Nu cu mult timp în urmă, am citit în revista dvs. cuvinte frumoase despre o veche mânăstire din județul Bacău: Stirigoi, comuna Zemeș. M-am întristat și totodată m-a mustrat conștiința că nu fusesem niciodată acolo, deși îmi era ușor să ajung. I-am împărtășit tatei aceste gânduri și pe dată și-a deschis sufletul și s-a oferit să mă ducă acolo, când voi vrea. Cunoștea bine locul, muncise în preajmă, la niște sonde, s-a bucurat de propunerea mea. Însă, ca un făcut, multă vreme n-am reușit să ajung acolo. Îmi propuneam, dar totdeauna se întâmpla ceva. Am vrut să merg de Rusalii, de Sfântul Petru, simțeam așa, o chemare, dar ceva, venit nu se știe de unde, se împotrivea. Odată, când era aproape să plec, eram la țară, venise vara și tocmai luasem concediu - am răcit cumplit, în plină caniculă. După patru zile de suferință, tocmai când mă pregăteam să mă întorc la Bacău, s-a întâmplat ceva miraculos. Era pe 5 august, într-o zi de duminică, și când tata s-a întors acasă de la biserică și m-a văzut îmbrăcată, mi-a zis: "Nu pleca. Mâine e o sărbătoare și mergem la Stirigoi". "Nu plec, tată, mă îmbrăcasem așa, într-o doară", i-am zis. În noaptea aceea n-am închis ochi pe ochi. Niște stări sufletești pline de presimțiri m-au tulburat din cale afară, de parcă undeva, cineva mă aștepta să mă judece, să-mi desfacă viața în bine și rău. Înainte ca soarele să răsară, mama mi-a bătut la ușă și m-a întrebat cum mă simt. "Hai, că tata te-așteaptă!" Nu știu cum mă simțeam. Am pornit ca în transă, iar la ora opt fix eram în fața porților mânăstirii, împreună cu tata și soțul meu, care, deși nu-l chemasem, ținuse morțiș să ne însoțească. Nu era credincios și viața noastră nu era presărată cu trandafiri.
În vârful muntelui plutea o liniște de nedescris. Am participat la Sfânta Liturghie cu lacrimile curgându-mi pe obraz. Din toate părțile mă cuprindea o lumină pe care parcă pluteam. Biserica era goală, aproape, și am avut sentimentul că preotul a vorbit și s-a rugat pentru noi. Deși când venisem ploua, la plecare, soarele era stăpân peste lume, iar jumătate din el ardea în sufletul meu.
Povestea mea nu se sfârșește aici. De fapt, de-abia acum începe, așa cum și viața mea se află la început. În sufletul meu și al soțului s-au produs schimbări radicale. Amândoi suntem mai toleranți și mai răbdători, mai senini și mai iubitori cu noi și cu alții. Sărbătoarea Schimbării la față, când am bătut la porțile mânăstirii, s-a adeverit. Cu mine, cu noi, s-a petrecut o minune, pe care n-o pot pune decât pe seama lui Dumnezeu. El m-a chemat acolo, la Stirigoi.
ADRIANA M. - Bacău
La icoana Sfântului Nicolae
Pentru mine, verdictul medicilor de la Spitalul "Gh. Marinescu" din București fusese cea mai cruntă lovitură pe care o primisem în viața mea. Nenumărate teste și analize de laborator, precum și faimosul RMN, efectuat tot la spitalul din București, nu făcuseră decât să confirme o boală incurabilă, al cărei sinonim este încă și astăzi moartea: scleroză multiplă în plăci sau leuconevraxită. Dar mai tragic era faptul că aceasta făcuse adevărate ravagii în organismul meu, care nu avea decât 30 de ani.
Ori de câte ori deschideam ochii dimineața, știam că mă aștepta încă o zi de coșmar. Medicamentele, ceaiurile și alimentația specială nu făcuseră decât să-mi amplifice stările cumplite prin care treceam. Dar Dumnezeu îmi lăsase, după o lună de stat în pat, puterea de a mă mișca singură. Mergând pe propriile mele picioare, am putut să ajung la câteva biserici din împrejurimile localității unde locuiesc. Așa am ajuns și la Mânăstirea "Căluiu", unde mai fusesem cândva, în anii colegiului de educatoare. Aici am găsit o icoană foarte veche, a Sfântului Ierarh Nicolae, în fața căreia m-am rugat cu lacrimi în ochi pentru alinarea durerilor trupești ce mă chinuiau îngrozitor. Iar sfântul nu numai că mi-a ascultat și împlinit ruga, dar m-a ajutat să mă vindec. La scurt timp după acel pelerinaj, am putut afla, după efectuarea unui nou set de teste, că celula nervoasă începuse să se refacă în chip miraculos, boala staționând. Treptat, am renunțat la o parte din medicamente, iar astăzi pot spune că m-am născut din nou. E o senzație pe care nu o pot descrie în cuvinte. Iată rugăciunea pe care i-am adresat-o Sfântului Nicolae: "Iubitorule de oameni, numai către Tine, doctorul sufletelor și al trupurilor, și la adâncul îndurării Tale căzând, cu zdrobire de inimă și cu umilință strig. Izvorule al vieții, miluiește-mă și păzește-mă de boala care mă înconjoară, de durerea neîncetată ce mă cufundă, întinde mână de ajutor cu rugăciunea mea pentru vindecarea bolii mele. Dă-mi putere și răbdare să-mi duc până la capăt crucea prin tine și împreună cu tine. Fă ca suferințele mele să nu fie zadarnice. Ajută-mă să înțeleg și să trăiesc neîntrerupt chemarea ta de a mă asemui și uni cu tine în suferință, pentru mântuirea mea. Sfinte Părinte Nicolae, te cinstesc deoarece te rogi pentru noi lui Hristos, Dumnezeul nostru. Că Ție se cuvin slava, cinstea și închinăciunea în veci. Amin".
MIHAELA - Câmpulung Muscel, jud. Argeș