Aflat la cea de-a șaptea ediție, Bucharest Jazz Festival a propus activități ce s-au desfășurat pe parcursul unei întregi săptămâni: conferințe pentru cunoscători, ateliere, un concurs al tinerilor instrumentiști și, în lumina marilor reflectoare, concertele de seară din Piața George Enescu, acolo unde s-au strâns an de an mii și mii de spectatori, între care mulți au fost cuceriți de această muzică pe care nu o mai ascultaseră înainte. (Anvergura la care se desfășoară acest festival obligă organizatorii la o sonorizare mai bună la următoarele sale ediții.) Festivalul a fost deschis în primele seri de artiști români: JazzyBIT, Bucharest Jazz Orchestra împreună cu grupul acapella Blue Noise, Alex Calancea Band, din Republica Moldova, Mircea Tiberian, Teodora Enache, alături de The Prophet Band. Concertele din 6, 7 și 8 iulie au fost susținute de vârfuri ale jazz-ului mondial, muzicieni ce pot fi capete de afiș al oricărui festival din lume, iar acest fapt este onorant pentru evenimentul bucureștean. Quartetul suedezului Lars Danielsson a propus o muzică compactă, intensă, în vreme ce grupul unui simbol al jazzului ultimilor 30 de ani, norvegianul Jan Garbareck, s-a bazat pe lungi solouri ce au adus în prim plan un basist brazilian, un pianist german și un geniu al percuției, indianul Trilok Gurtu. Americanca Jazzmeia Horn, de 27 de ani, a fost vocea festivalului, iar duetul cubanez format din aclamatul pianist Gonzalo Rubalcaba și percuționistul Pedrito Martinez a încheiat seria concertelor la scena mare, în cel mai ritmat și mai văratec mod posibil.
La finalul acestei ediții, am rugat-o pe Teodora Enache, directorul artistic al festivalului, să ne împărtășească din experiența acumulată în această ipostază, vreme de trei ediții.
TEODORA ENACHE - "Mă simt extrem de recunoscătoare pentru această minunată experiență"
- Cum ai primit, cu trei ani în urmă, această provocare? Ești un bun organizator, o fire disciplinată, ai simțit că ți se potrivește misiunea?
- Credința mea este că dacă hrănești o cauză dându-i energia ta, timpul tău, gândurile tale, undeva, în "centrala principală", se lucrează pentru tine, în sensul cel mai pozitiv. Adică, tot ceea ce vine din zona hrănită de tine este binevenit și trebuie luat în considerație face parte din evoluția ta. De aceea, atunci când am primit această ofertă din partea ARCUB, am primit-o cu mare încredere. Era, într-adevăr ceva nou, ceva ce nu am mai făcut înainte... Dar care a fost pregătit de-a lungul anilor, prin tot ceea ce am înfăptuit în zona jazzului. Întotdeauna am avut viziune, am știut să visez, dar de asemenea, să nu mă risipesc în starea de "visător". Structura matematică a creierului meu mi-a adus mereu coerență... Nu sunt o fire disciplinată, în sensul că încă mă lupt să îmi cultiv răbdarea, continuitatea, să evit plictiseala care se creează din rutină. Sunt un artist, nu sunt un manager. Dar, știind că am în spate echipa ARCUB, care este una foarte profesionistă și serioasă, am zis DA! Și împreună am reușit să îmi îndeplinesc viziunea și să o putem duce la capat.
- Ți-ai stabilit un plan pe trei ediții sau lucrurile au venit treptat?
