A fost o săptămână cumplită. Durerea oricărui iubitor de animale este sfâșietoare când pierde un prieten drag. Pierzi, de fapt, un membru al familiei! În timp, această durere amorțește, dar nu trece niciodată. Și, din când în când, ți-e dor de un cozonăcit, un tors, un mieunat de salut sau măcar să-l mai strângi o dată în brațe.
După moartea Rozicăi, am decis că nu ne mai trebuie altă pisică, pentru că o aveam și pe Gina, bătrânică, bolnavă de hipertiroidie și cam prețioasă din fire. Dar, cum spune un proverb, noi facem planuri și Dumnezeu râde de noi.
În concediu, am petrecut câteva zile într-un sat de munte, aproape de Comănești, Bacău. Numai munți de jur împrejur, flori în culori care să încânte ochiul, aer curat și Trotușul - bucuria copiiilor care merg la scăldat când este cald. Avem locuri atât de frumoase în țara noastră!
Într-o zi, vine copilul meu plâns și speriat, cu un pui de cățel chihuahua în brațe. L-a scos din mâinile unui băiat, care voia să-l înece pentru că era "cățea și face pui". Am început să căutăm soluții. În sat i se cunoșteau stăpânii dar, dacă am fi dus-o înapoi, ar fi avut aceeași soartă. Prietena noastră, Corina, a postat poze cu cățelușa noastră pe unde a putut. Din păcate, nu era nimeni interesat să o adopte. Eram tare necăjiți!
A doua zi dimineața primesc o veste bună: o fundație din Bacău va trimite o mașină să ia puiul de chihuahua. Bucurie mare pe capul nostru, dar când să luăm cățelușa, găsim gol culcușul improvizat pentru noapte. Cu sufletul la gură, începem s-o căutăm prin sat. În disperarea noastră, ajungem și pe malul Trotușului, unde dăm peste un sac mare, alb, legat la gură cu o funie albastră, care părea să conțină ceva destul de mic după greutate. (Știm cu toții ce înseamnă un sac legat la gură și aruncat la gunoi.) Mi-a fost teamă să-l desfac, ca nu cumva să fi ajuns prea târziu, dar când l-a mișcat fetița mea, s-a auzit un mieunat. Era un motănel gri, cu șosețele albe, mirat și el că îi este dat să mai vadă lumina zilei. Cu ce-o fi greșit bietul pisoi de a determinat pe cineva să irosească atâta timp și energie ca să caute un sac, să caute sfoară, să-l pună în sac, să-l lege la gură și să-l lase în caniculă, ca să moară în chinuri de foame și de sete nu aș putea să vă spun. La ochii mari și întrebători ai copilului meu, i-am răspuns sec, fără să mai fiu în stare să gândesc: "Îl luăm acasă".
Cu pisoiul în brațe, dar fără cățelușă, pornim spre casă. Eram și mai amărâte! Mașina era deja pe drum, iar cățelușa noastră se transformase în motănel.
În scurt timp, primim, însă, vestea cea bună: puiul de chihuahua se adăpostise la o vecină care avea și ea o cățelușă cu pui. Pronosticul era pozitiv: cățelușa chihuahua, fiind pui și de talie mică, va fi adoptată rapid.
Povestea noastră are un final pe placul cititorilor acestei rubrici: Grigore (motănelul) a ajuns la Galați și, ca orice suflet care se știe iubit, s-a făcut o frumusețe de motan. În ce-o privește pe cățelușă, ea a fost adoptată de fundația din Bacău, și la ultima convorbire, am aflat că avea actele necesare pentru a pleca în străinătate.
Poate dacă ne-am schimba puțin mentalitatea, am avea toți loc sub soare!
CARMEN MAFTEI