1. Căldură locală
Tulburările spastice, cum sunt durerile de stomac sau cele menstruale, pot fi atenuate cu aplicații calde. Săculeții cu flori de fân activează circulația locală: scufundați săculețul timp de 10 minute în apă fierbinte, apoi stoarceți-l și așezați-l pentru circa 45 de minute pe zona dureroasă.
2. O mică binefacere: baia la picioare
Este una dintre procedurile Kneipp clasice, care elimină indurațiile țesutului muscular, apărute în urma durerilor de cap și de spate. Introduceți picioarele într-un lighean în care ați pus apă încălzită la 35oC, până la nivelul gleznelor. Apoi, timp de 20 de minute, turnați mereu câte o cantitate mică de apă fierbinte, astfel încât temperatura din lighean să crească treptat, până când în final va ajunge la 42oC. După aceea, ștergeți-vă picioarele cu un prosop și odihniți-vă cam jumătate de oră.
3. Mentă contra durerilor de cap
Câteva picături puse pe frunte și tâmple pot alina repede o cefalee ușoară. Cercetătorii de la Clinica universitară de neurologie din Kiel (Germania) au demonstrat că mentolul conținut în frunzele de mentă are o acțiune de anesteziere ușoară a pielii dar, pe lângă aceasta, provoacă și blocarea unor neurotransmițători, împiedicând astfel senzația de durere să mai ajungă la creier.
4. Ceapa și inflamațiile
Substanțele iuți din sucul cepei stimulează irigarea cu sânge a țesuturilor. Procedură cu eficacitate verificată la bronșită, ca și la durerile de gât și de urechi: tăiați ceapa în rondele, puneți-o într-un șervet de bumbac, încălziți-o la aburi și striviți-o, până vedeți că iese sucul. Aplicați șervetul pe zona afectată și lăsați cataplasma să acționeze 10 minute.
5. Alungați durerea prin apăsare
Presopunctura elimină blocajele. Dacă vă doare capul, masați 2-3 minute cu degetele arătătoare imediat deasupra locului central dintre sprâncene. Apoi apăsați blând cu arătătoarele și degetele mijlocii adânciturile din spatele urechilor. Se repetă de mai multe ori.
6. Efect ultrarapid
La răceală, ca și la dureri de cap sau de dinți, vă recomandăm o combinație specială, care face să dispară suferința aproape instantaneu. Aminoacidul numit lizină determină o trecere accelerată a ibuprofenului în sânge. Deseori, durerile se calmează în decurs de numai 15 minute.
7. Ghimbirul ameliorează
Rădăcina de ghimbir conține gingerol, o substanță care calmează durerea și reduce inflamația. Când sunteți răciți și aveți febră: luați de 3 ori pe zi câte jumătate de linguriță de ghimbir proaspăt ras, amestecat cu jumătate de linguriță de miere. Contra durerilor de cap: presați câteva bucățele de ghimbir, amestecați sucul cu ulei de migdale și ungeți-vă fruntea. Contra durerilor de stomac: mestecați o bucată de ghimbir de mărimea unei alune de pădure.
8. Un condiment prietenos cu dinții
Uleiul eteric de cuișoare constă în proporție de 90% din eugenol, care inhibă inflamația și realizează o mică anestezie locală. Când aveți o durere de dinți, luați câteva picături de ulei de cuișoare pe un bețișor pentru urechi și tamponați-vă zona afectată.
9. Argila calmează - printre multe altele
Acest praf de rocă bogat în minerale are proprietăți antiinflamatorii și vă calmează intern, atunci când aveți probleme cu stomacul și arsuri gastrice: dizolvați 1-2 lingurițe de argilă într-un pahar cu apă și beți. La contracturi musculare vă ajută o cataplasmă: preparați o pastă groasă din argilă amestecată cu puțină apă, întindeți-o pe locul dureros, acoperiți-o cu o fașă de tifon și lăsați-o să acționeze 2 ore.