Când pornești către Porolissum, cea mai nordică cetate romană din România, te gândești, firește, că o să vezi niște urme de ziduri și pietre vechi, frumos aranjate, ca la toate marile muzee din Europa. Dar dacă știi și puțină istorie, te gândești, totuși, că acolo, în cețurile din Munții Meseșului, vei întâlni, poate, și ceva "nevăzut", o adiere, un zvon, un mister, pentru că, "poartă în poartă" cu Porolissum, falnica așezare romană, începea fabulosul ținut al dacilor liberi, pe care romanii nu i-au supus niciodată... Două lumi față-n față: una eternizată în monumente, alta invizibilă dar prezentă în șuierul vântului, în sălbăticia extremă a locului, în pădurile care covârșesc orizontul, în zvonul palpabil, aproape, al unei libertăți îndârjite, niciodată îngenuncheată de colosul roman.
Amfiteatrul
Nu trebuie să stai sus, precum împăratul, în loja amfiteatrului roman, recent refăcut la Porolissum, ca să te poți bucura de panorama locului. Înălțat la 500 de metri, pe platoul de la Pomet, puțin mai jos decât vârful fortificației dacice vecine de la Măgura Moigradului, Porolissumul este, el însuși, loja de lux a unui amfiteatru natural nemaipomenit. Din Porolissum vezi, în toată splendoarea lor, Munții Meseșului, Plopișul, Măgura Șimleului și dealurile Sălajului, și vezi cum toate strâng, ca într-un căuș de palmă, Depresiunea Șimleului. Când cerul e senin, privirea merge până în Maramureș, până la Cluj și până la masivul Bihor. De un verde iradiant, înviorat și mai mult de clinchetul clopotelor turmelor de vaci sau de bivoli, ori de lătrăturile îndepărtate ale câinilor ciobănești, locul seduce prin incredibila pace pe care o inspiră, mai ales la apus, când soarele vine să lumineze pajiștile și să așeze istoria într-un decor fabulos.
Altarul vechilor daci
"Porolisso" îi ziceau dacii Măgurii Moigradului, dealul aflat peste vale de orașul roman de mai târziu. Porolisso era dealul sfânt, dealul unde, vreme de secole, dacii au îngropat jertfe și s-au rugat. Un altar mai potrivit nici că puteau găsi! Căci Măgura Moigradului e cel mai frumos loc din salba nesfârșită de dealuri a Sălajului, un loc mai înalt decât toate din jur, rotund și abrupt, o minune a naturii. Aici urcau dacii și săpau gropi în rocă, în care îngropau ofrande de tot felul. Aici se rugau pentru îndurare ori pentru îndestulare, pentru ploaie ori pentru soare, pentru liniște ori pentru curaj în lupte. Săpau gropi, ascundeau ceva magic în ele, apoi acopereau totul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum tot acest ritual ciudat era secret: doar între ei și Cel de Sus. Acopereau ofrandele cu piatră și pământ și-apoi se retrăgeau la casele lor, în așezările din jurul Măgurii. Nu mai puțin de 80 de astfel de gropi ritualice au fost găsite pe Măgură! Oriunde ai săpa, în orice parte a dealului, dai peste ele. În unele găsești oseminte din vremurile mai îndepărtate, când dacii practicau sacrificiile umane, în altele ceramică spartă, în altele scule meșteșugărești, în altele vetre de foc aduse, cu totul, din altă parte. În alte gropi vei da peste pietroaie cărate din vale! De ce să cari lucruri din vale, ca să le îngropi sus, în deal, dacă nu mânat de o mare credință?! Și cât de arzătoare trebuie să fie credința, ca să muți pietrele din loc pentru zei? Măgura Moigradului rămâne învăluită în mister, chiar și acum, după ce a fost temeinic cercetată de arheologi și răscolită pe toată părțile, de căutătorii de comori, în ultimii 200 de ani. Căci s-a săpat pe rupte în Măgură, mai ales după ce s-au găsit aici două tezaure importante: trei fibule și un lanț, descoperite în 1855, 1.000 de monede de argint ceva mai târziu...
Cândva, în preajma războaielor cu romanii, dacii se strâng în jurul Măgurii Moigradului, ca și cum ar presimți ce va să vină. Își ridică locuințe, caută surse de apă, aduc vase mari pentru provizii. Prin anul 100, Porolisso devine o cetate în toată puterea cuvântului! Dacii înconjoară Măgura cu palisade și cu ziduri, în spatele cărora mai bine de 1.000 de luptători sunt gata să moară pentru a-și apăra altarul sfânt. Semne ale luptelor crâncene care s-au dat la Porolisso sunt cât se poate de vizibile: ploi de bolovani, de săgeți și de baliste au înnegurat cerul Măgurii în timpul războiului. Porolissum i-au zis romanii orașului pe care, după cucerire, l-au construit pe platoul vecin, de la Pomet. Numele sfânt al dacilor a supraviețuit războaielor.
