Povestea cu "fluidizarea traficului" a făcut istorie, pentru că, în afară de intersecții inundate la cea mai mică scuturare de nori, nimeni nu a văzut, în doi ani, nimic care să semene a "fluidizare" în București. Acum, în 2018, Gabriela Firea vine și ne spune că de vină sunt, de fapt, bucureștenii, care au avut așteptări prea ridicate în comparație cu realitatea. Nu s-a întâmplat nimic în București în timpul mandatului Firea. Nimic în afară de câteva concursuri de balcoane, festivaluri de tipul "Pasărea Măiastră" sau ouă uriașe și iepurași gigantici, numai buni să bage în sperieți copiii. Dar următorii ani vor fi minunați, ne asigură primărița, noile autobuze, cumpărate la niște prețuri amețitoare de la turci, vor fi turcoaz, senzația de fluidizare a traficului ne va urmări de-acum, că e ploaie, că e soare. Promisiune îndeplinită!
Tot la doi ani de mandat, primarul Clujului, Emil Boc, le-a pregătit locuitorilor orașului o prezentare a ce s-a făcut din 2016 încoace. Comparația e pur și simplu flagrantă. Sunt multe de făcut și la Cluj, nu-i vorbă, orașul crește într-un ritm care nu are cum să nu ridice probleme de tot felul. Numai că, în loc de scuze și promisiuni rostogolite pentru următorii doi ani, Emil Boc umple un filmuleț de opt minute cu lucruri punctuale, cu soluții care se văd cu ochiul liber: un pod peste Someș, primele autobuze electrice din România, un parking cu câteva sute de locuri, platforme moderne, subterane pentru colectarea deșeurilor, panouri electronice care îți arată în timp real când vin mijloacele de transport în comun, plus evenimente peste evenimente, sprijinite transparent de Primărie, care au făcut din Cluj capitala timpului liber și a culturii urbane din România.
Ce se întâmplă la Cluj e doar normalitatea. Așa se întâmplă peste tot în lumea civilizată, unde nimeni nu ridică statuie primarului pentru că își face treaba pentru care a fost pus acolo. Așa ar trebui să se întâmple peste tot în România. Anormală e situația din București și, extrapolând, din România aceea de dincolo de excepții, România aceea în care primarii taie și spânzură, în care primarii fac și dreg în nume propriu, ca și cum ar face ce fac din banii proprii, și nu din bugetul comunităților, România aceea care se bucură de veșnicele concerte cu mici și bere, care înghit milioane de euro, bani ce puteau fi investiți în creșe, în școli, în drumuri, parcări sau spitale civilizate.
În România aceea, de dincolo de excepțiile numite Cluj sau Oradea sau Sibiu, orice e posibil. Tocmai ne-a demonstrat-o, la TV, la o oră de maximă audiență, Darius Vâlcov, eminența cenușie din spatele programului economic al Guvernului Dăncilă. "Licitație pentru canalul Dunăre - București, parteneriat public-privat pentru trei autostrăzi: Ploiești - Brașov, autostrada Sudului și Târgu Neamț - Iași - Ungheni, 160 de kilometri de pârtii în Munții Făgăraș, toate pensiile dublate în monedă euro, nicidecum în lei". La fel ca în cazul Bucureștiului, guvernele fără număr ale PSD-ului nu au făcut nimic vreme de doi ani. Dar următorii doi ani vor fi minunați, totul va frumos, ba chiar turcoaz.