"Dragnea a scăzut în sondaje, la 4%"
- În ultima lună, Consiliul Executiv al PSD s-a întrunit de două ori, în încercarea de a rezolva conflicte interne majore. Dezbaterile au fost aprinse, iar votul ne interesează, vrând-nevrând, pe toți, pentru că evoluția principalului partid de guvernământ afectează țara. Acum, la o distanță apreciabilă de evenimente, care sunt rezultatele de impact al celor două ședințe?
- Cele două CEx-uri s-au soldat cu victoria lui Liviu Dragnea asupra tuturor disidenților din PSD. Mai precis, s-a dovedit încă o dată că aceia care au sesizat că partidul alunecă pe o pantă primejdioasă, atât în evoluția sa internă, cât și la guvernare și în sondajele de opinie, sunt foarte puțini și lipsiți de putere. Și o altă consecință: Dragnea a scăzut în sondajele de opinie, de la 7 la 4%, după această nouă izbândă asupra propriului partid. Dar și-a păstrat șefia partidului și a Camerei Deputaților, deși câțiva grei ai partidului, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, Paul Stănescu, vicepreședinte al partidului și vicepremier, și Adrian Țuțuianu, vicepreședinte PSD și senator, i-au cerut demisia din ambele funcții. Capul taberei anti-Dragnea s-a dovedit a fi Gabriela Firea. Bine, nu atât pentru principii, cât din calcule electorale. Firea vrea să candideze la președinția statului, anul viitor, și nu o prea avantajează să o facă din partea unui partid aflat în situația PSD. Și-atunci, avea câteva opțiuni: fie prelua conducerea partidului și repara ce se putea, fie măcar îl înlătura pe Dragnea, cu speranța că se va mai redresa PSD în sondaje, fie urma să candideze independent. Această ultimă variantă nu e decisă încă. Dar primele două par tranșate, cel puțin pentru următoarea perioadă. Nu e vorbă, că, în afară de debarcarea lui Dragnea, disidenții nu propuneau nimic bun. Voiau să pună, temporar, președinția partidului sub numele Vioricăi Dăncilă, în speranța că și-o vor alia pe aceasta și că o vor putea manipula ulterior, și cereau adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere. Ba, alde Țuțuianu a cerut DIICOT să-i ancheteze pe protestatarii din 10 August, dacă nu cumva au fost aduși de forțe străine, ostile României și dacă iau droguri...
Dragnea și-a asigurat victoria cu aceleași vechi mijloace: biciul și zăhărelul. Iar acum se așteaptă răzbunările, respectiv recompensele.
Bref, în aceste Cex-uri a fost o luptă între bolșevici și menșevici, în care primii au câștigat. Bolșevicii fiind numiți și "Gruparea de la Scroviștea", recte Dragnea și Vâlcov, cu iubitele dumnealor, care sunt și verișoare între ele, și cu oamenii cei mai apropiați lor.
"Remanierea guvernamentală se va face pe răzbunări și recompense"
- Remanierea guvernamentală anunțată este deci parte din lupta lui Dragnea cu disidenții?
- Se pare că da, căci Dragnea ne-a obișnuit să nu facă nici o numire sau vreo demitere fără să aibă un interes personal. Altminteri e greu de explicat de ce ar schimba niște incompetenți dovediți, cu alții așijderea. Una peste alta, ne așteaptă schimbări care n-au de ce să ne bucure. De pildă, postul de ministru al Dezvoltării Regionale, deținut de Paul Stănescu, va fi atribuit, din câte se spune, lui Marian Oprișan, șeful Consiliului Județean Vrancea. Speriat de remaniere, deși el nu era vreun disident, Valentin Popa, ministrul Educației, și-a dat demisia înainte să fie schimbat, în birou la Dragnea, ca să fie clar cine-i șeful. La Educație, ca nou-vechi ministru e vehiculat numele Ecaterinei Andronescu, care a îndrăznit și ea, timidă, să-l critice pe Dragnea, nu demult, și să-i ceară demisia, "cu tot respectul". Ea a confirmat că Dragnea i-a propus postul cu câteva săptămâni în urmă. Deci Valentin Popa era remaniat și nu știa. Deocamdată, a fost unsă interimar la Educație Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene. Rămâne de văzut deci, dacă Andronescu s-a vândut pentru o funcție sau nu.
Mai sunt și alții care vor zbura din guvern. Se vorbește, de exemplu, despre Dănuț Andrușcă, analfabetul absolut, căci nu poate lega nici două vorbe, fie ele și greșite, de la Ministerul Economiei. Și despre Ioana Bran, de la Ministerul Turismului, fata lu tata, căreia nu-i vom simți lipsa, căci nu i-am simțit nici prezența. Se pregătește să-și facă bagajele și Lucian Șova de la Transporturi, care era foarte fericit că nu avem autostrăzi, pentru că altminteri ar pleca multinaționalele, dacă ar avea pe unde să fugă... George Ivașcu de la Cultură va cădea și el, pentru că e pus de Firea... Mai era în vizor Tudorel Toader, care n-a mișcat cu amnistia și grațierea și nici n-a elaborat o ordonanță de urgență prin care să-i schimbe lui Dragnea completul de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astea au fost prea mult până și pentru Toader. De aceea, Dragnea l-ar vrea înlocuit, dar e apărat de Tăriceanu. Iar fără ALDE, PSD nu mai are majoritatea care să-i asigure o guvernare în forță. Dragnea a vrut să-l debarce și pe Meleșcanu, de la Externe, însă, Tăriceanu a avertizat că Toader și Meleșcanu sunt de neînlocuit.
