MIRCEA RADU: "E nevoie ca România să fie cunoscută, în primul rând, de români!"

Hai la masa cu povești!

- Vedetă consacrată pe micul ecran, Mircea Radu pune, temporar, televiziunea în cui și se avântă într-un proiect îndrăzneț pe internet: "Povești cu gust", relatări despre bucătăria tradițională a românilor, descoperită "la sursă", în sate nepoluate de influența urbană -

Ospăț la Costești

- În plină vară, când lumea visează la li­bertate și la vacanță, tu stai cu motoarele turate la ma­xi­mum într-un proiect nou-nouț: "Povești cu gust". Oferă-ne nouă rețeta, în avanpremieră...

- Proiectul nostru online, "Po­vești cu gust", s-a născut din dorința de a întâlni oameni buni și locuri încântătoare, de a descoperi rețete de mâncare făcute la mama lor. Dincolo de peisajele care-ți taie răsuflarea, Ro­mâ­nia are o gastronomie de po­veste, prea puțin cunoscută. Ne-am oprit la mici, sarmale, cârnați și cior­bă de burtă. Bune și astea, fără în­do­ială, dar e prea puțin. Putem de o mie de ori mai mult. Nu în ultimul rând, am intrat în acest proiect, "Povești cu gust", și datorită unor prieteni cre­ativi, oameni de tele­vi­ziu­ne serioși, Ma­rius Toader și Adrian Robe, ală­turi de care simt că pot des­co­peri le­gende și pot spune cu talent po­vești cu gust.

- Cred că proiectul acesta se vrea ce­va mult mai mult decât unul cu­li­nar...

- Ai intuit corect, e mai mult decât un proiect culinar. Cred că ori­ce lucru temeinic începe cu o masă bună, de la afaceri până la o relație de dragoste. Abia după ce ai mâncat bine poți sta la povești în tihnă, la un pahar de vin și o ceașcă de cafea. "Povești cu gust" ia startul ca fiind un proiect culinar, dar îl vrem condus pe mai multe direcții - către ridicarea turismului, către îmbună­tățirea ca­lității serviciilor și către dez­vol­tarea comunităților locale. Nu în ultimul rând, îl vrem crescut în direcția unei conștientizări a bogățiilor pe care noi le avem, un soi de redescoperire a noastră, ca neam frumos. Ce aștept de la "povești cu gust"? Aștept ca oamenii să vină la evenimentele gastronomice pe care le pregătim în fiecare weekend și să guste din bucatele pregătite chiar de localnici. Toate preparatele sunt 100% naturale și provin din gospo­dă­riile oa­me­nilor, de la stânele din munți ori de la pro­ducători cu mici ferme de familie, iar la fiecare în­tâlnire, o gospodină va găti sub ochii partici­pan­ților unul dintre preparatele delicioase ale zonei, dez­văluind pas cu pas o rețetă autentică, păstrată din bătrâni. Mesele se vor întinde în satul Cos­tești, la poalele cetății dacice Cetățuia din Munții Orăștiei, în locația cu cea mai frumoasă prive­liște asupra văii care duce spre capitala regatului dac, Sarmizegetusa Regia. Toate datele despre cum se ajunge și ce se poate face în zonă sunt pe site-ul nostru www.povesticugust.ro și pe pagina de Facebook "Povești cu Gust".  

"Spre cer, în Platoul Luncanilor"

- De ce ați ales ca loc al poveștilor zona de mun­te a Hunedoarei?

- Răspunsul e simplu: Hunedoara este un ținut superb și insuficient cunoscut. Admirasem unici­tatea acestui județ nu doar din cărți cu poze, ci din vremea în care mer­geam prin țară, cu Caravana emi­siunii "Din Dragoste". Îmi amin­team de nume­roa­sele puncte de atracție ale Hunedoarei, de zimbrii din Țara Hațegului (zimbrii născuți toți în România, cu nume care încep cu RO - Romina, Roxana, Ro­ma­­ni­ța, Romeo) și de Pițărăii (colin­dă­torii de Cră­ciun) din zona momâr­lanilor, de pe Valea Jiului, care aduc noroc. De Țara Zarandului (locul de naș­tere al părintelui Arsenie Boca), cu portul ei popu­lar sobru și elegant, de Valea Mureșului și Ținutul Pădurenilor despre care, din păcate, majoritatea românilor (în această categorie mă includ și eu) știu in­su­ficient. N-aș vrea să uit nici de virșli, acei câr­nă­ciori din carne de capră, care se fierb și apoi se înea­că în muștar și se înghit cu ochii închiși, ca plăcerea să fie bine înțeleasă și netulburată de niciun alt simț.

