Așa s-a întâmplat că prietena mea Olivia a prins o viroză cu febră și dureri, care a pus-o la pat și a sleit-o de puteri. Și cum credea că va rămâne singură în această stare de rău, se căina jalnic. Dar n-a fost deloc așa. "Dumnezeu are un plan de salvare pentru fiecare din noi".
Când suntem în necaz, primim atâtea semne de iubire venite prin "soli" binevoitori, numai că nu toți îi recunoaștem. Dumnezeu ne trimite minunile Sale prin oameni buni și, deseori, prin necuvântătoare, care n-au cuvinte, dar ne vorbesc prin comportamentul lor. Așa a trăit prietena mea, Olivia, niște minuni care i-au dat putere și încredere în bine, în revenirea stării de sănătate. Am să vă povestesc despre câteva din aceste minuni. Olivia are un prieten fidel, Negruț, un pisoiaș zburdalnic, plimbăreț și frumos. Are "ciuboțele" negre, "frac" negru lucios și "cămășuță" albă, ajurată. Ochii lui albaștri, rupți parcă din seninul cerului, îi sporesc frumusețea. Ca orice pisică, și el caută tovărășia speciei, chiar dacă uneori se termină cu încăierări din diverse motive. De multe ori, se distanțează de curtea lui și pleacă în vizite mai îndepărtate. Dar acum, când stăpâna lui era epuizată de boală, Negruț a renunțat la capriciile lui de motan mofturos și chiar la plimbările lui amoroase, că doar era februarie, luna nunților la pisici. A rămas lângă Olivia o săptămână întreagă și i-a încălzit picioarele și sufletul, ba chiar o însoțea din cameră în cameră, ca un protector. A rămas credincios lângă ea și o privea drept în ochi cu înțelegere. Parcă nici mâncare nu-i mai trebuia. O altă mare minune a fost trandafirul japonez de lângă geamul Oliviei. Atunci, în acele zile grele, de boală, a vrut s-o înveselească și a înflorit. Din aceeași tulpină, pe ramificații diferite, au apărut două flori de culori diferite. O floare era de culoare roșu-corai, cu partea din interior de un roșu mai intens, cu stamine galbene, și o altă floare avea petale albe, cu grena spre interior și tot cu stamine galbene. O frumusețe rar întâlnită și o perfecțiune uimitoare. Trandafirul e simbol al iubirii, al voioșiei, și el și-a arătat frumusețea și "sentimentele" în aceste zile triste. Prin geam, se răsfăța la soare, căutându-i căldura și dorind să-și sporească frumusețea. Florile vorbesc prin frumusețea lor, dar trebuie să știi să le asculți "glasul". Când ai așa frumusețe de floare în casă, gândurile îți devin mai curate, mai senine, mai optimiste; te cuprinde o bucurie. Era și asta o minune trimisă de Sus. Și cum prietena mea știe să-și împartă bucuriile cu alții, trandafirul acesta drag a avut parte de marea admirație a vecinilor și a prietenilor.
Și acum, a treia minune. Pe pervazul geamului de la sufragerie, a apărut o veveriță. Făcuse un salt de acrobație de pe o ramură răsucită a teiului din apropiere și ajunsese acolo. Venise poate să admire trandafirul japonez, dar mai precis să bucure ochii și sufletul prietenei mele. Olivia s-a dus la geam s-o admire de aproape: era roșcată, cu ochi maronii, ca două alune fixate pe căpșorul ei, și avea o coadă mare, stufoasă. Nici nu-i păsa că era așa de aproape de un om; poate chiar îi făcea plăcere, că doar era și ea o minune trimisă de Sus. S-a tot răsucit pe pervaz, a atins geamul cu lăbuțele, a examinat-o pe admiratoarea ei, apoi a întins o lăbuță, de parcă voia să-i facă urări de sănătate. S-a aruncat apoi pe altă ramură din tei și, hop, hop, din creangă în creangă, a dispărut. Venise doar să-i facă o bucurie Oliviei? Prietena mea o mai așteaptă să vină și acum, când e sănătoasă și se gândește cu ce ar putea-o trata ca să rămână prietene pe vecie.
Totul e bine când se termină cu bine. Acum, Olivia a rămas cu Negruț, cu trandafirul japonez înflorit și cu veverița care vine cel puțin o dată pe săptămână să-i bată cu lăbuța în geam. Dacă ești om bun, Dumnezeu îți trimite darurile Lui care-ți alină durerea.
De multe ori, ele vin prin necuvântătoare, dar trebuie să știi să le vezi, să le primești, să le aștepți. Cred că și necuvântătoarele știu că a fi așteptat înseamnă a fi iubit.
ELENA - Iași