- Încă de la început, am gândit câteva puncte care mi-au structurat întreaga activitate depusă în acești trei ani. În primul rand, am creat tradiții care să își pună o amprentă personală asupra festivalului, tradiții care să ajute tânăra generație, foarte debusolată din cauza lipsei modelelor adevărate. Tradiții care să aducă la concerte și un public în stare să-și schimbe ideea preconcepută că jazzul este o muzică la care mai bine stai acasă, că oricum nu înțelegi nimic. De asemenea, mi-am propus să arăt această față a jazzului care este varietatea, să mergem în cât mai multe zone, să înțelegem că jazzul este o muzică a bucuriei împărtășite, a unității care se creează între artiști și audiență și că există o rădăcină comună care ne unește pe toți. Am avut jazz nordic, jazz cubanez, world jazz, jazz clasic american, jazz experimental, jazz brazilian... Marsalis, Garbareck, Lisa Simone, Rubalcaba, Stanley Jordan, Kenny Werner, Kurt Elling, artiști de Grammy. Și în toate edițiile am observat entuziasmul audienței, bucuria pe care o descopereau în jazz... "Adică se poate dansa pe muzică de jazz???". "DAAAAA, un dans care vine din adâncul ființei, din bucurie, nu din plictiseală, din dorința sufletului de a fi împreună, nu din solitudine... "Un DAAAA" mare și răspicat! În privința educației, am instituit acele workshopuri, master class, unde mari personalități ale lumii jazzului erau în fața audienței, la un metru, și îți împărtășeau din știința și experiența lor... ce inspirant pentru tinerii muzicieni! De asemenea, s-a inițiat clubul de jazz din Gabroveni, unde s-au ținut cele două competiții din ultimii doi ani, vocal și instrumental... Da, dacă mă uit în urmă, sunt foarte bucuroasă de tot ceea ce s-a realizat.
- Ai avut contact direct cu vârfuri ale jazz-ului mondial. Ce ai învățat de la ei? Ce artiști te-au impresionat, ce povești de suflet ți-au rămas de la întâlnirea cu ei?
- O parte dintre acești artiști îmi erau cunoscuți dinainte, datorită unor colaborări, iar acesta a fost încă un motiv serios pentru care am acceptat să mă ocup de festival, aveam deja ceva legături, ceea ce m-a ajutat enorm. Pe lângă aceștia, am cunoscut alți artiști care m-au uimit, descoperind același fir nevăzut care leagă muzica lor de spiritualitate. Am descoperit cu mare, mare bucurie și uimire că, pentru toți cei invitați de mine în aceste ediții, spiritualitatea joacă un rol esențial în muzica lor... Fără excepții. Fiecare, pe calea lui, cu credințele lui, cu practicile lui religioase, descrie ceea ce eu cred că, indiferent de spațiile geografice, lingvistice, politice, religioase care ne "separă", undeva, adânc, ne unește: avem cu toții aceeași rădăcină unică. Ea ne unește, ne hrănește, și acolo ne regăsim cu toții ca unul. Prin muzică, acest lucru se înfăptuiește cu mare ușurință... Asta m-a impresionat cel mai tare. Asta m-a făcut să mă simt ca într-o mare familie.
- Se pare că s-a legat ceva special cu marele percuționist indian Trilok Gurtu, de vreme ce a acceptat să susțină concerte și ateliere la două ediții ale festivalului.
- Adevărat, Trilok a început deja să se simtă ca acasă venind la București. Îmi permit să citez o frază de la workshop-ul susținut de el. "Pe scenă, dacă nu reușești să îți lași egoul în spate, nu vei putea crea o muzică adevărată!", a spus el. Iar eu l-am întrebat, pentru tinerii muzicieni care se aflau la workshop și mai ales pentru mai vârstnicii muzicieni, care obișnuiesc a face din jazz, din scenă, un loc de competiție... "Și unde pot învăța acest lucru tinerii muzicieni? Cine să îi învețe, căci mare parte din educatori nu știu nimic despre asta, ei înșiși sunt în permanentă competiție și conflict?". Gurtu a răspuns: "Nu la școală se poate învăța asta. Îți trebuie un Maestru spiritual care să te învețe ce înseamnă egoul, cum să renunți la atașamentele tale de os și carne, cum să te înalți prin ceea ce faci în această viață...". Acest dialog m-a impresionat cel mai tare și am realizat ce mare nevoie este ca acest lucru să poată ajunge la toți cei care doresc să evolueze. Cred că a venit momentul să creem muzicieni care să dezvolte și latura sufletului, care să poată deveni astfel oameni cu adevărat.
- Ce crezi că ar trebui menționat în legătură cu ediția 2018, care au fost momentele culminante, cu ce impresii ai rămas?
- Mi-am atins mare parte din ceea ce mi-am propus, am văzut bucuria exprimată în ochii audienței, am simțit entuziasmul tinerilor muzicieni participanți la concursuri, am vizionat concerte superbe, am fost în contact cu artiști desăvârșiți, am văzut o mare varietate de public, am cunoscut mulți tineri care au descoperit jazzul, am lucrat împreună cu echipa ARCUB într-o mare armonie și mă simt extrem de recunoscătoare pentru această minunată experiență.
Foto: CRISTI MITREA, PETRU IVU