copiii se vor putea bucura tot restul vieții de beneficiile unei memorii de excepție. Suntem uluiți de persoanele capabile, de exemplu, să memoreze un număr de telefon doar uitându-se câteva momente la el. Însă asta este ceva ce poate fi deprins. Și, cu cât procesul de învățare a acestor tehnici începe mai devreme, cu atât mai spectaculoase și mai rodnice vor fi rezultatele pe termen lung.
Nota red.: La Facultatea de Filologie de la Universitatea din București, pentru a-și ușura învățatul pe dinafară al zecilor de timpuri verbale și declinări, în cazul limbilor vechi (latină, greacă, slavă veche), studenții alcătuiau un soi de "poezii", pe care le memorau mai ușor. Notorie era, de pildă, "versificarea" prepozițiilor "în", "pe", "la", "de", "cu", care deveneau "inpeladecucu", un cuvânt amuzant și ușor de reținut. (Dacă aveai de-a face cu ele la examen, erai promovat.)
Tehnicile de respirație. În urma unei practici îndelungate, ele ne ajută să atingem performanțe incredibile, precum capacitatea de a ne ține respirația pe durată îndelungată, ori rezistența la durere sau la temperaturi extreme (practici pe care călugării tibetani și marii yoghini ori dervișii le utilizează în mod curent). Practicată pe scară largă, în Occident, introdusă ca terapie în clinici, respirația conștientă, legată și de tehnica de meditație, se află la noi în stadiu incipient. Și cât de bine ar fi să ne oferim nu doar nouă, ci și celor mici, incredibilul control pe care îl poate da respirația asupra propriului corp, asupra minții și a emoțiilor noastre. Cât de utile ar fi, de exemplu, câteva metode elementare de respirație, predate încă de la grădiniță, astfel încât atunci când mergem cu cei mici la doctor, să-i ajutăm să-și păstreze o stare de calm în fața infamei injecții. Cât de bine s-ar putea concentra înaintea unui examen dacă ar aplica tehnicile de respirație dedicate îmbunătățirii performanțelor mentale... Ca să nu mai amintim faptul că de respirat, tot trebuie să respirăm. De ce nu am face-o într-un mod care să ne ajute?
Banalele elongații, pe care s-ar putea pune cu ușurință (și gratuit) accentul la orele de sport, le-ar oferi copiilor noștri cu mult mai mult decât capacitatea de a-și lăsa prietenii și familia cu gura căscată, grație unui "pod" sau "șpagat" perfect executate, în maniera de invidiat a "oamenilor de cauciuc". O viață are mult mai multe șanse să fie împlinită într-un corp sănătos și pe care îl cunoaștem bine. Un corp pe care știm să-l ascultăm și să-l stăpânim.
Și acum, vă provoc la un mic exercițiu de imaginație...
Cum se va manifesta și va evolua un copil oarecare, să zicem, de 10 ani, care a deprins de mic tehnici de memorare și de respirație? Care poate memora cu ușurință, câștigând astfel un timp prețios pentru a-și înțelege în profunzime cunoștințele acumulate? Care își poate păstra calmul și autocontrolul în situații dintre cele mai dificile? Un copil mai rezistent la frig, căldură și durere, decât am visat noi vreodată? Un copil flexibil - fizic și mental - grație aptitudinilor dobândite, aproape în joacă, de la o vârstă fragedă? Un copil oarecare, fără talente speciale? Am dori să avem și noi un asemenea copil? Sau să fi avut șansa de a fi fost noi înșine unul? Superoamenii se pot educa.