Vești din temnițele istoriei - Prof. RAISA PĂDUREAN: "În Transnistria copiii se împuținează și școlile românești se sting"

Ion Longin Popescu
Director adjunct al Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol, Transnistria - Decorată cu Ordinul "Credință Patriei" (Chișinău) și Ordinul "Serviciul Credincios în Grad de Cavaler" (București)"

Despre Transnistria ("Republica Moldo­ve­neas­că Nistreană") s-a vorbit mult în anii 90. Este "cu­ce­rirea" Armatei a 14-a a Ru­siei și soră cu pseu­dostatele Abhazia, Nagorno-Ka­rabah și Osetia de Sud. Piciorul rus, obișnuit să calce orice fâșie de pământ din statele fostei URSS, a lăsat pretutindeni, în regretatul imperiu, "su­biec­te" de drept politic, nerecunoscute de ONU și de țările afla­te în conflict cu armata Moscovei. Ne amintim de luptele din 1992, de pe Nistru, în care au pierit pes­te o mie de moldoveni, uciși de "eroii" gene­ra­lului Alexandr Lebed, viteazul care a amenințat Ro­mâ­nia că armata sa poate ajunge la Bucu­rești "în do­uă ore". Până a ajunge la Bucu­rești, armata gene­ralului s-a ocupat de Tiraspol, cu par­ticiparea națio­nalistului comunist Dmitri Ro­gozin. În anul 1994, echipe de pușcăriași ruși, gă­găuzi, ucraineni și mol­doveni, supravegheați de miliție, au distrus școala generală, viitorul liceu "Lucian Blaga", pentru că folosea limba română și alfabetul latin. A doua dis­trugere a avut loc în 2004, iar a treia, în 2014. Din zece în ze­ce ani, s-a încercat ruperea școlii de sub au­­to­ritatea Chișinăului, dar părinții, elevii și pro­fesorii au rezistat cu eroism presiunilor criminale. Printre lup­tătorii cauzei ro­mânești, activând eroic în această insu­lă slavizată, s-a remarcat profesoara Rai­sa Pă­du­rean, directoare adjunctă a liceului. Povestea ei doare orice inimă românească.

"Valiza, gara, România"

- Sunteți de 24 de ani profesoară la Liceul "Lucian Blaga" din Tiraspol. În anul 1994, a avut loc pri­ma devas­ta­re. Pur­tați "vina" de a fi români și de a sfida "au­to­rită­țile" trans­nis­tre­ne. În­tâm­pla­rea a­ceas­ta dra­ma­tică es­­te prea puțin cu­nos­­cu­tă la noi. Cum a fost?

- Era în oc­tom­brie 1994. Îmi pre­găteam copiii să ple­ce, cu bagajele, la bu­­nici. La un mo­ment dat, directorul adjunct mă cheamă la școală. "Ce s-a întâmplat?", întreb. "Școala e devas­ta­tă", mi-a spus. "E gro­­zăvie!". Am mers în speranța că se mai poate fa­ce ceva. Ceea ce am văzut atunci m-a marcat pe via­ță. Mobila și băncile școlii erau distruse, au rupt și au dărâmat tot ce s-a putut dărâma. În jurul școlii, grupuri de studenți moldoveni, de la așa-zisa uni­versitate locală, purtau pancarte agi­tatoare și strigau ru­sește: "Români fasciști", "Du­ceți-vă în Româ­nia", "Plecați acasă", "Valiza, ga­ra, Ro­mâ­nia". No­roc că părinții au fost tari. Au venit noap­­tea, îm­bră­cați în salopete și am hotărât să re­fa­cem strică­ciu­nile. Noapte de noapte am lucrat ca la propria noastră casă. Cine a devastat școala nu știe nimeni, nici până în ziua de astăzi. Știm, însă, cine a spart școala în 2004 și în 2014: pușcăriași, be­țivani de pe stradă, oameni fără adăpost! Supra­ve­gheați de mi­liție, toate națiile din închisori au dat iama și au dis­trus, s-au luat la întrecere, au aruncat în stradă avutul nostru. Au rămas numai trei obiecte sim­bolice: puș­căriașii nu au reușit să distrugă por­tretul lui Emi­nescu, steagul tricolor și o icoană a Mai­cii Dom­nului. Le-am recuperat în grabă și le-am ascuns. În rest, tot, tot, tot a fost sfărâmat. Au dus cu ca­mioa­ne­le la marginea orașului, în depozite de lem­ne, băncile și scaunele, catedrele și materialele gra­fice și hărțile de pe pereți. Culmea "gene­ro­zi­tății", gene­ralul Lebed s-a oferit să ne aducă un tanc și o grupă de soldați ruși în fața școlii, ca să ne apere de atacul nelegiuiților beți instigați de autorități, care aveau ordin să ne împiedice să refacem lăcașul limbii ro­mâ­ne. I-am mulțumit, dar am refuzat. Am hotărât să ne apă­răm singuri.

"Am reușit să ne întoarcem în școală, pentru că s-au implicat organismele internaționale"

- În anul 2004 a avut loc o nouă devastare a șco­lii, considerat cel mai feroce atac anti-româ­nesc din Tiraspol.

