O manifestație antiguvernamentală, anunțată de mai multă vreme, la care participau români din diaspora a fost zdrobită brutal de Jandarmerie. Agențiile de presă locale și străine, televiziunile și internetul au prezentat imagini de groază, amintind, până la confuzie, de "filmul" mineriadei din 13-15 iunie 1990, care a distrus, pentru multă vreme, reputația României ca țară europeană, și a poporului român, ca un popor civilizat. Venind după douăzeci și opt de ani de oarecare stabilitate și deschidere democratică (România fiind admisă între timp în NATO și UE), reprimarea violentă a unei manifestații care se dorea pașnică a provocat un șoc mediatic și psihosocial ale cărui consecințe abia urmează. Mitingul din 10 august trebuia să demonstreze că și românii din străinătate (obligați de mizeria vieții și de lipsa de perspective să plece din țară) susțin reacția societății civile autohtone, față de încercările continue ale guvernării PSD de a modifica legile Justiției în favoarea unui grup de lideri politici condamnați ca infractori. Manifestația din 10 august a fost o continuare a șirului de proteste și mitinguri prin care românii din țară au militat contra subordonării politice a Justiției, principalul, dacă nu cumva, singurul scop al coaliției PSD-ALDE. Reacțiile spontane (cu mobilizare pe internet) ale societății civile, vreme de peste un an și jumătate, nu au dus, totuși, în ciuda faptului că ele au adunat sute de mii de români, la o represiune atât de sălbatică precum cea din 10 august. Rămâne, totuși, o întrebare grea, la care nu s-a răspuns: ce s-a urmărit cu această acțiune nemotivată a autorității executive a Statului?
Răspunsul poate fi găsit de oricine privește atent și nepărtinitor cele douăzeci de luni de guvernare PSD-ALDE. La nicio lună de la instalarea la palatul Victoria, guvernul coaliției la putere a încercat să strecoare "noaptea, ca hoții" o ordonanță (OUG 13) prin care liderii politici condamnați penal erau absolviți de "dosare", putând astfel să ocupe orice funcție în stat. Dragnea, șeful PSD-ului, era primul vizat, având deja o condamnare la activ, Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, fiind suspect și el de "mărturie mincinoasă", într-un dosar instrumentat de DNA. O serie întreagă de "adjuncți", promovați de cei doi în conducerea partidelor, dar suspectați sau condamnați și ei pentru corupție, ar fi beneficiat, împreună cu șefii, de efectele juridice ale acestei OUG. Revolta populară care a amendat această ticăloșie politică a stopat adoptarea ordonanței și, concomitent, a orientat atenția "publicului civil" asupra actelor guvernamentale. Retragerea OUG 13 a dus, în esență, la prăbușirea de către PSD-ALDE a propriului guvern, pe motivul (ascuns) că premierul Grindeanu nu a fost suficient de obedient ca să-și asume un act ce batjocorea Justiția și consfințea corupția ca politică de stat, lăsând hoții "albiți" să preia direct "frâiele" țării. Aceeași "mișcare" s-a repetat și cu cel de-al doilea premier PSD-ALDE, M. Tudose, care a dat mai multă atenție programului de guvernare decât interesului unic al șefului PSD. Stăpân absolut pe partid, în care au fost sistematic blocați politicienii cât de cât mai onești, capabili de gândire independentă, Dragnea l-a înlocuit pe Tudose cu un "golem", un robot incapabil să formuleze vreo judecată liberă, alta decât cea dictată de șef: Viorica Dăncilă. În același timp, conducerea PSD-ALDE a urmat și "calea parlamentară", mai lentă, de mutilare a Justiției, formând "comisia Iordache" - cu rolul de a schimba codurile penale în favoarea infractorilor - și impunând ca ministru de resort, în "cabinetul Teleorman", pe vicleanul Tudorel Toader, care avea rolul de a da acestei schimbări ale codurilor juridice o aparență europeană corectă. Toader și-a pus în joc prestigiul profesional, executând ordinele abjecte ale stăpânului, cum s-a văzut prin stăruința cu care a urmărit demiterea șefei DNA, Laura Codruța Kövesi, percepută de Dragnea drept principal dușman în calea albirii sale juridice. Toader a făcut "pactul cu diavolul", devenind o "unealtă vulnerabilă", ca toți ceilalți slujitori ai lui Dragnea. Ticăloșia lui nu mai are limită pentru că, de acum, nu mai are cale de întoarcere.
"Albirea" șefului suprem a mers, totuși, prea lent. În toamnă, Dragnea ajunge la termen în alt dosar, în care a primit deja o condamnare. Modificarea codurilor nu va putea fi promulgată până atunci, în ciuda heirupismului parlamentar și a zbaterilor lui Toader. Mitingul din 10 august a devenit, în acest context, un pretext pentru o adevărată lovitură de stat, prin care să fie ocupate ultimele instituții independente (Președinția, DNA, ICCJ, CSM și altele) care i se opun. Mitingul trebuia interpretat drept o acțiune violent antiguvernamentală, pregătită din timp și având victime dintre apărătorii executivului. Nu întâmplător, vuvuzelele mediatice ale puterii prezentau de câteva luni manifestația diasporei ca pe un eveniment dramatic, iar așa-numiții ei organizatori (dispăruți între timp) chemau la "revoluție". Manifestanții nonviolenți trebuiau implicați în agresiuni împotriva forțelor de ordine cu ajutorul unor echipe comandate discret de cei interesați, provocatori din diverse "galerii de fotbal", iar represiunea dură a Jandarmeriei trebuia justificată prin victimele din rândurile ei. În "scenariul Mortul", dezvăluit de presa aservită, jandarmii trebuiau să aibă cel puțin doi morți, pentru a acționa sălbatic împotriva manifestanților. Nu întâmplător, colonelul Paraschiv, conducătorul operativ al represiunii, urla în Piață: "Mi-ați ucis doi oameni", fără să știe că femeia-jandarm și colegul ei, lăsați deliberat în mijlocul grupului de huligani plătiți, fuseseră salvați de manifestanții non-violenți, gazați, împușcați și provocați continuu de oamenii lui. După represiune și - eventual - după declararea urgenței de către Dăncilă și ministrul de interne Carmen Dan, din "cabinetul Teleorman", Dragnea ar fi convocat în sesiune extraordinară Parlamentul, l-ar fi suspendat pe Președinte și ar fi decapitat instituțiile încă necapturate, după modelul turcesc al lui Erdogan. Albit astfel, ar fi făcut cadou, de Centenar, românilor, o dictatură coruptă și arbitrară, de nuanță iliberală. N-a fost să fie, dar cei care au distrus imaginea României ar trebui să răspundă.