Granița dintre lumi
Soarele e deja de două sulițe pe cer când ajung, alături de arheologul Horea Pop, în zona amfiteatrului roman de la Porolissum. Cu vechile tălpi de piatră ale tribunelor strânse roată în jurul "scenei" de lupte, amfiteatrul aduce, din depărtare, cu un imens ceas solar, iar efectul acesta misterios al ruinelor dă și mai mult farmec locului. O tăcere mormântală domnește peste arena gălăgioasă de odinioară. E încă sfârșit de mai, dar vara și-a intrat în drepturi în nordul Ardealului, și numai un vânticel ușor, care poartă cu el peste culmi miresme de flori de câmp și de fân proaspăt cosit, amintește de iernile crâncene, vântoase, pe care le-au înfruntat, acum 2000 de ani, pe culmile Meseșului, trupele de palmireni oacheși și de mediteraneeni cu sânge fierbinte, aduse de prin Imperiu la granița cu barbarii. "Stăm chiar pe «limes»-ul roman, pe vechea graniță. Până aici se întindea marele Imperiu, de aici încolo, înspre nord, erau dacii liberi și semințiile barbare din jurul lor", spune Horea Pop. Un zid impresionant, menit să-i descurajeze pe barbari, traversa Munții Meseșului, după cucerirea Daciei de către romani. În unele zone, arheologii au găsit bucăți de zid lungi și de câte 7-8 kilometri, întrerupte doar de obstacolele naturale, imposibil de trecut, de eventualele atacuri din exterior! Numai în Marea Britanie, la Zidul lui Hadrian, găsești ceva la fel de spectaculos.
Dar nu doar zidul de graniță impresiona la Porolissum. "De acolo, de sus, din vârf de munte, de unde-i apa mai rece și mai bună, de acolo porneau - nu unul, ci două apeducte, care aprovizionau orașul roman. Jos, în locul în care valea dintre dealuri ajunge la adâncimea cea mai mare, apeductele aveau o înălțime de 40 de metri!". Nu trebuie să fii vreun mare împătimit după civilizația antică pentru ca, după ce vii de la București spre Zalău, pe două cioturi de autostradă, atâta cât s-a construit în Ardeal în ultimii 30 de ani, să rămâi impresionat de ce au reușit să facă romanii, acum două milenii, în creierii Munților Meseșului! Drumuri care rezistă și azi, o arenă superbă, de mii de locuri, porți monumentale la intrările în oraș și cele două apeducte impunătoare sunt doar lucrările de infrastructură mare, pe care soldații le-au ridicat imediat ce au ajuns în zonă.
O metropolă romană
Cu peste 1.000 de metri de zidărie romană conservată, "in situ", Porolissum e, azi, unul dintre cele mai mari muzee arheologice în aer liber din România. Întreaga suprafață a rezervației arheologice este complet disponibilă pentru cercetare, nefiind afectată, ca la Sarmizegetusa, de clădiri mai târzii sau de construcții contemporane. Un strat subțire de pământ de numai câțiva zeci de centimetri ne desparte de fundațiile fostului municipiu roman. Iar sub acest strat subțire găsim la Porolissum tot ce găsim într-un mare oraș de graniță roman: forumul, curia, macellum, zidurile de incintă, străzile frumos pavate, templele, taberna, vama, necropola...
