Puterea rugăciunii

Cititor Formula AS
Schimbarea la față

Nu cu mult timp în urmă, am citit în revista dvs. cuvinte frumoase despre o veche mâ­năs­tire din județul Bacău: Stirigoi, comuna Ze­meș. M-am în­tristat și totodată m-a mus­trat conștiința că nu fusesem niciodată acolo, deși îmi era ușor să ajung. I-am împăr­tășit tatei aceste gânduri și pe dată și-a deschis su­fletul și s-a oferit să mă ducă acolo, când voi vrea. Cu­noș­tea bine locul, mun­cise în preajmă, la niște sonde, s-a bucurat de propu­nerea mea. Însă, ca un făcut, multă vreme n-am reușit să ajung acolo. Îmi propuneam, dar totdeauna se în­tâm­pla ceva. Am vrut să merg de Ru­salii, de Sfântul Petru, simțeam așa, o chemare, dar ceva, venit nu se știe de unde, se împotrivea. Odată, când era aproape să plec, eram la țară, ve­nise vara și tocmai luasem con­cediu - am răcit cum­plit, în plină caniculă. După patru zile de sufe­rință, tocmai când mă pre­găteam să mă întorc la Bacău, s-a întâmplat ce­va miraculos. Era pe 5 august, într-o zi de dumi­nică, și când tata s-a întors acasă de la bise­rică și m-a văzut îmbrăcată, mi-a zis: "Nu pleca. Mâine e o sărbă­toare și mergem la Stirigoi". "Nu plec, tată, mă îmbrăcasem așa, într-o doară", i-am zis. În noaptea aceea n-am în­chis ochi pe ochi. Niște stări sufletești pline de presim­țiri m-au tulburat din cale afară, de parcă un­deva, cineva mă aștepta să mă judece, să-mi desfacă viața în bine și rău. Înainte ca soarele să răsară, mama mi-a bătut la ușă și m-a întrebat cum mă simt. "Hai, că tata te-așteaptă!" Nu știu cum mă sim­țeam. Am pornit ca în transă, iar la ora opt fix eram în fața porților mânăs­tirii, împreună cu tata și soțul meu, care, deși nu-l che­masem, ținuse morțiș să ne înso­țească. Nu era cre­dincios și viața noas­tră nu era presărată cu tran­dafiri.
În vârful muntelui plutea o liniște de nedescris. Am participat la Sfânta Liturghie cu lacrimile curgân­du-mi pe obraz. Din toate părțile mă cuprin­dea o lumină pe care parcă pluteam. Biserica era goală, aproape, și am avut sentimentul că preotul a vorbit și s-a rugat pentru noi. Deși când venisem ploua, la plecare, soarele era stăpân peste lume, iar ju­mătate din el ardea în sufletul meu.
Povestea mea nu se sfârșește aici. De fapt, de-abia acum începe, așa cum și viața mea se află la început. În sufletul meu și al soțului s-au produs schimbări ra­dicale. Amândoi suntem mai toleranți și mai răbdători, mai se­nini și mai iubitori cu noi și cu alții. Sărbătoarea Schim­bării la față, când am bătut la porțile mânăstirii, s-a ade­verit. Cu mine, cu noi, s-a petrecut o minune, pe care n-o pot pune decât pe seama lui Dumnezeu. El m-a chemat acolo, la Stirigoi.

ADRIANA M. - Bacău


La icoana Sfântului Nicolae

Pentru mine, verdictul medicilor de la Spitalul "Gh. Marinescu" din Bucu­rești fu­sese cea mai cruntă lovitură pe care o primisem în viața mea. Nenumărate teste și analize de laborator, precum și faimosul RMN, efectuat tot la spitalul din Bucu­rești, nu făcuseră decât să confirme o boală incu­rabilă, al că­rei sinonim este încă și astăzi moartea: scleroză mul­tiplă în plăci sau leuconevraxită. Dar mai tragic era fap­tul că aceasta făcuse adevărate ravagii în organis­mul meu, care nu avea decât 30 de ani.
Ori de câte ori deschideam ochii dimineața, știam că mă aștepta încă o zi de coșmar. Medica­mentele, ceaiu­rile și alimentația specială nu făcu­seră decât să-mi am­pli­fice stările cumplite prin care treceam. Dar Dum­ne­zeu îmi lăsase, după o lună de stat în pat, puterea de a mă mișca singură. Mergând pe propriile mele picioare, am putut să ajung la câteva biserici din împrejurimile loca­lității unde locuiesc. Așa am ajuns și la Mânăstirea "Că­luiu", unde mai fusesem cândva, în anii colegiului de edu­catoare. Aici am găsit o icoană foarte veche, a Sfântului Ierarh Nico­lae, în fața căreia m-am rugat cu lacrimi în ochi pentru alinarea durerilor trupești ce mă chi­nuiau îngrozitor. Iar sfântul nu nu­mai că mi-a as­cul­tat și îm­plinit ru­ga, dar m-a ajutat să mă vindec. La scurt timp după acel pelerinaj, am putut afla, după efec­tua­rea unui nou set de teste, că celula nervoasă în­cepuse să se re­facă în chip mi­ra­culos, boala stațio­nând. Trep­tat, am renunțat la o parte din medica­men­te, iar astăzi pot spune că m-am născut din nou. E o sen­zație pe care nu o pot descrie în cu­vinte. Iată rugă­ciunea pe care i-am adre­sat-o Sfân­tului Nicolae: "Iubi­torule de oa­meni, nu­mai către Tine, doctorul sufletelor și al trupu­rilor, și la adân­cul îndu­rării Tale căzând, cu zdrobire de inimă și cu umi­lință strig. Izvorule al vieții, miluiește-mă și pă­zeș­te-mă de boala care mă încon­joară, de durerea neîn­cetată ce mă cufundă, întinde mână de ajutor cu rugă­ciunea mea pentru vindecarea bolii mele. Dă-mi pute­re și răbdare să-mi duc până la ca­păt cru­cea prin tine și împreună cu tine. Fă ca sufe­rințele mele să nu fie za­darnice. Ajută-mă să înțeleg și să trăiesc neîntre­rupt chemarea ta de a mă asemui și uni cu tine în suferință, pentru mântuirea mea. Sfinte Pă­rinte Nicolae, te cins­tesc deoare­ce te rogi pentru noi lui Hristos, Dumne­zeul nostru. Că Ție se cuvin slava, cinstea și închină­ciunea în veci. Amin".

MIHAELA - Câmpulung Muscel, jud. Argeș