Era o victorie, nu doar împotriva omului pus de comuniștii pro-ruși ai președintelui Igor Dodon, ci și împotriva tuturor uneltirilor menite să dezbine forțele pro-europene și pro-democratice din Republica Moldova. Tocmai de aceea, ziceam atunci, ce s-a întâmplat în Moldova poate reprezenta un semnal și pentru România, unde forțele de dreapta au pierdut în alegeri, pentru că s-au prezentat dezbinate. Între timp, situația în Republica Moldova s-a schimbat radical și cât se poate de surprinzător. Magistrații Curții Supreme au declarat nule alegerile pentru funcția de primar, la care învingător a ieșit șeful Partidului "Platforma Demnitate și Adevăr" (PPDA), pe motiv că atât Andrei Năstase, cât și contracandidatul său din turul al doilea, socialistul de stânga Ion Ceban, ar fi făcut apeluri de mobilizare la vot în ziua alegerilor, pe rețele de socializare, calificate de justiție drept agitație electorală. În țara din care s-a furat, acum ceva ani, un miliard, acum se fură voturile oamenilor! Și iată cum, dintr-un model pozitiv, alegerile de la Chișinău devin un avertisment pentru România, unde justiția luptă din greu pentru a rezista asalturilor politicului. Mii de oameni protestează la Chișinău, pentru a-și apăra votul dat lui Andrei Năstase. Ambasadorii SUA, ai UE și ai altor puteri europene și-au manifestat stupefacția față de întorsătura pe care au luat-o lucrurile în Republica Moldova. În România, însă, puterea e prea ocupată cu propriile-i meciuri, ca să-și mai facă timp să se uite și dincolo de Prut. După ce a greșit flagrant, afișându-se cu cine nu trebuia în campania electorală de la Chișinău, clasa politică de la București ratează un nou moment pentru a da un semnal de încredere și de susținere românilor inimoși de acolo.
La 100 de ani de la Unire, când privirile tuturor moldovenilor de peste Prut trebuiau să fie ațintite, admirativ, spre România, ca speranță și direcție pentru un viitor mai bun împreună, Bucureștiul oferă un spectacol aproape la fel de jalnic ca și Chișinăul, cu politicieni corupți și agramați, agățați de funcții, captivi propriilor interese. Multe s-au schimbat dramatic în ultimii 100 de ani, și dincoace, și dincolo de Prut. Dar parcă nimic nu s-a schimbat într-atât de tare precum calitatea oamenilor care ne conduc. Ce patrioți și ce caractere aveam acum 100 de ani și ce caricaturi avem acum!