RODICA CULCER despre... De râs, dacă n-ar fi de plâns

Redactia
- Ați trăit multă vreme în Marea Britanie și pe­treceți și acum mult timp în Occident. Cum apare rea­litatea românească, în special evenimente recente, ca violențele din 10 august sau scrisoarea lui Rudolph Giu­liani către președintele Klaus Iohannis, din pers­pectiva valorilor și culturii politice din democrațiile consolidate?

- Abia când trăiești mai multă vreme în Occident îți dai seama cât de departe este România de o cultură po­litică democratică și de ce are un renume atât de prost. Ca să intru direct în subiect, în statele cu demo­crații consolidate este de neconceput ca autoritățile să ordone reprimarea unor proteste pașnice, infiltrând manifes­tațiile cu elemente violente și utilizând dezinformarea pentru a justifica acțiunea în forță a forțelor de ordine, așa cum s-a întâmplat la București pe 10 august. Un guvern care ar proceda ca echipa Dăncilă-Dragnea ar că­dea imediat a doua zi. Am asistat la câteva demons­trații la Londra și la Chicago, toate pașnice, protejate de forțele de poliție. Dacă ar fi fost atins fie și un singur individ, presa și societatea civilă ar fi sancționat gestul cu fermitate. De altfel, în Statele Unite, comunitatea afro-americană a protestat prompt, când a perceput că violența poliției față de membrii ei este excesivă, iar autoritățile locale și-au cerut scuze și au întreprins imediat anchete soldate, adesea, cu inculparea și con­dam­narea polițiștilor vinovați. De remarcat că protestele de stradă sunt rare în state ca Marea Britanie, unde exis­tă o societate civilă puternică și organizații profesio­nale respectate de guvern, care asigură medierea între ca­te­goriile nemulțumite și autorități. Totodată, par­la­mentul britanic, ca și Congresul SUA, asigură un con­trol efi­cient al cetățenilor asupra executivului, datorită siste­mului de vot uninominal autentic, nu pervertit, cum a fost la noi. Proteste violente au avut loc desigur și în Occi­dent, dar violențele au fost cauzate de grupările ex­tre­miste și anarhiste care s-au infiltrat printre protes­ta­tarii paș­nici, cum am văzut adesea în Franța, Italia sau Gre­cia, sau de grupările de extremă stângă anti-capi­ta­liste și anti-occidentale, care sabotează periodic întâl­nirile G7, G20 sau ale Consiliului European, oriunde ar avea loc. Ele nu au nici o legătură cu protestele politice legitime din diferite țări. Astfel, ceea ce s-a întâmplat la noi în 10 august apare ca o acțiune provocatoare, de tipul celor promovate de extremiștii de stânga, care deturnează sensul unui protest, integrată într-o strategie a di­ver­siu­nii specifică regimurilor totalitare. Moscova oferă o bună școală a acestui gen de intervenții, ca și America La­tină, dacă ne gândim la Venezuela, de pildă. Utili­zarea unor provocatori pentru a justifica agresi­vita­tea organelor statului este însă absolut de neimaginat în Occident, astfel de tactici supraviețuind doar în statele grevate încă de sechelele comunismului, cum se pare că este și România. Presa occidentală serioasă nu a acceptat, de altfel, explicațiile guvernului de la Bucu­rești, cu privire la violențele din 10 august, cum nu le-a acceptat nici Comisia Europeană, ceea ce ne va situa pentru multă vreme, probabil, la periferia lumii civili­za­te, în zona irelevanței.
În ceea ce privește scrisoarea lui Rudolph Giuliani, ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Domnul Giuliani nu ar îndrăzni să-I scrie președintelui Statelor Unite sau președintelui Franței, sau Cancelarului Angela Merkel, sau oricărui lider occidental, pentru a le cere o lege a am­nistiei, fără a cita cazuri concrete și a le argumenta ju­ridic. Faptul că a îndrăznit să i se adreseze președin­telui României, fiind plătit pentru acest demers de avocatul unui condamnat penal, Puiu Popoviciu, de­mons­trează nu numai aroganță din partea lui Giuliani, ci și scăderea considerabilă a prestigiului României. Cinismul lui Giuliani, care de altfel s-a luptat cu Mafia și cu corupția, pe când era procuror, și știe bine că de­mersul său este în favoarea unor penali, nu ar trebui să ne surprindă: dacă un electorat acceptă să fie condus de un dublu condamnat penal, pe care îl cocoață chiar în fruntea Camerei Deputaților, cum să-l respecți? De ce să nu te bucuri de banii mafioților, dacă pe români nu-i deran­jea­ză să fie conduși de ei? Păcat că președintele Iohannis și forțele democratice din România, atâtea câte sunt, nu sunt în stare să-și facă cunoscut punctul de ve­dere în Occident. Vocea lor este complet absentă.