Veritabilă capitală de provincie romană, Porolissum avea, în jurul lui 214, anul în care e vizitată de împăratul Caracala și de mama sa, Iulia Domna, în jur de 3.000 de soldați, și, cu totul, vreo 15.000 de locuitori. Săpăturile de la fața locului, pe care Horea Pop mi le prezintă pas cu pas, spun doar o mică parte a poveștii. Încerc să refac în minte zidurile pe lângă care trecem, așa cum le-au refăcut, virtual, specialiștii de la muzeul din Zalău. Pentru ca lumea să înțeleagă mai bine cum arăta orașul în secolul III al erei noastre, istoricii de la Muzeul Județean din Zalău au creat o spectaculoasă aplicație pe calculator. Îți pui ochelarii de realitate virtuală și te simți ca un personaj dintr-un documentar despre Roma sau Pompei. Te trezești, brusc, pe strada principală din vechiul Porolissum, clădiri înalte, cu etaj, în culori ce-ți iau ochii, străjuiesc drumul pe care calci. Ușile caselor mai-marilor orașului ți se deschid ca unui oaspete de seamă, ești invitat să te desfeți cu luxul orbitor al antichității romane. Poți intra prin camerele de petrecere, poți arunca un ochi în superbele băi publice, treci prin saloanele uriașe încălzite prin podea, urci în dormitoarele de la etaj, admiri frescele impresionante de pe holurile largi și statuile impozante care apar la tot pasul prin oraș. La "capătul lumii", în avanpostul cel mai îndepărtat din calea lumii barbare, romanii au ridicat, la Porolissum, o bijuterie de oraș. Integral restaurată, "Porta praetoria", principala poartă de intrare în orașul de pe dealul Pomet, e un indiciu cât se poate de limpede despre anvergura Porolissumului. "Din ultimele informații pe care le avem, se pare că poarta romană fusese chiar mai mare decât ne-am imaginat-o noi, mai mult ca sigur avea încă un etaj".
Misterele dacice
O lume nouă lua naștere, după anul 107, în munții stăpâniți de daci vreme de sute și sute de ani. Ruinele romane se văd cu ochiul liber și acum, după două milenii. "Dar ce ne-a rămas de la daci? Ce găsesc romanii, aici, când ajung pe Meseș?", îl întreb pe Horea Pop. Arheologul e mai mult decât un ghid curtenitor prin Porolissumul roman: are un doctorat în daci, știe și cel mai mărunt detaliu despre viața acestora în zonă, înainte și după războaiele dintre Traian și Decebal. Iar dacă romanii ne-au lăsat moștenire un oraș cu adevărat spectaculos, dacii au lăsat în urmă mistere, să tot dezlegi la ele o viață întreagă, mă convinge Horea Pop...
Nicăieri, în vechea Dacie, nu găsești o mai mare densitate de tezaure ca în munții Sălajului! 23 de tezaure de argint, o zecime din câte s-au găsit în toată țara!, 3.000 de monede și zeci și zeci de alte obiecte - brățări, lanțuri, torqes-uri, fibule sau inele, pandantive sau coliere - toate într-un areal foarte restrâns, în jurul Măgurii Șimleului, și într-o zonă foarte săracă în resurse chiar și în ziua de azi! "Când au venit aici, pe vremea lui Traian, romanii au găsit în jurul Munților Meseșului cea mai evoluată societate din toată lumea barbară. În perioada de înflorire a regatului dac, toate populațiile din jur le sunt inferioare dacilor, e limpede asta, după toate descoperirile din ultima vreme. Metal cât s-a găsit în Dacia nu s-a descoperit în toată Europa barbară la un loc! Dacii au dus și metalurgia, și orfevreria, la un alt nivel. Și la sarmați, și la germanici, găsești marfă de slabă factură, pe când la daci, un sfert din ceramică e făcută la roată! Ceramică splendidă, exemplare superbe, meșteșug de vârf! Am lucrat cu colegi unguri și sunt și ei de acord că sarmații au luat de la daci și tehnologia fierului, și tehnologia ceramicii la roată. Am săpat și așezări de germanici și, dacă scoți ceramica din contextul istoric, zici că te întorci în timp în epoca bronzului, nu mai ești în secolul II după Hristos! E o discrepanță mare între daci și celelalte populații din jur", spune Horea Pop. "La cetatea dacică de la Șimleul Silvaniei, am găsit un important atelier de fierărie. Iar acolo, în ultima zi de săpături - că așa se întâmplă de fiecare dată! - când răzuiam podeaua atelierului, dintr-una din gropițe au ieșit trei bănuți. Până la urmă, am dat peste 54 de bănuți de argint, pe care dacii îi foloseau ca materie primă pentru turnarea altor monede. Numai acolo, pe Măgura Șimleului, pe un deal mic și amărât, s-au găsit trei tezaure!". Cât de vie trebuie să fi fost lumea dacică din jurul Măgurilor de la Șimleu și de la Moigrad, ce viermuială de meșteșugari și negustori, te miri de pe unde, ce comerț înfloritor trebuie să fi fost la gura de intrare în inima Transilvaniei, ca să facă din Sălajul de azi o veritabilă "mină" de argint antic...
