Doamna de la grădiniță
- Dragă Nadia, ești o interpretă de folclor în plină ascensiune, extrem de îndrăgită, o frumoasă reprezentantă a muzicii populare din zona Moldovei. Dar iată că, deși ești iubită și extrem de solicitată pe scenele muzicii populare, nu ai renunțat niciodată la meseria ta de educatoare și nu ai plecat din sat. Ce te ține legată de rădăcini?
- Sunt de douăzeci și unu de ani în învățământ. Am urmat Liceul Pedagogic din Bârlad și, deși am terminat și Facultatea de Drept, tot dascăl am rămas. Copiii sunt marea mea iubire. Sunt doamna de la grădiniță și nu aș schimba meseria asta pentru nimic în lume. Fiind foarte atașată și de locurile natale, am rămas educatoare la grădinița din Muntenii de Sus, județul Vaslui. Nu am vrut să predau la oraș, îmi iubesc satul, oamenii, copiii, iar a fi profesor mi se pare cel mai frumos lucru din lume. Încă de mică, când mătușa mea, tot profesoară, corecta caietele acasă, mi se părea ceva extraordinar, ba chiar făceam și eu același lucru. Îmi spunea încă pe atunci că sunt mai drastică decât era ea.
"Îmi iubesc enorm țara"
- Cum găsești timp să împaci aceste două meserii?
- Într-adevăr, sunt extrem de ocupată, dar în sensul pozitiv, pentru că sunt foarte mândră de ceea ce fac. De fapt, programele se îmbină destul de bine, pentru că spectacolele sunt de cele mai multe ori vara, în vacanță. Zilele orașelor, ale satelor, adică evenimentele la care interpreții de muzică populară participă de obicei, sunt organizate la sfârșit de săptămână. Poate doar câte o filmare sau o emisiune TV să fie în timpul săptămânii, iar atunci, în rarele ocazii în care am nevoie, îmi găsesc un înlocuitor la grădiniță. Deci, sunt educatoare sută la sută, aceasta e meseria mea, muzica fiind pasiunea care însoțește această meserie și îmi completează sufletul.
- Știu copiii că doamna lor este vedetă populară? Se mândresc cu asta?
- Desigur. Ei se mândresc cu mine și eu cu ei. Cei mai mari fani ai mei sunt copiii. Știu toate piesele pe care le cânt, la serbarea de la grupa mare, chiar anul acesta, o fetiță a cântat melodia mea "Eu îs fată din Vaslui". În pauze, ies pe hol, fac o horă și cântă "Sus, români din lumea mare". Copiii îmi știu foarte bine cântecele, la toate zilele importante (1 decembrie, 24 ianuarie) organizez mici spectacole de muzică și dansuri populare. Deși sunt micuți, interesul lor pentru istorie, pentru țara lor, este enorm. Eu încerc să nu ratez nicio ocazie prin care să le insuflu patriotism, iubire de țară, de neam și de tradiții. Simt că fac un lucru bun să le povestesc copiilor despre arta populară, port, tradițiile românești. Pot face asta pentru că eu chiar îmi iubesc enorm țara. Toți frații mei sunt plecați în străinătate. Doar una dintre surori s-a întors de curând în România. Eu nu am plecat niciodată. Nu concep să fac asta vreodată.
Trăistuța bunicii
- De unde vine patriotismul acesta, mai ales în condițiile în care ești singurul copil din patru care a refuzat să-și părăsească țara?
- Eu am moștenit dragul pentru tradiție, în primul rând de la bunicii mei, dar mai ales de la bunica din Sascut. Și frații mei au fost crescuți la fel, dar în mine au vibrat altfel învățăturile ei. Bunica aceasta din partea mamei nu mai este, dar nu voi uita niciodată cum m-a învățat să cos pe etamină, cu cât drag meșterea ea la aceste obiecte tradiționale. Trăistuța și brâul pe care mi le-a dat în dar sunt absolut nelipsite din costumul meu, la fiecare apariție. Mi le-a dăruit când eu încă îmi căutam locul în muzică. Dar nu numai de la bunici am moștenit dragul acesta pentru tradiție, ci și de la părinți. Mama a făcut parte din ansamblul din Sascut. Tata și familia sa din Muntenii de Sus sunt de asemenea foarte atașați de folclor. Ei bine, trăind așa, simțind cât de speciali suntem noi, românii, văzând cum vibrează pruncii la tradiții, la ideea de patriotism, pur și simplu nu văd cum am putea supraviețui ca națiune fără aceste lucruri. Globalizare există, granițele Europei par să se topească, dar doar par. Spun asta pentru că fiecare popor este totuși diferit unul de altul, iar unicitatea mi se pare un lucru extrem de important.
