ZODIACUL LUNII OCTOMBRIE

Tana Rosca
- Pe parcusul întregii luni, cei doi benefici Venus și Jupiter se găsesc în semnul Scorpionului. Și tot aici se întâmplă, din 6, retrogradația planetei Venus. Aceasta inițiază un proces de clarificare a unor probleme intime, dar și bănești, care au rămas în suspensie cu circa opt ani în urmă. Faptul că Venus este secondată de marele benefic Jupiter face ca acest proces să se producă cu mai multă ușurință. În urma celor 40 de zile, cât Luceafărul se va duce înapoi, probleme emoționale subtile și profunde totodată se limpezesc, în fine, punându-se în perspectiva corectă. Planeta comunicării, Mercur, se alătură acestui proces pe 10, iar pe 23, Soarele aduce și el soluții creative. Pe parcursul acestei luni, accentul cade asupra chestiunilor care ne frământă, nevoia de a clarifica ceea ce se ridică din subconștient, iar progresele în autocunoaștere pot fi semnificative. Pe o notă mai practică, afacerile și investițiile noastre se pot diversifica, mai ales dacă vedem ce planuri nefinalizate aveam în urmă cu opt ani. De acum, destinul va interveni în viața noastră mai mult în chestiuni legate de echilibrarea vieții familiale cu nevoia de afirmare în carieră -

BERBEC
Sufletul petrecerii


Viața dvs. socială e plină, nu aveți niciun moment de plictiseală. Sunteți sufletul petre­cerii, dvs. inițiați jocurile, discuțiile, distracțiile, iar cei din grup se ală­tură inițiativelor pe care le pro­puneți. După data 6 ar fi însă bine să fiți receptivi și la cei care vin cu alte propuneri, nu monopolizați activitățile de grup. Riscul de a se ajunge la neînțelegeri pe această temă există pe 11-12 și apoi pe 20.
BANI: Se poate să fiți tentați a cheltui bani în ex­ces pe distracții sau a vă avânta vite­jeș­te în jocurile de noroc, dar trebuie să știți că asta se poate solda cu găuri substanțiale în rezervele dvs. Ispi­tele apar cam pe tot parcur­sul lunii, țineți-vă tari. Fiți prudenți și cu pri­vire la propunerile de afa­ceri care presupun speculații, mai ales după data de 6.
CARIERĂ: Chiar dacă de obicei sfaturile partenerului de cuplu vă ajută, când vine vorba despre carieră, cele primite la în­ceputul acestei luni nu func­țio­nează. Evitați discuțiile în con­tradictoriu cu șefii, în prima parte a lunii.
DRAGOSTE: În pereche poate interveni o luptă pentru putere, posibil sub forma unei competitivități profesionale. Nu e o idee bună să vă lăudați cu realizările dvs., în special pe 3 și pe 12.
SĂNĂTATE: Puternica energie cu care sunteți obiș­­nuiți nu vă stă la dispoziție lu­na aceasta. E nevoie de un tonic.


TAUR
Cu menajamente...


Pe parcursul acestei luni, re­la­țiile de familie pot trece prin ajustări bruște, care pot avea loc sub forma cea mai intensă între 10 și 13. Ce ar fi bine să rețineți este că ade­vărul spus fără menajamente poate fi uneori mai dăunător decât o mică ipo­crizie socială. Nu este vorba de a ig­nora unele adevăruri, ci de a le integra, păstrând o atitudine civilizată. Cei care vă pot îndemna să fiți excesiv de radicali sunt prietenii. Ascultați-le sfatul, dar ajustați reacția. Luna plină se petrece pe 24 în semnul dvs., ceea ce vă poate ajuta să duceți la bun sfâr­șit un proiect personal.
BANI: Aceia dintre dvs. care mi­zează pe niște bani pe care asociatul s-a obligat să îi aducă ar putea constata că nu se întâmplă așa, dar nu din vina lui. Dar se poate și mai rău, respectiv să constatați, după 5, că sunt bani de dat.
CARIERĂ: E bine că v-ați am­bi­ționat să demonstrați ce puteți, dar pe 11, 12 și, apoi, în preaj­ma datei de 20 ar fi cazul să nu exa­gerați cu manifestările autoritare.
DRAGOSTE: Atmosfera de fond e armonioasă în cu­pluri, doar că, începând din 6, parte­ne­rul dorește să se reîntoarcă emo­țio­nal în trecut. Pe dvs. nu vă bân­tuie ase­menea nostalgii. Dar fiți înțe­legători.
SĂNĂTATE: Dispuneți de o bună mobilitate până pe 10. În preajma datei de 12 există pe­ricol de infecții sau aritmii cardiace.