"Aurul alb" care a îmbogățit Porolissumul
"Peste tot pe aici, în jur, cât vezi cu ochii, era puzderie de fortificații dacice!", mă trezește Horea Pop din reverie. Stăm sus, pe treptele amfiteatrului roman și avem în față toată panorama vechii Dacii. Cele mai importante "porți" de intrare în depresiune, aflate toate pe văile unor cursuri de apă, au fost blocate de daci, prin ridicarea unor fortificații militare: la Marca, la Stârciu, la Mirșid, la Șiraleu, la Bădăcin, pe Dealul Hempului, la Giurtelecul Șimleului, pe Coasta lui Damian, la Subcetate. Un sistem defensiv foarte bine pus la punct, bazat pe nu mai puțin de 11 fortificații, semn că Depresiunea Șimleului era centrul unei uniuni tribale, care își avea nucleul în complexul de fortificații și locuiri de pe Măgura Șimleului.
Ce rost avea tot acest sistem de fortificații?, s-au întrebat istoricii. Și de unde toate bogățiile găsite într-un areal atât de sărac în resurse? Și, mai apoi, de ce atât de mulți soldați romani în zonă, la Porolissum? Cu mult înainte ca romanii să înființeze o vamă pe "limes", fortificațiile dacice de pe dealurile Sălajului au avut, pe lângă rolul militar, și pe cel de vamă. Nu întâmplător, dacii și-au făcut o davă chiar aici, pe principala rută de acces nord-vestică spre și dinspre Transilvania, o cale de comunicație frecventată de negustorii care duceau sau aduceau produse în Dacia. Iar cel mai prețios dintre aceste produse nu era nici aurul, nici argintul dacic, cum s-ar putea crede, ci sarea de la minele de lângă Potaissa (Turda) și Napoca (Cluj), spun specialiștii în istorie antică. Sarea a fost adevăratul "aur alb" al dacilor. Sarea însemna, până acum 100 de ani, conservantul universal: brânza se strica, carnea se strica, vite nu puteai crește fără sare, iar sare, în afara zonei Clujului, nu se mai găsea în regiune până în Austria... Atât de importantă era sarea, că Burebista a fost nevoit să lupte până dincolo de granițele sale, pentru a-i pune la punct pe cei care o râvneau! La rândul lor, nu bine se înstăpânesc peste Ardeal, că romanii se trezesc și ei atacați de barbarii care voiau controlul minelor de sare din jurul Clujului și Turzii. Așa se explică, în final, și numărul uriaș de trupe romane aflate în zonă, căci și vechiul Porolisso, și noul Porolissum, asigurau drumul sării către Câmpia Panoniei și către lumea barbară din nordul continentului. Chiar și după cucerirea romană, dacii continuă să aibă un rol esențial pe "drumul sării". Romanii le treceau sarea peste zidul de la Porolissum dacilor liberi, iar ei o duceau, peste munții pe care îi stăpâneau de când lumea, până hăt, departe, în centrul Europei, dincolo de pusta panonică...
*
"Când a ridicat zidul de la Porolissum, Împăratul a dat ordin ca nici o populație barbară să nu se apropie la mai puțin de 7 kilometri de granița Imperiului. Puțin probabil ca acest ordin să fi fost vreodată respectat. Vetrele ciobanilor daci n-au încetat să ardă în preajma Măgurii lor sacre de la Porolisso... Arheologii sălăjeni au găsit așezări chiar sub zidurile orașului! "Dacii nu dispar din aceste locuri după venirea romanilor. I-am găsit, există. Mai mult, Sălajul devine o importantă zonă de interacțiune. Romanii au nevoie de informații de la daci despre ce e dincolo de ei, dacii din afară comunică cu cei din provincie... Sunt populații întregi de daci care nici măcar nu sunt deranjate, precum cei de la Medieșul Aurit, mari meșteri olari, ale căror urme merg până în secolul IV, după retragerea romanilor", spune Horea Pop.
Sunt numeroase dovezi ale legăturilor puternice dintre populația romanică și dacii liberi. Imediat după încheierea războiului, cele două populații trăiesc în bună pace, dacii liberi devenind o importantă verigă în comerțul dintre romani și populațiile barbare din nordul continentului. Unul dintre argumente îl reprezintă descoperirea unui loc de târg, chiar lângă vama din Porolissum, la mică distanță de porțile orașului. S-au găsit fibule, monede, ceramică spartă prin târg, iar asta arată intensitatea fantastică a vămii de la Porolissum. Dar cea mai bună dovadă e că la Brigetio, în Ungaria de azi, undeva între Budapesta și Viena, avem un "interpres dacorum", un funcționar oficial roman, specializat în a trata cu dacii liberi ce aduceau sarea în centrul Europei. Ce ironie a istoriei: cu sute de ani înainte de venirea hunilor în zonă, dacii liberi făceau afaceri pe picior mare chiar pe locul capitalei de azi a Ungariei!
Foto: Agerpres - 3