Rezultatul era previzibil, "Scrisoarea" prin care protestatarii cereau retragerea lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD-ului și a Camerei Deputaților ataca mai multe decizii ale "șefului", de la conducerea discreționară, care a transformat PSD-ul într-o simplă anexă a bunului plac al acestuia, până la parazitarea administrației naționale cu tot felul de incompetenți, prădători fără scrupule ai avuției comune, în urma "teleormanizării" guvernului. Scrisoarea critica și faptul că după aproape doi ani de guvernare, președintele PSD-ului nu a obținut încă "legea amnistiei și grațierii", care i-ar fi albit pe toți marii inculpați și prezumtivi inculpați pentru corupție ai partidului, și nu a reușit finalizarea procesului de subordonare politică a Justiției. Scrisoarea nu pomenea nimic de neîndeplinirea programului de guvernare din care, cu excepția iluzoriilor măriri de salarii și pensii (repede risipite de creșterea inflației și scumpirile la achizițiile de energie), niciun alt obiectiv nu a fost atins. În ea, nu se făcea nicio trimitere la represiunea sângeroasă și inutilă a mitingului din 10 august a.c., prin care guvernarea Dragnea-Dăncilă voia să arate societății civile că, pe lângă "zăhărelul" promisiunilor fantasmagorice, are și "biciul" instituțiilor de forță. Cu excepția unor trimiteri la izolarea PSD-ului în familia lui politică din Europa și, în consecință, a României în UE, dar și în comunitatea democratică internațională, ea nu se raporta defel la drama comunității românilor obligați de politica partinic-mafiotă a PSD-ului să-și caute împlinirea existenței în alte zări.
Celebra scrisoare de contestare a stilului dictatorial de conducere al lui Dragnea - care a dus la prăbușirea impactului electoral al partidului, de la 47% la 25-30% - a fost, mai degrabă, expresia frustrării unor lideri, generată de marginalizarea la care arbitrariul și chiar gelozia politică a "șefului" i-a supus. Dragnea s-a manifestat, în "buna tradiție" comunistă, ca un "tătuc" care știe și vrea totul, care "are întotdeauna dreptate", care poate totul, ceilalți fiind simple unelte ale voinței lui. Așa s-au trezit Paul Stănescu, Adrian Țuțuianu, Mihai Tudose și alți "mari baroni" ai partidului reduși la tăcere la cel mai mic semn de "independență în alegeri", așa au fost dărâmați doi prim-miniștri PSD și s-a ajuns la "teleormanizarea" guvernului. Ca demn urmaș al lui Ceaușescu, Dragnea le permite subordonaților săi să fie mici dictatori pe domeniile lor, dar îi pedepsește la cea mai mică inițiativă personală pentru că, astfel, ei i-ar pune la îndoială omnisciența și omnicompetența. În cazul Gabrielei Firea, "tăticul" a fost gelos pe popularitatea acesteia, mai ales că - fără să o spună direct - primarul general al Capitalei viza candidatura la președinția țării, în contextul blocării candidaturii lui Dragnea însuși, ca urmare a situației lui juridice. Dragnea nu a renunțat nicio clipă la ideea de a deveni șeful nominal al statului român, toate eforturile lui țintind propria albire prin ștergerea inclusiv retroactivă a dosarelor sale penale. Mișcarea numirii unui candidat comun (C. Popescu-Tăriceanu) a fost o simplă stratagemă tactică, menită să stopeze tentativele de a găsi un alt candidat din interiorul "celui mai mare partid al țării". Dacă lui Dragnea îi va reuși distrugerea independenței Justiției, Popescu-Tăriceanu, șeful ALDE, va fi abandonat fără niciun regret, așa cum s-a procedat cu alt "tovarăș de drum", Crin Antonescu, liderul PNL, la trecutele "prezidențiale". Orice grupare partinică se alătură PSD-ului va avea, de altfel, aceeași soartă, liderii "marelui partid" considerând-o, după formula leninistă, o grupare de "idioți utili".
Gabriela Firea nu este iubită nici măcar de baronii ce l-au contestat pe Dragnea. Ea a devenit, înaintea CEx-ului din 21 septembrie 2018, stindardul, dar nu liderul lor. Or, ca să-l suspende pe "tătic", aceștia aveau nevoie de un lider ferm, la fel de viclean și neiertător ca Dragnea. De la preluarea șefiei PSD, Dragnea a știut să impună în filialele partidului lideri provizorii, dependenți prin aceasta de promisiunile lui. Acțiunea lui s-a verificat la CEx, unde toți cei cu statut provizoriu s-au aliniat în spatele lui. Dragnea le-a făcut și alte nenumărate promisiuni (golind astfel cu totul "sacul" fondurilor guvernamentale), în timp ce "puciștii" nu aveau ce să le ofere. Speranța lor că Dăncilă, alter-ego-ul lui Dragnea la șefia guvernului, îi va susține a fost, de la început, deșartă, pentru că "proasta stăpânului" a realizat chiar și ea că, fără acesta, nu ar fi nimic. Victoria lui Dragnea la CEx era, așadar, absolut previzibilă. "Dizidenții" au obținut o provizorie iertare, așa cum făcea Stalin cu contestatarii lui, dar - după modelul instituit de acesta - vor fi îndepărtați pe rând și excluși pe tăcute. Singura lor șansă ar fi răsturnarea "dictatorului" din funcția de șef al Camerei Deputaților și "cenzurarea" guvernului Dăncilă. Dar "puciștii" nu sunt uniți, iar parlamentarii PSD, chiar și cei care i-au susținut, sunt cunoscuți pentru oportunismul și slugărnicia lor. Dragnea a jucat de două ori viclean, programând CEx-ul înaintea referendumului "pentru familie" (care, în fapt, nu prea are legătură cu familia, definită de mult în Codul Civil). Cu întrebarea meșteșugită despre acordul asupra capacității de decizie a Parlamentului în problemă, liderul PSD urmărește, în realitate, să obțină o confirmare populară a propriei puteri discreționare, pe baza căreia să își pună definitiv adversarii cu botul pe labe. Important ar fi, de aceea, ca societatea civilă să înțeleagă și să militeze pentru boicotarea referendumului (întins special pe două zile), o ultimă modalitate de stopare a unui adevărat dictator în devenire. Confirmat prin referendum, Dragnea va merge până la capăt în supunerea libertăților României.
După aproape doi ani în care n-a făcut nimic pentru infrastructura comunicațională, de sănătate sau a învățământului, Dragnea este foarte aproape de refacerea partidului-stat. Ultimele instituții independente sunt pe cale de a fi ocupate. Guvernul și parlamentul dragnist vor decapita Parchetul General (care a avut "obrăznicia" să-i inculpe pe șefii Jandarmeriei, vinovați de represiunea din 10 august), SRI-ul, SPP-ul și, în final, Președinția țării. Pentru centenara Românie se anunță o nouă "epocă de aur". Unii, din păcate, au uitat cum s-a sfârșit aceasta.