Ceea ce m-a făcut să nu renunț la a vă informa despre efectele consumului de cereale ce conțin gluten (grâu, orz, ovăz și secară) și derivate din acestea, a fost faptul că am găsit ieri, în două inimi de pui, câte un vierme lung de aproape 20 cm. Arătau ca două fire de ață albă mai groasă, motiv pentru care mi-am pus ochelarii de citit pentru a mă uita mai bine. Soțul meu a confirmat că sunt viermi. A apărut în minte întrebarea firească: cum ajung organele să conțină viermi? La orice căutare pe net, putem afla modalitățile prin care ouăle și larvele de paraziți ajung în sistemul nostru digestiv și că, din intestin(e), ajung în sânge și mai departe în țesuturi și organe. Mai găsim menționat că: "trecerea din intestine în alte organe se poate realiza pe fondul unei flore intestinale dezechilibrate", or intestinele sunt proiectate pentru a transfera în sânge nutrienții proveniți din alimentație, nu și bacterii, fungi, paraziți etc.
Acum doi ani și jumătate, o prietenă a insistat, știind că mă plângeam, printre multe altele, și de oboseală cronică, să fac un experiment și să nu mănânc timp de o lună nimic care să conțină gluten, apoi să consum pâine și să văd dacă există vreo diferență. Ar trebui, spunea ea, ca după o lună fără gluten, să mă simt mult mai bine, iar după trei luni să fiu un alt om, în sens pozitiv. La acel moment, pentru mine era de neconceput să renunț la pâine, paste, produse de patiserie, prăjituri și dulciuri de orice fel, conștientă fiind de dependența mea față de ele. Am preferat să cumpăr un test de intoleranță la gluten care, făcându-l, a ieșit negativ, iar mie mi-a convenit rezultatul. Deși aflasem că testul nu e sigur, subiectul a rămas închis, iar eu am suferit în continuare.
Acum vreo două luni, s-a difuzat o emisiune cu caracter medical pe postul tv BBC Earth, care trata și tema intoleranței și alergiei la gluten. Invitați în emisiune erau cercetători englezi care explicau faptul că glutenul însuși sau o proteină pe care o conține (părerile sunt împărțite, dar nu e relevant pentru noi, ca nespecialiști) atunci când ajunge în intestinul subțire, atacă mucoasa acestuia și îi produce niște microorificii prin care trec din intestin direct în sânge toate tipurile de bacterii (și "bune", și "rele") care, prin intermediul circuitului sangvin, ajung la țesuturi și organe, produc inflamație, iar asta se petrece la toți oamenii, într-o măsură mai mică sau mai mare. Exact același lucru se întâmplă și cu ouăle de paraziți și așa apar viermii în inimile de pui...
Cu mulți ani în urmă, am citit undeva faptul că dacii erau mult mai viguroși înainte să cultive și să mănânce grâu. Informația mi s-a părut demnă de reținut și de aflat, cândva, răspunsul la întrebarea: "de ce?". Iată că a venit momentul să îl cunoaștem. Pe vremea lui Iisus Christos, dacă este corect ceea ce am citit undeva, pâinea nu era preparată din grâu, ci dintr-un amestec de legume. Mai mult decât atât, grâul pe care îl consumăm astăzi este modificat genetic de prin anii '60 ai secolului trecut, iar efectele lui asupra corpului uman nu s-au studiat niciodată, iar dacă e să ne uităm la explozia de obezitate în lume... Nu doar zahărul, grăsimea și alcoolul sunt vinovate pentru aceasta. Cu doar 10.000 de ani în urmă, cerealele au început a fi cultivate pe planetă, o perioadă mult prea scurtă pentru ca organismele umane și animale să devină adaptate 100% la acestea. Dacă adăugăm și modificarea genetică intervenită pentru creșterea productivității de 10 ori la hectar... nu ne putem aștepta la nimic bun.