- Era luna iulie. Antiufeev, un criminal urmărit internațional, șeful securității lui Smirnov, a fost co­ordonatorul acțiunii bolnave împotriva școlii noastre românești. I-am trimis pe copii acasă, la fel ca în 1994. Băncile au fost scoase în curte, tot mo­bi­lierul a fost fărâmat. Paznicul fusese închis într-o clasă, dar a reușit să iasă pe geam și să ne anunțe. Ograda era plină cu diverși ștabi locali: șefa ad­mi­nistrației din Tiraspol, șefa secției de învățământ și mulți ofițeri. Ulterior, toți au devenit miniștri și directori, ca răsplată a distrugerii școlii. Le-am cerut docu­mentele de intrare în instituția noastră, dar au început să mă în­jure grosolan. Toată vara, școala a fost păzită de miliție, să nu ne apropiem. Noi veneam zilnic, cu elevii, și pro­tes­tam de la distanță. Cu toa­te că n-am pu­tut să intrăm, am câș­­ti­gat reîntoar­ce­rea în clasă, deoa­re­ce s-au implicat or­ga­nismele interna­țio­nale. Pe 30 au­gust, am scris o scri­soare șefului mi­li­ției locale, în care rugam să fim păziți la în­ceputul anului șco­lar. Din păcate, în pri­­mele săptămâni, miliția nu și-a respectat pro­mi­siunea și nu ne-a dat voie să ne adunăm în curtea școlii. "Veți fi arestați", ne-au zis. Atunci ne-am dus co­piii cu autocarul la o școală vecină, în satul Co­pan­ca. După ce ne-am întors, fiecare profesor, cu clasa lui, a contribuit la repararea școlii distruse. De aceea, pot spune că 2004 a fost un an greu. Și băiatul meu, Andrei, a fost arestat și bătut. Milițienii și KGB-iștii turbaseră.

- Iar după zece ani, când lucrurile păreau să in­tre în normalitate, atacul asupra școlii s-a re­petat.

- În 2014 au fost mai puține distrugeri, dar sem­ni­ficația atacului nu s-a schimbat. Au luat altă tac­tică, cu impozitele, cu listele salariaților. Era în de­cem­brie. Au dat buzna în liceu și au pus o dom­ni­șoară să ne solicite lista angajaților, cu salarii, cu tot, cu tot. Ce doreau? Să ne pună taxe de... cetățeni străini! Eram români și doream să avem învățământ în limba română, cu alfabet latin? Atunci să plătim ca străinii!!! Directorul Ion Iovcev a refuzat. Nu avem nimic în comun cu voi, a spus el, de ce să vă dau lista? Doi erau în uniformă, doi erau civili. Dar în fața școlii, microbuzul era plin cu mascați. Cu pu­țin noroc, am scos din birou o cameră foto și am în­ceput să pun în imagini ceea ce se întâmpla. Mi-au cerut să-l deconectez. De ce? am întrebat. E spa­țiu public, am același drept ca și voi. Cine sunteți, de ce ne dați ordine? Până la urmă, am scos cardul cu filmarea pe furiș și l-am dat unei femei de serviciu, care, la rândul ei, l-a dat unui elev să-l păstreze. Au căutat peste tot, dar nu l-au găsit. Imaginile au ajuns în România și apoi în toată lumea.

"Dispariția limbii române este cea mai dramatică amenințare a zonei"

- Doamnă Raisa Pădurean, cât românism mai există în satele transnistrene? Mai vorbesc lo­cal­nicii românește?

- Nu! În liceele românești, da, se învață o limbă ro­mână corectă, dar generațiile mai vârstnice vor­besc o româno-rusă greu de înțeles. Din fericire, mai sunt încă active Liceul "Evrica" din Râbnița, Liceul "Ale­xandru cel Bun" din Bender, Liceul "Mihai Emi­­nescu" din Dubăsari, Liceul "Ștefan cel Mare" din Grigoriopol și Școala Românească pe Roți, din satul Rohi. Cărora li se adaugă, desigur, liceul nostru din Tiraspol. Dar copiii se împuținează și școlile se sting. Natalitatea a scăzut și mulți copii pleacă în România, ori la școli private din Chișinău sau din alte orașe basarabene. Pe de altă parte, tinerii nu au nici o activitate în limba română, nu este presă, nu este televiziune, nu este radio. O singură televiziune din Tiraspol emite o jumătate de oră în limba ro­mână, de multe ori, cu aceleași programe repetate. Este corectă această situație aberantă? Când ne-au ins­talat televiziunea digitală și au venit cu de­co­do­rul, le-am cerut să putem vedea un program din Bucu­rești și unul din Chișinău. S-au enervat și au arun­cat aparatul, au plecat înjurând. În aceeași or­dine de idei, duceți-vă în orice librărie, în orice bi­bliotecă și cereți o carte în limba română, fie ea și scrisă cu chirilice. Nu gă­siți! Dispariția limbii ro­mâ­ne este cea mai dramatică amenințare a zonei.

- Ce se va întâmpla dacă Uniunea Europeană va lua în calcul o extindere spre est, doar până la Nistru, a Basarabiei? Ce vor face cei 400.000 de români din Transnistria?

- În cazul în care UE va pune graniță la Nistru, așa cum se spune, peste râu nu vor rămâne decât bă­trânii care nu se pot deplasa. Restul moldovenilor vor trece în Basarabia și vor pleca mai departe, spre vest. Sunt plecați deja foarte mulți. Chiar și ab­sol­venții noștri ajung la Iași, la Suceava sau la Bucu­rești, iar unii dintre ei pleacă spre țările occidentale. Dar să știți că și mulți ruși învață limba română, și-au luat cetățenia română și au afaceri sau servicii în România. Ei nu pot accepta să mai rămână în să­ră­cia rusească de-aici. Cine va rămâne cu siguranță în locul ăsta este Armata a 14-a! Există atâta arma­ment în cazemate, încât nu-l vor muta niciodată, ori­ce tra­tat ar semna politicienii de la Moscova. Da­că vrea ci­neva să vadă o imagine victorioasă a co­mu­­nis­mului în ziua de azi, să viziteze Transnistria.