Se adeverește mereu că "și cărțile au soarta lor". Uneori sunt resuscitate la mulți ani după moartea autorilor atipici perioadei și contextului în care au trăit. Fiindcă anticipau alt tip de sensibilitate și scriitură, aceste cărți fie n-au fost înțelese la vremea lor, fie s-au bucurat de o apreciere confidențială, restrânsă. E și cazul lui Max Blecher (1909-1938), ale cărui volume "Întâmplări în irealitatea imediată" (1936), "Inimi cicatrizate" (1937), împreună cu ineditele din "Vizuina luminată" au o glorioasă carieră postumă (că asta nu-i mai folosește multchinuitului tânăr care le-a scris e altă poveste; citindu-le, noi îl simțim însă viu, ca pe "un semen și frate"). M. Blecher, deși a scris în românește, e acum unul dintre cei mai cunoscuți autori de la noi în străinătate. Opera i-a fost tradusă la edituri de prestigiu și cu un succes răsunător în franceză, germană, engleză, spaniolă, italiană, portugheză, olandeză, suedeză, daneză, cehă, croată. Cred că doar "Jurnalul" lui Mihail Sebastian a mai avut un asemenea ecou mondial. În ce-l privește pe Blecher, nu senzaționalismul bolii martirizante care l-a ucis la nici 29 de ani a precumpănit în cariera sa postumă, ci modernitatea, originalitatea stilului "care arde ca ghiața", fragilitatea condiției umane ca temă nedemodabilă și exuberanța vitală a imaginarului. Piața internațională de carte l-a adoptat (mai ales după 1990), cu o vizibilitate de care n-a avut parte nici unul dintre scriitorii noștri canonici. Și în țară, începând din anii '70 și până azi, scrierile lui au adunat o bibliografie critică vastă, ba chiar scriitorul a devenit personaj principal în filmul lui Radu Jude din 2016, "Inimi cicatrizate". Cel mai avizat specialist în M. Blecher, care a citit tot ce s-a scris despre el, a analizat și a făcut propriile investigații e (încă) tânărul universitar și cercetător literar ieșean Doris Mironescu. Lui îi datorăm ediția critică, lucrată cu un profesionalism rar azi, de "Opere M. Blecher", apărută anul trecut la Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă. Preocuparea lui Doris Mironescu pentru scriitor e însă mai veche: și-a ales reconstituirea vieții lui Blecher, despre care nu se știau prea multe, ca temă de doctorat, cercetând și coroborând documente și mărturii colaterale, investigând cu precauție componenta autobiografică a ficțiunilor, mergând pe urmele lui la Roman și în alte locuri. Apoi și-a adaptat lucrarea academică pentru o carte destinată și nespecialiștilor, "Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei", publicată la Polirom în 2011. Volumul a avut o asemenea căutare, încât s-a epuizat, iar acum a fost reeditat la Humanitas, într-o formă augmentată, cu bibliografia adusă la zi. Pentru a reconstitui cei aproape 29 de ani din viața lui M. Blecher, biograful interpret s-a confruntat cu destule spații albe. Norocul lui a fost că, un alt mare îndrăgostit de autorul "Inimilor cicatrizate", regretatul Radu G. Țeposu, o mai găsise în viață, în 1998, în Israel, pe una dintre surorile lui M. Blecher, care i-a dat informații prețioase despre fratele și familia ei. Acestora le-a adăugat mărturiile scrise ale prietenilor apropiați - Geo Bogza, Mihail Sebastian, Sașa Pană, Lucia Dem. Bălăcescu, Maria Ghiolu, precum și sugestii din corespondența câtă s-a păstrat sau din operă. Căci, spre deosebire de alți exegeți, Doris Mironescu nu consideră proza lui Blecher de factură memorialistică, ci compusă "împotriva memoriei", după scenarii narative capabile să exprime identitatea lui de profunzime.