GEMENI
Atenție la neatenție!


Nevoia dvs. de mișcare e per­petuă, vă priește schimbarea peisajului, dar luna asta e bine să evi­tați pe cât posibil chiar și depla­să­rile zilnice. În intervalul 10-13 ar fi ideal dacă v-ați ține departe de volan. Când șofați, nu vă bazați pe reflexele dvs. de obicei atât de precise, ci condu­ceți preventiv, cu atenție la partenerii de trafic. La fel de multă atenție ar trebui acordată relațiilor cu cei din anturaj, căci din te miri ce fleacuri ar putea să se strice prie­te­nii, mai ales în același interval. În dis­cuții e mai important să se termi­ne cu bine decât să aveți dreptate.
BANI: Destui Gemeni au avut de tras în ultimii ani în ur­ma unor împrumuturi sau inves­tiții care n-au funcționat. Acum, un plan de austeritate vă poate asigura suficiente lichidități, încât să vă gân­diți să încercați ceva nou.
CARIERĂ: Vă remarcați mai degrabă dacă dați atenție la detalii și duceți con­știincios până la capăt sarcinile de serviciu, decât dacă livrați șefilor "planuri inspirate".
DRAGOSTE: Aceia dintre dvs. care flir­tea­ză cu unii dintre colegi se pot trezi, după data de 5, că mai multe persoane vizate pot răs­punde la avan­suri și nu mai știți pe unde să scoateți cămașa.
SĂNĂTATE: După data de 5, ri­nichii au nevoie de un stimulent pentru a funcționa cum trebuie.


RAC
Situații neașteptate


Viața dvs. socială este gu­ver­nată de neprevăzut, mai ales la început de lună și apoi în jurul datei de 24. Ar fi experiențe inte­re­sante pentru firi mai puțin conser­va­toare ca dvs., dar pe dvs. vă bulversează perso­na­jele ex­cen­trice și sucelile. So­luția? Nu vă faceți un pro­gram rigid, ca să puteți fi dis­ponibil atunci când se ivesc situațiile neașteptate, de care sigur veți avea parte. O alternativă ar fi să deveniți fascinați de un per­sonaj neobișnuit, dar să vă dezum­flați la fel de rapid.
BANI: E posibil ca anumite per­soane hotărâte și dina­mi­ce să se apropie de dvs. cu propuneri de afaceri. Acestea sunt de examinat, mai ales dacă sosesc pe 11-12 sau 20. Chiar dacă se dovedesc realiste, veți avea probabil de-a face cu per­soane autoritare, ceea ce v-ar putea deranja
CARIERĂ: În octombrie nu aveți planuri definite pen­tru a vă afirma. Lucrați mai bi­ne ca să vă consolidați poziția.
DRAGOSTE: Perechile con­sacrate re­­u­șesc să pună la punct unele lu­cruri care scârțâiau, însă nu în preajma zilei de 12. În relațiile de iubire, există riscul să vă refugiați în trecut, începând din 6, deși obiectiv nu aveți de ce.
SĂNĂTATE: Probabil că vă bucu­ră vestea că nu vă așteaptă nimic neobișnuit în octom­brie.


