Frica face inima să bată ca un ciocan, sugrumă respirația și îți strecoară în urechi zgomote ciudate. Dar și mai îngrozitor este un atac de panică: apărut parcă de nicăieri, îți paralizează respirația lăsându-te fără aer și îți dă sentimentul că te vei sufoca sau îți vei pierde mințile în secunda următoare. "Aceste atacuri de panică reprezintă unul dintre motivele cele mai frecvente pentru care pacienții apelează la un consult medical în ambulatoriu", afirmă psihiatrii. Doar în Germania suferă de anxietate în jur de zece milioane de oameni, iar statisticile arată că aproximativ 25% din totalul populației a trăit cel puțin o dată în viață o stare anxioasă. Specialiștii au constatat că femeile sunt de două ori mai expuse la acest risc decât bărbații și că perioada de maximă vulnerabilitate se situează între 35 și 55 de ani. Astfel, probabilitatea declanșării unui atac de panică la o persoană de 37 de ani atinge 18%, în timp ce la una de 65 de ani abia dacă înregistrează 1%.
O teamă fără obiect
Deși în percepția publicului noțiunile se confundă, psihologii operează o distincție netă între frică și anxietate. În opinia lor, frica înseamnă reacția emoțională provocată de un pericol iminent, pe când anxietatea este o teamă difuză, practic lipsită de obiect și proiectată în viitor, deoarece se referă la un eveniment posibil, dar nicidecum precis conturat. Această "teamă fără obiect", cum o caracterizează specialiștii, provine în primul rând din dezechilibrarea raportului corect dintre neurotransmițătorii care controlează stările afective la nivelul creierului, respectiv acela dintre serotonină și noradrenalină. Alți factori declanșatori pot fi: administrarea anumitor medicamente, în special a unora ce se înscriu în categoria psihotropelor sau a steroizilor, consumul excesiv de alcool, cafea și zahăr, dar și experiențele traumatizante din istoria personală, adică situațiile de abuz și violență la care persoana în cauză a fost supusă cândva, în trecut.
Anxietatea îmbracă o multitudine de forme, atacul de panică fiind numai una dintre ele. De pildă, numeroși oameni de vârsta a doua și a treia s-au confruntat de-a lungul întregii lor vieți cu o fobie specifică, cum ar fi oroarea de a vedea sânge sau de a da întâmplător peste un păianjen. Cei cu o fobie socială fug de situațiile care i-ar plasa în centrul atenției, deoarece se tem că vor fi observați și evaluați de ceilalți, cu alte cuvinte, că vor da fără voia lor un examen la care s-ar putea să nu fie notați cu un calificativ onorant. Pacienții cu agorafobie evită sistematic locurile de unde n-ar avea posibilitatea să fugă în cazul când s-ar simți amenințați, de exemplu, spațiile ocupate de aglomerări umane sau metroul. Acest tip de fobie apare deseori combinat cu un atac de panică. Anxietatea generalizată îi urmărește pe suferinzi cu o teamă neprecizată, continuă, și cu griji legate de viitor, care îi împiedică să se odihnească noaptea și, de multe ori, se asociază cu epuizarea fizică. Afecțiunea debutează de regulă la oamenii maturi sau la cei deja ajunși la jumătatea vieții. Oare fiindcă în prezent suntem atât de strâns interconectați prin televiziune și internet, încât ne parvine instantaneu orice veste înfricoșătoare, indiferent din care colț al lumii ar pleca ea? Specialiștii sunt sceptici în această privință și avansează o altă explicație: "Cazurile de sindrom anxios nu s-au înmulțit în ultimul timp, pur și simplu sunt diagnosticate mai frecvent". În plus, mai demult, simptomele erau considerate ca făcând parte din tabloul clinic al altor afecțiuni, de exemplu Parkinson, scleroza multiplă ori epilepsia. Și o boală internă, ca hipertiroidia sau diabetul, poate genera stări de teamă, de aceea este cu atât mai important ca un medic să le clarifice proveniența. Oricum, nu sunt puțini cei ce se adresează doctorului de familie sau se prezintă la camerele de gardă ale spitalelor, deoarece mai ales manifestările atacului de panică - tahicardia, amețeala și transpirațiile - se aseamănă cu simptomele infarctului miocardic.
