Bună ziua,
Mă numesc Tania Durlă și sunt parte din echipa SOS Satele Copiilor România, care încearcă, zi de zi, să construiască un viitor mai sigur pentru copiii pe care îi creștem la noi (la acest moment, 180 în casele noastre familiale). Totodată, suntem alături și de familiile care se află în situații de risc și care fac parte din diferite comunități defavorizate, totul pentru a le asigura copiilor lor o dezvoltare adecvată. Conceptul nostru se bazează pe ideea de familie: copiii cresc în Satele SOS (avem 3 sate în România), alături de frații lor biologici și sociali și de mama SOS. Merg la școală, merg în tabere și le sunt încurajate pasiunile și talentele.
Vă scriu și vă solicit ajutorul și implicarea, determinată fiind de faptul că avem de aproape un an posturi vacante de Îngrijitori Copii, în cadrul locațiilor noastre din București, Bacău (Hemeiuș) și Sibiu (Cisnădie), pe care, prin metode tradiționale de recrutare nu am reușit să le ocupăm. Fiind într-o continuă și aproape disperată căutare, ne întrebăm dacă prin intermediul revistei dvs. ne-ați putea ajuta prin a publica/promova un anunț de angajare. Avem nevoie de sprijinul dvs. Împreună, putem salva/reseta vieți și putem crește oameni care să susțină obiectivele societății noastre. Aștept cu interes răspunsul cititorilor dvs. Gânduri bune,
TANIA DURLĂ, manager resurse umane, SOS Satele Copiilor România - Calea Floreasca nr. 165, sector 1, București, tel. 021/668.00.77, 0731/76.00.88, fax: 021/668.00.72, e-mail: tania.duduta@sos-satelecopiilor.ro, www.sos-satelecopiilor.ro