LEU
Clipa de introspecție


Răbdarea dvs. a fost pusă la mari încercări vara aceasta. Puteți să vă consolați cu gândul că situațiile necontrolabile pe care destinul vi le aduce (din nou) în cale în oc­tom­brie vor fi mai puține și nu toate vor fi ne­plă­cute. Une­le dintre situații vă pot trezi dulci amintiri din vre­mea copilăriei, mai ales către fi­nele lunii. Acestea vă pot îndemna la introspecție, ajutându-vă să în­țelegeți care anume sunt ne­voile dvs. emoționale, ce anume vă fa­ce să vă simțiți împliniți și ocrotiți. Dru­murile scurte sunt însoțite de riscuri la început de lună și pe 12.
BANI: Începând cu data de 6 sunt posibile două scenarii: fie vă dați seama că ați băgat prea mulți bani în casă și că e cazul să încetați cu achizițiile, fie cei din familie (unde de data asta sunt incluse și rudele prin alianță) vă pot cere favoruri, invocând ajutorul financiar sau cadourile pe care vi le-au oferit în trecut.
CARIERĂ: Aceia dintre co­legii dvs. care vă sunt și prieteni v-ar putea trezi nemulțumirea, la început de lună și în preajma datei de 12, pentru că vă atrag atenția asupra unor greșeli. Mai bine ascultați-i.
DRAGOSTE: Încercările nu s-au încheiat, Mar­te îl poate determina pe partenerul dvs. să încerce să domine, mai ales pe 11-12 și apoi pe 20.
SĂNĂTATE: Încercați să vă țineți departe de cei gripați, pe 3 și pe 12.


FECIOARĂ
Un du-te, vino, obositor


Se întâmplă multe în anturajul dvs., e un du-te-vino plăcut dar care, din 6 încolo, ar putea de­ve­ni cam obositor. E posibil să vină să vă viziteze puhoi de rude și prieteni din străinătate, iar dacă sunteți în per­manență în postură de gazdă, e normal ca la un moment dat să vă ener­vați. Mai ales în situațiile în care unii pot apărea hodoronc-tronc, ceea ce se poate întâmpla mai ales în in­tervalul 10-13. Același interval anun­­ță și posibile probleme la teste sau examene.
BANI: 3 și 12 sunt zile ne­po­trivite pentru orice fel de activități cu caracter financiar. Până pe 10 (cu excepția lui 3, desigur) e indicat să semnați documente, dar citiți cu atenție ce e scris cu litere mici.
CARIERĂ: Nu printr-o atitudine autoritară vă puteți fe­ri de uneltirile dușmanilor ascunși, ci dimpotrivă, printr-una rezonabilă și conciliantă. Perioada de maximă tensiune e 10-13.
DRAGOSTE: Mulți dintre dvs. încep să-și dea seama de diferența între ce v-ați dori și ce este posibil. Aceste treziri la realitate nu sunt plăcute pe moment (adică pe 3 și pe 12), dar sunt utile.
SĂNĂTATE: Cei cu afecțiuni cardiace sau ale co­loanei vertebrale culeg ce au semă­nat, la sfârșitul lunii. Deci, nu vă neglijați.


BALANȚĂ
Risc de neînțelegeri familiale


Pentru că zodia dvs. este asociată îndeaproape cu diplomația, pentru dvs. e mult mai dureros să faceți o gafă decât pen­tru persoanele mai puțin obișnuite să-i me­na­jeze pe cei din jur. De aceea e bine să știți că acest risc există pe 3 și pe 12, când vă pot scăpa remarci ne­potrivite față de membrii familiei dvs. E posibil să fie vorba despre vreo moștenire ori des­pre felul în ca­re sunt gestionate anumite bunuri pe care le de­țineți în comun cu restul familiei. Un alt subiect, ca­re nu ar trebui abordat, se referă la viața intimă a unuia sau altuia, s-ar putea să deschideți o veche rană, de care nici măcar nu știați.
BANI: Se pare că banii își găsesc singuri drumul către portofelele dvs., până pe 5, dar mai încolo, lucrurile se complică dacă vă puneți pe cheltuieli. Stabiliți-vă limite. Dacă investiți în obiecte de artă, cereți o expertiză.
CARIERĂ: Anumite situații de la serviciu vă pot aduce aminte de momente din trecut în care ați fost de bună-credință, de care unii au știut să abuzeze. Asta trebuie să vă facă atenți la detalii, nu să vă sperie.
DRAGOSTE: Crizele dramatice nu lipsesc din poveștile pasionale de iubire. Ele pot izbucni cel mai probabil pe 11-12 și în jurul datei de 20. Pot fi crize de gelozie sau de autoritate.
SĂNĂTATE: Sistemul limfatic-ganglionar e leneș, picioarele pot fi grele și du­re­roase.