Frica: un sentiment străvechi, de importanță vitală
Frica este una dintre cele mai vechi emoții din lume. În clipa când avem impresia că sesizăm o amenințare, creierul nostru inundă corpul cu hormoni ai stresului și suspendă gândirea, astfel încât ne concentrăm în totalitate pe efortul de a supraviețui. Prin urmare, se poate spune că frica are un rol salvator. Ea devine patologică abia în momentul când apare în absența unei justificări reale: "Cei ce se gândesc 50% din durata zilei la temerile lor sau încep să-și modifice în funcție de ele deprinderile de la locul de muncă, din familie sau din timpul liber, au depășit granița normalității", subliniază psihologii. Cui i se poate întâmpla aceasta? Din păcate, oricăruia dintre noi: "Factorii declanșatori sunt foarte diferiți, mergând de la stres și privarea de somn, caracteristici personale, stil de viață, boli și traume psihice". Vulnerabilitatea mai mare a femeilor se explică probabil prin faptul că ele, în calitate de protectoare ale urmașilor pe care i-au adus pe lume, sunt dotate cu "antene" mai sensibile. Rezultatele studiilor îi determină pe cercetători să atribuie și materialului genetic o contribuție de circa 50%. Deci, dacă mama suferă de o fobie specifică, este foarte probabil că și fiica va dezvolta una. O însemnătate deosebită o au și despărțirile intervenite în diverse etape de dezvoltare a personalității, căci ele dau naștere sentimentului ucigător de a fi abandonat.
Prognostic pozitiv: frica se poate trata cu succes
Abia târziu, în anii '80, lumea medicală a consimțit să-i acorde fricii statutul de afecțiune. Trecuseră două veacuri și jumătate de când un scriitor celebru, Johann Wolfgang von Goethe, relata cum își vindecase fobia: "Îndeosebi, mă temeam de o amețeală care mă cuprindea, ori de câte ori mă aflam pe o înălțime și priveam în jos". El a recurs intuitiv la terapia utilizată în zilele noastre: s-a confruntat cu situația. Tremurând de spaimă, s-a urcat pe catedrala Notre-Dame din Strasbourg și și-a învins frica! "Am trecut mereu și mereu prin asemenea groază și chin, până când ceea ce simțeam mi-a devenit indiferent". Este exact modalitatea de abordare a stărilor anxioase, folosită cu succes de terapeuții contemporani: "Aceste tulburări au un prognostic foarte optimist. Din păcate, aproape 50% dintre ele rămân netratate, întrucât persoanele respective nu se simt bolnave sau consideră că au un comportament normal. Sau cred că se găsesc într-o situație fără ieșire, ceea ce face inutil drumul până la medic". Astfel, mulți dintre oamenii de lângă noi își prelungesc ani în șir suferința și își compromit calitatea vieții, pentru ca în final să dezvolte o depresie ori o adicție. Se izolează, refuză să mai iasă în lume, să mai urce într-un vehicul, trăind cu o permanentă "frică de frică", așteptând cu spaimă o amenințare nedefinită și reacția lor la ea - atacul de panică. "Aceasta este atitudinea tipică: teama enormă de următoarea criză", explică specialiștii. Și tocmai acolo intervine terapia, pentru a-i determina pe pacienți să înceteze a evita lucrurile de care se tem.
De la psihanaliză, la metode cu efect mai rapid
Tratamentul modern al sindromului anxios prevede fie o combinație de medicamente și psihoterapie, fie o etapă inițială de administrare a unor antidepresive care vor acționa la nivelul creierului, acolo unde ia naștere frica, producând o primă ameliorare, pentru ca ulterior să se sisteze medicația și să se utilizeze exclusiv terapia cognitiv-comportamentală. Ea are rolul de a-l ajuta pe pacient să conștientizeze modelele sale tipice de comportament și să încerce înlocuirea lor cu altele. Practic, este vorba de un demers de restructurare a creierului. Iată cum îl descriu psihologii: "Nu ne preocupă atât să cercetăm cauzele anxietății - căci ele sunt aproape imposibil de depistat - ci ne concentrăm mai curând pe reacțiile pacientului. Acestuia i se cere mai întâi să-și imagineze situații care îi provoacă frică, iar apoi este introdus în astfel de situații reale, în prezența terapeutului, pentru a învăța cum să le abordeze corect. El va parcurge cinci asemenea experiențe asistate de terapeut - și se va simți din ce în ce mai sigur pe sine". Și pacienții care suferă de atacuri de panică au șansa de a descoperi, în cadrul unei terapii a confruntării, că pot rezista propriilor spaime și că acestea vor dispărea în final, după cum ne asigură specialiștii: "Doar cineva care experimentează concret faptul că poate merge de mai multe ori cu liftul fără să se sufoce își poate depăși panica".
