- Nu cred că am atins limita răului. Coaliția PSD-ALDE a executat mai puțin de o jumătate din mandatul de patru ani conferit de electorat în 2016, deci nu și-a epuizat agenda de modificări legislative pe care le are în plan pentru România. În privința modificărilor codurilor penale, aș preciza că nu doar politicienii corupți vor scăpa de pedeapsă, ci și infractorii de drept comun, de vreme ce - printre altele - înregistrările video realizate de terți nu sunt acceptate în anchetă și un dosar în care vinovatul nu a fost identificat în termen de un an se clasează. Suntem, deci, victime sigure atât la nivel economic, unde țara va fi prădată cu impunitate de gașca subordonată lui Dragnea și evoluția ei blocată pe termen lung, cât și la nivelul siguranței noastre fizice, pentru că nici hoții, violatorii și criminalii nu se vor teme de o justiție fără dinți. Să nu uităm că Dragnea și slugile sale nu doresc doar să scape de pedepsele la care au fost sau sunt pe cale să fie condamnați, ci și asigurarea unui cadru (i)legal care să le permită să devalizeze resursele țării împreună cu partenerii lor internaționali. Un exemplu elocvent este retragerea dosarului Roșia Montană din procesul de includere în patrimoniul mondial de către UNESCO, gest atribuit de presă dorinței guvernului Dragnea-Dăncilă, de a satisface pretențiile controversatului om de afaceri israelian, Benny Steinmetz. Și nu va trece probabil multă vreme până când mai multe companii de stat vor ajunge, fie în mâinile unor oameni de afaceri români controversați, cu dosare penale, fie în mâinile unor străini veroși, din afara UE, pentru că în spațiul european funcționează, totuși, o legislație anti-corupție. Adăugăm deteriorarea infrastructurii, a sistemului sanitar și a educației și avem tabloul aproape complet al României pe care ne-o pregătesc psd-iștii la încheierea mandatului lor. Mai cumplit însă ar fi ca PSD și ALDE să câștige și alegerile din 2020. Ar însemna că românii vor fi capitulat în fața ticăloșiei, fie din neputință, fie din inconștiență. Atunci vom vedea "urâciunea pustiirii" și va fi greu să răspundem la întrebarea "ce poate fi mai rău decît atât?"
- Cum se va termina obrăznicia (și sictirul) cu care Guvernul României și președintele PSD, Liviu Dragnea, tratează observațiile instituțiilor europene?
- Deocamdată forurile UE par încă uimite de impertinența cu care Liviu Dragnea și clica sa își permit să sfideze Comisia Europeană, experții grupului anticorupție GRECO al Consiliului Europei, juriștii membri ai Comisiei de la Veneția, dar și pe ambasadorii SUA și ai celor 13 state europene, care au cerut autorităților române să continue lupta împotriva corupției și a infracționalității. Senatorul PSD Șerban Nicolae i-a asemănat pe semnatarii scrisorii cu "niște ziduri", iar Dragnea, Dăncilă și Tăriceanu au boicotat recepția de ziua națională a SUA. Așadar, când vine vorba de propriile lor interese, psd-iștilor nu le pasă de parteneriatele internaționale ale României. Ei au calculat că se pot baza pe sprijinul altor state recalcitrante față de instituțiile europene, ca Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia. Faptul că nu pot accesa fonduri europene, nici măcar nu-i deranjează prea mult, pentru că, oricum, modelul lor de guvernare și de business nu este compatibil cu reglementările europene. Până nu demult, inclusiv sub guvernul Ponta, psd-iștii încercau să eludeze cerințele europene, cu o oarecare discreție, respectând, totuși, liniile roșii pe care UE le trasa în momente de criză. Era un fel de joc al șoarecelui cu pisica. Noutatea "epocii Dragnea" este că șoarecele s-a transformat în șobolan și nu se mai teme de pisică, iar pisica se mișcă prea încet. Cu alte cuvinte, astăzi, PSD a înlocuit elita sa intelectuală, cu reprezentanții săi cei mai incompetenți și lipsiți de scrupule, emanați de mafia baronilor locali PSD, care a suportat cu greu concesiile făcute UE de antecesorii lor, mai ales în domeniul justiției. Actuala "elită" a PSD vrea să revină de-a dreptul la o formă de regim autoritar de inspirație ceaușistă, care abolește standardele europene și instituie primatul interesului conducătorilor politici. Este adevărat că și UE, asaltată de contestările populiștilor și de criza migrației, nu s-a manifestat cu destulă forță la adresa regimului Dragnea, dar aceasta nu înseamnă că nu o va face la un moment dat. Important este ca până atunci România să nu devină o cauză pierdută.