SCORPION
Protejați de doi giganți


Oricine își dorește să aibă parte de energia ambilor benefici, Venus și Jupiter, con­co­mitent, în semnul său. Este cazul vostru, pe par­cursul întregii luni, atâta doar că Venus se răsucește pe 6 și o ia înapoi. Până atunci însă, e cazul să con­ta­bilizați maxim. Venus se va găsi în mișcare re­trogradă până pe 17 noiembrie, perioadă în care se reactivează, subtil, în sufletul dvs., sentimente nu­tri­te în urmă cu opt ani. Este un pro­ces de triere interioară, aproape in­se­sizabil, dar care vă ajută să înțelegeți în final "de ce"-urile care au de­ter­minat reacțiile dvs. emoționale din ur­mă cu opt ani.
BANI: E posibil să atrageți per­soa­ne interesate să vă ajute în dez­voltarea proiectelor dvs. în octombrie. Pe 11-12, 24-25 și apoi pe 29 - 30 există riscul de-a face alegeri greșite.
CARIERĂ: Destinul își spune cuvântul în con­tinuare în privința devenirii dvs. profesionale sub forma unor provocări. Acestea vă pun la încercare capacitatea decizională și calitatea de-a vă inspira subordonații.
DRAGOSTE: Toate relațiile dvs. merg bine luna aceasta, poate ceva mai puțin pe 11-12 și în ultimele zile ale lunii.
SĂNĂTATE: Bricolajul nu este indicat la început de lună. Tot acum, căile dvs. respiratorii sunt mai sensibile.


SĂGETĂTOR
Lucruri misterioase


În sufletul dvs. se petrec lucruri misterioase. Vise neobișnuite, ca niște ferestre spre alte lumi, intuiții ascuțite, care se adeveresc ca prin farmec, revelații spirituale, toate acestea sunt posibile. Din 6 încolo vă puteți aduce aminte de percepții similare, pe care le-ați trăit cu circa opt ani în urmă. Între ele există o legătură și e provocarea dvs. să o stabiliți. Mai e posibil să vă fi atras anumite studii spirituale, pe care nu le-ați continuat însă și acum vă tentează să vă reapucați de ele. Din 6 încolo vă puteți întâlni cu persoane pe care le-ați cunoscut în perioada respectivă.
BANI: 3 și 12 sunt zile nepotrivite pentru inițiative de câștig, mai cu seamă dacă vi le propun prietenii. Informațiile privilegiate, pe care le primiți până pe 5, vă pot fi de folos, pe cele ulterioare e bine să le verificați.
CARIERĂ: Începeți să faceți distincții mai clare între statutul de coleg și prieten, dar tot mai puteți avea surprize. Din fericire, aveți destui prieteni adevărați, care vă asigură spatele, atunci când unii se apucă să vă denigreze.
DRAGOSTE: O aventură, posibil cu cineva de la serviciu, poate să vă pună în în­curcătură, din 6 încolo. Aveți grijă cui vă confesați.
SĂNĂTATE: Până acum, v-au deranjat doar kilogramele în plus, din 6 se poate să vă facă probleme rinichii. Protejați-vă și ficatul.


