Mâinile care au ridicat-o și au îngrijit-o se odihnesc în cimitirul umbrit de nuci, pe deal. Soarta casei depinde mai departe de mâinile urmașilor. Vor avea puterea să o ferească de măcinare sau, dimpotrivă, o vor lăsa pradă acelui neodihnit cariu al timpului, care roade totul pe acest pământ? O româncă dintr-un sat din Munții Buzăului, împreună cu soțul ei, un inginer englez, s-au hotărât să restaureze conacul familiei, construit pe la începutul secolului XX. Paul și Ramona Mellor au investit bani, timp, dar mai ales multă dragoste și atenție ca să dea o nouă viață clădirii înălțate de un străbunic, Ion Manta, în satul Ruginoasa, comuna Brăiești, într-o vale stâncoasă și enigmatică, de parcă basmele s-ar fi născut aici.
Spre capătul văii
Coastele povârnite, năpădite de tufele de cătină, se apropie una de alta. Stâncile cu pini, ca într-o stampă chinezească, par să-și frece spinările, iar pârâul sare peste pietre, tot mai grăbit să ajungă în locuri mai largi. Mă gândesc că poate am apucat-o pe un drum greșit de am ajuns prin pustietatea asta de steiuri de piatră. Totuși, suișul mă scoate printre ziduri de piatră, iar într-un loc neted, pe marginea unui pârâu, se află o școală părăsită, umbrită de coroanele uriașe ale unor duzi bătrâni. Să mai merg, să nu mai merg? Mai există vreo ieșire din acest labirint din piatră? Roțile mașinii se scufundă în apele pârâului care taie drumul. Mașina învinge apoi și panta pietroasă care se ridică pe malul celălalt. În dreapta, se ivește o gospodărie, apoi o alta. Curțile lor se sprijină pe ziduri de piatră. Locul e un luminiș rotund între stânci împădurite. După cele două gospodării, iată o casă cu pereții văruiți, cu etaj, cu acoperiș din șindrilă nouă. E tipul acelea de conac muntenesc, tot mai rar întâlnit prin satele de deal și de munte ale Buzăului și Prahovei. "Aici trebuie să fie", îmi spun în timp ce cobor din mașină, și o femeie tânără, însoțită de un bărbat cu aer occidental, mă întâmpină pe scara din piatră. Sunt soții Mellor, familia româno-britanică datorită căreia un conac vechi de peste o sută de ani strălucește din nou în acest colț din Munții Buzăului.
Opera unui tâmplar
Stau pe banca din lemn, la masa din lemn, aproape sub streașina din șindrilă a conacului. Povestea începe cu o sută de ani în urmă, cu un tâmplar. "Asta era meseria străbunicului meu, Ion Manta. Era un tâmplar harnic, mereu căutat de clienți. Cu mâinile lui a construit o casă. Apoi a plecat pe front, în timpul Primului Război Mondial, și nu s-a mai întors. I-am găsit numele consemnat la Mausoleul de la Mărășești", povestește Ramona. Parcă îl văd în poartă, ca atâția alți români porniți spre câmpul de luptă, luându-și rămas bun de la ai lui, apoi urcându-se într-o căruță, cu valiza în mână, ca să ajungă la gară și mai departe spre unitatea militară unde fusese chemat. Un tâmplar în uniformă militară, murind mai târziu de glonț sau de tifos, departe de colțul acesta liniștit al Ruginoasei, unde cu mâinile lui harnice reușise să ridice o casă mândră, cu etaj. Fiul lui, Gheorghe Manta, a ajuns învățător, după ce a studiat la Școala Normală din Buzău. S-a întors în sătucul lui, și fiindcă nu aveau încă o școală, le-a predat copiilor într-o cameră a conacului construit de tatăl lui, cel mort în război. Mai târziu, când s-au strâns banii pentru școală, învățătorul Gheorghe Măntescu (își schimbase numele, ca să sune altfel decât Manta, pe care-l purtau multe familii, neamul fiind mare) a donat un petic de pământ, și acolo s-a ridicat clădirea școlii, din păcate ajunsă acum pustie.