"Viorica Dăncilă a umplut Bruxelles-ul de minciuni"
- Premierul Viorica Dăncilă a fost la Bruxelles, unde, drept explicație la represiunea din 10 August, a servit același scenariu al protestatarilor aduși de afară pe bani străini și afumați cu iarbă. A mai dat și alte răspunsuri pe lângă adevăr, cu privire la schimbarea procurorului-șef al DNA, Codruța Kovesi, și la alte câteva chestiuni la ordinea zilei. Ce impresie a făcut oficialilor europeni?
- Vedeți, câtă vreme Viorica Dăncilă comitea numai greșeli de exprimare și confuzii geografice, puteai să spui că e mică și ușor diabolică, pentru că persevera în eroare. Numai că a început să mintă cu nerușinare, ceea ce arată că e mai mult decât credeam noi: este o marionetă, da, dar una periculoasă. Nu e de mirare că ea minte, pentru că toți pesediștii au o părere proastă despre români și cred că ne pot prosti. Amintiți-vă că atunci când a venit Diaspora la mitingul din 10 August, un consilier local al PSD a spus că "s-a golit Europa de hoți, curve și cerșetori" - asta erau pentru el românii din străinătate. Acum, un primar PSD a spus că "în țară au rămas numai bătrânii, bețivii și leneșii". Prin urmare, și dacă pleci, și dacă rămâi, PSD are tot o părere proastă despre tine. Iar comportamentul Vioricăi Dăncilă la Bruxelles este în aceeași linie. Fiind cu o vizibilitate mai mare, e mai primejdioasă. De aceea, partidul a început să-i taie microfonul. A fost de pomină când a ieșit de la Consiliul Politic, alături de Dragnea, și a vorbit numai acesta. Când a dat și Dăncilă să spună ceva, Dragnea a luat-o frumos de cot și a dus-o din fața presei. De la vizitele ei în străinătate, guvernul ne dă numai filme mute. Sonorul e tăiat, pentru a nu auzi ce trăsnăi spune, și apare "subtitrarea" pe ecran, cu mesaje ticluite de consilieri. Și pe bună dreptate, căci, uite, cum a scăpat nițel la microfon la Bruxelles, a și scos din ea o serie de minciuni ordinare. Că "protestanții" din 10 August au bătut-o "cu bestialitate" pe o jandarmeriță, deși s-a văzut pe imaginile filmate că protestatarii au salvat-o din mâinile unor huligani aduși special pentru provocări și scandaluri. Că președintele Klaus Iohannis a demis-o pe Codruța Kovesi, când se știe că șeful statului nu a avut decât să se supună unei decizii a CCR, după ce toate demersurile de demitere au fost făcute de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Că "protestanții" au fost plătiți de Soros și drogați. Lucruri care amintesc de intoxicările din timpul mineriadei din 1990: "Am găsit la penețeu droguri, mașini de falsificat bani...". Cu astfel de minciuni, Viorica Dăncilă a făcut rău României. Nu e ca și cum oamenii ăia de la Bruxelles nu știu care e adevărul. Ce credibilitate mai pot avea reprezentanții României acum, taman când ne pregătim să preluăm președinția Consiliului European?
"Guvernul încalcă legile și când e vorba de siguranța națională"
- Luna aceasta am mai asistat și la un eveniment în premieră: rectificarea bugetară, fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), deși au fost tăiați banii unor instituții care se ocupă de siguranța națională. Cum a fost posibil?
- A fost posibil pentru că această guvernare nu ține seama de nimeni și de nimic, nici de legi, nici de opoziție, nici de președinte, nici de atenționări externe. Premiera a fost dublă. Am asistat pentru prima dată la o rectificare bugetară "pozitivă" în care, în loc să se împartă excendentul, dacă ar fi existat, s-a tăiat de la unii și s-a dat altora. De asemenea, în premieră absolută, a fost ignorată prevederea legală prin care avizul CSAT era obligatoriu pentru rectificarea bugetară a instituțiilor care țin de siguranța națională. Guvernul a cerut avizul, dar nu l-a obținut. Ședința CSAT a fost suspendată de președintele Klaus Iohannis, care nu a fost convins de argumentele pentru unele reduceri bugetare. Și-atunci, Dăncilă și restul au spus că legea îi obligă să ceară avizul, nu să-l și obțină și că pot face rectificarea și fără el. O motivație halucinantă, care te lasă fără replică.