CAPRICORN
Ieșiți în lume


Accentul cade pe viața dvs. socială luna aceas­ta. Ieșitul în lume nu e o pasiune pen­tru cei mai mulți dintre dvs., dar până pe 5 ar trebui să faceți un efort în acest sens, pentru că există șanse să cunoașteți oameni de calitate. Prieteni din trecut revin în viața dvs. și vă puteți aduce aminte, prin intermediul lor, de situații petrecute cu opt ani în urmă, sub influența lui Venus. Uitați-vă în urmă și încercați să vedeți cum percepeați atunci noțiunea de prietenie și cum s-a schimbat aceasta între timp dar și cum v-ați schimbat dvs., în ipostaza de prie­ten.
BANI: Încă puteți face alegeri impulsive și ne­inspirate, îndeosebi pe 11-12 și în preaj­ma datei de 20. Dar în prima săptămână a lunii sunteți ghidați de o intuiție ascuțită.
CARIERĂ: Comunicați bine cu șefii, până pe 10, cu excepția datei de 3, când puteți prezenta lucrurile pe o notă cam sumbră.
DRAGOSTE: O poveste de amor mai ne­obiș­nuită se poate înfiripa în jurul lunii pline din 24, dar parcursul acesteia este impre­vi­zibil. După 5 s-ar putea să confundați prietenia cu dragostea - în cazul acesta e mai bine să rămâneți la statutul de prieteni.
SĂNĂTATE: Oasele, pielea și dinții pot fi mo­ti­ve de disconfort la început de lună.


VĂRSĂTOR
Scurtcircuit în cuplu


Pe cât de tare vă surprind pe dvs. anumite situații familiale, pe atât pot reacțiile dvs. să-i șocheze pe cei din familie. E vorba fie de relațiile între partenerul dvs. de cuplu și membrii familiei dvs., fie de apa­ratură electronică, ce se comportă ciudat în pre­zența dvs. Probabil vi s-a mai întâmplat, dar nu ați știut din ce cauză. Din același motiv pentru care vă electrocutați uneori, când dați mâna cu anu­miți oameni sau atingeți unele obiecte. Exa­menele pot fi cu probleme, în jurul datei de 3, evitați deplasările lungi, pe 3 și pe 12.
BANI: Temerile dvs., legate de bani sunt doar atât, temeri, nu sunt legate de ceva rău, la care vă așteptați să vi se întâmple. Sunt contexte care vă aduc aminte de un ghinion din trecut.
CARIERĂ: Un alt motiv pentru care nu trebuie să vă temeți e faptul că șefii s-ar putea decide să vă mărească salariul. Dacă o fac după 5, suma ar putea fi mai mică decât era pre­conizat inițial. Dar totuși, se adună, nu se scade.
DRAGOSTE: S-ar putea ca felul în care in­teracționează partenerul dvs. cu cei din familia dvs. să afecteze tot mai mult relația de cuplu, provocând scurtcircuite. Ultimele zile din lună pot fi destul de solicitante, din această cauză.
SĂNĂTATE: Pe 3 vă simțiți anchilozați, la fel și pe 12, când poate să apară și un risc de infecții reumatismale sau vizând zona uro-genitală.


PEȘTI
Afirmare și un pic de tristețe


Aveți ocazia să ieșiți în față, să vă faceți remar­cați pe perioada întregii luni, dar op­time sunt primele cinci zile. Se ivesc opor­tu­nități similare de-a vă afirma, cu cele pe care le-ați avut în urmă cu opt ani. Dacă le-ați ratat atunci, iată, vi se oferă o nouă șansă. Ar fi util să vă întrebați ce v-a oprit atunci să fructificați opor­tunitatea. În felul acesta, blocajele interioare de atunci nu vă mai pot bara drumul către succes. Dar cu toate succesele, sunteți însoțiți de o umbră de tristețe.
BANI: E posibil ca sumele pe care le aș­teptați ca urmare a unor apariții publice sau colaborări cu străinătatea să fie mai mici decât se stabilise inițial ori să vi se plătească eșalonat, ceea ce iar contravine înțelegerii inițiale.
CARIERĂ: Rivalii dvs. din culise sunt deo­sebit de activi luna aceasta, dar vă pot afecta doar dacă dvs. vă lăsați pe tânjală, pe 11 și 12 sau dacă vorbiți ce nu trebuie în preajma datei de 20.
DRAGOSTE: Vă puteți îndrăgosti, fie de un coleg de muncă, fie de o per­soa­nă pe care o cunoașteți călătorind. Cele mai fru­moase începuturi sunt cele care se petrec până pe 5. Unii dintre dvs. se întorc la cineva din trecut, cu care au fost în urmă cu circa opt ani.
SĂNĂTATE: Pe 10-11 și 19-20 e bine să vă menajați, mai ales dacă aveți tensiune arterială mare.