Ele cuprind măsuri generale dietetice și tratament local. Pe cale orală, se indică suplimentarea alimentației cu vitamine și microelemente: zinc (15-40 mg pe zi), vitamina A (10.000 UI pe zi), acizi grași Omega 3 (1000-1500 mg pe zi), preparate pe bază de polen de albine, pentru un aport de vitamine din grupul B.
Măsuri de igienă locală
Se impune o încălțăminte aerată, care să nu permită transpirația excesivă, evitarea ciorapilor din fibre sintetice și efectuarea ritualului de igienă, zilnic. Se recomandă ca pe unghia afectată să nu se aplice ojă sau lac, deoarece acestea formează o peliculă ce permite umectarea unghiei subiacente, creând astfel condiții favorabile dezvoltării fungilor (ciuperci).
Tratamente externe
* Uleiuri esențiale din plante aromatice: cimbru (Thymus vulgaris), cimbru de grădină (Satureja hortensis), cimbrișor (Thymus serpyllum), șovârf (Origanum vulgare).
Rețeta: În prealabil, se curăță unghia afectată de detritusurile infectate, se spală locul cu un decoct concentrat de cimbru și salvie. Se aplică, apoi, un amestec nediluat de uleiuri volatile, antifungice (ulei de lavandă și tea tree) la nivelul leziunilor, fără a atinge pielea periunghială. Se fac două aplicații zilnice, timp de zece zile. Urmează o pauză de zece zile, apoi se repetă. Se pot continua ciclurile de câteva ori, până la dispariția colorației galbene și a îngroșării unghiei. Dacă infecția a afectat și pielea, se poate aplica la nivelul acesteia un oleosol (o parte de ulei volatil se dizolvă în 10 părți de ulei comestibil, adică 0,5 parte ulei volatil de lavandă și 0,5 parte ulei volatil de tea tree se dizolvă în 10 părți ulei de floarea-soarelui). Alternativ: se amestecă 3 picături de ulei volatil de lavandă cu o linguriță de ulei de bază (orice ulei vegetal, semințe de struguri, ulei de măsline). Se masează zilnic pe pielea infectată.
* Se fierbe o cafea tare și se înmoaie în ea, în mod repetat, degetele bolnave ale picioarelor sau mâinilor. După ce pielea de pe degete se usucă, cafeaua nu se va îndepărta. Rețeta: 10 lingurițe cu vârf de cafea, 150 ml apă. Procedeul: se introduc de mai multe ori pe zi degetele în cafea, câte 2-3 minute, lăsând să se usuce. Tratamentul cu cafea se aplică alternativ, o zi unul, o zi altul, cu unguentul Digentiana (se găsește în farmacii).
* Se introduc degetele în oțet (preferabil de mere) diluat, de 3 ori pe zi, câte 1/2 oră. Seara, la culcare, se pune pe o bucată de vată oțet (diluat sau nediluat, în funcție de sensibilitatea pielii), se aplică pe unghiile bolnave, înfășurată cu un plastic. Dimineața, se curăță partea moartă de sub unghii. Se repetă până la vindecare (durează cam o lună). La fel se vindecă micozele din gură sau orice altă micoză de pe piele.
* Băi cu oțet diluat. Se ia un litru de oțet cu concentrația de 10% și se amestecă cu un litru de apă. Amestecul se încălzește la 40-42°C. Se toarnă într-un lighean și se îmbăiază piciorul afectat de micoză (unghia bolnavă să fie acoperită de apă). Durata băii este de 20 de minute. Să se curețe pielea necrozată. După baie să nu se spele piciorul, ca oțetul să-și facă efectul. O săptămână să se spele piciorul cu această soluție cu oțet.
* Băi călduțe la picioare, cu apă în care s-a dizolvat o lingură cu bicarbonat de sodiu și o lingură cu sare. După ce soluția se răcește, se spală picioarele cu apă curată.
Alternativă: 3 linguri cu bicarbonat de sodiu se dizolvă într-un lighean cu apă și se îmbăiază piciorul (unghia) afectat de ciupercă, 15-20 de minute. Tratamentul acesta în sine poate vindeca micoza unghiei.
* Se pisează un pic de usturoi și se amestecă cu oțet. Cu această soluție se unge unghia și patul unghiei. Nu se spală după aceea. Operația se repetă de două ori pe zi. Este recomandat ca procedeul să se efectueze înainte de culcare.
* Se amestecă mentă pisată cu sare și se presară între degetele picioarelor. Se lasă astfel o oră, după care se curăță. Se repetă.
* Este util și tratamentul unghiei afectate de ciupercă cu hidrogen peroxid 3% (apă oxigenată, ce se vinde la farmacie). Se unge cu aceasta unghia atacată de ciupercă.
Unguent cu tătăneasă și rozmarin
Ingrediente: 20 g rădăcină de tătăneasă (4 lingurițe), 10 g frunze de rozmarin (3 lingurițe), 75 ml ulei de măsline și 40 g ceară de albine. Toate plantele se pun în ulei, se încălzesc 30 de minute pe o baie de apă, se lasă să se răcească, se strecoară prin tifon. Se lasă așa o zi, apoi se topește ceara și se amestecă totul până ce se obține un unguent. Pentru a crește efectul terapeutic al acestui unguent, se amestecă câteva picături ulei volatil de lavandă și ulei volatil de tea tree (0,5 ml ulei volatil de lavandă și 0,5 ml ulei volatil de tea tree). Se face un masaj ușor la picioare cu acest unguent.
IOAN MĂRCUȘ - Aiud, jud. Alba