Următoarele rețete, ținute minimum o lună, sporesc rata arderilor din organism, detoxifiază, iar acul cântarului dă înapoi. Mierea îi vine de hac și celulitei, care se estompează.
* Miere cu scorțișoară
O cană cu apă clocotită se toarnă peste o linguriță de scorțișoară pulbere. Se acoperă și se lasă jumătate de oră. Strecurați, adăugați o lingură cu miere și beți în fiecare dimineață, pe stomacul gol, cu o jumătate de oră înainte de micul dejun.
* Miere cu lămâie
Zi de zi, dimineața, cu o jumătate de oră înainte de masă, beți un "cocktail" proaspăt din sucul unei lămâi amestecat cu o linguriță cu miere și un pahar cu apă călduță.
* Ceai de lămâie cu miere
Stoarceți o lămâie bine spălată în cana din care veți bea ceaiul. Cojile rămase se taie în bucăți mici și se fierb 10 minute în 400 ml apă. Se pune ceaiul deoparte și când s-a răcit, se strecoară, se toarnă peste zeama de lămâie din cană și se adaugă o lingură cu miere. Se bea dimineața, pe stomacul gol, timp de o lună. După o pauză de două săptămâni, puteți relua.