O gură căzută dă o înfățișare tristă. O femeie tânără trebuie să corecteze acest defect. Când el este un semn al vârstei, cu atât mai mult trebuie să încercăm să-l corectăm.
Iată un exercițiu care nu este prea frumos, dar care dă rezultate minunate. Introduceți arătătorul mâinii drepte și acela al celei stângi în colțurile gurii și căzniți-vă să le îndepărtați cu degetele, în timp ce buzele rezistă din toate puterile. Apoi faceți invers, gura căznindu-se să se închidă, în timp ce degetele caută s-o împiedice. Mușchii orbiculari ai buzelor se întăresc foarte repede prin această gimnastică, și veți recăpăta buze ridicate, care este unul dintre farmecele obrazului.
Ca să ascundeți acest defect nu vă fardați colțurile buzelor.
Nasul prea gros
Un nas prea gros poate strica armonia unui obraz frumos, dar acest neajuns este extrem de ușor de corectat.
Dimineața și seara, masați nasul între degetele arătătoare ale mâinilor. Acest masaj este foarte ușor de făcut și foarte folositor. Plimbați ușor mâinile de-a lungul nasului, începând de lângă obraji și ajungând până la vârf.
Sprâncene coborâte
Coborârea sprâncenelor este unul dintre primele semne ale îmbătrânirii obrazului. Ca să le îngrijiți, obișnuiți-vă să vă periați sprâncenele cu o perie de dinți înmuiată în alcool de 90°, amestecat cu aceeași cantitate de vaselină lichidă. Periați fiecare sprânceană de câte 20 de ori.
Epilați sprâncenele în partea inferioară, ca să măriți înălțimea arcadei.
Nasul roșu
Ca să-l vindecați, trebuie să activați circulația sângelui în tot corpul prin fricțiuni puternice, insistând mai ales asupra picioarelor, deoarece aproape toate femeile care au nasul roșu au și picioarele reci. Dacă într-o seară vreți să aveți nasul palid, faceți o baie de muștar la picioare.
Dimineața și seara, fricționați-vă puternic urechile, ceea ce activează circulația sângelui în tot obrazul.
Ca să ascundeți acest defect, folosiți un fond de ten mat, mai închis decât restul obrazului. Femeile al căror nas are tendința să se roșească trebuie să-și fardeze obrajii puțin mai mult.