În prezent, psihologii nu mai consideră necesar să recurgă la o psihanaliză laborioasă, de lungă durată, cu peste 300 de ședințe de terapie, așa cum se recomanda altădată. Și tratamentul în condiții de spitalizare este rareori indicat. În schimb, studiile confirmă unanim eficiența terapiei cognitiv-comportamentale care reușește, de obicei pe parcursul a numai 24 de ședințe, să-l învețe pe pacient cum să-și controleze anxietatea. O variantă modificată a terapiei cognitiv-comportamentale, utilizată astăzi în unele clinici, este ACT (Acceptance and Commitment Therapy - Terapia prin acceptare și angajament). Ea urmărește revenirea la calm și echilibru prin acceptarea de sine, prin atenția și compasiunea față de propria persoană. Frica nu trebuie combătută, ci mai curând înțeleasă și tolerată ca o componentă a individualității pacientului respectiv, ceea ce înseamnă că sentimentele negative nu vor fi interzise. Un instrument esențial folosit în cadrul acestei metode este meditația. Profesorul Georg Eifert de la Chapman University (California) spune: "ACT ne permite să aflăm ce ne dorim de fapt în viață. Poate că un om care se luptă cu spaimele sale visează să descopere lumea - și atunci, pentru a-și realiza această mare aspirație, va fi dispus în cele din urmă să urce într-un avion, luând și frica în bagajele lui de călătorie. O abordare de acest tip, bazată pe valorile personale, ne dă adesea impulsul necesar pentru a îndrăzni să facem lucruri pe care le evitasem până în acel moment".
Cei ce-și doresc o explorare mai profundă, în speranța de a descoperi cauzele anxietății lor, ar putea apela, eventual, și la terapia psihodinamică, o formă mai recentă a psihanalizei clasice. Ea pornește de la principiul că vulnerabilitățile actuale ale unei persoane reprezintă consecințele unor emoții și conflicte neconștientizate și nerezolvate din trecut, precum și a unor traume suferite în copilărie. Scopul terapiei este acela de a le scoate la lumină, pentru a le analiza și depăși. Alte două metode recente, privite de specialiști mai degrabă cu scepticism, sunt EMDR (Desensibilizare și reprocesare prin mișcările ochilor) și Wingwave. Ele nu întrebuințează cuvinte, ci constau în mișcări ritmice ale ochilor, despre care se afirmă că ar sincroniza emisferele cerebrale, eliminând astfel frica.
În schimb, nimeni nu contestă rezultatele obținute cu relaxarea musculară progresivă și practicarea unui sport. În general, persoanele care suferă de un sindrom anxios au tendința de a evita orice efort, deoarece pulsul mărit și respirația accelerată le creează un sentiment de neliniște. Dar studiile arată că, dimpotrivă, două sau trei antrenamente de rezistență pe săptămână au un efect benefic, de ameliorare a simptomelor.
UNDE SE NAȘTE FRICA
Un bubuit puternic, o situație amenințătoare - simțurile înregistrează tot ce se petrece în preajma noastră, iar în corp se rostogolește o cascadă: reacția de spaimă. La declanșarea fricii participă mai multe zone ale creierului, angrenate într-o interconexiune subtilă.
Ajutor din natură
* Stresul, somnul neodihnitor și neliniștea interioară pot duce la apariția stărilor anxioase. Datorită proprietăților ei sedative, lavanda este un minunat remediu în anxietatea generalizată, contribuind la restabilirea echilibrului emoțional.
* Extractul de iarba-șarpelui combate eficient nervozitatea.
* Passiflora relaxează sistemul nervos central. În combinație cu cofeina și ovăzul, are un efect tonic în stările de epuizare.
* Două plante recomandate contra labilității afective și anxietății din perioada premergătoare menopauzei sunt Cimicifuga racemosa și ignatia.
* Magneziul temperează reacțiile provocate de stres.
* Fosfatul de potasiu, conținut în sarea Schüssler nr. 5, ajută la reglarea tulburărilor organice, dar și a celor emoționale, cum sunt anxietatea, depresia și insomnia cauzată de nervozitate.