Revenind în prezent, după vizionarea emisiunii, am hotărât cu soțul meu să facem experimentul de o lună fără gluten, să vedem dacă se schimbă ceva în starea noastră generală. S-a întâmplat ca după doar două săptămâni de la noul regim instituit, să avem ocazia să facem niște analize medicale. Astfel, am avut surpriza să constatăm că scăzuseră glicemia, colesterolul, inflamația în corp, iar parametrii de funcționare a organelor noastre sensibile erau la valori nemaiîntâlnite până atunci în analizele noastre, în sens pozitiv. Suplimentar, amândoi am perceput o stare de limpezire a minții, scăderea până la dispariție a balonării, o reducere a tensiunii arteriale, a durerilor articulare și multe altele. Precizez că ne-am dat seama că nici în acea lună de experiment n-am evitat total glutenul. E ascuns în bomboane, în ciocolată, în anumite tipuri de muștar, în unele mezeluri etc. Practic, trebuie să citim toate etichetele produselor pe care le cumpărăm pentru a le consuma.
Se știe din popor că pâinea multă prostește. Am aflat acum că lipsa pâinii cu gluten din alimentație ne face mai deștepți. După o lună fără gluten sau aproape fără el, la unele jocuri speciale pentru întreținerea creierului, mi-au crescut performanțele cu aproape 30%.
Spunând și altora cât de bine e să renunțe în primul rând la consumul de pâine, am aflat, cu surprindere, că oamenii care nu obișnuiesc să mănânce pâine nici la felul I, nici la felul II, sunt mult mai sănătoși și n-au dureri articulare decât foarte rar și la vârste înaintate. Și nici burtă "de pâine" n-au.
La încheierea experimentului, am consumat două zile pâine. Eu m-am balonat imediat, mi-a crescut tensiunea arterială, îmi plesnea capul de durere și simțeam că mi se umflă creierul. În prima zi după cele două cu consum de pâine, nici n-am putut să vorbesc vreo 8 ore, de rău ce îmi era. Încă două zile am suferit destul de mult și n-am putut munci deloc. La soțul meu, fiind mai sănătos, manifestările au fost altele, mai blânde, dar nelipsind balonarea și influența negativă asupra organelor sale. Am renunțat imediat la gluten, definitiv, sper, și nu mai dau pâine nici la animale, pentru că nici ele nu sunt adaptate 100% consumului de gluten. Am observat de curând că inclusiv mărcile de hrană ieftine pentru animale (pe net) scriu pe ambalaj că produsul nu conține grâu, iar asta nu e întâmplător.
În cartea pe care v-o recomand mai jos, autorul precizează că cel mai bine este să nu consumăm deloc gluten, nu ocazional sau câte puțin în fiecare zi, iar gluten ascuns există în produse la care nu te aștepți. Acesta se elimină din corp în 30-45 de zile, de la caz la caz. Cartea se numește "Dieta fără gluten", e scrisă de medicul cardiolog american Wiliam Davis (se găsește și sub formă de pdf pe net); găsim cazuistică, experimente și studii efectuate pe această temă. La finalul cărții, sunt rețete de preparate fără gluten, inclusiv de prăjituri.
Chiar dacă nu vă tentează să faceți experimentul de o lună fără gluten și nici nu veți citi cartea, doresc să rețineți următoarele:
1. Consumul de gluten favorizează orice boală sau sensibilitate pe care o aveți în corp prin inflamația pe care o produce, și oricât de sănătoși sunteți acum, mai devreme sau mai târziu, prezența glutenului în organism vă va influența negativ calitatea vieții, începând cu articulațiile, coloana vertebrală, vederea, inima, pancreasul (diabet zaharat), creierul etc.
2. Pentru persoanele cu probleme multe și complexe de sănătate fizică și/sau psihică este esențial să elimine total glutenul din alimentație. În cartea dr. Davis sunt menționate efectele scoaterii glutenului din alimentație pentru cei bolnavi de schizofrenie, autism și chiar cancer.
Dacă faceți experimentul, e bine să vă popularizați experiența, pentru că fără exemple ca al nostru, oamenii sunt tentați să-i creadă pe nutriționiști, iar unii dintre ei declară că renunțarea la gluten este un moft și o modă.
Sănătate vă doresc tuturor, oriunde v-ați afla!