Recenta întrunire din Bahrain a UNESCO, în care s-au discutat dosare importante pentru viitorul Patrimoniului Mondial - printre care și Roșia Montană - a fost un spectacol în sine. Sesiunile de lucru, transmise în direct pe Internet, la modul cel mai transparent cu putință, au fost urmărite cu interes și emoție de mii și mii de oameni interesați ca locuri dragi lor să primească prestigioasa viză a protecției UNESCO. Cu cât patos își susținea cauza fiecare stat în parte, cu câtă colegialitate erau susținute de către ceilalți cauzele mai delicate, cu câtă bucurie era primit fiecare vot pozitiv pe dosarul uneia dintre delegații! Au fost situații în care anumite situri au fost acceptate în Listă, cu obiecțiile de rigoare, chiar dacă nu primiseră recomandarea experților ICOMOS, acreditați de UNESCO...
În tot acest context, includerea Roșiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial (care avea recomandare pozitivă din partea ICOMOS) era o simplă formalitate. Nici una dintre țări nu avea nici o obiecție pe dosarul Roșia Montană. Nici una în afară de România! Printr-o mișelie fără margini, care a lăsat perplexă o întreagă planetă, pentru prima oară în istoria UNESCO, un stat trage sforile pentru ca propriu-i patrimoniu să nu intre pe lista de salvare a reputatei organizații mondiale. Reprezentată de un secretar de stat de la Cultură (ministrul George Ivașcu nu a avut curajul să onoreze cu prezența lucrările din Bahrain), România a repetat aceeași veche minciună: includerea Roșiei în Patrimoniul Mondial ar dăuna procesului pe care țara noastră îl are pe rol la Washington, cu Gold Corporation. În timp ce toate statele au dus negocieri acerbe pentru a-și salva patrimoniul, delegația României a tras sforile pentru ca Roșia să rămână pe dinafară. Ce cadou mai otrăvit putea să-i ofere României, la 100 de ani de la Marea Unire, Guvernul Dăncilă, dacă nu această nedemnă reprezentare la UNESCO și acest fiasco în fața căruia s-au crucit toate delegațiile prezente?! Delegația Ungariei a fost una dintre cele mai vocale în favoarea Roșiei Montane, iar delegația noastră tăcea mâlc! O rușine istorică, salvată, parțial, de experții și parlamentarii români din opoziție, prezenți în Bahrain, care mai dau o șansă dosarului Roșia Montană în următorii 3 ani, dacă la Palatul Victoria vor ajunge, până atunci, niște oameni cu capul pe umeri și niște patrioți adevărați.