- Întâmplarea face ca această regiune a țării de la poalele Re­tezatului și Pa­rân­gului să fie un fel de a doua casă pentru Formula AS (am publicat zeci și zeci de reportaje din zonă). Ce te-a impresionat pe tine cel mai mult pe aceste melea­guri da­cice?

- Dacă urci din Costești spre Pla­toul Luncanilor și ajungi la Târsa, ai parte de peisaje ireale. E un drum care o ia spre cer, trecând prin păduri de fag și stejar, prin poieni înmires­mate și multicolore, pe lângă ferigi înalte cât un stat de om și mesteceni imperiali, care vibrează în aerul curat al înăl­țimilor. Oamenii sunt săritori, te ajută când ai nevoie și grăiesc calm și cu căldură despre locurile lor natale. Iar mâncărurile... cel mai bine vorbesc despre bucatele locului filmele pe care le facem noi, la "Povești cu gust".

- Se limitează poveștile voastre la ju­de­țul Hunedoara sau vom gusta și din buca­tele altor regiuni?

- Pentru moment, scoatem la iveală tot ce-i frumos din Hunedoara. Nu știm încă unde vom face filmări în viitor. 

"Marii maeștri"

- Demersul tău îmi aduce aminte de regretatul Radu Anton Roman și fabu­loa­sele sale emisiuni tv culinare. A fost o sursă de inspirație pentru tine? 

- Radu Anton Roman este (evit să spun că a fost, întrucât ce a lăsat în urma lui, fai­ma acestui om, sunt pentru totdeauna vii) cel mai bun și mai consistent "descriitor" român de ritualuri culinare. Mai sunt și alții, desigur, dar fie sunt prea tehnici în limbaj (trebuie să ai Institutul Gastronomic Paul Bocuse ca să înțelegi ce au vrut să zică),  fie sunt prețioși (spun "Am să ung o felie de pâine cu unt" cu o morgă, cu o im­portanță, de parcă ar trebui să decidă într-o situa­ție de viață și de moarte) sau sunt atât de anti­patici, încât nu trec nici ecranul, și nici dincolo de hârtia de ziar. De asemenea, Radu Anton Ro­man cred că e primul care a înțeles ce loc im­portant are gastronomia în cultura unui popor și câte avantaje, unele încă nebănuite, poate aduce conceptul de turism gastronomic. Așadar, da, el va rămâne mereu o inspirație, dar mai sunt și alții pe care-i ad­mir pentru talent, fler, scriitură, simț al umorului, oameni ale că­ror emisiuni le urmăresc cât de des pot - Anthony Bourdain, Jamie Oliver, Gennaro Contaldo.

- Ești tu însuți bucătar ama­tor?

- Să zicem... Îmi place să mă­nânc, dar și să gătesc, în egală măsură, mâncăruri necomplicate, felul doi-uri tradiționale și sănă­toa­se,  salate și paste în toate com­­­binațiile posibile. Nu mă bag la deserturi, Raluca, soția mea, e me­seriașă pe zona asta, dar eu sunt cel care face pâine în casă. O fac cu gândul la sănătatea co­piilor mei, cu mare plăcere, și în așteptarea mirosului și gustului de pâine caldă, care nu se poate compara cu nimic în lumea asta. Apoi, ca orice om care bucătărește amator și entuziast, citesc cărți de bucate, investesc în lucruri de calitate pentru bucătărie, iar "Paprika TV" e pe butonul 1 al telecomenzii. 

- Aș zice că priceperea ta cuprinde și alte zone ale rafinamentului. Esti și un talentat mânuitor al condeiului, de exemplu. Dragul pentru scris este și el un imbold pentru a porni un astfel de pro­iect? 

- Mulțumesc pentru apreciere, Bogdana. Răs­punsul este afirmativ. Da, proiectul acesta a fost și un stimulent pentru a-mi hrăni pofta de scris... Din păcate, deocamdată, nu am timp de altceva decât filmări, scriptul reportajelor, să răspund la interviuri și să pun câte o pastilă zilnic pe Facebook. Asta e...