- Cum reacționează micuții la lecțiile de patriotism?
- Extraordinar. Aș vrea să se înțeleagă că acești copii ai noștri se nasc patrioți. Ne este scris în gene să ne iubim țara, dar dacă nu insistăm ca ei să păstreze acest sentiment, el se pierde foarte repede. Dacă de mici au contact cu tradiția, cu sporturile care ne aduc atâta faimă internațională, cu scriitorii români, atunci sentimentul patriotic cu care fiecare ne naștem nu se va pierde prin telefoane, tablete, muzică de calitate îndoielnică. Un alt motiv pentru care am rămas la sat este exact acesta: copiii par mai deschiși aici să primească aceste lecții de patriotism.
Ieri și azi în Moldova
- Nadia, vorbind de sat, cum arată el față de cel al copilăriei tale?
- S-a cam modernizat. Mulți tineri au plecat în străinătate, au copii născuți acolo. Dacă își fac case în sat, ele nu prea sunt după tipicul locului, ci mai degrabă vile colorate, care să demonstreze cine câștigă mai mult. Satul a rămas permanent locuit de bătrâni, de pensionari. Mă bucur, totuși, că tinerii plecați încearcă să nu-și piardă sufletul românesc. Mă sună să-mi ceară sfaturi despre muzică sau de unde pot procura costume populare pentru diferite evenimente pe care le organizează în țările unde muncesc. Este îmbucurător că se întâmplă asta, dar nu este suficient. Tradiția moare la ea acasă, iar peste graniță sunt doar încercări disperate, izvorâte cel mai probabil din dor. Eu îmi aduc aminte cu mare drag de când eram mică, iar la noi, la Muntenii de Sus, exista un dans popular bărbătesc numit Rândurile. Bocanci, ițari, fustă, taftur, căciulă de miel cu pană - așa arată bărbații la noi, iar dansul lor este unic. Pe vremuri, la nunți, bărbații se îmbrăcau în costume de Rândurile, iar femeile în costum de muntenari. Un alt lucru specific zonei Vasluiului este muzica de fanfară. În al doilea album al meu, pe care nu de mult l-am lansat, am cinci melodii de fanfară și sunt foarte mândră de ele. Îmi aduc aminte de copilărie, când mergeam la hora satului în care băieții dansau pe muzică de fanfară, iar bătrânele veneau printre oameni ca să-și aleagă nurorile. Alergam cu colegii mei de școală printre tinerii care dansau, sunt imagini de care-mi amintesc cu mare, mare drag. Din păcate, pericolul ca satul și tradiția să dispară este real, tocmai de aceea țin eu atât de mult să le transmit copiilor, încă de foarte mici, dragul pentru autentic.
Hora bătrânilor
- Dar Moldova cum o simți în ziua de azi?
- Eu o iubesc foarte mult, dar, din păcate, pe la evenimentele din sate văd fețe triste, îngândurate. Tineri care să danseze nu mai sunt. Mai demult chiar și bătrânii ieșeau la dans, la horă, acum nu prea. Le văd ochii înlăcrimați, la câte o melodie legată de străinătate. Dorul de copiii plecați îi întristează foarte tare. Eu cred, de asemenea, că bătrânii se simt abandonați, pentru că se întâmplă ca ei să fie vizitați foarte rar de copii. Aceștia își fac rostul departe de țară și vin din ce în ce mai puțin să-și vadă părinții și bunicii. Și totuși, pentru mine nu este bucurie mai mare, decât să cobor printre ei, să mi-i apropii, să-i scot la dans. Sunt veselă, glumeață, reușesc de multe ori să-i scot din această tristețe. Văzând toate acestea, eu mă bucur și mai mult că stau în aceeași casă cu părinții mei, că îmi pot îngriji tatăl bolnav, că îi am lângă mine mereu. Tata este fanul meu numărul unul, el mă urmărește la toate aparițiile. Ar face-o și mama, dar ea este și femeie, și bărbat în casă: serviciu, grădină, gospodărie, un înger care muncește zi lumină.