Lacrimile care mișcă lucruri
Învățătorul a murit în 1989, la vârsta de 79 de ani. Soția lui, Zoe, i-a supraviețuit până în 2010. Ramona, nepoata lor, obișnuia să vină de la Câmpina, unde trăia cu părinții, și să viziteze casa, mai ales vara. Apoi, a plecat la facultate, la Galați, a lucrat după absolvire ca profesoară de limba română, dar, asemeni multor tineri, și-a încercat norocul în Anglia. Vecinul ei de apartament era un inginer englez, Paul Mellor. S-au cunoscut, s-au plăcut și, în cele din urmă, s-au căsătorit. Au împreună o fiică. Acum șase ani, Ramona s-a întors în țară să-și viziteze mama, la Câmpina, și a vrut să revadă și casa bunicilor din satul buzoian. Au venit cu toții până la Ruginoasa. Femeile aveau în minte imaginile idilice de odinioară, când casa era locuită și îngrijită. S-au apropiat cu inima strânsă, neștiind ce vor găsi. Când au ajuns aici, le-a apucat jalea: "Poarta și gardul dispăruseră. Buruienile crescuseră mari, în jurul zidurilor. Pe mama a apucat-o plânsul. Plângea atât de tare, încât au auzit-o vecinii. Am simțit atunci că trebuie să fac ceva, să nu las locul ăsta să se părăginească de tot".
Vecinul din pădure
Au strâns bani, au mai și împrumutat, și s-au apucat de treabă. Au contactat specialiști români care mai restauraseră conace muntenești, au primit un proiect, apoi au angajat o firmă de construcții, de asemenea specializată în lucrări de renovare a caselor vechi. Au schimbat ce a fost de schimbat, au păstrat ce a fost de păstrat. Materialele de bază sunt cele de odinioară: piatră, lemn, var: "Un cuvânt de mulțumire am pentru dl constructor Titi Enache, a înfruntat toate vitregiile meteorologice și rutiere ca să aducă aici materialele de construcție". Conacul arată aproape ca odinioară, așa cum îl descoperim într-o fotografie de epocă, făcută într-un moment solemn din viața învățătorului. Acesta e îmbrăcat în costum de ginere și înconjurat de nuntași și de lăutari, cu viori și țambale. Fotografia e înrămată și pusă pe un perete. Camera unde dormea învățătorul e o cameră mică, asemenea unei chilii. Desigur, familia Mellor nu uită că trăiește în secolul XXI și a dotat interioarele cu toate cele necesare unui trai civilizat, dar instalațiile și aparatele de uz casnic sunt atât de bine amplasate, încât nu dăunează atmosferei de conac muntenesc de odinioară. Ba au pus și camere de luat vederi la colțuri. Într-o noapte, Paul a văzut pe monitor o siluetă stranie, plimbându-se pe la colțul casei. Era un urs. Sălbăticia e atât de aproape, încât ursul coboară toamna să mănânce prune și mere din livadă. Urcăm în grădină. Descopăr un peisaj fabulos. Un perete de stâncă înalt de peste o sută de metri se ridică drept din capătul fâneței. Peretele înconjoară locul, parcă am fi în interiorul unei cetăți. Cred că în epoci îndepărtate, din cauza cutremurelor, muntele s-a rupt și s-a prăbușit, rămânând acești pereți drepți, ca lucrați de mână de zidar, și acest căuș, unde, cine știe de ce, poate ascunzându-se de invadatori, niște moșneni buzoieni și-au întemeiat odinioară un sat, Ruginoasa.
Locul care ispitește
Văd într-un loc, pe la mijlocul peretelui stâncos, ceva ca o ghiulea din piatră. Minge din piatră încastrată în stâncă. Parcă s-ar fi luptat uriașii cu praștia și una dintre pietre ar fi lovit stânca și ar fi rămas acolo. Gazdele mele cred că e un meteorit. Ar putea fi la fel de bine un trovant. Oricum, ciudată operă a geologiei... Îi privesc pe soții Mellor plimbându-se prin fâneață. Dorul pentru aceste locuri a fost mai întâi al Ramonei, dar apoi s-a molipsit și Paul. Îi place și lui să-și petreacă aici o parte din concediu. Ei se gândesc chiar să se stabilească în Ruginoasa. E mult entuziasm în planurile lor. Școala construită de bunicul ei se ruinează, părăsită înapoia duzilor bătrâni. Ploile umflă deseori pârâul care trece prin apropiere și izolează satul. Drumul e încă neasfaltat. Tinerii au plecat și ei, tot mai mulți, unde le-a fost mai bine. De la o vreme, mai-marii țării de astăzi nu au vorbe prietenoase pentru românii care muncesc prin străinătate. Cu toate acestea, soții Mellor vin de câte ori pot la Ruginoasa, casa lor cu suflet. E uimitor că au reușit să o salveze de la ruinare și că, în ciuda izolării locului, ar vrea să prindă rădăcini aici.