- În ultima vreme, Ro­mânia este pricină de în­dră­gostire pentru mulți străini. Românii mai de­grabă pleacă spre alte zări. Oare își cunosc ei ța­ra suficient?

- În primul rând, e nevoie ca țara să fie cu­nos­cută de noi, românii. Când îmi cumpăr o haină, abia în al doilea rând mă interesează ce zice lumea când mă vede cu ea, important e să îmi placă mie. Așa și cu România, trebuie întâi să o cu­noaș­tem ca să vor­bim și altora despre ea.  Apoi, mai e și năravul ăsta cu vorbitul de rău despre România. Dacă noi nu devenim un popor, ci continuăm să fim o populație care se ceartă continuu, nu vom ajunge nicăieri.

Fericirea lucrurilor normale

- Mircea, dar tu, personal, ce mai faci? Esti bine, ești să­nătos? 

- Da, mulțumesc de între­bare. Inclusiv spon­di­loza mea cervicală de care sufăr cedează, se pare că aici, în zona asta, sunt niște energii miraculoase, sau poate că duhurile dacilor mă sim­patizează, că, uite, nu mă mai supără nimic.

- Ai tăi sunt bine, și ei, fa­milia ta minunată, pe care o aperi cu atâta discreție de mi­zeria tablo­idelor...

- Lucrurile bune se pot face și cu discreție, nu?... Cât despre mizeria tabloidelor, chiar dacă aș fi vrut să o bag în față pe Raluca, și tot n-aș fi reușit. Ea e medic, e asistent universitar, vine dintr-o altă zonă decât mine și nu e atrasă deloc de lumea asta în care eu mă învârt.

- Cum reușiți să păstrați armonia dintre voi, în aceste vremuri atât de haotice, atât de lipsite de valori, cum sunt cele prezente? Un jurnalist și un medic care au și două minuni de copii mai au timp de ei înșiși?

- Ne păstrăm fericiți făcând lucruri normale. Ieșind în natură, mâncând împreună, râzând din ni­mic, făcând câteodată excese simpatice, cum ar fi mul­tă apă pe jos la duș, sau muzica dată la ma­xi­mum, la un pasaj anume, dormind împreună cu co­piii noștri. Simplitatea, necomplicarea inutilă a lu­cru­rilor, e una dintre căile către armonie. 

- Ce le povestești copiilor tăi despre țara lor, când te întorci acasă din deplasări?

- Îi duc și pe ei, să vadă și să simtă. Geografia o vor învăța din cărți, din fotografii, din filmulețe postate pe facebook sau youtube, dar o vor înțelege și îndrăgi plimbându-i pe dealuri, pe creste, prin galbenul câmpiilor, făcând castele de nisip pe plaja Mării Negre. Și cu istoria am să le fac cunoștință pe viu, am să îi plimb pe la muzee, dar am să îi duc și la Mânăstirea Comana unde, printr-o nișă, se pot vedea craniile găurite de glonț sau crăpate de securi ale unor oameni, majoritatea tineri, care au luptat și au murit pentru ca noi să trăim într-o țară ca asta. Și ca să simtă istoria acestui neam, i-aș duce la o li­turghie făcută într-o biserică veche, de sat. I-aș pur­ta pe ulițe și aș intra în vorbă cu oamenii care îmi ies în cale. I-aș pune să le urmărească gesturile și privirea, amestecul acela de simpatie, timiditate și re­ținere pe care-l are orice țăran român. Le-aș da să mă­nânce mere direct din pom, castraveți rupți din vrej, slănină cu ceapă roșie și pâine caldă din cup­tor. Apoi, de pe un deal, în susurul greierilor și-n mi­rosul ierbii și-al florilor de câmp, să asistăm îm­preună, la un apus de soare. Să vedem cum soarele intră în pământ, făcând ca aerul să tremure ușor.

- Pentru ca toate visele tale să fie posibile, e nevoie să trăim într-o țară normală, cu o realitate normală, bazată pe valori. Cum vezi tu, Mircea, viitorul României și al pruncilor ei?

- România nu e altceva decât îi sunt fiii. Cât de demni, de harnici, de talentați vom fi noi și copiii noștri, așa va fi și ța­ra... Cu cât fiecare pri­ce­pe mai repede că de­pinde de el bu­nă­starea și faima țării lui, cu atât mai bine. Cu cât se înțelege că mersul la vot este obliga­toriu pentru sănă­ta­tea morală a unui neam, cu atât mai bine. 

Foto: MARIUS TOADER