Așteptând-o pe Teodora
- Nadia, să ne întoarcem puțin în timp: îți mai amintești cum ai început să cânți?
- Cred că am cântat dintotdeauna, de aceea nu pot numi un moment anume. De mică am participat la toate întrunirile culturale din zonă. Îmi plăcea foarte mult. La noi în sat era școală cu zece clase și țin minte cum mă urcau elevii mari pe catedră și mă puneau să cânt și să recit. Le eram dragă, iar eu eram foarte mândră de asta. Mi-am dat seama că nimic nu mă face mai fericită decât să răspândesc bucurie în jur și cred că de aceea am devenit cântăreață și de aceea sunt și voi rămâne mereu învățătoare. Deși fusesem toată viața mare admiratoare de folclor autentic, drumul meu personal spre el mi l-am găsit puțin mai greu. Am început cu muzică etno, asta până când l-am întâlnit pe maestrul Viorel Leancă, dirijorul Ansamblului "Ciprian Porumbescu" din Suceava. Bunul Dumnezeu mi l-a scos în cale, pentru că întâlnirea cu dumnealui parcă mi-a luat un văl de pe față, iar îndrumările lui m-au dus exact acolo unde îmi era locul: la muzica populară autentică din zona mea. Tot în Bucovina am filmat foarte mult în ultimul timp. Am filmat cu Ansamblul "Ciprian Porumbescu", plus cincizeci de dansatori, avem material pentru cinci videoclipuri. Îmi place să adun multă lume pentru aceste clipuri, la fel cum am făcut și pentru cel al melodiei "Sus, români din lumea mare". Toate etniile din țară sunt reprezentate în clip, iar conturul României făcut din acești oameni simbolizează tocmai unitatea românilor, indiferent dacă sunt în țară sau în străinătate. Acesta este felul meu de a sărbători anul centenar. Ce să vă mai spun, poate doar că prin viață nu trecem singuri, iar unele întâlniri pot fi chiar cele care îți schimbă destinul. Eu am fost binecuvântată să am aceste întâlniri.
- Nadia, se poate trăi din folclor în România?
- Absolut, da. Cine spune că nu, pur și simplu minte. Eu nu renunț la meseria mea de cadru didactic pentru că mă împlinește. Copiii și puritatea lor sunt sursa mea de energie și pozitivism. Muzica este pasiunea mea, dar și cea care îmi aduce cea mai mare parte din câștig. Vă spun sincer, eu aș putea trăi modest și bine doar din meseria de dascăl, dar aș fi ipocrită să nu spun că acea vacanță mai specială, acea haină mai bună sau acel salon de frumusețe mi le plătesc din salariul de educator. Nu. Muzica mi le asigură pe acestea. Mă bucur de banii în plus și pentru că îmi permit aceste lucruri, dar mai ales pentru că așa îi pot ajuta pe ai mei. Mă consider un om norocos că pot face aceste lucruri.
- Ești la fel de norocoasă și în dragoste?
- Ha! Ha! Da, chiar sunt. Iubitul meu este sprijinul meu de bază. Când a auzit prima înregistrare cu ansamblul din Suceava mi-a zis să nu mă mai abat niciodată de la drumul acesta, mă încurajează enorm. Chiar el a avut ideea videoclipului melodiei "Sus, români din lumea mare", de care tocmai am povestit. Am mare sprijin în el, și moral, și material, și sufletesc. Este vasluian, la rândul său, un om retras, care mă împlinește extraordinar. Nu vreau să-i dau numele, pentru că lui nu-i place deloc să fie în centrul atenției, iar eu, deși m-aș făli cu el peste tot, îi respect dorința.
- Ce-și mai dorește o femeie frumoasă și împlinită ca tine?
- Dacă în muzică totul merge pe un făgaș bun, ascendent, dacă în plan profesional am toate gradele date în învățământ, dacă pruncii mei de la grădiniță mă iubesc, dacă sufletul mi-e plin de iubirea pentru un om minunat, mai rămâne un singur lucru pe care țin neapărat să mi-l împlinesc: un copil. Chiar repede!! Îmi doresc foarte mult o fetiță, dar un băiețel sănătos va fi la fel de bine primit în familia noastră. Dacă va fi fată, se va numi Teodora (darul lui Dumnezeu). Este al doilea nume al meu, pus de bunica, și vreau să-l transmit mai departe.