- Printr-un calcul pervers și cinic pe care și-l permit datorită slăbiciunii extreme a opoziției: infractorii - politicieni și cei de drept comun - au nevoie ca legile penale favorabile lor să fie în vigoare doar câteva ore pentru ca să scape de pedeapsă, căci toate anchetele și procesele în curs vor fi obligate să țină seama de legea mai favorabilă acuzatului. Astfel, chiar dacă parlamentul, pretextând grija față de siguranța cetățeanului, va reveni ulterior asupra unora dintre prevederile scandaloase din lege, nu numai politicienii corupți, ci și hoții, criminalii și violatorii aflați în anchetă sau în proces vor continua să beneficieze de ele. Doar anchetele demarate după o ipotetică schimbare a legislației vor putea, eventual, să-i descurajeze pe rău-făcători. Cu alte cuvinte, răul pe care cele trei partide se pregătesc să-l facă cetățenilor acestei țări va produce efecte mult după ce modificările adoptate luni seara vor fi fost, eventual, corectate. Mai mult, dacă, după epuizarea tuturor căilor de atac la CCR (instituție care s-a dovedit favorabilă majorității parlamentare), codurile penale vor fi promulgate în final, atunci România va deveni un rai al infractorilor din toată lumea, pentru că infractorii de pretutindeni vor veni la noi, simțindu-se apărați de legile adoptate de PSD-ALDE-UDMR. Mult mai grav pentru societatea românească este însă că aceste trei partide malefice consideră punerea în pericol a siguranței cetățeanului un preț acceptabil pentru a-i scăpa de rigorile legii pe politicienii corupți. De altfel, despre corupție nici nu vom mai putea vorbi, căci PSD, ALDE și UDMR vor să abroge legea 78/2000 în baza căreia își desfășoară anchetele DNA. Asistăm la un derapaj moral de proporții monstruoase al parlamentarilor majorității, derapaj de natură să submineze democrația și statul de drept. Cei care s-au lăsat cărați la mitingul PSD din 9 iunie nu înțeleg încă impactul acestui demers politic imoral, iar cei care înțeleg nu reușesc încă să se mobilizeze. Speranța este însă doar în aceștia din urmă și în președintele Iohannis. Vremea minunilor salvatoare a trecut.
- Invalidarea alegerii candidatului democrat Andrei Năstase, ca primar al Chișinăului, nu a provocat reacții notabile din partea politicienilor puterii de la București. Cum se explică această indiferență?
- Nu este vorba de indiferență, ci de complicitate a PSD și ALDE cu adversarii lui Andrei Năstase: oligarhul Vladimir Plahotniuc și președintele anti-român Igor Dodon. Am scris de mai multe ori în Formula AS despre această complicitate, care datează de pe vremea lui Victor Ponta. Cert este că Vladimir Plahotniuc, posibil fost colaborator al SIE, s-a bucurat de un regim preferențial în România, deși a cerut cetățenia românească sub un nume fals. Dosarul său penal a fost trimis la Chișinău, deși fapta penală fusese comisă pe teritoriul României. Și psd-iștii lui Dragnea sunt solidari cu tandemul Plahotniuc-Dodon. Aflat în vizită la Chișinău, fostul premier Mihai Tudose a apărat legea electorală impusă de Igor Dodon, în pofida criticilor Uniunii Europene. De altfel, însuși Andrei Năstase a pus în evidență frăția penalilor cu nostalgii totalitare pe ambele maluri ale Prutului, reclamînd atacurile abjecte la care a fost supus de către publicații online susținute financiar și de puterea de la București. Ascultându-l pe domnul Năstase înțelegem însă de ce nu este agreat de Liviu Dragnea: are un discurs coerent, convingător, care demonstrează un angajament solid față de valorile democrației, tenacitate și curaj. Cu alte cuvinte, este un om politic cum ne-am dori să avem și noi, în România din dreapta Prutului - dar încă nu l-am găsit. Nu este deci de mirare că primul om politic care a reacționat la invalidarea alegerilor de la Chișinău a fost Dan Barna, liderul USR, singurul partid liber, deocamdată cel puțin, de tarele clasei politice românești. Este limpede că Plahotniuc și Dodon forțează invalidarea alegerilor cu ajutorul unor magistrați aserviți, pentru că, dacă acest verdict nu este anulat de Curtea de Apel, nu se vor organiza alte alegeri, iar Chișinăul va fi condus de un interimar supus lor până la alegerile la termen de anul viitor. Fiți deci foarte atenți la ce se întâmplă acum la Chișinău! Dragnea și Tăriceanu ar putea recurge la metode similare pentru a rămâne la putere cu orice preț. Primii pași spre aservirea politică a justiției au fost deja făcuți la București.